91.

Berlin, ora 11.

O chelneriță blondă în costum bavarez îi zâmbi scurt lui Osborn, apoi așeză pe masă un recipient plin de cafea aburindă și se retrase. Veniseră la Berlin pe autostradă și merseseră cu mașina direct la un restaurant micuț de pe Waisenstrasse, care era prezentat drept unul dintre cele mai vechi restaurante din Berlin. Proprietarul, Gerd Epplemann, un tip subțire, cu un început de chelie, îmbrăcat într-un halat alb apretat, îi duse direct la subsol, într-o încăpere privată, unde îi aștepta Diedrich Honig așezat la masă.

Honig avea părul negru și ondulat, și barba tunsă îngrijit îi era presărată cu păr cărunt. Era aproape la fel de înalt ca Remmer, însă constituția lui slăbănoagă și felul în care îi atârnau brațele din mânecile hainei, care îi erau prea scurte, îl făceau să pară mai înalt. Acest lucru, adăugat la poziția lui ușor cocoșată, cu capul aplecat direct din gât, îl făceau să semene izbitor de bine cu un Abraham Lincoln neamț.

— Aș vrea să luați în considerație riscurile, Herr McVey, Herr Noble, spuse Honig în timp ce traversă camera să-i întâmpine, cu ochii fixați asupra bărbaților cărora li se adresa. Erwin Scholl este unul dintre cei mai influenți oameni din Occident. Dacă îl veți aborda veți deschide poarta către niște experiențe care le vor depăși cu mult pe cele pe care le considerați a fi cele mai importante. Riscați să vă faceți de rușine în mod oribil, atât față de dumneavoastră înșivă, cât și față de departamentele de poliție pe care le reprezentați, până în punctul de a fi dați afară sau forțați să vă dați demisia. Și lucrurile nu vor lua sfârșit odată cu aceasta, pentru că în momentul în care nu veți mai fi protejați de organizațiile dumneavoastră, veți fi dați în judecată de o mare de avocați pentru violarea unor legi de care nu ați auzit niciodată și în moduri pe care nici nu veți reuși să vi le imaginați. Vă vor desființa cu totul. Vor găsi o modalitate să vă ia casa, mașina, tot ce aveți. Și când toate acestea se vor termina, vă veți socoti norocoși dacă veți mai rămâne cu o pensie. Atât de mare este puterea unui asemenea om.

Acestea fiind spuse, Honig luă loc la masa lungă și își turnă o ceașcă din cafeaua tare și amară pe care o lăsase chelnerița bavareză. Superintendentul poliției din Berlin, în prezent pensionat, era un om curtat de cei mai înstăriți și de cei mai puternici oameni de la cele mai înalte niveluri din industria Germaniei. Ultimele stadii ale războiului rece nu reușiseră să diminueze înclinarea morbidă către distrugere a terorismului internațional. Prin urmare, preocuparea funcționarului din corporațiile europene pentru securitatea proprie și pentru cea a familiei lui devenise din ce în ce mai mare. În Berlin, protejarea magnaților din domeniul financiar căzuse în sarcina lui Honig. Prin urmare, dacă era cineva în poziția de a ști cum se protejau cei bogați și puternici în măreția lor, în special în orașul Berlin, acela era Diedrich Honig.

— Cu tot respectul, Herr Honig, sări McVey, am mai fost amenințat și mai înainte, și până acum am reușit să supraviețuiesc. Același lucru l-aș putea spune și despre inspectorii Noble și Remmer. Așa că haideți să lăsăm asta la o parte și să trecem la motivul sosirii noastre aici: crime. O serie din aceste crime este posibil să fi început acum treizeci de ani, sau chiar mai demult, și continuă și astăzi. Una dintre ele s-a petrecut la New York, chiar în ultimele douăzeci și patru de ore. Victima era un evreu pe nume Benny Grossman. Era și polițist, și un foarte bun prieten al meu, spuse McVey, cu vocea încărcată de mânie. Lucrăm la acest caz de ceva vreme, însă abia de vreo două zile am început să ne facem o idee cu privire la identitatea sursei. Și de câte ori ne îndreptăm către ceva, imediat apare și numele lui Erwin Scholl. Criminali plătiți, Herr Honig. Acesta este un delict care se pedepsește cu închisoare pe termen lung aproape oriunde în lume, și chiar cu pedeapsa capitală.

Deasupra lor se auziră râsete, urmate de scârțâitul parchetului, pe măsură ce mai mulți oameni intrară să ia masa de prânz. În același timp, mirosul înțepător de varză călită se împrăștie prin aer.

— Vreau să stau de vorbă cu Scholl, spuse McVey.

Honig era destul de rezervat.

— Nu știu dacă acest lucru este posibil, domnule polițist. Dumneavoastră sunteți american. Nu aveți nicio autoritate în Germania. Și în afară de situația în care aveți dovezi clare ale unei crime comise aici, eu…

— Uitați cum stă treaba, îl întrerupse McVey, neluându-i în seamă reticența. Avem nevoie de un mandat de arestare pe numele inspectorului Remmer, care să-l facă pe Scholl să se predea Poliției Federale Germane, pentru a fi extrădat în Statele Unite. Va fi acuzat pe baza faptului că este suspectat că a plătit niște criminali să ucidă în numele lui. Consulatul american va fi informat de acest lucru.

— Un mandat de acest fel nu va însemna nimic pentru un om ca Scholl, spuse Honig încet. Avocații lui îl vor înghiți la masa de prânz.

— Știu, spuse McVey. Însă eu îl vreau oricum.

Honig își încrucișă mâinile pe masă în fața lui și ridică din umeri.

— Domnilor, tot ce pot să vă spun este că voi face tot ce voi putea.

McVey se aplecă înspre el.

— Dacă dumneavoastră nu puteți aranja acest lucru spuneți-ne acum și voi găsi pe cineva care să poată. Trebuie făcut chiar azi!