52

Miercuri, ora 1:45,
Zona Demilitarizată

Soldaţii din centrul de comunicaţii tocmai făceau schimb de glume cu Koh, atunci când sosi mesajul transmis de la cartierul general al generalului Hong-koo, comandatul Forţelor Republicii Populare Democrate Coreene. Intrară imediat în alertă, încetând să facă glume la adresa lui Koh; reluară coordonatele înregistrate de antenele direcţionale, pentru a se convinge că mesajul venea, într-adevăr, din cealaltă parte a zonei demilitarizate. Verificară apoi în computer, căutând o confirmare a faptului că cel care chemase fusese într-adevăr adjutantul Kim Hoh. Computerul verifică în fişierele conţinând amprentele vocale şi confirmă identificarea. În fine, la mai puţin de treizeci de secunde de la primirea mesajului, transmiseră prin radio o confirmare de primire şi porniră casetofonul cu dublă înregistrare. Unul dintre ei îl anunţă pe generalul Schneider, care ceru ca o copie a mesajului să-i fie adusă de îndată ce acesta avea să fie recepţionat integral.

Koh părea a fi cel mai interesat de mesajul care se transmitea, ascultând cu atenţie:

Către fostul ambasador Gregory Donald, la Baza Charlie. Generalul Hong-koo, comandantul Forţelor Republicii Populare Democrate Coreene de la Baza Unu, Zona Demilitarizată, vă transmite la rândul său salutări şi acceptă invitaţia dumneavoastră la o întâlnire în zona neutră, la ora 8.

În timp ce unul dintre soldaţi confirma primirea mesajului, un altul luă una dintre copii şi un microcasetofon şi le duse la biroul generalului Schneider.

Koh le spuse celor doi rămaşi că se simţea cam obosit şi că avea de gând să iasă să bea e cafea şi să fumeze o ţigară. Ajuns afară, se retrase în umbra unui camion din apropiere şi îşi desfăcu nasturii de la cămaşă. În partea superioară a braţului avea fixat un telefon celular de tip M-2. Desfăcu banda cu care era fixat acesta, desfăşură antena şi formă numărul lui Lee.

— Sper că ai o explicaţie foarte scurtă şi limpede, care să mă lămurească, îi spuse generalul Schneider lui Gregory, atunci când acesta intră în încăpere. Nu de alta, dar plutoanele adormite care deschid focul mă enervează.

Generalul era îmbrăcat în pijama, peste care îşi trăsese în grabă un halat. Ţinea în mână un casetofon cu căşti.

Bătăile inimii lui Donald se accelerară. Nu-şi făcea griji din pricina generalului Schneider, ci a răspunsului nord-coreenilor.

Luă casetofonul, îşi duse căştile la urechi şi ascultă mesajul, în cele din urmă spuse:

— Explicaţia e următoarea: am cerut o întâlnire şi mi-a fost acordată.

— Deci chiar ai făcut tâmpenia asta, ilegal, de la centrul de comunicaţii aflat sub jurisdicţia mea?

— Da. Sper că vom putea discuta rezonabil, pentru a evita izbucnirea unui război.

— „Vom putea”? Gregory, n-am de gând să stau la taclale cu Hong-koo. Poate crezi c-ai făcut cine ştie ce ispravă aducându-l la întâlnire, dar află că are de gând să te folosească. De ce crezi că a amânat întâlnirea cu câteva ore? Tocmai ca să poată pregăti totul. Vei fi fotografiat încercând să faci frumos şi toată lumea va spune că preşedintele una zice şi alta face…

— Şi nu-i aşa?

— Nu şi în cazul ăsta. Cei de la biroul lui Colon spun că era furios ca un tigru din pricina celor întâmplate, aşa cum e şi firesc, de altfel. Ticăloşii ăştia au aruncat în aer centrul Seulului, ţi-au ucis nevasta, Gregory…

— Nu ştim sigur, scrâşni acesta.

— Dar ştim sigur că au tras într-un avion de-al nostru, Greg. Avem drept dovadă un sac de plastic cu un cadavru.

— Au reacţionat exagerat şi nu trebuie să comitem aceeaşi greşeală…

— Defcon 3 nu e o reacţie exagerată. E o manevră militară corectă şi preşedintele avea de gând să se oprească aici şi să-i facă să asude puţin. La naiba, cine ştie ce-are să facă acum, după mica ta corespondenţă de amor, spuse Schneider, ridicându-se şi înfigându-şi mâinile în buzunare.

— De data asta, tu exagerezi.

— Nu. Dimpotrivă. Chiar nu-ţi dai seama, nu-i aşa? Ai putea să-l pui pe preşedinte în imposibilitatea de a câştiga.

— Cum?

— Ce se întâmplă dacă le întinzi ramura de măslin şi nord-coreenii acceptă în principiu, dar refuză să-şi retragă trupele până când preşedintele nu ne ordonă nouă să ne retragem primii? Dacă el refuză, o să dea impresia că a refuzat să dea o şansă păcii. Iar dacă se supune, o să pară că a lăsat garda jos, din slăbiciune.

— Aiurea…

— Gregory, gândeşte-te. Ce credibilitate va mai avea dacă toată lumea va spune că tu îi dictezi în politica externă? Ce vom face data viitoare când un Saddam Hussein sau un Râul Cedras vor vrea să se arate puternici, sau când vreun alt tâmpit îşi va trimite rachetele în Cuba? Îl vom chema în ajutor pe Gregory Donald?

— Vom încerca să stăm de vorbă cu ei, da, vom încerca să discutăm raţional. În timp ce Kennedy ordonase blocada împotriva Cubei, n-a şovăit să negocieze în draci cu Hruşciov pentru retragerea unor rachete de-ale noastre din Turcia. Asta a pus capăt crizei şi nu intervenţia Marinei. Aşa procedează oamenii civilizaţi.

— Hong-koo nu e civilizat.

— În schimb, şefii lui sunt, iar de azi dimineaţă n-a mai avut loc nici un contact direct la nivel înalt cu Nordul. Iisuse, cine-ar crede că nişte adulţi sunt în stare să joace astfel de jocuri? Ei, uite că sunt. Diplomaţii fac pe ei de frică. Dacă aş reuşi să deschid un dialog, chiar şi cu Hong-koo…

— Iar eu îţi spun că nu-ţi va folosi la nimic să discuţi cu el; se crede urmaşul: lui Gingis-Han şi, Dumnezeu mi-e martor, are să te ducă de nas, are să te spulbere.

— Atunci, vino cu mine. Ajută-mă.

— Nu pot. Ţi-am mai spus, oamenii ăştia ştiu să-şi facă propagandă. Vor folosi un film alb-negru de proastă calitate ca să ne filmeze şi vom arăta ca nişte drogaţi înspăimântaţi. Ştabii de la Washington or să înnebunească.

Scoase caseta din aparat şi i-o puse cu blândeţe în palma deschisă.

— Greg, mi-a fost milă de tine când am auzit despre Soonji. Dar ceea ce ai de gând să faci nu va împiedica uciderea altor oameni. Mai există un miliard de comunişti care aşteaptă după colţ şi încă un miliard de altfel de nebuni, radicali, fundamentalişti, purişti etnici şi maniaci ai cultului personalităţii, sau Dumnezeu ştie ce altceva. E treaba mea şi a celor ca mine să avem grijă de celelalte trei miliarde, Gregory. Diplomaţii sunt buni doar ca să câştige niţel timp în plus şi uneori o fac pentru partea adversă, ca Neville Chamberlain. Nu poţi discuta omeneşte cu nişte ţicniţi, Gregory.

Donald îşi contemplă pipa.

— Da, văd.

Schneider îl privi ciudat, iar apoi se uită la ceas.

— Mai ai la dispoziţie încă şase ore. Îţi sugerez să te culci, să tragi un pui de somn, să te trezeşti cu o durere cruntă de stomac şi să anulezi întâlnirea. Între timp, în ceea ce priveşte această bază, mesajul tău nu a existat niciodată. Am şters de pe benzi mesajul tău şi-am scos din jurnalul de serviciu coordonatele convorbirii.

Ridică mâna în care ţinea casetofonul.

— Asta e întâia oară când vreunul dintre noi a auzit despre o astfel de întâlnire: atunci când te-au contactat. Dacă nord-coreenii vor afirma că tu i-ai chemat primul, vom nega. Dacă vor dovedi cu o înregistrare, vom susţine că e falsă. Dacă ne vei contrazice, vom spune presei că durerea te-a înnebunit. Îmi pare rău, Greg, dar aşa merg lucrurile.

Donald îşi privi din nou pipa.

— Dar dacă reuşesc să-l conving pe Hong-koo să se retragă?

— N-ai să reuşeşti.

— Dar dacă, totuşi, reuşesc?

— În acel caz, îi răspunse Schneider, preşedintele îşi va asuma deplina responsabilitate pentru trimiterea ta în misiune, tu o să fi un blestemat de erou şi eu însumi o să-ţi prind medalia pe piept.