74.
— Chiar crezi c-o s-o facă? întrebă Dreidel, îndreptându-și ochelarii cu rame subțiri pe nas și continuând să citească din dosarul de personal al lui Boyle.
— Cine, Wes? Greu de spus, răspunse Rogo, așezat în continuare pe podea și răsfoind documentele solicitate de Boyle. Spunea c-o să-l ia tare, dar știi și tu cum se comportă el cu Manning.
— În mod clar, n-ai văzut niciodată cum se comportă Manning în anumite momente. Uitându-se din nou la dosar, Dreidel adăugă: Știai că Boyle vorbește limba ebraică și limba arabă?
— Cine spune?
— Spune aici: ebraica, araba și limbajul surdomuților. Se pare că sora lui era surdă. De-asta s-au mutat în Jersey – acolo a fost una dintre primele școli pentru cei cu deficiențe de auz. Doamne, îmi amintesc când am completat unul dintr-ăsta, adăugă el, citind din Chestionarul de Securitate Națională al lui Boyle. Potrivit ăstuia, a câștigat un premiu Westinghouse când era la liceu – plus o bursă Marshall la Oxford. Tipul era extraordinar de deștept, în special la… stai puțin, spuse Dreidel. „Ai depășit vreodată 180 de zile în returnarea unei datorii. Dacă da, explică mai jos…” Dând pagina, Dreidel citi foaia scrisă la un rând ce fusese capsată pe pagina respectivă: „… o datorie totală de 230 000 de dolari…”
— Două sute treizeci de mii? Dar ce-a cumpărat? Italia?
— Nu cred c-a cumpărat nimic, spuse Dreidel. Din ce scrie aici, a fost datoria tatălui său. Se pare că Boyle s-a oferit să o preia el pentru ca tatăl lui să nu trebuiască să se declare falimentar.
— E clar, îl iubește pe tati.
— De fapt, îl urăște pe tati. Dar o iubește pe mami, spuse Dreidel citind mai departe. Dacă taică-său se declara falimentar și creditorii se năpusteau asupra lui, mama lui ar fi fost dată afară din restaurantul familiei în care lucrase de când Boyle era copil.
— Frumos din partea lu’ taică-său – să riște afacerea familiei, să-și lase soția în stradă și să-i lase copilului toate datoriile.
— Stai, asta e partea bună, spuse Dreidel, ajungând la ultimele pagini ale formularului. Fii atent: „Există ceva în viața dumneavoastră personală care ar putea fi folosit pentru a-l pune pe președinte sau Casa Albă într-o situație delicată? Vă rugam să dați amănunte”.
Dând pagina și lăsând să se vadă un alt document bătut la un rând, Dreidel clătină din cap amintindu-și poveștile pe care Boyle le dezvăluise la începutul campaniei. Chiar de la început Manning fusese alături de prietenul său.
— Știm majoritatea lucrurilor ăstora: taică-său a fost arestat prima oară înainte de a se naște Boyle. Apoi a fost arestat din nou când Boyle avea șase ani, apoi din nou când avea treisprezece ani – ultima oară pentru că l-a bătut pe proprietarul unei spălătorii chinezești din State Island. Apoi a reușit să nu mai intre în niciun bucluc până ce Boyle a plecat la colegiu. Atunci a fost ridicat de FBI pentru că a vândut polițe de asigurări false într-un azil de bătrâni. Lista continuă… importarea de scutere furate, falsificarea de cecuri pentru câteva mii de dolari, dar într-un fel sau altul a scăpat fără să facă prea multă pușcărie.
— Se potrivește cu teoriile freudiene, nu-i așa? Taică-său încalcă toate regulile cu entuziasmul unui delincvent învederat, în timp ce Boyle însuși se avântă în domeniul precis al finanțelor. Cum suna articolul din Time când taică-său a fost arestat pentru furt din magazine? Ochiul negru…
— … de pe Casa Albă. Da, foarte isteț. Aproape la fel de bun ca benzile desenate cu subiect politic, ce-l înfățișau furând jucăriile strânse pentru copiii nevoiași.
— Eu tot nu pot… se întrerupse Rogo clătinând din cap. Tot timpul ăsta l-am urmărit pe Boyle ca și cum el ar fi întruchiparea răului, dar când afli toate detaliile: o copilărie mizerabilă, o soră surdă, o mamă italiancă muncitoare… Și totuși, a reușit să iasă din mocirlă și să ajungă până la Casa Albă…
— Te rog, Rogo, nu-mi spune că-ți pare rău pentru el.
— … Și apoi tatăl minte, fură, și pe deasupra îl lasă pe Boyle să tragă ponoasele. Vreau să spun, dacă stai să te gândești – cum naiba îi poate face asta un tată propriului fiu?
— La fel cum le-a făcut și Boyle soției și fiicei sale când a dispărut din viețile lor și le-a lăsat în doliu. Oamenii sunt niște ticăloși, Rogo, în special când sunt disperați.
— Da, dar tocmai asta e chestia. Dacă Boyle era într-adevăr așa de rău, de ce i-au permis să lucreze la casa Albă? Nu-i ăsta scopul tuturor formularelor ăstora – să-i elimine pe cei ca el?
— Teoretic, acesta e scopul, dar la urma urmei nu era ca și cum avea un secret îngrozitor de ascuns. Toată lumea știa că tatăl lui era o poamă. El însuși obișnuia să vorbească despre asta – îl folosea pentru a atrage simpatia presei. A devenit o problemă numai atunci când am câștigat. Dar când prietenul tău cel mai bun este președintele Statelor Unite, vai ce surpriză! FBI-ul poate fi convins să facă o excepție. De fapt, stai să-ți arăt cum au… aici… spuse Dreidel urmărind din nou cu degetul niște rânduri scrise în dosar. Uite, aici, adăugă el, scoțând o foaie obișnuită, în timp ce Rogo lua loc pe marginea biroului și începea și el să răsfoiască restul dosarului. Boyle avea unele date scrise codificat. Înainte de a-ți spune codurile, ei trebuie să știe de partea cui ești. FBI… Secret Service… toate iau o mulțime. Apoi Manning vede rezultatele…
Pe foaie era o listă de litere bătute la mașină aliniate unele sub altele, fiecare dintre ele cu o bifă:
BKD ✓
MH ✓
WEX ✓
ED ✓
REF ✓
PRL ✓
FB ✓
PUB ✓
— E același lucru cu ce scrie aici? întrebă Rogo întorcând o pagină în dosar și scoțând la iveală o foaie aproape identică.
— Exact – e același raport.
— Atunci, de ce Boyle are două?
— Una este din locul unde a început, celălalt este probabil de când i-au reînnoit dosarul. E același. „BKD” este background{20} – verificarea datelor personale generale, „MH” este military history{21}, „WEX” este work experience{22}…
— Atunci aici sunt toate chestiile dubioase din viața lui Boyle? întrebă Rogo uitându-se la pagina acoperită cu rânduri sporadice.
— Nu, aici sunt chestiile dubioase – tot ce apare aici, spuse Dreidel arătând literele „AC”, subliniate, aflate la jumătatea paginii.
— „AC”?
— Areas of concern{23}.
— Și toate literele de dedesubt: „PRL… FB… PUB…”
— „PRL” este istoria personală a lui Boyle, care cred că se referă la toată mizeria aia cu tatăl său. „FB” este situația lui financiară; mulțumesc din nou, tati. Și PUB… Dreidel se întrerupse un moment citind din copia lui în timp ce Rogo urmărea ce scria pe cealaltă. „PUB” se referă la problemele de percepție publică, în cazul în care trecutul lui Boyle iese la iveală, ceea ce se întâmplase deja.
— Dar „PI”? întrebă Rogo.
— Ce vrei să spui?
— „PI”, repetă Rogo, întorcând pagina sa către Dreidel. Nu e și pe lista ta ultima mențiune „PI”?
Dreidel se uită la pagina lui, care se încheia cu „PUB” și apoi se întoarse spre cea din mâna lui Rogo, aplecându-se să deslușească literele cu mesajul scris de mână chiar lângă ele:
PI – notă 27 mai
Dreidel se albi la față.
— Ce? întrebă Rogo. Ce înseamnă asta?
— Ce spune data de pe foaia ta?
Citind în susul paginii, Rogo izbuti cu greu să articuleze cuvintele.
— 16 iunie, spuse el. Chiar înainte de atentat.
— La mine scrie 6 ianuarie – câteva zile înainte să ne mutăm la Casa Albă.
— Tot nu înțeleg. Ce înseamnă „PI”?
— Paternity issues{24}, spuse Dreidel. Potrivit datelor de aici, chiar înainte de a fi împușcat, Boyle a avut un copil despre care n-a știut nimeni.