32

Am cumpărat o porţie de pui fript şi am urcat la biroul meu. Înainte de a începe să mănânc, am întrebat la serviciul abonaţilor absenţi dacă mă căutase cineva. Am aflat că mă sunase un anume Ralph Cuddy.

Am format imediat numărul la care spusese să-l sun, la Santa Monica. Mi-a răspuns chiar el.

— Aici Archer. Nu mă aşteptam deloc să mai aud de dumneata.

— Doamna Krug m-a rugat să te sun... răspunse el cu un ton mai curând stingherit. I-am spus că Jasper a murit şi ar vrea să-ţi vorbească în legătură cu asta.

— Spune-i că am să trec mâine pe la ea.

— Nu, ar fi de dorit să vii imediat. Ştii, arma aceea despre care m-ai întrebat? Ei bine, vrea să-ţi dea informaţii şi despre ea... Am uitat să-ţi spun că domnul Krug era pe vremea aceea şeful serviciului de pază la Corpus Christi.

Am sărit în maşină şi m-am pomenit în marea de automobile de la ora de vârf, îndreptându-mă spre Oakwood.

Văzându-mă intrând, Alma Krug îşi lăsă biblia şi îi făcu semn infirmierei să iasă.

— E foarte amabil din partea dumitale că ai venit, domnule Archer. Închide uşa, te rog.

Mă pofti să iau loc pe un scaun şi îşi întoarse fotoliul rulant în aşa fel încât să fie cu faţa la mine.

— Ralph Cuddy mi-a adus la cunoştinţă că nepotul meu Jasper a fost călcat de un tren. E adevărat?

— Adică i-a fost găsit cadavrul sub un tren. Dar am auzit că Laurel l-ar fi ucis mai înainte de a fi fost transportat acolo. Nu sunt decât vorbe, dar aş înclina să le cred.

— Laurel a fost pedepsită?

— Nu. Un poliţist local a înăbuşit totul ca să-i fie pe plac... Dar Laurel a fost şi ea asasinată zilele trecute.

— De cine?

— Nu ştiu.

— Ce sfârşit trist! zise ea suspinând.

— Din nenorocire au mai avut loc multe alte drame, am continuat eu cu prudenţă. Cu trei-patru zile înaintea morţii lui Jasper, Mark Hackett a fost împuşcat pe plaja din Malibu... Dar nici dumneavoastră, doamnă Krug, nu mi-aţi spus tot ce ştiaţi. De ce nu mi-aţi spus că soţul dumneavoastră era şeful serviciului de pază de la compania petrolieră condusă de Marck Hackett?

— Da, ştiu, mărturisi bătrâna doamnă. Am multe lucruri pe conştiinţă. De aceea te-am chemat să vii, domnule Archer. Glasul conştiinţei mele nu mi-a dat pace şi, acum când Jasper nu mai e în viaţă...

— Deci Jasper ar fi furat arma companiei?

— Asta a fost şi părerea lui Joe. Nu era prima dată când fura - când era la noi trebuia totdeauna să-mi ascund geanta. Şi tocmai fusese la biroul lui Joe în ziua în care Hackett a fost ucis... În ajun avusese o discuţie tare cu domnul Hackett. Şi chiar îi ceruse lui Joe să intervină pe lângă patron în favoarea lui.

— În ce privinţă?

— Bani. Jasper considera că domnul Hackett îi datora ceva, pentru că creştea copilul. Domnul Hackett îi dăduse deja o anumită sumă atunci când o luase de nevastă pe Laurel.

— Doar nu vreţi să spuneţi că Davy era fiul natural al lui Mark Hackett?

— Nepotul lui, mă corectă ea. Davy era fiul natural al lui Stephen Hackett. Laurel era una dintre servitoarele lor, pe vremea când trăiau în Texas. Era o fetişcană drăguţă foc, şi Stephen i-a făcut un copil. Tatăl lui l-a expediat imediat în Europa ca să-şi continue studiile şi ne-a trimis-o pe Laurel pentru a-i găsi un soţ mai înainte ca sarcina să devină prea avansată.

Jasper s-a hotărât s-o ia de nevastă. Pe vremea aia câştiga abia cât să nu moară de foame. Domnul Hackett le-a dat cinci mii de dolari ca dar de nuntă. Mai târziu, lui Jasper i-a intrat în cap că trebuia să-i dea mai mult. Tocmai îl hărţuia pe domnul Hackett în ajunul zilei când...

— ...când l-a omorât? am completat eu.

— Asta a fost şi părerea lui Joe. Obsesia asta a scurtat zilele bărbatului meu. Joe era un om cinstit, dar nu putea să-l acuze pe fiul fiicei sale. Mi-a cerut sfatul, iar eu i-am spus să nu facă nimic. De atunci remuşcarea mă chinuieşte fără încetare.

— Aţi procedat aşa cum ar fi făcut mulţi alţi bunici.

— Nu. Dar ne obişnuiserăm să-i găsim mereu scuze lui Jasper. Copil fiind, Jasper avusese totdeauna instincte urâte: hoţ, gâlcevitor, chinuia pisicile şi la şcoală făcea numai prostii. Într-o zi l-am dus la un psihiatru şi am primit sfatul să-l internez. Dar nu-mi venea să-i fac asta bietului băiat. Nu era cu desăvârşire rău, avea chiar, un oarecare talent artistic... Moştenea asta de la mama lui.

— Vorbiţi-mi puţin de mama lui. Deţin oarecare informaţii în această privinţă, căzându-mi în mâini din întâmplare actul ei de naştere. S-a născut în 1910 la Rodeo City, şi se numea Henrietta R. Krug dar la un moment dat, a renunţat la primul prenume...

— Nu l-a suferit niciodată. După ce l-a părăsit pe Albert Blevins nu a mai folosit decât al doilea prenume.

— Al doilea prenume era “Ruth” nu-i aşa?

Bătrâna doamnă încuviinţă clătinând din cap.

— Iar cel de al doilea soţ al ei se numea Mark Hackett.

— Nu. Înaintea lui a avut altul. La început se îndrăgostise de un mexican din San Diego. Sunt de atunci mai mult de douăzeci de ani...

— Cum îl chema?

— Lupe Rivera. Au fost doar câteva luni împreună. Poliţia l-a arestat pentru contrabandă, iar Henrietta a obţinut divorţul. După aceea a fost Mark Hackett. Apoi Sidney Marburg.

Pronunţase toate aceste nume cu asprime, de parcă ar fi fost un rechizitoriu.

— De ce nu mi-aţi spus că Ruth Marburg e fiica dumneavoastră?

— Nu m-ai întrebat. Oricum, asta nu schimbă mare lucru. Nu mai am nimic de-a face cu Henrietta de când s-a aruncat în braţele domnului Hackett, a pătruns în înalta societate şi a devenit o mare doamnă... Nu vine niciodată să mă vadă, şi ştiu de ce. Îi e ruşine de viaţa pe care o duce, cu bărbaţii tineri care nu au decât jumătate din vârsta ei. Ar fi mai bine pentru mine să nu am pe nimeni. Nici nepotul meu Stephen nu vine pe la mine...

Am asigurat-o de toată simpatia mea şi am lăsat-o să citească mai departe biblia.