56

Miercuri, ora 2:45,
Zona Demilitarizată

Apelul lui Koh îl găsi pe Lee în tunel, unde tocmai sfârşise de aranjat bidoanele de tabun într-o nişă. Ieşi din tunel pentru a recepţiona mesajul, după care coborî înapoi în subteran.

Aşadar, Gregory Donald se va întâlni cu generalul Hong-koo peste numai câteva ore. Una ca asta nu trebuia să se întâmple, ar fi atras simpatia opiniei publice pentru Nord şi chiar i-ar fi putut convinge pe unii dintre liderii mondiali de inocenţa lor. Cea de-a doua şi a treia fază a operaţiunii trebuiau să se desfăşoare în momentele când încordarea avea să fie la apogeu.

Donald trebuia să moară. Şi asta cât de curând.

Lee îl puse la curent cu cele aflate şi pe soldatul Yoo, cel care rămăsese cu el. Celălalt se întorsese la bază cu camionul; în cazul în care vehiculul nu s-ar fi întors, generalul Norbom ar fi putut ordona să se întreprindă cercetări.

Aveau să transfere gazul în Nord, aşa cum plănuiseră, însă, o dată ajunşi acolo, Yoo avea să îl plaseze de unul singur, în vreme ce Lee avea să aibă grijă de Donald. Yoo înţelese ce i se cerea şi acceptă bucuros sarcina, promiţând că totul avea să se desfăşoare potrivit planului. Lee asta şi aştepta. Toţi oamenii săi erau antrenaţi pentru a-şi duce misiunile la bun sfârşit singuri, în cazul în care tovarăşilor lor li se întâmpla ceva. Aduşi de spate, cei doi începură să lucreze, potrivit unui plan pe care îl aşternuseră de nenumărate ori pe hârtie.

Tunelurile fuseseră săpate de nord-coreeni şi formau o reţea complexă, întinzându-se mai mult de o milă de la nord la sud şi un sfert de milă de la est spre vest. Deşi serviciul sud-coreean de contraspionaj avea cunoştinţă de ele şi făcuse destule încercări pentru a le închide, nord-coreenii erau asemeni furnicilor: de îndată ce se închidea o ieşire, deschideau o alta. Când un tunel era inundat, săpau un altul. Subminaseră astfel întreaga regiune înconjurătoare şi nu o dată tavanul tunelurilor se prăbuşise. Se mulţumiseră atunci să sape ceva mai adânc.

Lee şi oamenii săi deschiseseră de curând această secţiune a tunelului, cu scopul declarat de a-i spiona pe nord-coreeni. Dacă pasajul care ducea într-acolo avea aproape un metru şi jumătate diametru, tunelul în sine avea doar un metru înălţime, identic cu tunelurile nord-coreene. Făcea legătura cu tunelul principal al acestora la nici zece metri de fâşia de graniţă.

La coborârea bidoanelor de tabun în galerie, în vreme ce oamenii săi se ocupau de descărcare, Lee stătuse de pază. Apoi, cele patru bidoane fuseseră depozitate într-o nişă săpată în marginea pasajului de acces. Altfel, n-ar fi avut destul loc pentru a trece. Acum, Yoo avea să fie nevoit să înainteze cu spatele prin tunel, în vreme ce Lee rostogolea bidoanele înainte. Acestea se potriveau exact, în lăţime, ba chiar, pe unele porţiuni, aveau să fie nevoiţi să le întoarcă şi să le împingă, pentru a le duce la capătul tunelului.

Lee calculase câte şaptezeci şi cinci de minute pentru transportarea fiecărui bidon la capătul tunelului. Astfel, nu avea să-i rămână prea mult timp la dispoziţie pentru a ajunge la Donald, dar va trebui să se descurce. Dacă s-ar fi oprit acum, ar fi riscat să fie prinşi şi misiunea ar fi fost compromisă.

Maiorul Lee luă lanterna din buzunarul uniformei şi şi-o prinse de banderola de pe umăr. Yoo se retrase câţiva paşi în tunel, în vreme ce Lee prinse cu mari precauţii cel dintâi bidon din nişă, ducându-l spre punctul de acces. Se lăsă pe coate şi genunchi şi începu să-l rostogolească spre Yoo, care verifica pentru ultima oară dacă nu cumva scăpaseră din vedere asperităţile tunelului.