46

Marţi, ora12 şi 24 de minute
Madrid, Spania

Când părintele Norberto intrase în curtea palatului, era convins că soldaţii nu aveau să-i facă nici un rău. Le citise acest lucru în priviri, îl detectase în vocile lor.

Nu-şi făcea însă iluzii de acest fel în privinţa bărbatului care îl împuşcase pe american în spate, cu câteva clipe în urmă. Ofiţerul îi înfipsese ţeava pistolului în tâmplă şi îl ţinea strâns de păr. Sângera. Nu părea deloc dispus să stea de vorbă şi nici nu avea timp de aşa ceva.

— Unde e generalul-maior? strigă Amadori.

Aideen aruncă ochelarii şi arma generalului-maior şi le împinse cu piciorul spre mijlocul coridorului.

— E mort. Acum dă-i drumul preotului.

— O femeie? urlă Amadori. La naiba, cu cine mă lupt? Ieşi chiar acum de-acolo.

— Dă-i drumul părintelui, domnule general Amadori, îi răspunse Aideen. Lasă-l să plece şi mă poţi avea pe mine.

— N-am timp de negocieri, replică Amadori.

Aruncă o privire în urma sa. Uşa care dădea spre curtea palatului era doar la câţiva metri distantă. Îşi scoase ochelarii şi îi aruncă pe pardoseală. Apoi împinse ţeava armei în gâtul părintelui Norberto şi îşi continuă retragerea către ieşire.

— Oamenii mei sunt afară, păzesc perimetrul, în timp ce camarazii lor luptă. Vor veni de îndată ce îi voi chema. Au să vă vâneze, ca pe nişte şobolani.

— Dacă ies, ai să tragi în mine.

— Corect, încuviinţă Amadori. În schimb, îi voi da drumul preotului.

Femeia tăcu.

În toţi anii care trecuseră de când devenise preot, Norberto stătuse de vorbă cu destule văduve zdrobite de durere sau cu credincioşi care îşi pierduseră de curând un frate, o soră sau un copil. Cei mai mulţi se arătau dornici să moară cât mai curând ei înşişi. În ciuda pierderii suferite, Norberto nu simţea deloc un asemenea impuls. Voia să trăiască. Voia să-şi ajute pe mai departe semenii. Dar nu era dispus să lase o femeie să se sacrifice pentru el.

— Pleacă de-aici, copilă! strigă Norberto.

Amadori îl smuci de păr şi scrâşni:

— Ţine-ţi gura.

— Fratele meu, Adolfo Alcazar, credea în dumneata, rosti Norberto. A murit în slujba ta.

— Fratele tău? spuse generalul, continuând să se retragă spre uşa aflată acum la doar câţiva paşi. Nu-ţi dai seama că oamenii care l-au ucis pe Adolfo sunt cei care mă atacă?

— Ştiu, răspunse Norberto. Unul dintre ei a murit în braţele mele, la fel ca Adolfo.

— Şi-atunci, cum poţi să fii de partea lor?

— Nu sunt de partea nimănui, replică Norberto. Sunt de partea lui Dumnezeu. Iar în numele Lui, te conjur să pui capăt acestui război.

— N-am timp de prostiile tale, izbucni Amadori. Duşmanii mei sunt duşmanii Spaniei. Spune-mi cine e femeia aceasta şi-am să-ţi dau drumul.

— N-am să te ajut, spuse Norberto.

— Atunci ai să mori, scrâşni Amadori, ajungând în dreptul uşii.

În mod evident, durerea rănii din picior îl chinuia. Ţinându-l pe preot de păr, făcu un pas în curtea însorită şi se întoarse spre poarta de pe latura sudică.

— Am nevoie de ajutor! strigă el, apoi întoarse repede capul, pentru a se asigura că Aideen nu se clintise.

Soldaţii aflaţi de cealaltă parte a curţii aveau armele aţintite în direcţia arcadelor. Auzind strigătul lui Amadori, priviră cu toţii în direcţia uşii. Deodată, unul dintre ei se ivi de după stâlpul porţii.

— Rămâneţi pe loc, domnule general! strigă soldatul.

Amadori aruncă o privire spre arcade. Văzu doi oameni ghemuiţi acolo, un bărbat care sângera şi o femeie.

— Adu-ţi plutonul încoace! strigă el. Asiguraţi perimetrul curţii!

Soldatul scoase un radioemiţător de la centură şi chemă întăriri. Între timp, femeia pitită lângă arcade ţinti către Amadori. Generalul, înfuriat, îl răsuci pe preot, folosindu-se de el ca de un scut. Femeia se abţinu să tragă; focurile de armă trase de soldaţi o obligară să se retragă la adăpostul arcadei. Amadori privi din nou înspre palat, spre a se convinge că cealaltă femeie nu ieşise de după colţ.

Dar ea nu se clintise. Nici nu mai era nevoie.

Darrell McCaskey zăcea, culcat pe-o rână, la jumătatea coridorului. Era cu faţa către Amadori şi ţinea în mână revolverul aghiotantului, căruia Aideen îi făcuse vânt pe coridor.

Părintele Norberto privi, la rândul său, nevenindu-i să creadă. Nu se vedea nici o urmă de sânge, deşi văzuse cum generalul îl împuşcase în spate pe american.

Amadori dădu să-l răsucească pe preot, dar McCaskey nu-i lăsă răgazul necesar pentru a-l folosi pe părintele Norberto ca pe un scut între ei. Nu se osteni să tragă în aşa fel încât doar să-l rănească pe general. Apăsă pe trăgaci fără ezitare, trimiţând două gloanţe în tâmpla lui Amadori.

Generalul muri încă înainte de a fi căzu lat.