76

Miercuri, ora 8:02,
Şoseaua către Yangyang

Kim îngropase aproape patru milioane de woni într-un cimitir din partea estică a oraşului. Suma aceasta, echivalentul a aproximativ cinci mii de dolari, fusese pitită în scorburile mărunte ale copacilor, pe sub rădăcini sau bolovani, în vreme ce Kim se prefăcea a îngenunchea la câte o piatră de mormânt sau a se odihni la umbra vreunui copac. Găsise toţi banii acolo unde îi lăsase. În cimitire, nimeni nu venea să caute comori.

Avusese nevoie de aproape trei ore pentru a recupera întreaga sumă pe întuneric, după care se oprise la o benzinărie, făcuse plinul şi o luase spre nord-est, de-a lungul râului Pukangang, în direcţia Lacului Soyang. Acolo se oprise pentru a se odihni puţin şi-şi răsfoise agenda în căutarea vreunei adrese la care şi-ar fi putut cumpăra un paşaport sub un alt nume şi o viză pentru Japonia.

Stând în maşină, lăsase radioul deschis pe frecvenţa pe care Hwan comunicase cu KCIA. Ar fi vrut să afle dacă ştiau ceva despre ea. O vreme, se părea că nimeni nu ştia nimic despre locul în care se afla, ori despre marca maşinii pe care o conducea. Apoi, cu numai câteva minute înainte de plecare, cei de la KCIA găsiseră Toyota abandonată în faţa reprezentanţei BMW. Acum încercau să determine ce maşină furase pentru a se deplasa în continuare.

Şoseaua cu două benzi străbătea o zonă frumoasă. Era însă pustie, iar Kim începu să se îngrijoreze că poate n-avea să mai găsească o altă maşină. Singura ei speranţă era să ajungă în Parcul Naţional Şorak-san, înainte ca autorităţile să-i dea de urmă. De obicei, erau mulţi turişti acolo, iar Kim ştia o parcare care era mereu plină, îţi partea de vest a parcului, chiar lângă templul Paektam-sa. Putea ajunge acolo traversând trecătoarea Taesungnyong. O apucă deci într-acolo.

Îi părea rău că se oprise să se odihnească lângă lac. Fusese o idee tâmpită, dar ziua aceasta fusese atât de lungă. Mai era şi vina pe care o simţea fiindcă ucisese un om. Atunci, totul păruse simplu: un om bun fusese în pericol, iar ea îl împuşcase pe cel ce îl ataca. De-abia după ce faptul fusese împlinit, Kim realizase că nu ştia nimic despre atacator, nu ştia nici măcar dacă acţionase la timp sau dacă cel ucis s-ar fi întors împotriva ei sau ar fi ajutat-o să scape…

Singurul lucru important era că omorâse pe cineva. Ea, spioana care nu era de fapt o spioană, nord-coreeanca condamnată să vină aici fiindcă îşi iubise fratele, comisese acum cel mai cumplit dintre păcate. Avea să vadă mereu chipul omului acela, în clipa în care apăsase pe trăgaci, izbitura şi durerea provocată de străfulgerarea focului de armă, trupul prăbuşindu-se greoi şi nu graţios şi elastic, cum se întâmplă în filme…

O voce limpede se auzi în difuzorul staţiei radio aşezate pe scaunul de alături.

— Elicopter şapte, sunt sergentul Eui-soon. Recepţie.

— Elicopter şapte, sunt pe recepţie.

— BMW-ul alb a fost văzut la o benzinărie de lângă Stadionul Tongdaemum, în urmă cu nouăzeci de minute. A plecat spre est, ceea ce înseamnă că a ajuns cam pe la Inje. Asta e în zona acoperită de tine. Recepţie.

— Verificăm şi vă anunţăm. Încheiat transmisia.

Kim înjură. De-abia trecuse de Inje, o localitate aflată la limita nordică a lacului. Aveau să o găsească peste câteva minute. Poliţaii sud-coreeni adorau să dea amenzi pentru exces de viteză, aşa încât Kim nu îndrăznea să accelereze. Nu acum, când conducea o maşină furată şi avea în poşetă patru milioane de woni. Rămânea sub limita maximă a vitezei, căutând cu disperare o maşină parcată. Nu zărea însă nici una. Ajunse, în sfârşit, în parc. Crestele munţilor şi cascadele înspumate se profilau în depărtare, maiestuoase.

Apăsă pedala de acceleraţie până la refuz, căutând un loc propice pentru a abandona maşina, undeva în afara şoselei. Hotărâse să-şi continue drumul pe jos când, deodată, elicopterul se ivi chiar deasupra ei. Făcu o voltă şi se întoarse.

Frână sălbatic.

Elicopterul plutea în aer, la vreo şaizeci de metri deasupra solului, iar cei doi ocupanţi ai cabinei sale arătau cu degetul către ea. Auzi un şuier strident când aceştia puseră în funcţiune megafonul.

— Oamenii noştri vin încoace. Te sfătuim să rămâi pe loc! bubui o voce în megafon.

— Şi dacă nu vreau? şopti ea. Ce faceţi dacă n-o să rămân pe loc?

Scrută şoseaua. La vreo două mile depărtare începea o serie de serpentine, iar urmăritorilor le-ar fi fost greu să o prindă din urmă, dacă reuşea să ajungă până acolo.

La dracu' cu voi toţi, îşi zise ea şi apăsă pedala de acceleraţie. BMW-ul zvâcni înainte, trecând pe sub elicopter, spre stâncile albastru-cenuşii de dincolo de el.