66.

Joanna se simțea ca și cum ar fi fost drogată și ar fi trăit un coșmar. După maratonul ei sexual cu Von Holden din camera cu piscină și oglinzi, Von Holden o invitase să meargă cu el la Zürich. Prima ei reacție fusese să zâmbească și să se scuze. Era extenuată. Petrecuse mai devreme în ziua aceea șapte ore cu domnul Lybarger, lucrând din greu cu el, și adesea împotriva voinței lui, pentru a-l face suficient de încrezător încât să poată merge fără baston. Încerca să respecte termenul limită nebunesc al zilei de vineri, stabilit de doctorul Salettl. Pe la ora 15:30 constatase că el făcuse toate eforturile posibile și îl dusese în apartamentele sale să se odihnească. Se așteptase ca acesta să tragă un pui de somn, să ia o cină ușoară în camera lui și probabil să se ducă devreme la culcare. Însă nu mică îi fusese surpriza când îl văzuse coborând la cină îmbrăcat formal, strălucitor și energic, și cu destule rezerve pentru a asculta sporovăiala fără de sfârșit a Utei Baur, ca apoi să urce la etajul al doilea și să asculte recitalul de pian al lui Eric și Edward.

Dacă domnul Lybarger putuse să facă acest lucru, o tachinase Von Holden, atunci și Joanna putea cu siguranță să meargă cu mașina la Zürich pentru o detestabilă ciocolată elvețiană. În afară de asta, de-abia era ora zece seara.

Prima lor oprire fusese la unul dintre restaurantele preferate ale lui James Joyce de pe Ramistrasse, unde se delectaseră cu ciocolată și cu cafea. Apoi Von Holden o dusese la o cafenea nebunească de pe Munzplatz, aproape de Bahnhofstrasse, ca să-și facă o idee despre viața de noapte. După aceea se duseseră la Champagne Bar de la Hotelul Central Plaza, și apoi la un bar de pe Pelikanstrasse. În cele din urmă merseseră pe jos pentru a privi luna deasupra lacului Zürichsee.

— Nu vrei să-mi vezi apartamentul? o întrebase Von Holden zâmbind cu subînțeles, în vreme ce se aplecase peste balustradă și aruncase o monedă în apă pentru noroc.

— Glumești! îi spusese Joanna, care se gândea că nu va mai putea merge vreodată pe jos.

— Nu glumesc deloc, îi spusese Von Holden, care-și ridicase brațul și o mângâiase pe păr.

Joanna fusese uimită de cât de excitată se simțise. Ba chiar chicotise când se gândise la asta.

— Ce-i așa de nostim? o întrebase Von Holden.

— Nimic…

— Haide, atunci!

— Ești un ticălos, îi spusese Joanna privindu-l lung.

— Nu mă pot abține, îi răspunsese Von Holden zâmbind.

Băuseră coniac pe terasa apartamentului său care dădea înspre Orașul Vechi, și el îi spusese povești despre copilăria lui și cum crescuse el la o fermă imensă de vite din Argentina. După aceea o duseseră în pat și făcuseră dragoste.

De câte ori o făcuseră în noaptea aceea? Joanna încercă să-și amintească. Apoi își aminti cum el stătea deasupra ei, cu penisul încă enorm, chiar și în repaus, și cum o întrebase, zâmbind jenat, dacă ar fi deranjat-o foarte tare dacă el îi lega de pat încheieturile mâinilor și picioarelor. Apoi cotrobăise într-un dulap până găsise legăturile moi de catifea pe care voia să le utilizeze. Nu știa de ce dorea atât de mult acest lucru, însă întotdeauna și-l dorise. Gândul la acest lucru îl excita foarte tare. Și când ea se uitase la el și văzuse cât de tare, chicotise și îi spusese că este de acord, dacă acest lucru îi făcea plăcere. În acel moment îi spusese, chiar înainte de a o face, că nu fusese niciodată cu o femeie care să facă pentru el ceea ce făcea Joanna. Apoi îi picurase coniac peste sâni și, ca o pisică de Cheshire în călduri, îi linsese încet până îi curățase. Excitată peste măsură, Joanna se lăsase pe spate, în vreme ce el o legase de stâlpii patului. Când el se întinsese pe pat alături de ea, ea începuse să vadă niște puncte luminoase în spatele ochilor și simțea o amețeală pe care nu o mai simțise până atunci. Apoi îi simțise greutatea trupului peste al ei și îl simțise cum o penetrează masiv. Și cu fiecare mișcare, petele luminoase se făceau din ce în ce mai mari și mai strălucitoare, și în spatele lor putea zări niște nori în culori incredibile, care pluteau în forme sălbatice și grotești. Și undeva, dacă exista într-adevăr un asemenea loc, în caleidoscopul ireal care o îngloba cu totul – în mijlocul acestuia, chiar în mijlocul ei – avusese senzația că Von Holden plecase și că un alt bărbat îi luase locul. Se luptase cu propriul ei vis și încercase să deschidă ochii să vadă dacă era adevărat. Însă acel tip de conștiență nu îi era accesibilă și, în locul acesteia, se prăbușise și mai adânc în vârtejul erotic de lumină și de culoare.

Când se trezise, era deja după-amiază și își dăduse seama că se afla în patul ei de la Anlegeplatz. Se dăduse jos din pat și își văzuse hainele pe care le purtase în seara dinainte, aranjate frumos în dulap. Avusese cumva un vis al visurilor sau fusese altceva?

La scurtă vreme după aceea, când se afla la duș, își zărise zgârieturile de pe coapse. Se privise în oglindă și văzuse că avea zgârieturi și pe fese, ca și cum ar fi fugit dezbrăcată printr-un câmp de spini. Apoi își amintise foarte vag că fugise goală, plină de groază din apartamentul lui Von Holden, coborâse scările și ieșise afară pe ușa din spate. Iar Von Holden venise după ea și o prinsese în cele din urmă în grădina de trandafiri din spatele blocului său.

Deodată își dădu seama că nu se simte bine deloc. Un val de greață o trecu din cap până-n picioare. Îi era îngrozitor de frig și o treceau și toate căldurile în același timp. Îi veni să vomite, ridică capacul de la toaletă și vărsă tot ce mai rămăsese din ciocolata și din cina de seara trecută.