134.

Lumina strălucitoare a soarelui îl izbi pe Osborn ca un zid și, pentru o clipă, fu orbit de aceasta. Își puse mâna streașină la ochi și încercă să-l găsească pe individ în traficul din fața gării, însă nu reuși. Apoi îl zări cum traversează strada în fugă și dispare după un colț. Osborn se duse după el.

După ce trecu de colț, îl zări în fața lui, pe partea cealaltă a străzii, deplasându-se rapid de-a lungul unui labirint de magazine cu obiecte de colecție și cafenele. Osborn traversă pe aceeași parte a străzii și încercă să-l ajungă. Deodată se simți din nou ca în Paris și, în loc de bărbatul negru, parcă îl urmărea pe Albert Merriman, sau Henri Kanarack, cum își spunea el. Kanarack fugise în stația de metrou și apoi dispăruse. Îi luase trei zile să dea de el din nou. Osborn se gândi că nu putea permite să se întâmple din nou acest lucru. În trei zile, Von Holden și femeia care-l însoțea, oricine ar fi fost aceasta, se vor afla în celălalt capăt al pământului. Începu să fugă. În aceeași clipă, individul se uită în urmă și îl văzu. Începu și el să fugă. După vreo douăzeci de pași, o coti pe o alee. Izbind în grabă sacoșa de cumpărături a unei femei de vârstă mijlocie care purta ochelari, Osborn coti pe aceeași alee, neluând în seamă strigătele ei furioase. La capătul străzii, individul sări peste un gard. Osborn făcu și el același lucru. În partea cealaltă era o curte și ușa din spate a unui restaurant. Ușa tocmai se închidea în momentul în care Osborn atinse pământul cu picioarele.

O clipă mai târziu intră în restaurant. Dintr-un hol scurt se intra într-o debara și într-o bucătărie micuță. Trei persoane care lucrau la bucătărie își ridicară privirile în momentul în care intră. Cealaltă ușă a încăperii ducea direct în restaurant. Osborn se năpusti pe aceasta, dând peste micul dejun al unor oameni de afaceri. Vorbitorul se opri și se uită lung la el. Osborn se întoarse și intră din nou în bucătărie.

— Un bărbat negru a intrat aici. Unde naiba s-a dus? se răsti Osborn.

Oamenii din bucătărie se uitară unii la alții.

— Ce dorești? îl întrebă în germană bucătarul gras și transpirat, cu șorțul mânjit în față.

Făcu un pas către Osborn și apucă în mână un bătător de carne.

Osborn aruncă o privire la dreapta lui, înapoi pe holul din care intrase.

— Scuze…, îi spuse el bucătarului și se îndreptă către ușa din spate.

La jumătatea holului se opri brusc și deschise trântind ușa de la debara. Aceasta se izbi de perete, iar el pătrunse înăuntru. Debaraua era goală. Se întoarse să iasă de acolo, apoi deodată se aruncă într-o parte. Bărbatul negru încercă să se strecoare de după o grămadă de saci de făină, însă Osborn îl apucă de guler. Îl trase cu putere și îl aduse în fața lui. Bărbatul negru își întoarse fața și își duse mâna la cap să se protejeze.

— Nu mă lovi! strigă el în engleză.

— Vorbești engleza? îl întrebă Osborn, sfredelindu-și prizonierul cu ochii.

— Puțin… Nu mă lovi!

— Bărbatul și femeia din gară. Cu ce tren au plecat?

— Două linii, spuse el ridicând din umeri și încercând să zâmbească. Nu știu. Nu văzut!

Osborn se înfurie.

— I-ai mințit pe polițiști. Nu mă minți și pe mine! Dacă nu, îi chem chiar acum și vei ajunge la închisoare! Ai înțeles?

Bărbatul se uită lung la el, apoi încuviință din cap.

— Celălalt bărbat spune că aduce capetele rase dacă spun. Ei mă bat. Și pe familia mea.

— Te-a amenințat? Nu te-a plătit ca să minți?

Bărbatul clătină din cap cu putere.

— Nu, nu plătit. Spune capetele rase. Vin și lovesc. Iarăși.

— N-o să vină capetele rase, îi spuse Osborn liniștit, apoi își slăbi strânsoarea și își băgă mâna în buzunar.

Bărbatul țipă și încercă să o șteargă, însă Osborn îl înșfăcă din nou.

— Nu-ți fac niciun rău, îi spuse Osborn și îi arătă o bancnotă de cincizeci de mărci. Cu ce tren au plecat? Spre ce destinație?

Bărbatul se zgâi la bani, apoi se uită din nou la Osborn.

— Nu te lovesc. Îți dau bani, spuse Osborn.

Bărbatului îi tremură buza de jos, iar Osborn își dădu seama că era încă speriat.

— Te rog, este foarte important. Pentru familia mea. Înțelegi?

Treptat, bărbatul își ridică privirea spre ochii lui Osborn.

— Berna.

Osborn îi dădu drumul.