74

Miercuri, ora 7:59,
Munţii Diamantelor

Rodgers şi Squires se târâră până în dreptul lui Bass Moore. Acesta îi întinse binoclul locotenent-colonelului.

— Asta e unitatea care păzeşte perimetrul estic al bazei, spuse Squires. Ar fi trebuit să găsim numai cinci oameni aici.

Rodgers aruncă o privire înainte. Colina urma o panta descendentă abruptă; de locul în care se aflau soldaţii îi despărţea cam o jumătate de milă de teren stâncos. Cu excepţia câtorva fagi uriaşi, nu exista nici un ascunziş pe parcurs. Pe platoul de la baza pantei se aflau două mitraliere antiaeriene, fiecare dintre ele având câte o bandă cu două mii de cartuşe, rulată cu grijă alături. Mai jos, în vale, răsăritul soarelui dezvăluia cele trei rachete ascunse sub plasele de camuflaj înfrunzite.

— Se pare că va trebui să înaintăm în grupuri de câte doi, spuse Squires. Moore, coboară şi spune-le oamenilor să se grupeze în perechi. Tu şi Puckett coborâţi primii. Vă furişaţi până la stânca aceea rotunjită, aflată spre stânga, la vreo şaizeci de metri. O vezi?

— Da, domnule.

— De acolo, o iei spre bolovănişul din dreapta. Pe urmă îţi alcătuieşti traseul după cum crezi de cuviinţă, iar noi toţi te urmăm. Când ajungem cât putem de jos, eu şi generalul deschidem focul, de aici, din urmă, dând inamicului ocazia de a se preda. Ei nu o vor face şi vor încerca să vină după noi. În momentul respectiv, voi îi veţi prinde ca într-un cleşte, din flancuri. Voi informa fiecare pereche, pe măsură ce vor trece pe aici.

Moore salută, apoi coborî panta pe care urcaseră, pentru a-şi chema coechipierul.

Rodgers studia în continuare terenul.

— Dar dacă cei de jos vor fi dispuşi să se predea?

— Îi vom dezarma şi vom lăsa cinci dintre oamenii noştri ca să-i păzească. Dar mă îndoiesc că va fi cazul.

— Da, s-ar putea să ai dreptate, încuviinţă Rodgers. Vor alege lupta. Iar când cei din preajma rachetelor vor auzi împuşcăturile, vor chema ajutoare de la celelalte posturi de pază din perimetru.

— Până atunci, noi vom fi plecaţi. Vom păstra perechile, pentru a-i putea împrăştia şi a-i ţine la distanţă pe inamici. Ne vom da întâlnire la cortul comandantului din vale şi vom încerca să găsim o cale de a neutraliza drăcoveniile astea. Sper doar să nu apuce să-şi ia zborul între timp.

Rodgers luă binoclul şi privi spre cortul comandantului.

— Ştii, am impresia că nu e totul în regulă acolo, jos.

— Cum adică?

— Nimeni nu intră şi nimeni nu iese din cortul comandantului, plus că nu văd nici urmă de el în tabără.

— Totul e pregătit. Poate că tocmai îşi ia micul dejun.

— Nu ştiu, zău. Hood spunea că doi oameni au părăsit feribotul ăla, zburând spre Nord. Dacă avem într-adevăr de-a face cu o conspiraţie îndreptată împotriva RPDC, mă îndoiesc că acest comandant i-ar fi lăsat pe primii veniţi să preia comandă şi să redirecţioneze rachetele.

— Poate că dispuneau de ordinele adecvate, în fals.

— Nu ţine. Nord-coreenii lucrează după sistemul dublei verificări. În momentul în care comandantul primeşte noi ordine, are datoria să contacteze Pyongyang-ul şi să le verifice.

— Conspiratorii dispun, poate şi de o legătură la nivel înalt.

— Şi-atunci de ce să fi trimis doi oameni la faţa locului? De ce n-au schimbat pur şi simplu ordinele de la nivelul superior?

Squires încuviinţă.

— Da, asta cam aşa e.

Puckett se apropie. Rodgers continuă să studieze prin binoclu cortul comandantului. Prelata de la intrare era coborâtă şi de jur-împrejur domnea liniştea.

— Charlie, am o presimţire. N-ai vrea să mă laşi să iau doi oameni şi să cobor în vale, să văd despre ce e vorba?

— Ce anume speraţi să aflaţi?

— Aş vrea să cobor, să trag cu urechea şi să arunc o privire, pentru a mă convinge că la comandă se află cel care ar trebui să se afle în mod normal.

Squires clătină din cap.

— Ar fi o pierdere de timp, domnule. V-ar lua aproape o oră ca să ajungeţi jos pe furiş fără să vă descopere nimeni.

— Ştiu şi tu hotărăşti. Dar inamicii sunt de două ori mai mulţi decât ne-am aşteptat. O să fie un schimb de focuri animat şi nu putem şti cu certitudine cine o să câştige.

Squires îşi muşcă buza superioară.

— Mi-am dorit mereu să pot refuza un general, iar acum, când am prilejul să o fac… nu o fac. E-n regulă. Succes, domnule.

— Mulţumesc. Te contactez de îndată ce pot.

Rodgers şi Moore nu avură nevoie decât de câteva momente pentru a-şi stabili un itinerar care să evite cele trei amplasamente ale artileriei. Între timp, Puckett îşi scoase echipamentul de comunicaţii, lăsându-l în grija lui Squires.

— Era să uit, Charlie, mai spuse Rodgers, înainte de a porni la drum. Nu lua legătura cu Centrul de Comandă decât dacă se întâmplă ceva. Ştii cum reacţionează Hood la unele dintre ideile mele…

— Da, domnule, zâmbi Squires. Ca un dulău în faţa unui cotlet bine prăjit.

— Exact, răspunse Rodgers.

Soarele se ridicase deja binişor deasupra orizontului, iar fagii aruncau umbre prelungi pe grohotiş atunci când cei trei porniră la drum.