• Capitolul 28

Leanne spuse.

— Big, mai întâi trebuie să înlătur toată murdăria psihică care a făcut crustă pe trupul tău, adunată ani de-a rândul.

El o întrebă:

— Şi o să doară?

— Eşti un motan bătrân, nu-i aşa? Nu, n-o să doară şi ai să te simţi mai uşor după aceea, când trupul tău va fi eliberat de toată această încărcătură statică de gânduri şi emoţii negative.

Bob se întreba dacă prin negativ ea înţelegea şi ceea ce spun unii oameni că sunt gânduri murdare. Ca de exemplu, să se gândească la fătuca aceea de la Port St. Lucie Shopping News, dar fără nicio şansă să-şi împlinească gândul, acum când Leanne se întorsese acasă. Se aflau amândoi pe terasă în dimineaţa aceasta, la ora şapte, Leanne îmbrăcată într-o bluză largă albă şi pantaloni albi şi arătând ca un ou cu mâini şi picioare; judecătorul într-un tricou şi pantaloni de la costumul lui de dandy, amândouă de bumbac, căci Leanne insistase că trebuie să poarte haine din fibre naturale pentru că altfel purificarea nu poate avea loc. El nu ridicase niciun fel de obiecţii, căci încă mai era şocat de întoarcerea ei acasă.

— După ce te purific, spuse Leanne, o să mergem afară şi am să-ţi arăt cum să faci schimb de energie cu natura. O să-ţi facă bine.

Dar nu asta făcea atunci când se ocupa de orhidee?

— Comunic cu natura tot timpul.

— Eu nu glumesc, Big. Cred că ăsta e singurul lucru care te-a menţinut în formă până acum. O, zise ea, gândindu-se la altceva, să nu-mi spui că ai băut ceva în dimineaţa aceasta.

— Nu, încă nu.

— Nu are efect dacă ai alcool în tine.

Dar Bob ar fi dorit să aibă ceva alcool în el, stând acolo, cu picioarele depărtate la patruzeci şi cinci de centimetri unul de altul, genunchii uşor îndoiţi, aşa cum îl aşezase Leanne. Leanne era acum în spatele lui.

— Sper că radiaţia de căldură a trupului meu nu se va interpune. Trebuie să mă apropii destul de mult de tine ca să-ţi aplic o purificare bună.

— Ai de gând să foloseşti săruri Epsom?

Un bol de săruri Epsom era la îndemână, pe masă.

— După fiecare purificare, spuse Leanne, îmi frec mâinile deasupra bolului de sare, pentru ca să se absoarbă murdăria psihică de pe ele. Sarea a fost utilizată de când e lumea pentru purificare. Poate chiar şi mai de demult, dar nu se ştie sigur.

Bob simţi latul palmei ei care îl mângâia pe spinare, în timp ce Leanne îi spunea:

— Trebuie să fiu foarte atentă ca să nu atrag energia ta asupra mea. Vezi? Îmi pun de fiecare dată mâna în săruri.

— Ai de gând să-mi cureţi toate părţile trupului? Ştiu eu una care a ruginit de când n-am mai folosit-o.

Leanne spuse:

— Şşşşt!

Dar era adevărat. Putea să numere pe degetele de la o mână de câte ori mai făcuse dragoste după plecarea Stephaniei. Mă rog, poate că îi trebuiau amândouă mâinile. O, Doamne, dar îi simţea lipsa. Se instalase între ei o anumită rutină, se apropia de ea la Helen Wilkes sau unde aveau întâlnire şi îi şoptea la ureche: Ce i-ai zice unuia care vrea să ţi-o tragă? Iar Steph se întorcea spre el şi spunea:

— ’Neaţa, trăgaciule!

Era o femeie solidă. Avea vreo zece kilograme mai mult ca el. Madam Bacar asta era mai pe măsura lui.

Leanne spuse:

— Prietena ta, Kathy…

Şi el tresări de parcă l-ar fi gâdilat.

— Ce s-a întâmplat?

— Ai atins un punct sensibil.

Femeia asta devenise vorbăreaţă şi părea în stare să-i citească gândurile. Ca şi când o oarecare parte a fiinţei ei extra-corporale, aflate în legătură cu lumea cealaltă, ar fi fost în stare să perceapă totuşi şi lumea reală.

— Eu îi spun mesagerul meu, zise Leanne, mângâindu-l şi aruncând tensiunea negativă într-o parte. Cea care vine cu veşti bune.

•

Wesley claxonă când maşina ieşi din alee şi o luă spre nord, îndepărtându-se de el. Wesley îi dădea astfel de înţeles că e pe fază, la post. Elvin se miră poate, aşa cum şedea îndoit, ascuns pe bancheta din spate, dar nu zise nimic. Deveni însă foarte vorbăreţ când o luară spre vest şi intrară pe Southern Boulevard. Şedea acum drept, în capul oaselor, şi Kathy îi vedea chipul şi o parte din pălărie în oglinda retrovizoare.

— Straşnică zi, nu-i aşa?

Kathy nu răspunse.

— Mda, spuse Elvin. Sper să nu se facă prea cald.

Kathy văzu chipul lui care privea încă în ceafa ei.

— Nu eşti curioasă să ştii de ce vreau să-l văd pe jude? Aşteptă o clipă. Sau poa’ că ştii deja?

Se întreba doar cum avea Elvin de gând să se întoarcă după aceea din expediţia asta.

— Păcat că s-a întâmplat aşa cu gagiu’ tău. Mă-ntreb oare cine i-o fi făcut seama.

Poşeta era lângă ea, pe scaunul din dreapta, deschisă. Elvin nu avusese niciun motiv să se uite în ea, căci ştia că ofiţerii supraveghetori nu sunt înarmaţi. De regulă.

— Ziceam că mă întreb cine i-o fi făcut-o.

Kathy se gândi – de ce să-l irit? Se uită înainte, la drum şi îşi zise: Şi de ce nu? Apoi, cu voce tare:

— Mă mir că nu l-ai împuşcat pe la spate.

Asta era.

Kathy privi în oglinda retrovizoare şi îl văzu cum se foieşte pe banchetă, se aşeză mai comod şi îşi face de lucru cu pălăria. Nu-l iritase. Se simţea fericit că ea ştia.

— De ce crezi c-am fo’ io?

Ajunge. Atât şi nimic mai mult.

— Pen’ că ştii c-am curaju’ s-o fac?

Kathy continuă să tacă. Era greu.

— Io nu zic că n-am fo’ io, să ne-nţelegem. Po’ să crezi ce vrei. Da’ io nu pricep ce-ai văzut tu la nătărău’-ăla. Că ştie să tragă oamenii de păr? Rahat, puteai găsi unu’ mai breaz.

Elvin tăcu un moment apoi zise:

— Nu-ţi place să vorbeşti de-asta?

Kathy stătea cu ochii aţintiţi pe şosea: traficul nu era prea aglomerat, cele mai multe maşini se îndreptau spre West Palm.

— ’Ţi-nchipui probabil că l-am ras şi pă Hector.

Mai că-i veni să se întoarcă şi să-l întrebe de ce. Dar el tocmai asta şi voia.

— Io şi Hector am fost s-înotăm noaptea trecută. D-atunci nu l-am mai văzt.

Lăsară pe dreapta Bazinul de Polo.

— Mi-ar prinde bine o berică rece, da’ nu cre’ c-au deschid aşa devreme, zise Elvin. Îs capiu de nu-mi beau berica mea m’neaţa. Poa’ c-o s-aibă judele-ona pen’u mine. Ştiu că bea Beam, l-am văzt-acolo. Nu ştii din-ntâmplare dacă are bere-n casă?

Încerca să-i dea a înţelege că fusese acolo. Indiferent dacă asta nu-i folosea la nimic.

— ’M-pare rău că nu vrei să vorbeşti cu mine.

Trecură de Bariera Florida şi Elvin spuse:

— Frăţioare, drumu’-ăsta-mi trezeşte amintiri. Ia-o la stânga la primul stop. În caz c-ai uitat cum s-ajungi acolo.

Kathy coti şi după aceea se uită în oglinda retrovizoare.

Zise:

— Şi cum ai de gând să te întorci?

Elvin nu răspunse imediat. Treceau acum prin pădure, de o parte şi de alta a drumului vegetaţia era deasă. Ea continua să-l privească în oglinda retrovizoare, urmărindu-i ochii şi mâna care îşi făcea de lucru cu borul pălăriei.

— Păi, o s-m-aduci tu, nu?

Pentru că nu putea să-i spună că are de gând s-o omoare. Dar Kathy înţelese asta uitându-se la el. Va trebui s-o facă. Nu avea intenţia să lase niciun fel de martori în viaţă. Pe toţi cei de acolo o să-i… Kathy ştiuse de la bun început, din momentul în care îi spusese unde merg, dar nu putuse să facă nimic până acum, poate de-acum, când se apropia de casă şi se gândea: O să te omoare. Să se concentreze numai asupra acestui gând. O să vă omoare pe amândoi. Privea din nou drumul pustiu, aşa cum fusese şi ieri şi îşi zise: O să ne omoare pe toţi trei.

Îşi amintise că şi soţia judecătorului era acasă.

Elvin îi ordonă:

— Ia-o la stânga şi apoi înc-o dată la stânga.

Kathy avea nevoie de timp. Cinci secunde ca să pună mâna pe poşetă şi să se întoarcă brusc înainte ca el s-o poată înhăţa sau să-şi poată scoate pistolul. Încă nu-i arătase arma, dar era sigură că avea una, aşa obişnuia el.

Luă cele două curbe, văzu canalul care se întindea pe partea stângă şi se gândi să se năpustească cu maşina direct în el, să-şi ia poşeta, să sară din maşină… Dar era prea aproape, n-avea timp. Aşa că alese cealaltă variantă, apăsă pe accelerator şi smuci volanul ca să zboare peste un dig în timp ce Elvin ţipa „Isuse Cristoase!” Volkswagen-ul plonjă printre tufişurile scunde şi se opri într-un arboret des. Înainte să poată pune mâna pe poşetă, mâna lui Elvin era în părul ei şi îi lovea puternic capul de spătarul scaunului. Se aplecă mai aproape ca să-i spună:

— Iubito, dacă mă gândesc mai bine, nu cre’ c-o să mă mai conduci cu maşina-napoi.

•

Unul din lucrurile care îi plăceau la Leanne era felul cum îi pronunţa numele: Big.

— Acuma vom merge afară, Big, şi am să-ţi arăt cum să-ţi extragi energiile din natură. Dar trebuie să fii cu picioarele goale.

Păi da, sigur. Aşa că îşi scoase pantofii şi Leanne îl conduse afară, până la palmierii pitici unde îi spuse să se oprească cu spatele spre unul din ei, destul de aproape pentru a putea să-l atingă uşor cu mâna. Apoi spuse:

— Tu îi dai copacului, Big, şi copacul îţi dă ţie.

Bob încercă să facă ce i se spusese şi ea zise:

— Nu-i aşa că te simţi mai bine?

Simţea că e ridicol, dar îi făcu pe plac şi-i spuse că da, simţea seva trupului cum curge lin. Ea îi zise să continue schimbul de energie şi cu alţi copaci, în timp ce ea se ducea să se schimbe de costumul de purificare şi să pregătească micul dejun.

Bob stătea acum lângă un dafin şi se gândea ce frumos mirosea Leanne; îşi dăduse cu pudră pentru copii. Mai înainte, când îi îndepărta murdăria psihică de pe spate simţise că se excită. Simţise şi ea şi îl privise într-un fel cum nu-l mai privise de când purta coada de lamé şi îi zâmbea de sub apă. Era nostim, mereu voise s-o întrebe cum face asta, cum reuşeşte să zâmbească fără să înghită apă, dar n-o întrebase niciodată. Se gândi dacă nu era bine să nu se strecoare acum la ea în cameră, în timp ce se schimba şi s-o întrebe. Să-şi scoată şi el hainele, să-i spună că acum este plin de vlagă ca urmare a schimbului cu energiile copacilor şi că era gata să i-o dovedească.

Ieşi din umbră, păşi în soare şi se opri.

•

Elvin o ţinea de braţ şi o conducea în jurul casei. Imediat ce-l zări pe judecător îi dădu drumul şi Kathy se depărta de el, băgându-şi mâna în poşeta care îi atârna pe umăr. Era din piele veche, moale, în nuanţe de cafeniu. Pipăi portofelul şi vru să-l scoată, şi să-l pună în buzunar. Elvin şi judecătorul priveau unul la altul. Acum judecătorul îşi întorsese privirea spre ea şi-i spuse:

— Ce se întâmplă aici?

Kathy nu ştia cum să-i spună. Elvin îi aruncă acum o privire şi-i făcu un gest cu mâna.

— Du-te acolo, lângă el.

Kathy porni într-acolo, dar se opri când Elvin îşi mută din nou privirea spre judecător. Păşi într-o parte, lateral, neştiind ce fel de armă avea Elvin şi vrând să lase o oarecare distanţă între ei. Zece metri ar fi bine – numai dacă ar putea ajunge la pistolul ei din poşetă. Dădu peste legitimaţie şi un pachet de gumă de mestecat.

Elvin se răsti la ea:

— Ce faci acolo?

Apoi îşi întoarse din nou privirea spre judecător când acesta zise:

— Parcă te-am mai văzut.

— Când m-ai condamnat la zece ani, zise Elvin şi îşi spuse numele.

— Ştiu cine eşti, spuse Gibbs. Şi ieşi afară de aici imediat. Dacă ai necazuri, du-te la un avocat.

— Nu eu am necazuri, dom’le jude, tu ai, zise Elvin şi scoase pistolul din buzunarul sacoului.

Un Walther, Kathy era aproape sigură, dar nu ştia ce calibru. Nu că ar fi avut vreo importanţă, la distanţa aceasta atât de mică. Şase metri faţă de judecător, ceva mai puţin faţă de ea. Scoase portofelul din poşetă, îl aruncă pe jos şi băgă din nou mâna în poşetă. De astă dată degetele ei dădură peste pistol. Îl apucă bine şi îşi fixă degetul arătător pe trăgaci, gata să tragă prin poşetă. Elvin ridică Walther-ul spre Gibbs şi în acel moment o voce de femeie îi făcu pe amândoi să se oprească.

— Big?

Vocea venea de pe terasa acoperită.

Kathy văzu cum Elvin se întoarce suficient ca să vadă de unde venea vocea ţinând însă pistolul îndreptat spre judecător.

O auzi din nou pe Leanne:

— Big?

Apoi o altă voce pe care o recunoscu:

— Tu mai bine merge acu acolo.

Uşa de la terasă se deschise şi Leanne apăru într-o rochie albă vaporoasă care-i ajungea până la pământ. Părea că abia se mişcă, însă ajunsese deja în curte, cu braţele atârnând pe lângă corp.

Elvin zise:

— Am mai auzit pe cineva aici. O fată de culoare.

— N-ai decât să te uiţi dacă vrei, zise Leanne, privind fix la el, urmărindu-l cum se duce şi deschide uşa de la terasă.

— Unde s-a dus?

Leanne rămase nemişcată, cu mâinile ascunse în faldurile fustei – Kathy avea impresia că vede o preoteasă – o siluetă nemişcată, înveşmântată în alb. Îi spuse lui Elvin:

— Ştiu de ce ai venit aici. Pot să-mi dau seama, deşi energia ta vibrează la un nivel foarte scăzut. Trebuie să fii plin de murdărie. Ce ai pe tine?

Elvin o privi chiorâş.

— Costumul meu?

— E poliester, nu-i aşa? Totuşi pot să-ţi simt emoţiile şi scopul.

Pleoapele începură să-i tremure.

Kathy văzu. Leanne era gata să spună ceva, dar maxilarele i se încleştaseră, scrâşni din dinţi şi mâna îi ieşi din falduri ţinând un revolver şi trase – şi trase încă o dată când Elvin se răsuci cu Walther-ul de la Gibbs ca să-l îndrepte spre ea, trase şi de astă dată îl nimeri. Elvin se clătină, făcu un pas înapoi, îşi duse mâna la coapsă, se înfipse apoi bine pe picioare şi ochii spre Leanne când Kathy scoase pistolul din poşetă şi trase, îl văzu cum îşi întoarce privirea spre ea şi mai trase o dată, şi de astă dată îl văzu că se rostogoleşte la pământ.

Se apropie de el – Elvin era prăbuşit pe spate, cu braţele întinse în lături, cu Walther-ul aproape – îi dădu un picior şi-l azvârli cât colo. Nu era sigură dacă mai e în viaţă până nu se apropie suficient de el. Împuşcase un om. De două ori în inimă sau foarte aproape. Începu să se gândească… Deci, aşa era… Dar acesta era un caz deosebit. L-ai vrut. Întoarse capul ca să nu se mai gândească. Cel puţin deocamdată.

Îl văzu pe judecător cu Leanne, cum îi ia revolverul din mână şi îi spune ceva ce Kathy nu putea auzi, apoi îi pune braţul pe umăr. Acum o văzu pe Leanne care îl privea pierdută, ca şi când ar fi vrut să-l întrebe: Unde mă aflu? Şi spuse:

— Ce nu poţi să crezi?

Judecătorul o bătea uşor pe umăr.

— Că te-am văzut ieşind cu arma în mână din casă. Că ai făcut ceea ce ai făcut.

Leanne îi aruncă o privire mirată şi spuse:

— Dar eu n-am făcut nimic. Wanda a tras.

•

Kathy stătea în picioare la fereastra de lângă chiuvetă. Gibbs spusese:

— Mai stai puţin, nu suna imediat, şi o lăsase acolo.

Avusese timp să privească pe îndelete la Elvin care zăcea în curte şi să retrăiască totul. Să-l revadă pe Elvin întorcându-se spre ea după ce ea trăsese primul foc. Să audă zgomotul împuşcăturii şi să simtă reculul armei. Să-l vadă cum o privea când îl împuşca încă o dată, concentrată, ochind pe îndelete, nimerind de fapt bine de prima dată… Şi se gândi: Stai puţin, n-ai vrut. Asta este prima oară. Cum spusese Wesley: Încă nu. Dar ea ştiuse că avea să se întâmple. Nu, ea nu era aşa şi o enerva să descopere că poate împuşca pe cineva dacă trebuia.

Tu nu eşti aşa. Nu-ţi place să omori.

Nu, dar iată că se întâmplase. Putea s-o facă.

Judecătorul intră în bucătărie şi scoase sticla de Jim Beam şi un pahar, fără să-şi mai pună gheaţă în dimineaţa asta.

— Leanne e pe terasă şi priveşte fix la una din pietrele ei. Nu vrei să bei ceva?

— Nu, mulţumesc, spuse Kathy, întorcându-se cu spatele spre fereastră. Mă aştept parcă să mişte din clipă în clipă.

Vorbise aşa poate ca să minimalizeze ceea ce făcuse, sau ca să pară nevinovată. Nu prea era sigură.

— Cu găurile pe care i le-ai făcut, spuse Gibbs, ar fi o adevărată reînviere dacă ar mai mişca.

— Şi Leanne a tras în el.

— Nu, n-a tras.

— Adică Wanda.

— Nu, nici ea, spuse Gibbs. Ţi-o poţi imagina pe Leanne în biroul procurorului, răspunzând la interogatoriu? Stând de vorbă apoi cu ziariştii? Ca să le spună că o fetiţă de culoare care a trăit acum o sută treizeci şi cinci de ani este cea care a tras? Şi că a făcut-o pentru că dacă muream acum aş fi avut parte de o soartă cumplită dincolo?

— Mie îmi place Leanne, spuse Kathy, bănuind unde vrea să ajungă Bob.

— Atunci n-o lăsa să devină ridicolă. Tu ai tras de două ori. Eu am tras o dată. Bine? Crezi că o să poţi supravieţui cu secretul ăsta?

— Presupun că da.

— O să ne apară pozele în ziare şi n-o să ne deranjeze câtuşi de puţin pe niciunul dintre noi.

— O să fiu concediată pentru că am făcut uz de armă.

— Nu-ţi face griji din pricina asta. Am să vorbesc cu la Corecţională.

— Oricum, tot voiam să plec de acolo, spuse Kathy. Vreau să mă apuc de altceva.

— Era şi timpul, spuse Gibbs. Ştii la ce-ai fi bună? La urmăriri penale. Aş putea să-ţi aranjez ceva dacă vrei. Am o mulţime de prieteni la Biroul Şerifului. O să ajungi foarte repede anchetator. Auzi, ce-ar fi să luăm diseară masa împreună şi să discutăm pe îndelete despre toate astea? Ei, ce zici?

 

 

 

Sfârşit