142.

Osborn simți apăsarea gravitației în vreme ce trenul ieșea din Kleine Scheidegg și începea să urce pe panta lungă înspre versantul muntelui Eiger. Blonda platinată divorțată – se numea Connie și era divorțată, chiar de două ori, de fapt – i se adresa întruna. În cele din urmă se scuză și se duse în vagonul din față. Trebuia să se concentreze. În ceva mai puțin de patruzeci de minute urmau să ajungă la Jungfraujoch. Trebuia să știe ce va face în continuare, începând cu momentul în care trenul ajungea în gară și el cobora pe peron. Mai pipăi odată pistolul lui McVey de calibru 38, băgat în bata de la pantaloni. Fără să știe de ce, acesta îl duse cu gândul la avalanșe. Nu o dată se întâmplase ca o împușcătură să stârnească o avalanșă de proporții. Echipele montane, în zonele în care se practica schiatul, utilizau puști fără recul pentru a le stârni intenționat, cu scopul de a evita aceste riscuri după deschiderea zonelor înzăpezite către public. Numai că de-abia se aflau pe la mijlocul lunii octombrie, iar vremea era senină. Avalanșa ar fi trebuit să fie ultimul lucru care să-l preocupe în acel moment. Numai că lucrurile nu stăteau așa.

Subconștientul îi lucra febril să scoată ceva la iveală. Oare despre ce era vorba? Deși era la mijlocul lunii octombrie, Von Holden se îndrepta intenționat spre o țară a zăpezilor. Jungfraujoch se afla la o altitudine de mai mult de 3545 de metri și era construită deasupra sau în interiorul unui ghețar. În interior se aflau exponate pentru turiști, încăperi săpate în structura ghețarului. Ghețar. Frig. Temperaturi foarte scăzute. Un ghețar ajungea la temperaturile cele mai scăzute care se puteau găsi în natură. Mai ales dacă reușeai să pătrunzi mult în interiorul acestuia. Fuseseră descoperiți oameni și animale în ghețari, conservați perfect de-a lungul secolelor. Oare era posibil ca Jungfraujoch să fie locul în care se realizaseră operațiile experimentale? Jungfraujoch, care părea o atracție turistică, era oare o acoperire pentru o sală de operații secretă, situată în adâncurile ghețarului?

Huruitul motorului cu cremalieră și sunetul sacadat al roților pe șine deveniră mult mai pronunțate. Osborn se năpusti deodată înapoi în vagonul celălalt.

— Connie, îi spuse el, așezându-se alături de ea, tu ai mai fost la Jungfraujoch până acum.

— Sigur că da, dragă!

— Există acolo vreun loc în care turiștii nu au accesul permis?

— Dar ce anume ți-ai propus, dragă? îi zâmbi Connie și își trecu în glumă peste piciorul său unghiile false, date cu ojă de culoarea rubinului.

Osborn era convins că femeia făcea toate paralele după vreo două pahare de Martini, însă nu-și dorea să afle vreodată dacă acest lucru era adevărat.

— Uite ce este, Connie, încerc doar să aflu niște informații. Nimic, și insist, nimic altceva. Bine? Acum fii fată bună și încearcă să-ți aduci aminte!

— Îmi placi.

— Știu.

— Păi, să mă gândesc…

Osborn o privi cum se ridică în picioare și se duse la fereastră. Nu era ușor să-și păstreze echilibrul, vagonul urca pe versantul muntelui Eiger și se înclinase la un unghi de aproape patruzeci de grade. Brusc, totul se cufundă în întuneric, în momentul în care intrară în tunel.

După cinci minute, Osborn și Connie se uitau la felul în care fusese tăiată gara Eigerwand în stânca Muntelui Eiger. Connie își pusese mâna într-a lui și îl strângea cu putere.

— Nu-mi place să recunosc, însă chiar mă ia cu amețeală.

Osborn se uită la ceas. Von Holden ar trebui să fi ajuns deja acolo sau era oricum foarte aproape. Poate se înșelase în privința sălii de operații. Poate că Von Holden se întâlnea pur și simplu cu cineva acolo, așa cum se gândise și mai devreme. Dacă aceasta era de fapt situația, Von Holden putea să-i dea acestuia obiectul pe care-l transporta în rucsac, și apoi să ia următorul tren care se ducea în vale. Toată chestia asta n-ar fi durat mai mult de câteva minute.

— Este o stație meteo.

— Ce anume? întrebă el, deoarece în timp ce i se adresase Connie, fuseseră chemați înapoi la tren.

— O stație meteo, știi, un fel de observator.

Traversară peronul înspre tren. În acest timp, un alt tren venea din sens opus, de la Jungfraujoch, trecând pe lângă trenul lor, legănându-se ușor pe linia de cale ferată.

— Dragă, ești atent la mine sau vorbesc numai ca să mă aflu în treabă?

— Da, te ascult, spuse Osborn, străduindu-se să vadă în interiorul trenului care trecea.

Acesta se deplasa destul de încet încât să poată vedea chipurile călătorilor. Nu recunoscu pe nimeni.

Se urcară apoi înapoi în tren și luară loc, în vreme ce trenul porni prin tunel, apoi în sus, luând viteză.

— Îmi cer scuze. Ziceai ceva despre…

— O stație meteo. M-ai întrebat sau nu dacă nu este vreun loc în care este interzis accesul publicului? Ei bine, este o stație meteo acolo. Sus, cred. Probabil că este administrată de guvern sau ceva de genul ăsta. Bineînțeles, mai este și bucătăria.

— Ce bucătărie?

— Care ține de restaurant. Dar de ce vrei să știi lucrurile astea?

— Fac cercetări. Scriu… o carte.

— Dragă, îi spuse Connie punându-și din nou mâna pe piciorul lui și aplecându-se atât de mult înspre el, încât aproape îi atingea urechea cu buzele. Știu că nu scrii o carte, îi șopti ea. Pentru că dacă acest lucru ar fi fost adevărat, ai avea răbdare și ai aștepta să afli ce te interesează în momentul în care vom ajunge acolo, când vei putea să vezi cu ochii tăi toate acestea. Știu și faptul – îi mai suflă ea în ureche un val de aer fierbinte – că ai un pistol la cingătoare. Ce ai de gând să faci cu el, să omori pe cineva?

Apoi Connie se sprijini de spătar și îi zâmbi.

— Dragă, îmi promiți ceva? Strigă mai întâi. Aș prefera să dispar naibii de acolo.