55

Miercuri, ora 2:35,
Munţii Diamantelor

Rachetele Nodong erau Scud-uri modificate de nord-coreeni. Din punct de vedere constructiv, erau practic identice. Cele din urmă aveau o singură treaptă, cu o încărcătură utilă de până la o sută de kilograme şi o rază de acţiune de până la cinci sute de mile. Având o încărcătură utilă de numai patruzeci de kilograme de explozibili foarte puternici, Nodong-urile puteau să atingă obiective aflate la şase sute de mile distanţă, cu o precizie de o jumătate de milă.

Asemeni Scud-urilor, Nodong-urile puteau fi lansate de pe rampe fixe sau de pe lansatoare mobile. Lansatoarele-siloz ofereau posibilitatea mai multor lansări în decurs de o oră, fiind însă extrem de vulnerabile la riposta inamicului. Unităţile lansatoare mobile nu puteau transporta decât o singură rachetă şi trebuiau să se întoarcă la depozitele ascunse pentru a fi reîncărcate.

Atât lansatoarele fixe, cât şi cele mobile erau puse în funcţiune printr-un dispozitiv cu cheie, după programarea coordonatelor de lansare în computer. Răsucirea cheii declanşa o numărătoare inversă de două minute, timp în care lansarea putea fi anulată doar prin răsucirea cheii simultan cu introducerea codului de anulare. Acest detaliu era cunoscut doar de ofiţerul de serviciu. În eventualitatea că acesta nu putea să-l ofere, secundul său trebuia să obţină codul de la Pyongyang.

În domeniul rachetelor, Nodong-urile constituiau un sistem relativ nesofisticat. Eficienţa lor era însă de netăgăduit, constituind o ameninţare permanentă la adresa Seulului. Chiar şi în prezenţa unor rachete Patriot, pericolul rămânea la fel de mare: menite să distrugă racheta însăşi, Patriot-urile lăsau adeseori focosul intact, dându-i posibilitatea să se prăbuşească şi să explodeze undeva pe raza zonei-ţintă.

Colonelul Ki-Sbo era ofiţerul cel mai înalt în grad de la baza din Munţii Diamantelor, iar atunci când postul de gardă îi transmise prin radio vestea sosirii colonelului. Sun, nu mică îi fu mirarea. Ofiţerul rubicond şi chel se odihnea în cortul său şi, la sosirea jeepului, se grăbi să-i iasă în întâmpinare noului venit. Sun îi întinse ordinele scrise, fără ca acest lucru să-i fi fost cerut, iar Ki-Soo se retrase din nou în cortul său bine camuflat.

După ce se asigură că prelata intrării era la locul ei, Ki-Soo aprinse felinarul, scoase hârtiile din mapa de piele şi despături ordinul de misiune:

Biroul înaltului Comandament

Pyongyang, 15 iunie, ora 1630

De la: Colonelul Dho Oko

Către: Colonelul Ki-Soo.

Colonelul Lee Sun a fost trimis de către generalul Pil de la Operaţiunile de Spionaj pentru a supraveghea rachetele aflate în răspunderea dumneavoastră. El nu va interveni în mersul operaţiunilor decât în măsura în care acestea ar putea să pună în pericol siguranţa bazei.

În partea de jos a documentului se aflau sigiliile comandantului Forţelor Armate şi generalului Pil.

Ki-Soo împături cu grijă documentul şi îl introduse înapoi în mapă. Era autentic, dar ceva părea a nu fi în regulă cu el. Sun venise însoţit de un agent şi exista deci câte un om care să păzească fiecare rachetă, ceea ce era absolut suficient. Şi totuşi, ceva nu era în regulă.

Aruncă o privire spre telefonul de campanie şi cochetă cu ideea de a telefona la cartierul general. Afară se auziră paşi pe pietriş. Ki-Soo acoperi felinarul şi dădu deoparte prelata: colonelul Sun se oprise în întuneric, în faţa cortului. Mâinile îi erau încleştate la spate, iar corpul îi era ţeapăn, ca al unei statui.

— Totul e în ordine?

— Aşa se pare, răspunse Ki-Soo. Aş fi însă curios să mai aflu ceva.

— Ce anume? se interesă Sun.

— În general, ordinele de acest gen menţionează şi numărul de oameni trimişi. Aici însă nu e cazul.

— Cum să nu? Sunt menţionat eu.

Ki-Soo privi spre celălalt nou venit, care rămăsese lângă jeep. Îl arătă cu degetul.

— Dar el?

— El nu e agent, răspunse Sun. Departamentul nostru are mult de lucru acum şi nu avem efective disponibile. Omul a fost trimis să mă însoţească printre coline. Va rămâne aici până la plecarea mea. Asta a fost singura sa misiune: să mă escorteze.

— Înţeleg, spuse Ki-Soo, întinzându-i mapa. Dacă doriţi, vă puteţi odihni în cortul meu. Aş putea să trimit să vi se aducă de mâncare…

— Mulţumesc, dar nu e nevoie, îi răspunse Sun. Aş prefera să fac un ocol al perimetrului, să văd cât e de vulnerabil. O să vă anunţ dacă o să am nevoie de ceva.

Ki-Soo se înclină, iar Sun se întoarse lângă jeep. Dintr-o cutie aflată în spate, scoase o lanternă camuflată. Apoi, însoţit de celălalt, porni către poiana în care erau staţionate rachetele, îndepărtându-se de tabără.