31

Marţi, ora 10 şi 20 de minute,
Madrid, Spania

Maria era convinsă că generalul Amadori se afla, aşa cum bănuise de la bun început, în Sala Tronului. Cu toate acestea, după ce reuşi să scape din mâinile soldaţilor, nu porni ţintă într-acolo. Mai întâi avea nevoie de o uniformă şi de un aliat.

Pe primul loc se afla uniforma.

Reuşi să facă rost de ea într-una dintre boxele toaletei bărbaţilor. Latrina fusese iniţial el carto de cambiar por los attendientes del rey, adică vestiarul servitorilor regelui. Acum, soldaţii intrau şi ieşeau din încăpere fără să le pese de istoria sau de destinaţia acestui loc. Deşi nu era o monarhistă înfocată, Maria nutrea sentimente patriotice puternice, iar acest loc jucase un rol major în istoria Spaniei. Merita mai mult respect.

Încăperea largă, zugrăvită în alb era pardosită cu marmură. Era situată în aripa sud-estică a palatului, nu departe de dormitorul regal. Maria ajunse în dreptul ei înaintând cu precauţie de la o uşă la alta. Cele mai multe încăperi erau pustii. Se feri de cele în care auzi glasuri. Dacă evadarea ei declanşase cumva alarma, cercetările aveau să se limiteze la zona salonului de muzică şi în jurul Sălii Tronului. Era o strategie adecvată, permiţând utilizarea unui minimum de oameni. Ştiau că Maria intenţiona, în cele din urmă, să ajungă la Amadori. Nu-i rămânea decât să încerce să treacă neobservată.

Maria îşi procură uniforma prin amabilitatea unui tânăr sergent. Acesta intrase în vestiar însoţit de alţi doi bărbaţi. Când deschise uşa boxei, căscă ochii mari văzând-o pe Maria ghemuită pe capacul WC-ului, cu două pistoale aţintite asupra sa.

— Intră şi închide uşa după tine, şuieră Maria cu un glas scăzut.

Vocea ei nu fu auzită în afara boxei, mulţumită bâzâitului ventilatorului din tavan.

Sub ameninţarea unei arme, prima reacţie a oricui este să încremenească. În acel interval infim, cel care ţine arma trebuie să dea un ordin. Dacă acesta e rostit imediat şi pe un ton îndeajuns de ferm, sunt şanse mari ca ordinul său să fie ascultat. În caz contrar, dacă cel luat drept ţintă apucă să cadă pradă panicii, alternativa e fie retragerea, fie deschiderea focului.

Maria luase hotărârea de a trage pentru a scoate din luptă pe oricine s-ar fi aflat în încăpere. Nu era dispusă să se lase capturată din nou. Din fericire, soldatul cu ochii holbaţi făcu exact ceea ce i se ceruse.

De îndată ce uşa fu închisă, Maria îi făcu semn sergentului cu vârful pistolului să se apropie. Ţeava celeilalte arme rămăsese aţintită spre fruntea lui.

— Mâinile la ceafă, porunci ea. Pe urmă întoarce-te cu spatele şi fă un pas înapoi.

Soldatul îşi încleştă degetele sub bonetă. Maria îşi duse mâna la spate, fără să-şi desprindă privirea de individ. Aşeză unul dintre pistoale pe rezervor, după care îi luă arma sergentului şi şi-o puse la centură. În sfârşit, luă din nou în mână pistolul de pe rezervor şi se retrase puţin.

— Jos pantalonii, spuse ea, împingându-l în fese pe sergent cu ţeava pistolului. Aşază-te pe marginea WC-ului, cu palmele sub fund.

Soldatul se supuse.

— Când îţi auzi prietenii ieşind din boxe, spune-le s-o ia înainte. Altfel, te omor.

Maria şi sergentul – care, conform plăcuţei de înmatriculare, se numea Garcia – aşteptară câteva secunde. Maria ar fi putut să jure că-i auzea bătăile inimii. Garcia făcu aşa cum i se ceruse atunci când colegii săi îl chemară. După plecarea lor, Maria îi ordonă să se ridice şi, fără să se întoarcă, să-şi scoată uniforma.

El procedă întocmai. Maria îl înghionti, obligându-l să se întoarcă cu faţa către ea, iar apoi îi ceru să îngenuncheze.

— Te rog, nu mă împuşca, murmură el. Te rog.

— N-am să te împuşc dacă faci aşa cum îţi spun, replică ea sec.

Avea două variante. Ar fi putut să-i umple gura cu hârtie igienică, să-i rupă degetele ca să-l împiedice să-şi scoată căluşul improvizat, iar apoi să-l lege de capacul greu al WC-ului. Dar o atare procedură ar fi durat prea mult. În consecinţă, Maria alese cea de-a doua variantă: îl apucă de ceafă şi-l trase cu putere înainte, izbindu-l cu fruntea de vasul de ceramică şi făcându-l să-şi piardă cunoştinţa. Probabil că suferise o comoţie, dar în astfel de situaţii rănile nu pot fi evitate. Maria luă armele şi uniforma şi se schimbă în grabă, în boxa alăturată. Hainele erau cam largi, dar nu-şi putea permite să facă mofturi. Îşi adună părul sub bonetă şi vârî pistolul sergentului în toc, ascunzându-şi celelalte două arme sub cămaşă, la centură.

Îşi îndesă propriile veşminte în pubelă, cu excepţia pantofilor. Îşi frecă obrajii cu tălpile acestora, pentru a da impresia unei bărbi neîngrijite, apoi pantofii luară drumul hainelor.

Maria aruncă o privire în oglindă, spre a-şi verifica înfăţişarea. În acel moment, doi sergenţi intrară grăbiţi în vestiar.

— Ai întârziat, Garcia! se răsti unul dintre ei.

Trecu de Maria, îndreptându-se spre pisoar, pe urmele colegului său.

— Locotenentul a acordat fiecărui grup câte cinci minute şi…

Sergentul amuţi brusc şi se întoarse. Maria nu aşteptă să se dezmeticească şi trecu la acţiune. Se postă în faţa lui, îşi vârî genunchiul drept îndărătul genunchiului stâng al soldatului, apoi îl înşfăcă de gât cu dreapta şi-l trase, aruncându-l peste picior. El căzu pe spate. Sprijinindu-se pe piciorul drept, Maria îşi ridică stângul şi îl izbi cu toată puterea în piept, rupându-i câteva coaste şi lăsându-l fără suflare. Tovarăşul său, care se afla cu faţa către pisoar în momentul atacului, întoarse capul. Maria sări peste corpul celui căzut şi se repezi înainte. Cu genunchiul drept îl lovi în şira spinării. Sergentul se izbi de pisoar şi căzu pe spate. În clipa în care atingea pardoseala de gresie, Maria îl pocni cu călcâiul în tâmplă, iar el îşi pierdu imediat cunoştinţa. Celălalt încă mai gemea, aşa încât Maria se întoarse cu o mişcare graţioasă şi îl lovi cu vârful piciorului în moalele capului. Gemetele amuţiră brusc.

Maria fu gata să-şi piardă echilibrul. Îşi concentrase întreaga energie pentru atac, iar efortul o epuizase. Loviturile primite în salonul de muzică îi provocau dureri acute, iar agitaţia ultimelor clipe nu îi fusese câtuşi de puţin de ajutor în această privinţă. Avea însă o misiune de îndeplinit şi era hotărâtă să o ducă la bun sfârşit. Clătinându-se, se apropie de chiuvetă, luă apă în căuşul palmelor şi bău.

Apoi îşi aminti spusele unuia dintre cei doi bărbaţi care zăceau la picioarele ei. Sergentul spusese că soldaţii aveau voie să meargă la toaletă din cinci în cinci minute. Iar ea tocmai consumase două dintre acestea. Nu avea timp de pierdut.

Maria se îndreptă cu paşi hotărâţi către uşă şi, fără ezitare, ieşi pe coridor. În misiunile în care lucrase sub acoperire, învăţase că două lucruri erau necesare pentru a reuşi o infiltrare în rândurile inamicului. În primul rând, trebuia să te porţi ca şi cum te-ai fi aflat la tine acasă şi nimeni nu avea să te oprească pentru a-ţi pune întrebări. În al doilea rând, trebuia să le dai celor din jur impresia că te grăbeşti, că ai o ţintă precisă. Dacă te mişcai repede şi dădeai senzaţia că ştii ce faci, nimeni nu avea să te bage prea mult în seamă. Era convinsă că această strategie, dublată de avantajul uniformei, avea să o aducă în pragul Sălii Halebardierilor. Poate chiar avea să reuşească să intre. După aceea, urma să aibă nevoie de patru lucruri pentru a ajunge faţă în faţă cu Amadori.

De arme, de voinţă şi de doi aliaţi cu totul speciali.