6

Marţi, ora 4:04,
Casa Albă

Telefonul secret STU-3 de pe noptieră începu să sune. Consola sa avea un ecran dreptunghiular luminat în partea superioară, pe care erau afişate numele şi numărul persoanei de la capătul firului, confirmând totodată dacă linia era sau nu sigură.

Fără să se fi trezit încă de-a binelea, preşedintele Michael Lawrence nu aruncă nici o privire spre ecran când ridică receptorul.

— Da?

— Domnule preşedinte, avem o situaţie excepţională. Preşedintele se ridică într-un cot. Abia acum catadicsi să privească afişajul: era Steven Burkow, şeful Siguranţei Naţionale. Sub numărul de telefon, calificativul afişat era „confidenţial”. Nu „secret” şi nici „strict secret”.

Preşedintele îşi frecă ochiul stâng cu mâna rămasă liberă şi întrebă:

— Ce s-a întâmplat?

Între timp, îşi freca ochiul drept şi se uita la ceasul de lângă telefon.

— Domnule, în urmă cu şapte minute, la Seul a avut loc o explozie chiar în faţa Palatului.

— Sărbătoarea! exclamă el, în cunoştinţă de cauză. Cât e de grav?

— N-am aruncat decât o privire grăbită pe înregistrarea video, dar se pare că avem de-a face cu câteva sute de răniţi, între care, probabil, zeci de morţi.

— Am pierdut vreun om?

— Nu ştiu.

— A fost un atac terorist?

— Aşa se pare. Unul din carele de amplificare fusese minat.

— Până acum şi-a asumat cineva răspunderea faptei?

— Kalt tocmai vorbeşte la telefon cu KCIA. Până în prezent, însă, nimeni.

Preşedintele era deja în picioare.

— Sună-i pe Av, Mei, Greg, Ernie şi Paul. Ne întâlnim cu toţii în Camera pentru Situaţii Excepţionale, la cinci şi un sfert Libby era acolo?

— Nu ajunsese încă. Pornise cu întârziere de la Ambasadă, spera să piardă discursul lui Duk.

— Bravo ei! Vreau să vorbesc cu ea; voi răspunde însă de jos. Sună-l şi pe vicepreşedinte în Pakistan şi cere-i să se întoarcă în după-amiaza asta.

Închizând receptorul, preşedintele apăsă pe un buton al interfonului şi îi ceru valetului său să-i pregătească un costum negru şi o cravată roşie. Erau hainele sale de om al puterii; nu putea şti dacă nu va trebui să vorbească presei şi nu va avea, probabil, timp să se schimbe.

În vreme ce păşea pe covorul moale, în drum spre baie, o auzi pe Megan Lawrence căscând. O auzi apoi strigându-l pe nume, însă o ignoră şi închise uşa băii.