45.

— Doamnelor și domnilor, bine ați venit pe Aeroportul Internațional Palm Beach, anunță stewardesa prin interfonul din avion. Vă rog să rămâneți la locurile dumneavoastră cu centurile de siguranță puse până când avionul se va opri complet, iar comandantul aeronavei va stinge semnul ce marchează obligativitatea de a purta centura de siguranță.

Desfăcându-și rapid catarama metalică a centurii de siguranță, Romanul se întinse până la scaunul din față, de unde scoase o geantă groasă de aluminiu, tip diplomat, cu logoul Secret Service pe ea. Își flexă podul palmei la ambele mâini, trăgând de încuietorile servietei. Din interior, dintr-o carcasă de protecție gri, cauciucată, scoase un minireceptor care-i amintea de vechile tranzistoare radio pe care bunicul lui obișnuia să le colecționeze. Desfăcând firul negru din jurul receptorului, își băgă casca în urechea dreaptă și apăsă pe butonul Pornit dispus pe partea laterală a receptorului.

„… insigna aia nenorocită”, spuse Dreidel, vocea sa fiind mult mai înăbușită ca înainte. „Capetele alea miniaturale prinse unul de celălalt îți dau fiori și…”

Verificând recepția pe ecranul electronic pătrățos, Romanul văzu între patru și cinci liniuțe digitale. Nu era diferit de un telefon celular cu o baterie mult mai puternică și mai eficientă, de uz militar.

„Hei, băieți”, întrerupe discuția o voce nouă. „Cred că ați vrea să aruncați o privire aici…”

Romanul își băgă un deget în cealaltă ureche și învârti de potențiometrul de volum ca să audă mai bine. În schimb, nu urmă decât tăcere.

Undeva deasupra, se auzi un sunet puternic ca un clopoțel, în timp ce simfonia metalică produsă de desfacerea simultană a centurilor de siguranță umplu cabina avionului. Rămânând perfect calm, Romanul dădu volumul și mai tare. Tot nimic. O secundă parcă, surprinse ceva nedeslușit, însă fără să poată distinge nimic concret.

„La ce etaj?” întrebă Rogo, intrând pe fir, tare și clar.

„Etajul doi”, îi răspunse Wes.

„Fă-mi și mie o favoare, adăugă Rogo. Când discutăm cu Lisbeth, hai să încercăm să fim băieți deștepți, bine?”

Închizându-și servieta și urmându-i pe ceilalți pasageri pe culoar, Romanul dădu din cap pe deplin satisfăcut. Să-i lase s-o facă pe deștepții fusese exact ce plănuise.