20

În hol, numărul supravieţuitorilor din războiul generaţiilor se redusese la vreo şase.

— Domnilor şi doamnelor, e ora să mergeţi la culcare! anunţă un angajat al azilului conducându-i spre camerele lor.

Chiar în aceeaşi clipă apăru în prag Jack Fleischer. Avea o privire vitroasă din cauza oboselii şi alcoolului.

— Aş vrea să vorbesc cu doamna Krug, zise el.

— Îmi pare rău, domnule. Ora de vizită a trecut.

— E ceva important. Sunt de la poliţie, zise el arătându-şi insigna.

— N-am nici o putere, domnule. Astea sunt dispoziţiile pe care le-am primit.

Pe nepusă masă, Fleischer îl pălmui cu putere pe cel din faţa lui. Omul căzu, apoi se ridică.

M-am strecurat la spatele lui Fleischer şi i-am sucit braţul la spate. L-am scos în stradă şi i-am dat drumul. Imediat a scos pistolul.

— Te arestez! strigă el. Pentru că te-ai opus unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunilor.

— Las-o moartă, Jack. Nu eşti în sectorul tău. Şi am şi martori.

Angajatul azilului şi bătrâneii se uitau la noi de pe trepte. Jack Fleischer întoarse capul. L-am lovit peste armă şi am luat-o de jos tocmai în momentul în care se arunca după ea. În patru labe, ca un câine, răcni la mine spumegând de furie:

— O să te bag la bulău!

— Să chem poliţia? întrebă omul pălmuit.

— Eu sunt de la poliţie! izbucni Fleischer.

— Nu mai eşti. Eşti la pensie, după câte am auzit.

Fleischer îşi miji ochii care îi luceau ca un cuarţ galben în penumbră.

— Cine dracu eşti?

— Lew Archer, detectiv particular.

— Ei bine, dacă nu vrei să rămâi fără licenţă, dă-mi înapoi arma, mă ameninţă el întinzând spre mine mâna lui mare şi roşie.

— Nu mai înainte de a avea o mică discuţie, Jack.

Ne îndepărtarăm spre maşinile noastre, măsurându-ne tot timpul din priviri.

— Ce cauţi aici, Jack?

— Lucrez la un caz vechi, un accident mortal care a avut loc cu mai mulţi ani în urmă.

— Îl cunoşteai pe Jasper Blevins? l-am întrebat brusc.

— Nu, n-am dat niciodată ochii cu el, răspunse el cu un ton calm.

— Dar o cunoşteai pe Laurel, nevasta lui...

— Posibil. Mai puţin bine decât şi-ar putea închipui unii.

— De ce nu i-ai cerut să vină să identifice cadavrul soţului ei?

Nu răspunse imediat.

— Faci o anchetă oficială? mă întrebă el în cele din urmă.

— Nu.

— Nu vrei să facem câţiva paşi?

Ne-am îndepărtat pe alee, sub bolta şi mai întunecată a pinilor.

— Recunosc că am făcut o greşeală acum cincisprezece ani, zise Fleischer, dar n-am de gând să răscolesc rahatul. Niciodată n-ar fi trebuit să am încredere în târfa aia.

— Laurel a spus că cel călcat de tren nu era soţul ei.

— A spus ea multe lucruri. Numai minciuni. Cum m-a mai păcălit, afurisita!

— Nu poţi să-i pui totul în cârcă. Era treaba ta să identifici cadavrul.

— Doar n-o să mă înveţi tu ce aveam de făcut, nu? În treizeci de ani de serviciu am avut de-a face cu o sumedenie de cazuri de vagabonzi călcaţi de tren. De unde era să ştiu că ăsta era diferit de ceilalţi?

— Şi prin ce era diferit, Jack?

— O ştii la fel de bine ca şi mine... Am crezut că vrei să ne înţelegem. Dar văd că vrei doar să iei fără să dai nimic în schimb... Pentru ce te afli aici?

— Anchetez răpirea lui Stephen Hackett... Nu face mutra asta, ştii bine despre ce e vorba. Ai citit articolul din ziarul de la San Francisco care relatează toată povestea.

Se întoarse în loc cu faţa spre mine.

— Prin urmare tu mă filai la San Francisco! De fapt, ce ai cu mine?

— Nimic personal. Cazurile de care ne ocupăm sunt legate. Davy, fiul lui Jasper Blevins, l-a răpit ieri pe Hackett.

Fleischer respiră adânc.

— În ziar scrie că acest Hackett e plin de lovele…

— Da, dar nu a fost vorba de răscumpărare, am precizat eu. Scopul lui e să-l omoare pe Hackett... dacă nu a şi făcut-o până acum.

— Dumnezeule mare! Nu poate să facă asta! exclamă Fleischer de parcă propria lui viaţă ar fi fost în joc.

— Îl cunoşti p Hackett? l-am întrebat.

— Nu l-am văzut în viaţa mea... Dar cu chestia asta se pot câştiga bani serioşi, băiete. Noi doi avem tot interesul să lucrăm împreună.

Nu ţineam deloc să-l am pe Fleischer asociat. Nu aveam încredere în el. Pe de altă parte, era singura persoană în viaţă care avea habar de nişte dedesubturi ale acestui caz. Şi cunoştea ca pe buzunarul lui comitatul Santa Teresa...

— Îţi aminteşti de ferma Krug, de lângă Centerville?

— Da. Ştiu unde e.

— S-ar putea ca Davy să-l ţină acolo sechestrat pe Stephen Hackett.

— Atunci, hai să mergem! Ce mai aşteptăm? se repezi Fleischer.

Ne-am întors la maşini. I-am dat înapoi revolverul. Privindu-l aşa, faţă în faţă, în semiobscuritate, am avut impresia că mă privesc într-o oglindă care deformează.

Nici unul dintre noi nu făcuse aluzie la moartea celei care fusese Laurel Smith.