11

Pe drumul îngust, se aflau cam douăsprezece camionete şi maşini, care aparţineau laboratorului DIC şi poliției militare din garnizoană.

Cynthia şi cu mine am păşit pe o fâşie de prelată verde spre cortul deschis.

Era o după-amiază fierbinte, caracteristică pentru Georgia, şi, din când în când, câte o briză uşoară aducea mireasma de răşină a pinilor prin aerul umed.

Moartea nu provoacă oprirea activităţilor în armată şi poligoanele din dreapta şi stânga noastră erau folosite, în ciuda problemei de la poligonul şase. Auzeam rafalele îndepărtate ale puştilor M-16, ascuţite şi ritmice, şi, ca întotdeauna, acest sunet îmi stârnea amintiri neplăcute. Dar aceste amintiri dădeau lucrurilor altă perspectivă. Cazul era el neplăcut, dar lupta în junglă ocupa un loc superior pe lista activităţilor neplăcute. Ar fi putut fi şi mai rău. Eu eram în viață, dar o femeie tânără se afla moartă la cincizeci de metri depărtare.

În cort şi în jurul lui, se agitau cel puţin treizeci de bărbaţi şi femei, toţi ocupaţi cu munca de laborator.

Medicina legală se bazează, în general, pe teoria transferului şi a schimbului. Cei care fac medicină legală sunt încredinţaţi că făptaşul va lua cu el indicii de la locul respectiv şi de la victimă, lăsând propriile urme pe victimă şi în jurul ei. Ceea ce este adevărat, mai ales în cazul atacului sexual care, prin natura lui, pune făptaşul şi victima în intimitate. Totuşi, sunt cazuri când făptaşul este extrem de inteligent şi informat, şi nu are intenţia să lase celor de la laborator fire de păr pubian, picături de spermă sau salivă ori o urmă uşoară de after-shave. Din câte văzusem mai devreme, se putea să avem de-a face cu un astfel de caz. Şi, dacă se dovedea că aveam dreptate, trebuia să mă bazez numai pe interogatoriul de modă veche, intuiţie şi alergătură. Dar, chiar dacă găseam făptaşul, acuzarea, fără sprijinul unei probe cât de mici de la laborator, era nulă.

M-am oprit înainte de a ajunge la cort şi un bărbat scund, chel s-a desprins din mulţimea aflată în jurul cadavrului şi a venit spre noi. L-am recunoscut pe Cal Seiver, ofiţerul superior care avea, probabil, comanda întregii echipe. Seiver este, în fond, un băiat bun, un profesionist cu un instinct ciudat, care-l face să ştie ce bucăţică de aţă sau ce fir de praf este important. Dar, ca mulţi tehnicieni, nu vede decât detaliile, nu vede pădurea din cauza copacilor. Însă e un lucru bun, pentru că pădurea mă priveşte pe mine, iar el are copacii. Nu-mi plac tipii de la laborator care fac pe detectivii.

Cal era puţin palid, ca întotdeauna când vedea un cadavru. Ne-am dat mâinile şi i-am prezentat-o pe Cynthia, dar se cunoşteau.

— Toată omenirea s-a plimbat în jurul cadavrului ăstuia, Paul, a spus el.

Întotdeauna se întâmplă aşa.

— Nimeni nu cunoaşte încă levitaţia.

— Da, dar au călcat totul în picioare.

— E vreo urmă de încălţăminte de civil?

— Da. Adidaşi. S-a uitat la picioarele Cynthiei. Ai…

— Da, a răspuns ea. O să-ţi dau amprentele. Mai simt şi alte urme, afară de cele de bocanci?

— Da. Am găsit o urmă de picior gol, probabil al decedatei, dar toate celelalte sunt de bocanci. Tălpile lasă urme diferite, datorită faptului că au deformări, tăieturi în piele, diferite feluri de tocuri…

— Cred că mi-ai mai spus asta o dată, i-am reamintit.

— Da. Trebuie să luăm amprentele tălpilor tuturor celor care au fost aici, dar să ştii că aici erau dinainte zeci de urme şi că poligonul e acoperit cu arbuşti şi iarbă.

— Înţeleg.

— Urăsc locurile unde s-au comis crime sub cerul liber! Şi-a scos batista, şi-a luat de pe cap şapca şi şi-a şters creştetul transpirat.

— O nouă notă de la Pentagon, Cal. Nu eşti scund şi chel – eşti doar un tip căruia i s-a luat scalpul.

S-a uitat la Cynthia.

— Eşti obligată să lucrezi cu tipul ăsta?

— Pe mine încearcă să mă scoată din fire, nu pe tine. Tocmai i-am dat o lecţie de sensibilitate.

— Da? Nu-ţi pierde timpul.

— Chiar aşa, a căzut de acord Cynthia. Ai primit materialul pe care ti l-am trimis pentru cazul Neely?

— Da. Am analizat proba de spermă luată din vagin, am stabilit amprenta genetică şi am făcut acelaşi lucru cu probele luate, ieri, de la cel care a violat-o. Aparţin aceluiaşi individ, deci declaraţia lui e adevărată. Felicitări.

M-am alăturat felicitărilor lui şi l-am întrebat pe Cal:

— Victima de aici are urme de spermă?

— Am examinat-o cu ultraviolete şi nu am găsit urme. Am luat probe din vagin, gură, anus şi vom afla rezultatul într-o oră. A adăugat: S-au luat deja amprentele cadavrului, amprente din jeep, de pe geanta ei, de pe ţăruşii de cort şi frânghii. Fotografiile sunt aproape gata, iar oamenii de la serologie analizează sângele, saliva şi probele din orificii. Chimiştii încearcă să găsească acum urme pe corp, dar trebuie să vă spun că nu am văzut nici măcar un fir de păr rătăcit, iar eventualele scame provin, probabil, de la propriile ei rufe şi haine. Am adus şi o echipă de la laboratorul de analiză a uneltelor, care examinează ţăruşii de cort şi frânghia, dar sunt obiecte standard, iar ţăruşii sunt vechi şi folosiţi, ca şi frânghia. Deci, ca să-ţi răspund la întrebare, nu avem încă nicio urmă fizică.

Cal are tendinţa să fie negativist. Mai târziu, îţi spune că, după ore de muncă grea şi plină de ingeniozitate, a găsit ceva. Ca să devii o legendă, tot secretul este să faci în aşa fel, încât munca ta să pară mai grea decât este. Din când în când, fac şi eu aşa. Cynthia încă nu ştie.

— Ai scos ţăruşii de cort? l-am întrebat pe Cal.

— Numai pe cel de la glezna stângă, ca să iau proba anală şi să văd dacă pe ţăruş e şi alt fel de pământ decât cel în care e înfipt acum. Dar pare să fie numai lut roşu din Georgia.

— Vreau să stabileşti dacă vreunul dintre ţăruşii, de care erau legate mâinile, ar fi putut să fie tras afară din pământ, în cazul în care victima ar fi fost liberă s-o facă. De asemenea, vezi dacă vreunul din nodurile de la mâini era lunecos. Aş vrea să-mi spui dacă socoteşti că avea sau ar fi putut să aibă capetele frânghiilor în mâini.

— Acum?

— Te rog.

Cal s-a întors şi a plecat.

— Dacă niciuna din aceste presupuneri nu se adevereşte sau nu e posibilă înseamnă că putem exclude teoria morţii datorate autoerotismului. Nu-i aşa? a adăugat Cynthia.

— Aşa e.

— Apoi căutăm un criminal.

— Sau un complice. Pare că totul a început ca o distracţie. Nu e un caz care să fie făcut cunoscut publicului.

— Evident. Aş vrea să văd din nou cadavrul. Acum ştiu ce căutăm.

A mers pe fâşia de prelată până la cort şi a dispărut în mulţimea care o înconjura, în timp ce îngenunchea lângă cadavru. M-am întors şi m-am dus pe drum, lângă jeep. Am privit în sus, pe drum, înspre postul de gardă, unde stătuse ECI Robbins, dar nu puteam să văd depozitul de muniţii, aflat la un kilometru. Apoi m-am uitat în direcţia din care venisem şi am văzut că acolo era o cotitură la dreapta, aşa încât, dacă un vehicul se oprea cam la o sută de metri depărtare, la poligonul cinci, farurile acestuia nu ar fi putut fi zărite din locul unde stătea Robbins. În legătură cu orele, când văzuse farurile, era ceva care mă zgândărea şi trebuia să iau în considerare posibilitatea ca primele faruri, pe care le văzuse Robbins, să nu fi fost neapărat cele de la jeepul lui Ann Campbell. În caz contrar, ce făcuse Ann Campbell de când plecase de la statul-major, la ora 01.00 şi până când Robbins zărise lumina farurilor, la ora 02.17?

Cynthia şi Cal au revenit. Cal m-a informat:

— Ţăruşii de cort sunt bine înfipţi. Un tip echipat cu mănuşi de chirurgie i-a tras afară şi era să facă hernie. A fost legată cu noduri duble, de văcar, care nu pot să fie dezlegate nici cu vreun ajutor mecanic. Capătul frânghiei ajunge la mână, dar, dacă vrei părerea mea, nu cred că a putut să le tragă singură. Crezi că e un accident autoerotic?

— E doar o presupunere. Rămâne între noi.

— Da. Dar se pare că nu a fost singură, deşi nu am găsit nicio urmă de-a însoţitorului ei.

— Unde e urma de picior gol?

— Cam la jumătatea distanţei dintre drum şi cadavru. Acolo. A arătat spre locul unde unul dintre oamenii lui lua amprenta urmei.

— Cum a fost tăiată frânghia?

— Prin presare. Poate cu un topor sau un satâr, pe o suprafaţă de lemn. Cred că nu aici. Băieţii s-au uitat în tribune, după urme de tăieturi. Mai degrabă a tăiat-o înainte şi a venit cu ea. Cal a adăugat: Ca o trusă de violator. Dar a rezistat tentaţiei de a spune cuvântul „premeditare” sau „viol organizat”. Îmi plac oamenii care nu ies din aria lor de expertiză. De fapt, accesoriile din casa victimei păreau, mai degrabă, o trusă de violator. Dar era mai bine dacă erau toţi convinşi că e vorba de un viol.

— Voiai să ştii ce e cu pata neagră de pe piciorul drept, a spus Cal.

— Da.

— Sunt nouăzeci şi nouă la sută sigur că e asfalt. O să ştiu sigur cam într-o oră. O să-l compar cu asfaltul de pe drumul ăsta, dar nu va fi concludent.

— Bine.

— Cum te-ai ales cu ancheta asta?

— I-am implorat să mi-o dea.

— N-aş vrea să fiu în locul tău, a zis, râzând.

— Nici eu, dacă găseşti urmele mele în jeep.

A zâmbit ca şi cum i-ar fi făcut plăcere compania mea, aşa că i-am reamintit:

— Dacă o dai în bară, gândeşte-te cum ai să trăieşti cu jumătate de soldă. O grămadă de tipi se duc în Mexic.

— Eu am acoperire, dacă o dau în bară. Dar, dacă greşeşti tu, colonelul Hellmann te rade!

Era un adevăr neplăcut. L-am informat:

— Biroul victimei, lucrurile din casă şi efectele personale sunt într-un hangar, la Jordan Field, aşa că, atunci când terminaţi aici, vă duceţi acolo.

— Ştiu. Aici terminăm la căderea întunericului, deci vom rămâne toată noaptea în hangar.

— Colonelul Kent a fost aici?

— Doar câteva minute.

— Ce a vrut?

— Ca şi tine, doar că n-a făcut bancuri. Vrea să te duci la general. Ai primit mesajul ăsta?

— Nu. E în regulă, Cal. Sunt la poliția garnizoanei. Toate rapoartele şi rezultatele merg la mine sau la Cynthia, direct, sigilate şi purtând menţiunea „Confidenţial”. Sau mă suni, sau treci pe acolo. Secretara mea e gradatul Baker. Nu discuta despre acest caz cu nimeni, nici măcar cu şeful poliției militare. Dacă te întreabă ceva, trimite-l la mine sau la Cynthia. Şi instruieşte-ţi oamenii să facă la fel. Bine?

Cal a dat din cap şi a întrebat:

— Nu vorbesc nici măcar cu colonelul Kent?

— Nici chiar cu generalul. A ridicat din umeri.

— Bine.

— Hai să mergem să vedem closetele, apoi oamenii tăi pot să cerceteze terenul.

— Bine.

— Când poţi să predai cadavrul medicului legist, pentru autopsie? l-a întrebat Cynthia, în drum.

Cal şi-a scărpinat chelia.

— Cred că în aproximativ trei ore.

— De ce nu suni la spitalul garnizoanei după medicul legist ca să examineze cadavrul pe loc? a întrebat ea. Apoi să-i spui că am vrea să facă autopsia cât se poate de repede, chiar dacă trebuie să lucreze până târziu, şi că am dori să avem, până diseară, un raport preliminar. Spune-i că generalul ar aprecia şi el acest lucru, pentru că el şi doamna Campbell ar dori să poată face ceea ce trebuie pentru înmormântare.

— Bine, a dat Cal din cap.

Cynthia prinsese şpilul. Era evident că-i dădeam un exemplu pe care-l urma.

Toţi trei am depăşit tribunele trecând peste o fâşie de iarbă deasă, pe care nu rămâneau urme, spre clădirea closetelor dintre copaci. Kent înconjurase locul cu bandă galbenă. Toaleta cea mai veche era pentru „Personal masculinˮ, iar cea mai nouă pentru „Personal femininˮ. Cuvântul „personalˮ poate să pară de prisos, dar regulamentele armatei interzic concizia şi bunul-simţ. Am intrat în clădirea pentru bărbaţi şi am aprins lumina, protejând eventualele amprente cu batista mea.

Pe jos, era ciment, iar pereţii de lemn se uneau cu tavanul formând guri de aerisire; se aflau acolo trei chiuvete, trei cabine şi trei pisoare, toate curate. Am presupus că, dacă o unitate avusese trageri în ziua precedentă, terminase nu mai târziu de ora 17.00 şi primise ordin să cureţe în amănunt toaleta. De fapt, coşurile de gunoi erau goale şi în chiuvete nu plutea nimic, iar scaunele erau toate ridicate.

Cynthia mi-a atras atenţia asupra uneia dintre chiuvete, pe care erau pete de stropi de apă şi un fir mic de păr. I-am spus lui Cal:

— Aici e ceva.

A venit şi s-a aplecat peste bazin.

— Păr uman din capul unui alb. S-a uitat mai de aproape. A căzut, poate a fost tăiat, nu smuls. Nu are rădăcină. Nu e mare lucru, dar pot să-ţi dau grupa sanguină, poate şi sexul, dar, fără rădăcină, nu pot să-ţi dau amprenta genetică.

— Dar numele individului?

Cal nu s-a amuzat. S-a uitat prin closet şi a spus:

— După ce terminăm afară, aici venim întâi.

— Să te uiţi şi în sifoanele chiuvetelor.

— Crezi că e nevoie să-mi spui?

— Cred că nu.

Ne-am dus şi la toaleta femeilor care era la fel de curată ca şi cea a bărbaţilor. Acolo erau şase cabine în care toate scaunele closetelor erau ridicate, conform regulamentului din armată, în ciuda faptului că femeile se aşază pe ele.

— Să-mi spui dacă Ann Campbell a folosit această toaletă, i-am zis eu lui Cal.

— În lipsă de altceva, poate vom găsi urme de transpiraţie sau sebum pe scaun, ori celule din piele în sifonul chiuvetei. O să fac tot ce se poate.

— Şi nu uita amprentele de pe comutator.

— Tu uiţi să respiri?

— Câteodată.

— Eu nu uit nimic.

— Bun.

Ne-am uitat în jurul nostru, dar nu era nicio urmă vizibilă, care să aibă legătură cu victima, cu locul crimei sau cu vreun făptaş. Dar, pentru cine crede în teoria transferului şi a schimbului, locul putea să fie plin de urme.

Am ieşit afară, la soare, şi ne-am întors la drum.

— Să nu te simţi insultat, i-am spus lui Cal, dar trebuie să-ţi reamintesc să păstrezi cu grijă probele, să etichetezi şi să argumentezi totul, ca şi cum ar urma să fii supus unui interogatoriu încrucişat de către un avocat al apărării dat dracului, care ştie că va fi plătit numai în cazul în care obţine achitarea. Bine?

— Fii liniştit. Între timp, tu pune mâna pe un suspect şi îl vom jupui, îi vom lua sângele, îi vom smulge părul şi-i vom lua o probă de spermă, într-un prezervativ, cum a făcut Cynthia cu celălalt individ, ieri.

— Sper că aici ai să găseşti ceva să indice un suspect.

— Întotdeauna găseşti ceva. Fiindcă veni vorba, unde sunt hainele ei?

— Au dispărut. Era îmbrăcată cu uniforma.

— Ca toată lumea. Dacă găsesc scame de la uniformă, nu înseamnă nimic.

— Aşa e.

— E foarte greu atunci când toţi sunt îmbrăcaţi şi încălţaţi la fel.

— Adevărat. Ai luat amprentele tuturor celor de la poliția militară care au fost aici?

— Da.

— Inclusiv ale colonelului Kent?

— Da.

Ne-am oprit în drum. Cynthia a spus:

— Ţine minte, Cal, numai noi putem să-ţi dăm ordine. Toţi ceilalţi nu contează.

— Am auzit.

S-a uitat înapoi spre cadavru.

— Era foarte frumoasă. Avem un afiş de recrutare, cu ea, în laborator. Ne-a privit pe mine şi pe Cynthia, şi a spus: Noroc!

— Şi ţie! a răspuns Cynthia.

Cal Seiver s-a întors şi a plecat încet spre cadavru.

Ne-am urcat în maşina Cynthiei.

— Încotro? a întrebat ea.

— La Jordan Field.