97.

— Vrei să mai încerci o dată senzația? mugi Boyle în spatele dubiței înfigându-i și mai tare lui O’Shea țeava pistolului în tâmplă.

— Poți să mă întrebi ce vrei, ăsta-i adevărul, spuse O’Shea scuipând sânge și contorsionându-se din cauza durerii vii din umăr.

Îngenuncheat în dubiță, vocea îi era intenționat foarte scăzută. Boyle clătină din cap știind că era doar un truc menit să-l facă și pe el să coboare vocea. O’Shea continuă ridicându-se puțin:

— Știu că e o problemă emoțională pentru tine, Boyle, dar trebuie să…

— Unde mama dracului e fiul meu? explodă Boyle împingând pistolul în capul lui O’Shea atât de tare, încât îl dădu pe spate ca pe o țestoasă împinsă înapoi în carapace.

Însă chiar dacă se afla din nou în genunchi încercând să-și recapete echilibrul, O’Shea nu ripostă, nu se panică, nu se opuse. Boyle nu-și dădea seama dacă era din cauza epuizării sau era o simplă stratagemă. Singurul lucru pe care-l știa era că, la fel ca un leopard rănit fixat încă pe prada sa, O’Shea nu-și mai lua ochii de la pistolul lui Boyle.

Cu opt ani în urmă lui Boyle i-ar fi tremurat mâinile. Astăzi era complet nemișcat.

— Spune-mi unde este, O’Shea.

— De ce, ca să-l aștepți în fața școlii – câți ani are acum, nouă, zece ani? – ca să aștepți în fața clasei lui de elev de-a patra ca să-i spui că vrei să ai dreptul să-l vizitezi? Crezi că prietena ta Tawana…

— O cheamă Tiana.

— Indiferent cum o cheamă, ne-a spus totul, Boyle – cum ați flirtat în timpul campaniei, cum te-a urmat la Washington…

— Nu i-am cerut niciodată să o facă.

— … dar nu ți-a fost deloc greu să o ascunzi de soția și de fiica ta timp de aproape patru ani. Și apoi, când a rămas însărcinată – la dracu’! – era mai bine să facă ceva în privința asta.

— Nu i-am cerut niciodată să avorteze.

— Oh, scuze – nu mi-am dat seama că ești un sfânt.

În depărtare, pe autostradă, un șir de mașini trecu de locul unde se aflau ei. O’Shea se încovoie și-și lăsă capul în jos un moment cedând în fața durerii.

— Haide, Boyle, se bâlbâi el uitându-se din nou în sus, ai ascuns puștiul de toată lumea – ai insistat ca ei să nu se apropie niciodată de tine în public – și acum, dintr-odată, ți-a venit cheful să-l iei la picnicul pentru tați și fii de la Casa Albă?

— E tot fiul meu.

— Atunci ar fi trebuit să ai grijă de el.

— Dar am avut grijă de el.

— Nu, noi am avut grijă de el, insistă O’Shea. Ce-ai făcut tu a fost doar să trimiți cincizeci de dolari pe săptămână, sperând că o să-i ajungă pentru mâncare, scutece și ca să-și țină gura. Noi suntem cei care i-am oferit ei – și lui – un viitor adevărat.

Boyle clătină din cap, deja agitat.

— Deci așa v-a prezentat lucrurile Romanul? Că le faceți un viitor?

— Ea avea nevoie de bani; noi i-am oferit.

— Sau ca să fim mai exacți: ați plătit-o ca să se ascundă, apoi ați refuzat să-mi spuneți unde se află dacă nu eram de acord să devin al patrulea trădător, răcni Boyle. Așa că nu te preface că i-ați făcut ei un serviciu!

Apăsându-și bărbia în umăr, O’Shea ridică privirea din podea și ochii lui verzi scânteiară în întunericul dubiței. Un zâmbet îi miji încet pe față.

— Așadar, s-ar zice că te-am lovit unde te durea mai tare, nu-i așa? Sincer să fiu, când Romanul mi-a spus că îți pasă de ea, m-am gândit că mănâncă rahat.

Boyle îndreptă pistolul către fața lui O’Shea.

— Unde sunt? N-o să te mai întreb o…

Lăsându-se înapoi pe genunchi, O’Shea izbucni într-un hohot de râs puternic și sonor al cărui ecou reverberă în toată dubița.

— Hai să fim serioși, chiar crezi că mai știm unde sunt după atâta amar de vreme? C-am ajuns să ne scriem scrisori?

Pe măsură ce cuvintele ieșeau de pe buzele lui O’Shea, Boyle simțea cum fiecare silabă îi străpunge măruntaiele, ciopârțindu-i fiecare organ din interior.

— Ce… ce vrei să spui?

— Te-am omorât, dobitocule. Sau cel puțin așa am crezut. Din partea mea, din acel moment, Tiana și micul ei bastard se puteau muta imediat înapoi în maghernița aia unde i-am găsit în Washington.

Aplecat, Boyle făcu o jumătate de pas înapoi. Mâna începu să-i tremure.

— Stai… oh… stai… rosti O’Shea chicotind. Vrei să spui că în tot timpul ăsta pe care l-ai petrecut încercând să dai de noi, n-ai… nu ți-a trecut niciun moment prin cap că era foarte posibil ca nici noi să nu știm unde se află?

Pentru a doua oară, O’Shea se lăsă pe spate și izbucni într-un hohot de râs extrem de sonor. Apoi, fără niciun avertisment, sări înainte ca o broască și-l lovi cu capul în bărbie pe Boyle înainte ca acesta să-și dea seama ce se petrece. Din cauza loviturii, capul lui Boyle zvâcni înapoi, lovindu-se de scaune.

— Ce zici de asta?! urlă O’Shea cu ochii arzând de furie. De data asta te omor cu mâna mea.

Boyle clătină din cap. Mai întâi încet. Apoi din ce în ce mai repede. O’Shea se aruncă înainte ca un berbec într-o ușă. Boyle se avântase deja înainte cu mâna dreaptă întinsă. Și cu pistolul care se afla încă în ea.

Într-o secundă, patul pistolului îl lovi pe O’Shea ca o ghiulea în cap. Lovitura primită în sprânceană îl trimise înapoi spre peretele din spatele banchetei pentru pasageri. Cu mâinile încă legate la spate era clar că nu avea nicio șansă. Pierzându-și echilibrul, se întoarse suficient încât să lovească peretele metalic, mai întâi cu umărul.

— Asta e pentru fiul meu, mârâi Boyle, plin de adrenalină.

O’Shea se prăbuși pe podeaua camionetei. Boyle nu lăsă să treacă acest moment propice, se repezi deasupra lui și-i lipi țeava pistolului de frunte.

— Și asta e pentru fiica mea, hoț scârbavnic ce ești!

Boyle scoase siguranța și începu să apese ușor pe trăgaci.

O’Shea izbucni din nou în râs.

— Fă-o, îi spuse el cu vocea întretăiată, întins cum era pe spate.

Pieptul i se ridica și se lăsa rapid în timp ce corpul îi tresălta pe podea. Din cauza rănilor provocate de gloanțele primite pe pista pentru câini și a căzăturii, durerea era aproape insuportabilă.

— Cu toți pereții ăștia metalici… dă-i drumul… mi-ar… mi-ar plăcea foarte mult să te văd că riști să ricoșeze.

Boyle se uită în jur la pereții dubiței.

— N-o să ricoșeze, spuse convins.

— Ești sigur? gâfâi O’Shea luptându-se să respire și lovind cu tocul de la pantof podeaua metalică. Se auzi un zgomot înfundat. Mi se pare… mi se pare că este foarte solidă.

Boyle nu răspunse. Mâna îi tremură ușor cu degetul pe trăgaci.

— E o perspectivă… cam sumbră, nu? întrebă O’Shea. Iată-te, gata să-ți distrugi și bruma de viață care ți-a mai rămas transformându-te într-un ucigaș și… acum trebuie să ai grijă și să nu te împuști făcând-o.

Boyle știa că el mințea. Sigur mințea.

— Haide, Boyle – asta-i șansa ta să-mi zbori creierii. Trage!

Sfidător, O’Shea se aplecă înainte apăsându-și și mai tare fruntea în țeava pistolului.

Degetul lui Boyle tremură pe trăgaci și un firicel de sânge i se scurse din nas spre buza de sus. Asta era. Momentul pentru care se rugase… implorase… răzbunarea care-l făcuse să reziste în toți anii ăștia. Problema era că O’Shea avea dreptate într-o privință: indiferent ce-i luaseră, indiferent de cât de goală era carcasa care mai rămăsese din el, nu avea să fie niciodată un ucigaș. Deși asta nu însemna că nu putea să se răzbune.

Mișcându-și brațul spre dreapta, Boyle îndreptă țeava spre rana de la umărul lui O’Shea din care curgea în continuare sânge și apăsă pe trăgaci. Un singur glonț îi sfâșie umărul lui O’Shea luând cu el o altă bucată de carne însângerată. Pentru a mări durerea, Boyle ținuse pistolul într-o parte sperând ca va lovi și un os. Judecând după urletul lui O’Shea – care se topi într-un suspin surd în momentul în care își dădu ochii peste cap și căzu leșinat – fusese mai mult decât suficient pentru a-și atinge scopul.

Dându-l pe O’Shea la o parte cu piciorul, Boyle îngenunche în fața băltoacei de sânge de pe podea. Sub aceasta, prin podeaua metalică a dubiței se vedea o urma de glonț. Băgându-și un deget în gaură și simțind aerul umed de afară, Boyle clătină din cap. Sigur că nu avea cum să ricoșeze. Numai limuzina președintelui era blindată.

Fără să mai piardă vremea, Boyle se strecură în față și se așeză pe scaunul șoferului. Undeva departe, în stânga, un alt șir de mașini vâjâiau pe autostradă. Ceasul digital de pe bord arăta 6:57 p.m. „Perfect”, gândi el. Apăsă pe accelerație și întoarse brusc volanul, aruncând în urma roților un nor de pietricele. O ultimă oprire și totul avea să se sfârșească.