Capitolul 23
Thórei i se părea incredibil de frig în clădirea de birouri, dar Friðrikka i-a explicat că, atunci când temperatura dinăuntru scădea foarte mult, sistemul termic pe bază de curent avea nevoie de o perioadă mai lungă ca să încălzească toate clădirile. Însă Thóra spera că aveau să plece de-acolo înainte să se încălzească de-a binelea. Și-a strâns mai bine bluza de lână cu câteva numere mai mari pe care o găsise într-un birou, pe speteaza unui scaun. Înainte s-o îmbrace, se uitase cu grijă pe etichetă să vadă a cui era, pentru că o îngrozea ideea de-a mai purta haine ale unor oameni care aproape sigur muriseră – nu era chiar atât de frig ca să mai facă asta.
— Păi, și când vin? a întrebat Friðrikka.
Se strânseseră cu toții în sala de ședințe, unde specialista în geologie stătea lângă fereastră, uitându-se afară.
— N-ar trebui să le ia atât de mult să ajungă de la Angmagssalik până aici în caz de urgență, a continuat ea. Ar trebui să aibă prioritate la elicoptere.
La fel ca toți ceilalți, și ea aștepta cu nerăbdare să vină poliția, dar, spre deosebire de ei, nu se străduia deloc să ascundă acest lucru. După ce Matthew reușise să ia legătura cu un polițist care vorbea acceptabil engleza, i se ceruse să se întoarcă în tabără și să strângă toată lumea în clădirea de birouri, astfel încât locul unde fusese găsit cadavrul să fie afectat cât mai puțin. Și deja se făcuseră trei ore de când așteptau în sala de ședințe.
— Le ia ceva timp să se pregătească de plecare, a zis Matthew, sătul de văicărelile Friðrikkăi – ba se plângea că trecuse mult timp, ba că vremea putea să se schimbe în orice clipă.
— Ce-o să mâncăm dacă nu ajung azi? Toată mâncarea e în cealaltă clădire, a bombănit și Bella. Mi-ajung problemele de pân-acum, n-am de gând să mai și mor de foame.
— Atunci o să aduc ceva de mâncare din bucătărie, i-a răspuns Matthew, care stătea la masa de ședințe și se uita la Finnbogi.
Medicul cerceta cu atenție documentele Usinnei, pe care Thóra reușise să le ia de la Oqqapia în dimineața aceea. La început, Matthew și Thóra încercaseră să-și facă singuri o idee despre datele pe care le conțineau, dar în scurtă vreme s-au împotmolit și l-au rugat pe doctor să preia sarcina de-a le examina. Mai încolo, Bella avea să fotocopieze documentele, întrucât Thóra promisese că avea să le înapoieze cu prima ocazie. Oqqapia nu voia ca Naruana să descopere că dăduse din casă cutia cu dosare și, cu cât cutia rămânea mai mult la Thóra, cu atât era mai probabil ca el să-i observe lipsa.
— Dar nu putem să mergem în bucătărie. Doar ne-ai spus că poliția ne-a interzis asta, a intervenit Friðrikka, întorcând capul spre Matthew.
Vocea ei părea gata să se frângă.
— Totul o să fie bine, i-a răspuns el, oftând. Or să ajungă aici imediat.
Femeia a deschis gura ca și când s-ar fi pregătit să obiecteze, dar Thóra i-a luat-o înainte.
— Friðrikka, de ce nu ne-ai zis niciodată că Arnar avea cunoștințe în sat? Ai susținut că angajații de-aici nu aveau niciun fel de legătură cu localnicii, exceptând scurtele întâlniri de genul celor pe care le-am avut noi în expediția asta.
Apoi i-a aruncat o privire acuzatoare și lui Eyjólfur, care era absorbit de laptopul său.
— Lucrul ăsta e valabil și pentru tine.
Friðrikka a tăcut cu un aer rușinat, iar Eyjólfur s-a uitat la Thóra și i-a spus:
— Habar n-aveam de chestia asta, așa că n-ai de ce să-mi faci reproșuri. Nu l-am văzut niciodată cu cineva din sat și nu l-am auzit niciodată pomenind de vreun localnic. Dacă se întâlnea cu băștinașii, nu s-a întâmplat cât am fost eu aici.
Apoi a aruncat o privire spre colega lui, care se întorsese iarăși spre fereastră, roșie la față.
— Ea a fost aici mult mai mult decât mine.
— Ce-ai de zis în apărarea ta, Friðrikka? De ce nu ne-ai spus niciodată chestia asta? a insistat Thóra.
Specialista în geologie s-a întors iarăși spre ei.
— Nu mi-am dat seama că e important. Și, dacă-mi aduc bine aminte, tu ai întrebat dacă a lucrat vreun groenlandez aici, ceea nu s-a întâmplat, s-a scuzat ea, apoi a inspirat adânc, iar Thóra spera să nu se pregătească pentru o nouă criză de plâns. Din câte știu, s-a dus în sat de câteva ori, în zilele de duminică, dar nu mi-a povestit multe despre vizitele lui și nu mi-a zis niciodată c-ar fi avut vreun prieten acolo. Cred că încerca să pună bazele unui grup al Alcoolicilor Anonimi. Însă n-am fost niciodată cu el, așa că asta-i tot ce știu.
S-a luminat brusc la față, ca și când i s-ar fi aprins un beculeț în cap.
— Dar bineînțeles că-l puteți întreba pe el când ne întoarcem în Islanda.
— Dar prietena ta? Oddný Hildur ți-a zis vreodată că a fost cu el în sat?
Friðrikka s-a încruntat și iarăși s-a aprins la față – ai fi zis că pleoapele ei palide erau date cu fard roșu.
— Poftim?
Thóra a repetat, întrebându-se dacă nu cumva era posibil să fi fost vorba de o altă femeie. Dacă nici Oddný Hildur, nici Friðrikka nu se duseseră cu Arnar în vizită la Naruana, nu rămânea nimeni altcineva, pentru că erau singurele femei care apăreau în organigrama taberei.
— E posibil să se fi dus acolo fără să-ți spună? a adăugat Thóra.
Friðrikka era nesigură:
— Păi, nu prea cred, dar e drept că nici n-am fost cu ea în toate duminicile. De exemplu, am fost bolnavă câteva zile, și nu-i exclus ca în perioada aia să fi mers în sat. Și totuși, sunt sigură că nu mi-a povestit nimic de genu’ ăsta.
— Ce ciudat! a exclamat Thóra pe un ton iritat. Aș fi crezut că noile subiecte de conversație erau cât se poate de binevenite în tabără.
Alvar și-a dres glasul ca să le amintească de prezența lui. Timid cum era, avea tendința de a se face una cu mediul în care se întâmpla să fie.
— E ceva de băut pe-aici? Mi-e foarte sete.
Finnbogi și-a ridicat privirea din dosare:
— Să nu bei nimic de-aici. Tot ce-i în frigiderul ăla mic e vechi, și ar fi prea riscant. Va trebui să aduci de-afară niște zăpadă.
Cu siguranță nu era cel mai ciudat sfat pe care îl primise în viața lui, pentru că Alvar s-a ridicat în picioare fără să se plângă și a ieșit din cameră.
— Chiar nu mai e nimic altceva? a întrebat Bella. Și eu mor de sete, dar nu mi-am dat seama decât acum, când a vorbit Alvar. Și totuși, n-am de gând să-mi încălzesc o mână de zăpadă, a pufnit ea.
— Atunci o să rabzi de sete, a zis Finnbogi fără ca măcar să se uite la ea.
Apoi s-a cufundat iarăși în lectură, iar după o vreme a închis un dosar, ridicându-și pe frunte ochelarii pentru citit – stăteau mai bine acolo decât pe nas, dat fiind că unul dintre brațele lor era stricat. În cele din urmă, s-a întors spre Matthew și i-a spus:
— Vii cu mine pe hol să discutăm ceva? O s-avem mai multă liniște acolo.
„Deci Friðrikka și Bella au început să-i calce pe nervi și pe ceilalți”, și-a zis Thóra în sinea ei în timp ce-i urma pe medic și pe Matthew afară din cameră.
— Nu știu cât de multe e bine să dezvălui de față cu toată lumea, a zis Finnbogi după ce-a închis ușa și i-a condus câțiva pași pe coridor. Dar cred că nu e bine să vorbim despre nimic ieșit din comun de față cu Friðrikka. S-ar putea să-și piardă cumpătul.
— Ai găsit ceva în dosare? a întrebat Thóra, cuprinzându-și trunchiul cu brațele – pe coridor era și mai frig decât în sala de ședințe.
— Încă n-am terminat cu ele, dar cred că am parcurs ce era mai important. O parte din date mă depășesc – ceea ce, sincer să fiu, mi se pare destul de surprinzător –, așa că am cercetat cu atenție fiecare detaliu. Studiul pe care-l făcea această Usinna nu era o temă pentru liceu sau un referat pentru facultate, pentru că are o bază teoretică mult prea complicată.
— Dar are vreo legătură cu zona asta? a intervenit Thóra – dorea să-l oprească înainte să intre în datele tehnice ale cercetării.
— Da și nu. Ipoteza de lucru a studiului este că anumite toxine artificiale din alimentație pot afecta genul fătului. Aceste toxine sunt poluanți organici care nu se descompun în natură, așa că se acumulează în lanțul trofic, iar de cele mai mult ori ajung în mare. Cu cât ajung mai sus în lanțul trofic al mării, cu atât concentrația lor e mai mare, prin urmare, cele mai mari cantități se găsesc la suprafața apei, unde trăiesc animalele mai dezvoltate. E vorba despre substanțe precum DDT, bifenili policlorurați – care sunt folosiți ca agent de congelare –, chimicale ignifuge și alți compuși care afectează sistemul endocrin. Se știe de multă vreme că în organismul focilor și al urșilor polari se găsește un nivel ridicat al acestor toxine – de un milion de ori mai mare decât în plancton, de exemplu. Iar carnea acestor animale este principalul aliment în dieta inuiților, așadar, nu-i tocmai surprinzător că sunt cei mai afectați de această poluare.
— Asta da ironie a sorții, întrucât nu cred că există oameni care să polueze mai puțin decât ei, a zis Thóra, care nu auzise niciodată despre problema asta, întrucât nu se omora cu știrile, ci se mulțumea să arunce o privire pe titlurile principale din ziare.
Medicul era și el indignat.
— Da, într-adevăr. Se crede că, dacă toxinele sunt prezente în exces în primele săptămâni de sarcină, pot fi transmise fătului prin sângele matern. Odată ajunse în el, copiază hormonii care controlează sexul copilului și împiedică formarea unui făt de sex masculin. Statisticile cu privire la raportul dintre sexe în zona arctică sprijină această teorie. În rândul inuiților din Rusia și din Groenlanda, din trei nou-născuți, doar unul e băiat. Iar în unele sate, nu se nasc băieți deloc – cum pare să fie cazul în zona asta.
Expresia lui Matthew dădea de înțeles că situația i se părea îngrijorătoare.
— Copiază hormonii care controlează sexul copilului? E vorba de un fel de schimbare de sex care are loc în uter?
— Nu, nu tocmai. În primele săptămâni de dezvoltare, feții masculini și feminini sunt identici, iar organele genitale ale celor două sexe se formează din aceleași celule. Potrivit statisticilor realizate de-a lungul timpului, chiar și fără acești poluanți, la nivel mondial se nasc mai multe fete decât băieți. Diferența e foarte mică, dar e în continuă creștere în întreaga lume. Am găsit în dosarele Usinnei un articol potrivit căruia, începând din 1970, în Japonia și Statele Unite se nasc în fiecare an cu aproximativ 250 000 mai puțini băieți decât fete. Până acum, nimeni n-a reușit să explice această evoluție, dar e posibil să fi avut un rol și poluanții în cauză. Bineînțeles că aceste chimicale produc multe alte daune mediului natural, dar într-o societate de vânători, în care bărbații sunt cei care fac rost de hrană, problema modificării sexului este extrem de importantă.
— La fel de importantă ca oriunde altundeva, a adăugat Thóra. Nicio altă comunitate nu-și dorește să i se dezechilibreze raportul dintre sexe.
— Nu, bineînțeles că nu, a zis doctorul. Dar deocamdată este doar o teorie, iar studiile acestei femei încercau să demonstreze că există dovezi în acest sens.
— Un sat în care nu se nasc decât fete nu e o dovadă suficient de puternică? a întrebat Matthew.
Finnbogi a zâmbit cu un aer condescendent.
— Luat în sine, lucrul ăsta nu dovedește nimic despre relația dintre aceste substanțe și raportul numeric dintre sexe. Dezechilibrul despre care vorbim ar putea fi provocat de cu totul altceva. Pentru a demonstra teoria în cauză e nevoie, între altele, de recoltarea unor probe de sânge de la mamele fetelor, iar Usinna tocmai asta făcea.
Așa se explica însemnarea din agenda lui Oddný Hildur în legătură cu Usinna – „analize de sânge”.
— Și a reușit să demonstreze ceva? a intervenit Thóra. A recoltat probele de sânge?
Finnbogi a inspirat adânc înainte să continue:
— Am găsit o listă care, dacă nu mă înșel, conține numele mamelor, și nu e niciuna în dreptul căreia să nu apară câte o bifă. Deci probabil că a recoltat probele, însă n-am găsit consemnat niciun rezultat al analizelor. E foarte puțin probabil să fi avut aici echipamentul necesar pentru a identifica substanțele cu pricina. Nu știu dacă a făcut mai multe drumuri până aici, păstrând mostrele în altă parte, sau dacă încă erau aici atunci când a dispărut. Oricum, nu contează, pentru că pot fi recoltate oricând unele noi.
— Altfel zis, nimic din toate astea nu ne poate ajuta să aflăm ce s-a întâmplat aici? a zis Thóra pe un ton ușor dezamăgit – cu toate că teoria era interesantă, nu părea să schimbe cu ceva situația în care se afla banca. Mă întreb de ce-o fi venit în locul ăsta, că doar nu se gândea c-o să găsească niscaiva mame în tabără.
— Încă n-am terminat, a întrerupt-o medicul, pe un ton nerăbdător. Usinna voia să caute cadavrele primilor locuitori din zonă, care au murit la începutul secolului trecut, ca să demonstreze că nivelul toxinelor din sângele localnicilor a crescut. Se pare că primii coloniști au fost îngropați undeva în apropiere.
Matthew și Thóra se uitau țintă la medic. Matthew a fost primul care a deschis gura:
— Sânge? După atâta timp, din oamenii ăia n-au mai rămas decât scheletele, nu?
Finnbogi a ridicat din umeri, iar ochelarii i-au căzut de pe frunte pe nas. I-a pus la loc și a continuat:
— Am găsit scoase la imprimantă niște e-mailuri schimbate între Usinna și coordonatorul ei de la universitate. În ele, Usinna spune că are suficiente motive să creadă că unii dintre primii coloniști nu fuseseră îngropați în pământ; muriseră în toiul iernii și fuseseră îngropați în zăpadă. Din e-mailurile cu pricina pare să rezulte și că știa unde se aflau aceste morminte temporare, cu toate că nu dă nicio informație despre amplasamentul lor. Deci cadavrele au fost puse la gheață, ca să zic așa, urmând ca, după venirea primăverii, să le găsească locuri de veci propriu-zise. Iar Usinna credea că acești coloniști nu mai apucaseră să fie îngropați în pământ.
— Primăvara n-a mai venit, a observat Thóra, amintindu-și ce scria în cartea din sala de mese. Cel puțin, nu pentru coloniștii care ar fi trebuit să-i îngroape, dat fiind c-au murit și ei. Potrivit textului pe care l-am citit în ghid, câțiva dintre ei au dispărut. Printre ei se aflau un copil și mama lui – poate că pe ei spera Usinna să-i găsească.
— Nu înțeleg un lucru, a intervenit Matthew, care ascultase conversația cu atenție. Cum de-și închipuia Usinna că știe unde erau îngropați, din moment ce toți coloniștii muriseră? Thóra, mi-ai zis că după iarna aceea, nu s-a mai auzit nimic de ei. Nu înțeleg de unde-a aflat ea că unele cadavre fuseseră îngropată în gheață, cu atât mai puțin unde anume.
Thóra nu știa ce să-i răspundă, și nici doctorul nu-și putea da seama de unde obținuse Usinna aceste informații.
— În orice caz, cred că acum avem o explicație pentru oasele pe care le-am găsit în sertarele birourilor, a zis Finnbogi.
— Sunt ale celor care au murit aici în urmă cu o sută de ani? a întrebat Thóra, căreia i se părea o ipoteză foarte probabilă. Dar nu prea s-ar fi putut obține sânge din ele…
— Nu, dar se pare că aparțineau unei singure persoane. În ultimul deceniu, stratul de zăpadă s-a subțiat considerabil. S-ar putea ca tot ce a fost adânc îngropat în gheață până acum să înceapă să iasă la suprafață. Deci cred că oasele sunt mai recente decât mi-am închipuit inițial. Și nu-i exclus ca în gheață să se afle și alte cadavre, care încă n-au ieșit la suprafață. Fotografia cu mâna pe care ai găsit-o în computer s-ar putea să înfățișeze încă un cadavru care a fost îngropat la o adâncime mai mare și care tocmai de aceea n-a intrat în putrefacție, ci a rămas congelat.
— Și asta ce înseamnă? a întrebat Thóra, simțind că deja o lovise o durere de cap care se întețea cu repeziciune – în scurtă vreme, avea să ia un calmant, chiar dacă ar fi trebuit să-l înghită cu o mână de zăpadă. Dacă locul ăsta e plin de cadavrele primilor coloniști, nu poți permite continuarea lucrărilor în condițiile în care au început să iasă la suprafață.
Matthew s-a luminat:
— Ai dreptate! Nu cumva cadavrele sunt încadrate la categoria vestigiilor arheologice?
Thóra nu era foarte sigură, dar i se părea destul de probabil.
— Să sperăm. Cred că povestea asta e un temei suficient pentru a negocia o amânare cu Arctic Mining.
Se simțea ușurată, dar a trebuit să-și aducă aminte că statutul cadavrelor nu era o certitudine, ci doar o presupunere.
— Și să sperăm că, atunci când zona va fi cercetată în amănunt, vor fi găsiți și Oddný Hildur și cei doi muncitori, a adăugat ea. Altminteri, nu cred că ceilalți angajați se vor întoarce aici. Iar dacă nu vor să revină în tabără, nicio amânare din lume nu ne va fi de folos – proiectul nu va fi dus la bun sfârșit fără muncitori.
— Tare aș vrea să mă uit încă o dată la bărbatul din frigider, a zis Finnbogi. Abia dacă am reușit să arunc o privire. După ce vine poliția, nu vom mai avea șansa asta, și nu putem fi siguri c-o să obținem de la ei informațiile de care aveți nevoie pentru soluționarea cazului.
— Ce informații? a întrebat Matthew cu un aer circumspect, care Thórei i se părea pe deplin justificat – oare doctorul încerca să profite de situație, mascându-și curiozitatea medicală în spatele interesului pentru soarta băncii și a proiectului minier? Crezi c-am putea avea nevoie de vreo informație pe care poliția groenlandeză ar refuza să ne-o pună la dispoziție?
Medicul probabil că le-a intuit neîncrederea.
— În dosarele Usinnei era mai mult decât v-am spus până acum. De exemplu, erau indicații pentru prevenirea îmbolnăvirii cu gripa aviară.
Finnbogi a făcut o pauză și le-a aruncat o privire plină de înțeles.
— Nu vreau să fac speculații deplasate, dar mi-a trecut prin minte că e posibil ca și cei doi muncitori s-o fi contractat. Din câte știu, până în prezent nu s-a diagnosticat niciun caz într-o zonă atât de nordică, dar asta nu exclude ipoteza mea. Poate că și bărbatul din camera frigorifică a murit tot de aviară. Nu vreau decât să examinez cadavrul ca să văd dacă nu cumva găsesc vreun indiciu al cauzei morții. Groenlanda are un trecut ciudat în ceea ce privește epidemiile, dat fiind că așezările de-aici sunt atât de izolate de restul lumii. În 1962, o treime din populație s-a îmbolnăvit grav de pojar, care până atunci afectase doar o mică parte a țării. Deci nu-i exclus să fie vorba despre o boală obișnuită care să fi apărut aici pentru prima oară. Nu-mi dau seama ce boală ar putea fi, dar gripa aviară ar putea face prăpăd în rândul băștinașilor. Nu trebuie decât să vă amintiți de gripa spaniolă, despre care unii cred că, de fapt, a fost gripă aviară: imediat după al Doilea Război Mondial, a făcut 100 de milioane de victime în toată lumea. Întâmplarea face să nu fi ajuns până aici, dar îmi închipui c-ar fi avut consecințe devastatoare.
— Se prea poate, dar nu gripa aviară i-a omorât pe cei doi muncitori, a zis Thóra pe un ton hotărât. În primul rând, unde le sunt cadavrele, dacă au murit din cauza unei boli? Iar în al doilea rând, pe-aici nu sunt păsări. Sau cel puțin eu n-am văzut niciuna până acum.
— Ar fi putut mânca pui infestat, i-a răspuns Finnbogi, întorcându-se spre Matthew. Să mergem să aruncăm o privire. Oricum, am intrat o dată în camera frigorifică, așa că nu putem face mai multe stricăciuni decât am făcut deja.
Matthew a cedat. Dar când au ridicat folia de plastic de pe cadavru, le-a fost limpede că nu gripa aviară era cauza morții. Bărbatul avea în piept o gaură atât de mare, încât puteau vedea prin ea podeaua acoperită cu gresie albastră.