Capitolul 33
După ce-a închis, Thóra a rămas câteva clipe bune pe scaunul pe care se așezase în colțul cel mai îndepărtat al sălii. Trebuia să digere ce-i spusese Arnar în a doua parte a conversației. Era foarte probabil ca omul acela să-și fi pierdut mințile și ca povestea aceea să fi fost o invenție, dar nu prea îi venea a crede. Arnar era prea serios pentru așa ceva, iar descrierile lui, prea precise. În plus, relatarea lui explica atât de multe lucruri, încât era greu de imaginat o altă explicație.
În cele din urmă, Thóra s-a întors la grup și i-a făcut semn lui Matthew să se îndepărteze un pic împreună cu ea, după care i-a povestit tot ce aflase, adăugând că Arnar voia ca poliția groenlandeză să fie informată cu privire la implicarea lui în acest caz. Și Matthew a avut nevoie de ceva timp pentru a asimila povestea și a trebuit să pună multe întrebări înainte să înțeleagă în întregime cele întâmplate. Erau nevoiți să vorbească în șoaptă în mica sală de așteptare, astfel încât colegii lor să nu audă despre toate astea înaintea autorităților. Poliția groenlandeză era singura în măsură să se pronunțe cu privire la validitatea acestei relatări, și, în plus, ar fi fost foarte grav dacă grupul s-ar fi întors acasă cu frânturi de zvonuri privitoare la o problemă atât de serioasă.
Le-a luat ceva timp să-l convingă pe polițistul care stătea de pază în sala de așteptare că trebuiau neapărat să stea de vorbă cu șeful lui. Polițistul trebuia să se asigure că niciunul dintre islandezi nu ieșea din terminal, și era limpede că avea să-și îndeplinească sarcina întocmai. În cele din urmă, probabil și-a dat seama că cei doi n-aveau de gând să renunțe, așa că a cedat insistenței lor. A zis ceva de neînțeles în stația de emisie-recepție și, la scurt timp după aceea, s-a auzit o mașină oprind cu scrâșnet de roți în parcarea cu pietriș. Șeful anchetei a intrat țanțoș în terminal și le-a făcut semn să-l însoțească în holul de la intrare. Ceilalți membri ai grupului se uitau la el cu un aer curios, dar niciunul dintre ei nu l-a întrebat despre ce era vorba. Dacă ar fi făcut-o, probabil că răspunsul ar fi fost foarte scurt: „Nu e treaba dumneavoastră”. Dar, până la urmă, doctorul Finnbogi chiar a strigat după cei trei, întrebându-i unde se duc, dar niciunul dintre ei nu s-a întors să-i răspundă.
După ce s-au așezat la o măsuță, Thóra i-a spus polițistului de ce îl chemase, alegându-și cuvintele cu mare grijă, ca să fie luată în serios. A cerut ca discuția să se desfășoare în engleză, întrucât se temea că daneza ei precară ar fi putut da naștere unor neînțelegeri.
— Deci Arnar Jóhannesson susține că el i-a omorât pe cei doi muncitori? a zis polițistul, notându-și ceva în mica agendă pe care o scosese imediat ce Thóra începuse să vorbească. Dar nu și pe Oddný Hildur?
— Nu, a spus că nu el a omorât-o. Și părea foarte convingător. Credea c-a murit de frig. La fel ca toată lumea, de altfel.
— Toată lumea, cu excepția unei persoane, după părerea mea. E aproape sigur că a fost ucisă. Îi ducem cadavrul la Nuuk pentru autopsie, dar deja i-am trimis poze medicului legist, iar concluzia lui e c-a fost lovită cu un fel de unealtă boantă. Poate chiar un ciocan.
— Am înțeles, a zis Thóra, încercând să lase deoparte acest subiect.
Judecând după ce aflase de la Arnar, moartea lui Oddný Hildur nu părea să aibă vreo legătură cu cea a muncitorilor, așa că, pentru moment, era mai bine să nu zăbovească foarte mult asupra ei. Drept care Thóra i-a povestit ofițerului tot ce știa despre relația dintre Arnar și cei doi muncitori și despre hărțuirile care avuseseră loc în tabăra aceea izolată. Înainte, nu-i povestise despre toate astea decât în treacăt, întrucât nu-și dăduse seama cât de importante erau pentru lămurirea sorții lui Bjarki și Dóri.
— Cu alte cuvinte, a vrut să se răzbune pentru aceste hărțuiri și i-a omorât?
Polițistul nu părea foarte surprins de această explicație, întrucât era un motiv la fel de bun ca oricare altul.
— Înainte să continui, mi se pare corect să vă spun că nu sunt complet sigură că Arnar are vreo legătură directă cu moartea muncitorilor, a zis Thóra cu un zâmbet, simțind că i se înroșesc obrajii de rușine. Din punct de vedere juridic, nu e foarte limpede, cu toate că legea islandeză s-ar putea să nu-mi dea dreptate. Din punct de vedere moral, implicarea lui e cât se poate de limpede, cu toate că e dificil de stabilit dacă a fost complet conștient de consecințele acțiunilor lui…
— Aici nu suntem la tribunal, a intervenit polițistul. Spuneți-mi doar ce v-a povestit Arnar, și să-i lăsăm pe alții să se pronunțe cu privire la vinovăția lui.
— E ceva legat de „tombola oaselor” organizată în cadrul „Petrecerii de la mijlocul iernii”, despre care v-am povestit în timpul interogatoriului de ieri. Bjarki și Dóri și-au dorit foarte mult să obțină craniul scheletului, să-l folosească pe post de obiect decorativ în biroul lor. Când au văzut că n-au câștigat nici premiul cel mare, nici vreun alt os, au fost foarte dezamăgiți și au bombănit zile în șir. Potrivit lui Arnar, ceilalți și-au pus în birouri oasele pe care le câștigaseră, așteptând ca Bjarki și Dóri să se calmeze, întrucât cu toții se săturaseră de bombănelile lor și nu voiau să-i provoace, lăsând oasele la vedere. Probabil că tocmai dezamăgirea lor explică ce s-a întâmplat după plecarea grupului. Se pare că și perforatorii au găsit un cadavru în locul unde li se ceruse să foreze. L-au zărit sub gheața de la gura unei peșteri aflate chiar în zona interzisă și, după ce-au depășit surpriza inițială, au hotărât să-l scoată de-acolo și să-l ducă în tabără ca să-și tachineze colegii. Ba poate chiar să-i ia oasele și să facă un schelet complet, cu care să se laude în fața celorlalți. De asemenea, au găsit câteva obiecte vechi, care sperau că au o oarecare valoare, așa că le-au scos și pe acestea din gheață. Între altele, au descoperit și obiectele pe care vi le-am dat, inclusiv statueta de os, despre care credeau că este un Tupilak autentic. Vă puteți da seama c-au fost foarte încântați, dat fiind că, până atunci, nu se mai găsise nicio astfel de sculptură. Bjarki și Dóri cunoșteau foarte bine istoria zonei și s-au gândit că bărbatul din gheață era unul dintre primii coloniști care au murit de foame și că Tupilak-ul cu pricina fusese cel care abătuse blestemul asupra acelei așezări.
— Toate astea ți le-a povestit Arnar?
— Da, iar lui i le-a spus Bjarki. Oricum, ajung și la asta. Ei bine, le-a fost greu să scoată cadavrul din gheață, așa c-au hotărât să folosească utilajul de foraj. După ce-au spart gheața din jurul cadavrului cu brațul perforator și cu topoarele, cadavrul încă era înțepenit, deoarece nu puteau să sape cu utilajul și sub el. Așa le-a venit ideea să dea o gaură prin el și să-l smulgă de-acolo chiar cu brațul perforator.
Thóra a ezitat o clipă, apoi a continuat:
— Întrucât voiau să păstreze oasele intacte, au avut grijă să poziționeze brațul în așa fel încât să nu deterioreze șira spinării. Așa se explică de ce are cadavrul o gaură într-unul din plămâni.
— De ce nu în abdomen? În felul ăsta ar fi păstrat cutia toracică intactă.
Polițistul îi pusese aceeași întrebare la care se gândise și ea. Dar era mai ușor să înțeleagă întreaga poveste dacă încercau să se pună în locul celor doi nătărăi.
— Potrivit lui Arnar, au fost nevoiți să sacrifice câteva coaste ca să poată scoate cadavrul din gheață. Dacă ar fi găurit abdomenul, brațul perforator ar fi ieșit foarte ușor din cadavru și nu l-ar fi smuls. În schimb, brațul a făcut o priză mult mai bună în oasele cutiei toracice. Așa se explică gaura din cadavrul găsit în camera frigorifică – e evident că acela e bărbatul descoperit în gheață de muncitori. L-au dus acolo până să se hotărască ce să facă cu el.
Stiloul polițistului se mișca rapid pe pagina agendei, umplând-o cu repeziciune. Înainte să treacă la următoarea, a aruncat o privire peste însemnările de până atunci.
— Și ce s-a întâmplat apoi? a întrebat el.
— Imediat după aceea, nu mare lucru. Au scos cadavrul din gheață, l-au adus în tabără și l-au pus în camera frigorifică. A doua zi, Dóri s-a simțit un pic slăbit, iar la două zile după aceea, era deja foarte bolnav. La început, s-au gândit că e vorba de o gripă, așa că Dóri s-a îndopat cu analgezice și antipiretice, dar situația lui s-a înrăutățit. La două zile după ce Dóri începuse să se simtă rău, Bjarki a început să se plângă de aceleași simptome ca și el. Abia atunci s-a gândit că s-ar putea să fie vorba de o boală foarte gravă. S-a uitat pe internet să vadă ce boli infecțioase se consemnaseră în zonă, dar n-a găsit nimic care să se potrivească cu simptomele lor. În cele din urmă, lui Dóri a început să-i curgă sânge din ochi, din nas și din gură, iar fața i s-a învinețit. Așa că Bjarki l-a scos din apartamentul lui și l-a dus în biroul lor, unde l-a pus în fața unei camere video, ca să-l înregistreze; avea de gând să arate filmulețul unui medic ca să-i ceară sfatul. Toate astea se întâmplau pe seară. Și Bjarki avea febră, iar situația a devenit critică în momentul când Dóri și-a pierdut cunoștința în fața computerului. Așa că Bjarki a intrat în panică și n-a mai făcut filmulețul. Nu-i exclus să fi început să delireze, dar, la un moment dat, a început să creadă că Tupilak-ul sau blestemul abătut asupra zonei îi pedepsea pentru că umblaseră la cadavru. A ieșit din birou și l-a lăsat pe Dóri acolo, cu camera conectată la computer și totul pregătit pentru înregistrare.
— Și de unde știe Arnar toate astea? Era acolo?
— Nu, Bjarki l-a sunat în noaptea aia și i-a zis tot ce vă povestesc eu acum, precum și alte lucruri pe care Arnar probabil c-a uitat să mi le spună. Mai întâi, Bjarki a încercat să sune la serviciul de urgență din Islanda, să ia legătura cu un medic sau un polițist, dar numărul nu poate fi apelat dintr-o țară străină. Așa că a început să-și sune colegii unul după altul, după ce a văzut că nu poate să ia legătura nici cu prietenii și cunoștințele lui. Asta se potrivește cu lucrurile pe care le-am aflat de la celălalt angajat, pe care vi le-am povestit la celelalte interogatorii. Deja se făcuse târziu, iar diferența de fus orar nu era în favoarea lui, așa că nu i-a răspuns nimeni. Nimeni, în afară de Arnar. Ironia sorții. În disperarea lui, Bjarki a uitat că Arnar nu era deloc îndatorat fața de el. Cuprins de panică, i-a descris situația din tabără și i-a spus că, din câte își poate da seama, Dóri e pe moarte și că și el e grav bolnav.
Thóra s-a oprit, iar polițistul a ridicat privirea spre ea.
— A fost un adevărat test pentru conștiința lui, a continuat Thóra. Iar în cele din urmă, Arnar a hotărât să nu spună nimănui despre situația celor doi și să nu facă nimic.
— Și au murit amândoi chiar în noaptea aia? Nu înțeleg de ce Bjarki n-a sunat pe altcineva în dimineața următoare, când și-a dat seama că Arnar nu trimisese pe nimeni în ajutorul lor.
— Pentru că n-a avut cum: Arnar s-a asigurat că n-o să poată, în loc să încerce să-i dea o mână de ajutor lui Bjarki, așa cum îi promisese, Arnar l-a sunat pe prietenul său, Naruana, și i-a cerut să se ducă în tabără, să deconecteze antenele parabolice și să ia cheile de la mașini și de la snowmobil. I-a explicat că era o festă pe care cei din tabără o meritau cu vârf și îndesat, dar nu i-a spus care era motivul lui real. Naruana era foarte beat și nu i-a pus nicio întrebare: pur și simplu s-a dus în tabără și a făcut ce-i ceruse Arnar, ba chiar mai mult. În loc să deconecteze antenele parabolice, s-a străduit să le distrugă, și, întrucât n-a găsit cheile de la mașini și snowmobil, le-a turnat zahăr în rezervoare. Procedând așa, Naruana a devenit – fără să-și dea seama – motivul pentru care cei doi perforatori n-au reușit să ia legătura cu un doctor și n-au primit ajutorul care le-ar fi putut salva viețile, înainte ca Naruana să facă toate astea, Arnar a accesat serverul taberei de la computerul lui și a șters toate imaginile cadavrului găsit în gheață – cel puțin așa a crezut el –, astfel încât cei care aveau să ajungă după aceea la fața locului să nu-și dea seama ce se întâmplase. El însuși mi-a spus că, în momentele alea, era înnebunit de ură și nu gândea limpede.
— Înțeleg, a zis polițistul, ridicând capul din agendă. Dar Arnar nu s-a răzgândit după aceea? Nu l-a sunat încă o dată pe Naruana să încerce să-l împiedice? Uneori, oamenii regretă deciziile luate la cald și încearcă să limiteze răul pe care l-au provocat.
Thóra i-a răspuns că n-avea de unde să știe și că nu făcea decât să relateze spusele lui Arnar.
— Dar s-ar putea să fie relevant că, după ce a luat această decizie, s-a reapucat de băut. Mi-a zis că, a doua zi dimineață, s-a dus la un magazin de spirtoase să-și facă provizii. Și nu s-a mai oprit din băut decât în ziua când s-a internat la clinică. Îmi închipui că regretul a jucat un rol important în revenirea lui la băutură.
— Prin urmare, cei doi muncitori au murit, a zis polițistul, fără niciun fel de menajament.
— Dóri a murit primul. Nu și-a mai recăpătat cunoștința și a murit în birou. Bjarki n-a fost în stare să-l ducă înapoi în apartament. Două zile mai târziu, a murit și Bjarki.
— Nu înțeleg. Cum ar fi putut cineva să afle detaliile astea din moment ce perforatorii erau rupți de restul lumii?
— Bjarki i-a povestit lui Naruana, a zis Thóra, apoi i-a explicat totul pe îndelete. În ziua când a murit Dóri, Bjarki a pornit spre sat în speranța că va găsi ajutor sau va putea să dea un telefon să cheme pe cineva. Deși era foarte slăbit și se simțea foarte rău, a reușit să ajungă în sat pe schiuri. Însă rezistența nu i-a fost răsplătită: niciunul dintre săteni nu i-a deschis ușa și n-a plecat urechea la strigătele lui după ajutor. Nimeni, în afară de Naruana, care l-a văzut de departe când se întorcea acasă de la chei și s-a oferit să-l ducă înapoi în tabără. Schiurile probabil că încă sunt în fața casei lui Naruana, dacă asta ar putea ajuta investigația.
— Ați aflat cumva de ce-a făcut asta? După stricăciunile pe care le pricinuise în tabără, m-aș fi așteptat să fie cel mai reticent față de islandezi.
— Va trebui să-l întrebați pe el, dar poate că nu voia ca Bjarki să apuce să stea de vorbă și cu altcineva din sat. În orice caz, l-a dus înapoi în tabără cu un snowmobil împrumutat. Probabil l-a și mințit pe Bjarki, asigurându-l că ajutoarele erau pe drum. Naruana l-a găsit pe Dóri mort în birou și și-a dat seama că lucrurile erau mult mai serioase decât îi spusese Arnar. Din câte am înțeles, a văzut pe cadavrul lui Dóri și pe fața lui Bjarki aceleași semne care au apărut și pe trupul surorii lui înainte să moară. Și s-a speriat foarte tare: n-a mai avut niciun dubiu că blestemul care atârnă asupra acelui loc se manifesta din nou, așa că a plecat imediat din tabără. Bjarki nu mai avea putere să se țină după el, așa că a rămas acolo singur și epuizat, și se pare c-a murit la puțin timp după aceea. Zăcea pe coridorul unde e amenajată sala de cafea.
— Și cum se explică faptul că cele două cadavre au fost dezmembrate?
Thóra își simțea gâtul uscat de la atâta vorbit, dar a continuat:
— După ce s-a întors acasă, Naruana l-a sunat pe Arnar și i-a spus că unul din cei doi perforatori murise, iar celălalt sigur urma să aibă aceeași soartă. Arnar, care era beat criță la momentul ăla, i-a cerut să scape de cadavre, să le arunce undeva pe gheață, să le ducă într-un loc unde or să fie mâncate de animale sau să facă ce consideră el c-ar fi mai bine, în așa fel încât să nu fie găsite. Spera ca lumea să creadă că Bjarki și Dóri muriseră înghețați, la fel ca Oddný Hildur.
— Și nu-i nevoie să vă mai spunem ce-a făcut Naruana, a intervenit Matthew, care părea să-și fi dat seama că Thóra se săturase de atâta vorbit.
— Nu, nu e cazul, a încuviințat polițistul, care părea că încerca să hotărască ce întrebare să pună mai departe – se vedea că îi era la fel de greu ca și Thórei să digere povestea aceea.
— Dar cum a fost făcută înregistrarea în care Naruana taie cadavrele? Și ce-i cu melodia care se auzea în fundal?
Thóra a ridicat din umeri:
— După cum v-am spus, Bjarki voia să-l filmeze pe Dóri cu camera web în speranța că, văzându-i simptomele, un medic ar fi putut să-i pună un diagnostic. Nu-mi dau seama dacă era o idee bună sau nu, însă era mult prea slăbit ca să-și ducă planul la îndeplinire. Când Naruana s-a întors în cameră, a luat cu el pe cineva care să-l ajute. Un copil.
— A luat cu el un copil să-l ajute să taie cadavrele? a întrerupt-o Matthew, neputând să-și ascundă dezgustul.
Întrucât Thóra doar îi făcuse un rezumat al relatării lui Arnar, era prima oară când auzea acest detaliu.
— A luat cu el o fetiță care locuiește în casa alăturată. Iarăși trebuie să spun că habar n-am ce motiv a avut, așa că va trebui să aflați de la el. Eu nu știu decât ce mi-a povestit Arnar: că fata asta a avut un accident și că nu și-a revenit complet nici acum – de exemplu, nu vorbește. Poate că tocmai de-aia a luat-o cu el: nu poate spune nimănui nimic. În fine, povestea asta mi se pare atât de înfiorătoare, încât nu-mi pot imagina ce era în capul lui. Dar în orice caz, probabil că fata s-a jucat cu camera web și fie i-a dat drumul pentru că știa să umble la ea, ceea ce mi se pare puțin probabil, fie a pornit-o din greșeală. Bjarki deja pregătise totul, așa că probabil a trebuit să apese doar pe unu sau două butoane. Puteți chiar să verificați, pentru că noi n-am pus mâna nici pe cameră, nici pe vreun alt obiect de pe birou. Planul inițial era să ducă cele două cadavre undeva pe gheață, așa cum îi sugerase Arnar, însă Naruana a găsit pandantivul surorii lui pe afișierul pe care vi l-am arătat și l-a cuprins furia. A fost convins că ea aranjase toate astea de pe lumea cealaltă și că-l provoca. Așa că a ciopârțit cadavrele, astfel încât să nu-i facă nimic dacă acestea s-ar fi trezit în timp ce le căra.
Polițistul a încuviințat din cap.
— Va trebui să lămurim lucrul ăsta, a zis el, apoi a aruncat încă o privire pe însemnările sale. Și sora lui Naruana? Dacă a murit la fel ca perforatorii, e posibil să fi avut aceeași boală. Cred c-ar fi bine să lăsăm deoparte discuțiile despre blesteme și spirite. Ce-a zis Arnar despre Usinna?
— Nu mi-a trecut prin cap să-l întreb. Dar mi-a zis că Oddný Hildur era foarte interesată de Usinna, sau mai degrabă de studiul ei, deoarece nu voia ca, din pricina slujbei din tabără, să pună în pericol sănătatea viitorului ei copil. Arnar a dus-o în vizită la Naruana, iar Oddný Hildur i-a luat numărul de telefon, ca să-l sune mai încolo: voia să afle dacă descoperise ceva de interes printre lucrurile surorii lui. Dar Oddný Hildur a dispărut la puțin timp după aceea. Știu că cercetările Usinnei presupuneau prelevarea de mostre de sânge. Poate că și ea a dat peste cadavrul găsit de muncitori și a luat o mostră de sânge din el.
Thóra nu voia să exagereze, dar nu cumva moartea muncitorilor avea legătură tocmai cu acel cadavru? Devenise un pic nesigură de lucrurile pe care i le spusese polițistului și se întreba dacă nu-i scăpase ceva, iar în relatarea ei nu cumva erau câteva goluri.
— Ce vreau să spun e că, atunci când au forat, sângele înghețat sau chiar niște bucăți de carne s-au lipit de perforator…, a continuat Thóra, îndreptându-și spatele. Ba chiar și niște fragmente de plămân. Și probabil că unele dintre bucățelele astea au sărit pe ei. Potrivit lui Arnar, Dóri a stat lângă cadavru, ghidându-l pe colegul lui, care stătea în instalația de foraj, iar Dóri a fost cel care s-a îmbolnăvit primul. Și mă gândesc că s-ar putea să fi inspirat un fragment de țesut.
I-a aruncat o privire lui Matthew, și expresia lui i-a dat de înțeles că teoria ei avea noimă.
— Nu știu dacă virușii sau bacteriile pot supraviețui la temperaturi atât de scăzute, dar mi se pare c-ar fi bine să se investigheze și ipoteza asta. Cine știe, poate că Oddný Hildur a fost și ea infectată și poate că de-aia a murit.
— Ați uitat rănile de la cap. Nu sunt doctor, dar e limpede că n-au fost provocate de un virus. În plus, nimeni altcineva nu pare să fi fost infectat, cu toate că-s destul de mulți cei care s-au apropiat de cadavru.
Pentru prima oară, expresia polițistului s-a schimbat: acum, părea îngrijorat.
— Mă întreb dacă nu cumva am fost și noi infectați, a zis Thóra. Dóri a căzut la pat a doua zi, deci să sperăm că noi am scăpat. Și totuși, ar trebui ca toate cadavrele să fie autopsiate, dar să se țină cont de faptul că boala poate fi transmisă chiar și atunci când cadavrul este înghețat.
Polițistul a afișat un zâmbet rece:
— Nu vă faceți griji. La noi, autopsiile se fac în condiții foarte sigure. Și totuși, cred c-ar fi bine ca toți membrii grupului dumneavoastră să fie supuși unui examen medical înainte să vă întoarceți acasă.
Apoi, fără să-și ia privirea de la ea, a continuat:
— Arnar v-a spus cumva de ce-a mărturisit toate lucrurile astea abia azi? Ar fi avut suficient timp până acum.
— Mi-a spus c-a hotărât să se sacrifice pentru Naruana, i-a răspuns Thóra, susținându-i privirea. După ce se va termina ancheta și se va stabili vinovăția lui în acest caz, are de gând să se sinucidă. Nu mai înainte.