69.
Stând turcește pe linoleum și înconjurat de grămezi înalte de cutii de arhivă, Rogo răsfoia al patrulea dosar într-un interval de cincisprezece minute.
— Ce înseamnă aia „I&A”?
— Cum adică „I&A”? întrebă Dreidel, ghemuit pe un scaun de lemn și citind în diagonală unul dintre dosarele lui Boyle.
— Nu spune. Numai „I&A” cu o mulțime de date – stai, am găsit ceva: „I&A pentru Berlin”.
— Indicii și Avertismente. Sau după cum spunea generalul Bakos: toată vorbăria și posibilele semne de avertizare pe care le găsesc ofițerii noștri de informații în legătură cu anumite amenințări specifice, explică Dreidel. De ce? Asta…? Aruncă o privire către supraveghetor și coborî vocea. Asta voia Boyle? Toate I&A-urile existente?
— E de rău?
— Nu e de rău – numai că – indiciile și avertismentele se găsesc de obicei în PDB.
— Informarea zilnică a președintelui. Ăsta e raportul despre care vorbeai, cu tipul de la CIA și servieta prinsă de mână cu cătușe?
— Și locul în care s-a hotărât răsplata Romanului, adăugă Dreidel. Nu uita, cu un an înainte de atentat, Romanului i s-a refuzat o mare sumă de bani în schimbul unei informații extrem de prețioase din Sudan, ceea ce, de vreme ce în mod evident nu fuseseră atât de proști încât să se lase văzuți în același loc împreună, ne spune care dintre ei a folosit Sudanul ca ultima – și în același timp singura – locație cunoscută.
— Nu sunt sigur că înțeleg ce vrei să spui.
— Cei Trei – Romanul, Micah, O’Shea – lucrează în Secret Service, CIA și FBI. Gândește-te doar la câtă informație au acces împreună.
— Înțeleg unde lucrează… însă să facă toate astea – să pună la cale o asemenea schemă – fără supărare, dar… numai pentru șase milioane de dolari?
— Ce te face să crezi că au acționat în acest mod numai o dată? Din câte știm noi, dacă și-ar fi primit banii, s-ar fi întors la câteva luni – și dacă ar fi cerut mai mulți bani de fiecare dată, șase milioane s-ar fi putut transforma cu ușurință în zece, iar zece milioane în șaptezeci sau optzeci de milioane de dolari, până în final. Nu e un salariu anual de ici, de colo pe care să-l obții doar speculând temerile Americii.
— Deci crezi că ei…
— Dar nu te concentra numai pe ei – gândește-te la cine altcineva a mai avut acces la aceleași informații. Vreau să spun că nimic nu se întâmplă într-un vid. Pentru a cere șase milioane de dolari era clar că știau că urma să se întâmple ceva extrem de important. Dar dacă nu erau singurii care știau asta?
— Deci crezi că mai știa cineva? întrebă Rogo.
— Tot timpul am crezut că Cei Trei și Boyle erau dușmani. Dar dacă erau numai rivali? Dacă acesta a fost motivul pentru care Cei Trei nu și-au primit banii – deoarece Casa Albă avea deja o informație similară – un indiciu și un avertisment similar – de la altcineva?
— Înțeleg ce vrei să spui – pe când Cei Trei sau Romanul, sau, mă rog, cum și-or spune, furnizau Casei Albe cele mai importante informații, Boyle – sau cine știe cine a fost la întâlnirea aceea – a încercat să demonstreze cât de puternic este, punând la cale scurgerea acelorași informații către presă.
— Și făcând în același timp ca ponturile Romanului să fie la fel de incitante ca ziarele vechi.
— Ceea ce ne aduce înapoi la careul de cuvinte încrucișate – dacă într-adevăr era o listă a oamenilor de încredere – dacă Manning și șeful său de personal foloseau careul pentru a încerca să-și dea seama cine furniza informații presei, poate că tocmai asta căuta Boyle, spuse Rogo. Singurul lucru pe care nu-l pricep este de ce aveau nevoie Manning și șeful de personal să-și treacă unul altuia notițe într-un cod secret când puteau foarte bine să aștepte câteva ore și să discute întreaga chestiune în particular?
— În particular? Într-o clădire unde odinioară au existat casete secrete cu înregistrările tuturor conversațiilor purtate în Biroul Oval?
— E adevărat? Și mai au înregistrările alea?
— Nu vezi? Tocmai asta e, Rogo. În lumea aceea, toată lumea ascultă. Așa că, dacă ai de gând să spui ceva rău despre unul dintre principalii tăi aghiotanți, ai face bine să nu o spui cu voce prea tare.
— Chiar și așa, la ce ne folosește asta dacă vrem să ne dăm seama pe cine suspecta Manning în puzzle-ul ăla?
— Tu să-mi spui. Ce zic dosarele? întrebă Dreidel. Mai sunt și alte nume menționate?
Rogo se uită de jur împrejur la cele treizeci și opt de cutii și 21 500 de coli, sute de programe și mii de briefinguri pe care le mai aveau de studiat.
— Chiar crezi că putem să trecem prin toate astea înainte ca biblioteca să se închidă?
— Să ne păstrăm încrederea, spuse Dreidel răsfoind un set de dosare. Ochii îi străluciră și un zâmbet fugar îi lumina fața. Probabil că pistolul fumegând e chiar în fața noastră.
— Ce zici? Ai găsit ceva?
— Numai dosarul de personal al lui Boyle, spuse Dreidel în timp ce scotea dosarul gros de câțiva centimetri din cutia sa. Ceea ce înseamnă că vom afla curând ce credea cu adevărat președintele despre vechiul său prieten Ron Boyle.