31.

— Auuu! zbieră Romanul în timp ce Benjamin se folosea de foarfecile sterilizate ca să-i taie pielea moartă de pe marginile rănii din palmă. Ce doare!

— Bun – ăsta-i un semn ca n-ai niciun nerv afectat, îi explică Benjamin pe un ton sec, în micuțul birou amenajat la subsol, pe care fosta sa soție obișnuia să-l folosească pentru epilarea permanentă prin electroliză.

Romanul stătea pe o canapea modernă de piele, Benjamin se învârtea ușor într-un scaun rotativ din oțel inoxidabil.

— Mai rezistă puțin, îl îndemnă el.

Punându-și degetul mare în palma Romanului și celelalte degete pe dosul palmei, Benjamin apasă strâns pe rană. De asta data, Romanul era pregătit. Nu scoase niciun sunet.

— Niciun fel de sensibilitate a osului sau instabilitate… deși tot mai cred c-ar trebui să faci o radiografie ca să fii sigur.

— Sunt bine.

— Îhî, mi-am dat seama după cum ai leșinat în pragul ușii. Ce să mai zic, sănătate curată.

Benjamin luă o agrafă pentru hârtii și o îndreptă, apoi îndoi metalul până când cele doua capete ale agrafei aproape că se atinseră, fiind la jumătate de centimetru unul de celălalt.

— Fă-mi o favoare și închide ochii.

În timp ce Romanul se conforma, Benjamin apăsă ușor cu capetele agrafei pe degetul mare al Romanului.

— Câte puncte simți?

— Două, spuse Romanul.

— Bine.

Luându-i fiecare deget în parte, Benjamin repetă întrebarea, după care îi pansă cu tifon mâna Romanului. La final, aplecându-se spre piciorul însângerat al Romanului, îndepărtă cu penseta bucățile de șosetă și de șiret de pe rană și-i făcu același test cu agrafa la fiecare deget de la picior.

— Acum, câte simți?

— Unul.

— Buuun. Știi ceva, e o minune faptul că nu ți-ai fracturat niciunul dintre oasele tarsiene.

— Îhî, Domnul e de partea mea, spuse Romanul, mișcându-și degetele și bătând ușor peste bandajul de tifon din palmă.

Sângele dispăruse, însă durerea persista. Nico avea să plătească pentru asta.

— Nu trebuie decât să-l ții curat și ridicat în sus, îl sfătui Benjamin, după ce îi bandajă piciorul.

— Deci sunt OK, pot să zbor?

— Să zbori? Nu… În niciun caz. Acum e timpul să te odihnești. Ai înțeles? Las-o mai moale câteva zile.

Romanul rămase tăcut, aplecându-se și băgându-și cu grijă picioarele în perechea de pantofi pe care Benjamin o adusese de sus.

— Ai auzit ce-am zis? întrebă Benjamin. Nu-i momentul potrivit să te plimbi de colo-colo.

— Fă-mi o favoare și scrie rețetele alea, spuse Romanul, chinuindu-se din răsputeri să pășească în timp ce se îndrepta spre ușă. Te sun mai târziu.

Fără să se uite înapoi, ieși și-și scoase telefonul celular din buzunar.

După ce formă numărul, îi răspunse o voce feminină:

— Agenția de Voiaj, cu ce vă putem ajuta?

— Încerc să fac o rezervare, spuse Romanul, pășind afară în întuneric în timp ce o rafală de vânt rece de Virginia îl învălui. Am nevoie de-un bilet la următorul avion pe care-l aveți către Palm Beach.