37

 

Marţi, ora 11 şi 19 minute,
Madrid, Spania

 

Părintele Norberto auzise sunetul inconfundabil al elicopterului care zbura la joasă înălţime deasupra curţii palatului. Curând după aceea se auziseră împuşcăturile. Trăsese cu urechea la vacarmul de afară, continuând să le citească din Evanghelia după Matei celor câţiva credincioşi adunaţi în jurul său. De-abia după ce unul dintre ei se ridicase şi aruncase o privire afară, întorcându-se în fugă, cei aflaţi în catedrală aflară că dincolo de ziduri se întâmpla ceva ciudat.

— Afară se trage, anunţă cu glas tare bărbatul. Soldaţii trag în cineva în curtea palatului.

O vreme, în catedrală se înstăpâni tăcerea. Apoi, părintele Francisco se ridică din mijlocul grupului adunat în jurul său, în partea din faţă a navei. Îşi înălţă braţele, ca şi cum ar fi intenţionat să-i binecuvânteze pe cei prezenţi.

— Vă rog, păstraţi-vă calmul, rosti el, zâmbind. Nimic nu vi se poate întâmpla aici, în biserică.

— Dar Superiorul General? întrebă cineva. Se află în siguranţă?

— Superiorul General e la palat, explică Francisco, cu un glas calm. Face tot posibilul pentru ca Biserica-mamă să-şi aibă locul ce i se cuvine în noua Spanie. Sunt convins că Dumnezeu veghează asupra lui.

Calmul lui Francisco îl irită pe părintele Norberto. Credinţa în Dumnezeu n-ar fi fost de-ajuns pentru a-i inspira atâta încredere. Sentimentul pe care Norberto îl încercase mai devreme, că Superiorul General Gonzalez ar fi putut fi implicat în această lovitură de stat, ar fi putut fi confirmat de siguranţa pe care o manifesta Francisco. Acesta părea că se aşteptase să audă împuşcături dinspre palat. Dar de ce se trăgea? Părintele Norberto nu găsi decât o explicaţie: acolo aveau loc execuţii.

Bărbatul care adusese veştile alergă din nou afară. Preoţii îşi reluară discuţiile cu oamenii din jurul lor, oferind cuvinte de îmbărbătare şi călăuzindu-le rugăciunile. Câteva minute mai târziu, bărbatul îşi făcu din nou apariţia.

— Pe ferestrele palatului iese un fum galben, anunţă el. Iar împuşcăturile se aud acum din interior.

De astă dată, încrederea de pe chipul lui Francisco păli. Se ridică fără să scoată o vorbă şi se îndreptă grăbit către oficiu, care avea o ieşire spre curtea Palatului Regal.

Părintele Norberto îl urmări din priviri. Tăcerea din biserică devenise şi mai apăsătoare. De afară se auzeau limpede focurile de armă. Părintele Norberto îşi plecă privirea spre textul din faţa sa, iar apoi şi-o ridică, întâlnind chipurile neliniştite ale celor ce-l ascultau. Oamenii aceştia aveau nevoie de el. Apoi îşi aminti de Adolfo şi de nevoia acestuia de izbăvire, în pragul morţii. Dincolo de zidurile catedralei erau săvârşite păcate grele, iar sufletele unor oameni erau supuse la grea încercare. Locul său era alături de cei care aveau nevoie de iertarea păcatelor, nu de îmbărbătare.

Norberto îşi aşeză mâna pe umărul unei tinere care se refugiase în biserică împreună cu cele două fetiţe ale sale. Îi zâmbi tinerei mame şi o rugă ca, pentru scurt timp, să continue lectura în locul său. Adăugă că voia să ştie dacă nu cumva părintele Francisco avea nevoie de ajutorul său.

Părintele Norberto străbătu cu paşi repezi spaţiul dintre strane şi intră în oficiu. Apoi împinse uşa masivă care dădea spre curtea palatului.