• Capitolul 17

— Era pe masa din bucătărie, zise Kathy, în timp ce se uita la Gary care mânca cu grijă o costiţă la grătar, ţinând-o atent cu amândouă mâinile, cu degetele mici depărtate, să nu se murdărească. Dar nu ştiu dacă un astfel de şiş poate fi considerat urmă, în afara puşcăriei.

Gary clătină acum din cap, vrând să spună că nici el nu ştia.

— Elvin n-ar fi putut să aducă arma cu el din închisoare, aşa că îmi închipui că a făcut-o acuma, ca să-i arate lui Dale cum s-o confecţioneze când o să ajungă acolo. Ce părere ai?

De astă dată Gary dădu din cap a încuviinţare. Şedea vizavi de ea, îşi scosese sacoul, şi cămaşa albă ca zăpada ar fi fost o reclamă perfectă pentru detergentul Tide. Numai că nu avea câtuşi de puţin de gând să-şi toarne sosul de la friptură pe ea ca să demonstreze cum poate îndepărta detergentul orice pată de pe cămaşă. O întrebase unde vrea să meargă. Ea spusese că nu contează, numai să nu fie obligatorie ţinuta de seară. Atunci o întrebase ce ar zice de Chuck’s Bar-B-Que, localul lui favorit. Era perfect. Se servea bere la halbă.

— Dale face pe durul, zise Kathy, dar când o să ajungă la Penitenciarul Statal Florida o să-şi dea seama că nu e decât un ageamiu. Poate că Elvin a încercat să-l înveţe câte ceva. Adică ştii, să-i dea câte un sfat, să-i arate cum se face un şiş… Dale însă zice: La dracu, omule, mai curând o iau la sănătoasa, decât să-mi ispăşesc pedeapsa. Iar Elvin îl încurajează şi zice: Aşa-i băiatule, dacă eşti afară, rămâi afară. Aşa că şi-a luat zborul.

Gary încuviinţă din cap, astăzi era hotărât să joace rolul domnului galant, şi puse mâna pe şervet.

— Cu ce actor de cinema crezi că seamănă?

— Elvin sau Dale?

— Elvin.

Kathy ezită o clipă, apoi se hotărî să rişte şi spuse:

— Cred că nu seamănă cu nimeni.

— Nici eu nu cred, spuse Gary. E un fel de farsor, face pe grozavul. Elvin se dă mare, vrea să fie „ăla rău”.

— Dar el este „ăla rău”. Despre ce aţi vorbit cât am fost eu înăuntru?

— L-am întrebat dacă Dale şi-a luat tălpăşiţa şi dacă ştie unde ar putea fi. Elvin a spus că nu ştie.

— Şi-l crezi?

— Nu are importanţă. Nu-l pot face să-mi spună dacă nu vrea.

— Ţi-a zis să te duci să te spânzuri. Am crezut c-o să-l pocneşti.

— Asta era pentru tine. N-ar fi spus chestia asta dacă eram numai eu cu el.

— Nu te-ai enervat?

— Poate că eram chiar la limita răbdării.

— De ce n-ai scos pistolul?

— N-a fost nevoie.

— Vreau să spun, în loc să-l tragi de păr.

— De ce? N-aveam intenţia să-l împuşc.

— Dar ai riscat, e un tip solid.

— Da, dar tu îl înfuriaseşi – Gary zâmbea în timp ce vorbea. Vă învaţă la Academie şi chestia asta cu prinderea degetului? O persoană de dimensiunile tale ar trebui să poarte şi armă, dacă e să ajungă la o confruntare corp la corp.

— Parcă îi aud pe fraţii mei.

— Cel puţin s-o arăţi. De asta ne-am înţeles aşa de bine după aceea eu şi Elvin. Eu aveam armă şi el nu. Ce poate face? Un tip ca el, abia ieşit din închisoare riscă în orice moment să ajungă din nou acolo. Nu e chiar atât de prost.

— Ba da, este, spuse Kathy. Omul ăsta nu gândeşte. L-ai auzit spunând că lucrează pentru un doctor de pe Ocean Ridge? Trebuie să fie unul şi acelaşi cu cel despre care vorbea Michelle la birou.

— Michelle? spuse Gary. Cea care stă foarte dreaptă? Cu o ţinută frumoasă?

— Vrei să spui cu fundul ăla sexy. Este responsabilă cu cei aflaţi sub Controlul Comunităţii, zise Kathy. Revenind la doctor, vreau să spun că trebuie să fie vorba de Tomas Vasco de pe Ocean Ridge. El este cu siguranţă acel doctor Tommy al lui Elvin.

Gary deveni atent.

— Numele îmi este cunoscut. Vasco? Ce a făcut?

— Ceva în legătură cu drogurile. A stat un timp la închisoarea departamentală şi după aceea i s-a acordat eliberarea provizorie sub Controlul Comunităţii. Poartă gleznieră şi i s-a revocat sau suspendat permisul de conducere.

Se uită la Gary care curăţa cu dinţii carnea de pe un os. Se şterse apoi cu şervetul, dar o picătură de sos de friptură îi rămăsese pe bărbie.

— Am auzit de un tip care a fost trimis în judecată pentru omucidere, sau a fost implicat într-un proces de felul acesta ca martor principal, acum un an sau un an şi jumătate şi îl chema tot Vasco. Am să mă uit în dosar. Şi zici să poartă gleznieră?

— Doi ani, zise Kathy cu privirea la picătura de sos de pe bărbia lui. Cred că mai are încă unul.

— Dacă Elvin lucrează pentru el… Dar le permiteţi infractorilor să se asocieze?

— Nu, dacă ni se pare că pun ceva la cale. L-ai auzit că n-avem voie să-l verificăm ca să nu-l dea afară? Nu ştie despre ce vorbeşte. Este o condiţie specială pentru care ar fi avut nevoie de acordul unui judecător. Elvin este tipul de om care crede că ştie totul şi poate învinge sistemul. Indivizii ăştia sunt destul de proşti, de regulă.

Gary răspunse:

— Se pare că nici doctorul Tommy nu prea străluceşte de inteligenţă. Angajează un fost puşcăriaş? Dacă ştie asta despre Elvin.

— Nu te teme, Elvin i-a spus în mod sigur, zise Kathy.

— În acest caz, doctorul riscă să i se facă raport.

— Aşa este. Asta înseamnă fie că nu-i pasă, fie că – dintr-un anume motiv – consideră că merită riscul.

Îl privi atentă pe Gary care părea că se gândeşte la ceva, cu picătura de sos tot pe bărbie.

— Poate că n-ar strica să avem o discuţie cu doctorul Tommy, zise el. Ce părere ai?

Fetei îi plăcu modul în care o inclusese şi pe ea în anchetă şi întrebă:

— Cu sau fară mandat de percheziţie?

Asta îl făcu să zâmbească. Kathy îşi atinse bărbia cu un deget. Gary luă şervetul şi se şterse. Apoi Kathy spuse:

— Aşadar, adaug şi dosarul doctorului la portofoliul meu?

•

Elvin avea senzaţia că de fiecare dată când venea la doctorul Tommy, acesta se purta altfel, dezvăluindu-şi o altă faţetă a personalităţii. Astăzi i se dezvălui în întregime, căci ieşi în pielea goală din piscină şi privi în sus, spre soare, întrebându-se probabil, dacă nu era ora cocktailului. Îşi dădu apoi părul ud pe spate cu ambele mâini.

La gleznă avea legată un fel de cutiuţă mică, neagră.

Chiar atunci începu să se audă o muzică sud-americană şi Elvin fu convins pentru o clipă că obiectul acela mic legat de glezna doctorului era un tranzistor. Dar, nu, muzica venea din casă.

Elvin se oprise ceva mai departe, pe alee, şi-l privea pe doctor care îşi întinsese braţele lateral şi se mişca în ritmul muzicii, dansând ceva ce, din câte ştia Elvin, era un mambo. Acum venise şi Hector din curtea interioară purtând un fel de costum de baie din bretele ce lăsa să i se vadă bucile pe care nătărăul şi le mişca într-o parte şi în alta în ritmul muzicii. Ţinea în mână un halat de mătase albă pe care i-l întinse desfăcut lui Tommy, în timp ce acesta îi arunca o privire pofticioasă peste umăr – Isuse Cristoase! înainte să se strecoare în halat.

Şi urmă o scenă ca-n filme.

Cei doi porniră în ritm de mambo înapoi spre casă, mârâind şi pipăindu-se; doctorul îl plesnea uşor pe Hector peste bucile goale cu capetele cordonului de la halat, în timp ce Hector spunea „termină” sau cam aşa ceva în spaniolă, purtându-se mai mult ca oricând ca o fetiţă.

Elvin îşi dădea seama dacă cineva este sub influenţa drogurilor sau nu, chiar dacă el personal nu recurgea niciodată la ele. De ce să intri în fel de fel de buclucuri ca să cumperi rahatul ăsta, să te bagi între negri, când poţi să cumperi bere sau whisky berechet, la numai câteva sute de metri în orice direcţie? Venind încoace, Elvin se oprise la un bar pe Boynton Beach. Şi lăsase pe poliţiştii de pe Thunderbird să păzească furgoneta lui Dale – erau aceiaşi indivizi care îl urmăriseră de acasă – şi ieşise pe uşa din spate luând un taxi până aici, şi făcându-şi planuri de viitor.

Îi găsi pe cei doi dansatori în bucătărie.

Doctorul Tommy stătea pe un taburet în faţa unei mese înalte din mijlocul încăperii, continuând să-şi mişte umerii în ritmul muzicii, în timp ce îşi răsucea o ţigară. Hector se învârtea în jurul unui mixer, turnând în el din diverse sticle aflate pe masă.

— Văd c-am picat la ţanc, zise Elvin. Vă pregătiţi să luaţi o gustărică, fetelor?

Doctorul Tommy ridică privirile, dar nu se opri din dans, mult prea preocupat de ceea ce făcea sau, poate, prea drogat ca să se arate surprins. Îşi răsuci ţigara şi acum o umezea cu limba. Hector dădu drumul la mixer, ţinându-l cu mâna. Doctorul Tommy spuse ceva în spaniolă şi Hector râse dând din cap. Părul îi era pieptănat acum într-o coadă de cal unsuroasă. Hector începu să vorbească în spaniolă.

— Sunteţi nişte drăgălaşi, n-am ce zice, interveni Elvin, dar cam nepoliticoşi.

Doctorul Tommy începu să fumeze ţigara, trăgând din ea cu poftă.

— Ce i-ai spus? întrebă Elvin.

— Vino încoace. I-am spus: „A, iată-l pe marele spărgător de geamuri”.

Doctorul Tommy vorbea cu vocea gâtuită a fumătorilor de droguri care îşi ţin respiraţia.

— Foarte mişto, zise Elvin, crez’ că io-am fost ăla de-a tras în judecător deunăzi?

Niciun răspuns. Hector se apropie cu o băutură gălbuie, vâscoasă în nişte pahare mari, de vin. Îl servi întâi pe doctorul Tommy, apoi trase adânc din ţigara de marijuana înainte de a-i împinge şi lui Elvin un pahar la celălalt capăt al mesei, spunând ceva în spaniolă cu aceeaşi voce gâtuită. Doctorul Tommy izbucni în râs. Elvin îşi auzi numele pronunţat de mai multe ori. Stătea în picioare, pe o latură a mesei, între cei doi dansatori care se aflau la capetele ei.

— A ciripit ceva de mine, aşa-i?

— Hector spune că, dacă vrem să spargem ferestrele de la bucătăria cuiva, pe tine trebuie să te angajăm.

— Rahat, n-am ce zice, are haz. N-am fo’ io, doctore. Vreau să lămurim chestia asta de la bun-nceput.

Hector începu din nou să vorbească pe tonul acela de fetiţă, iar doctorul Tommy rânjea la el. O pereche de nătărăi. Elvin luă paharul, sorbi o înghiţitură, apoi spuse:

— Isuse Cristoase, ce-i asta? şi îşi şterse buzele cu mâna.

— Daiquiri de banane, spuse doctorul Tommy. Nu-ţi place?

Ţicnitul ăsta care punea banane în băutură şi îi pronunţa mereu numele vorbea acum din nou în spaniolă şi râdea tot timpul.

Elvin se gândi să-i ardă una peste mutră, dar apoi avu o idee care îi plăcu mai mult şi îi aruncă băutura cu banane în faţă.

— Cân’ îs io de faţă să vorbeşti englezeşte, ’nţeles?

Hector încetă să mai bâţâie din umeri, în timp ce băutura vâscoasă îi picura de pe faţă pe trupul fără păr. Elvin se întoarse spre doctorul Tommy.

— Şi tu la fel. Să vorbeşti englezeşte.

Auzi taburetul lui Hector scrâşnind pe dalele bucătăriei. Băiatul ieşi în fugă din bucătărie scâncind ca o fetiţă. Doctorul Tommy nu părea prea afectat de cele întâmplate. Trase adânc din ţigară şi îşi ţinu mult timp respiraţia înainte să dea drumul fumului.

— Bine, spuse el, n-ai fost tu.

— Ascultă aici la băiatu’, zise Elvin, nu numai că n-am fo’ io, dar era cât pe-aci s-o mierlesc, căci eram-n casă. Auz’ ce spun? – privirea doctorului nu era tocmai limpede. Eram acolo, n-casă, şi-l aşteptam pe Gibbs să s-arate den grădină.

— Erai la el în casă?

— Doar ţi-am spus că mă duc direct la el, nu? Ei, acu e plin de sticleţ-n jurul lui, aşa că tre’ să-nventez altceva.

Dumnezeule, era un adevărat chin să-l faci pe omul ăsta să fie atent. Acuma se slobozea jos de pe scaun şi o pulpană a halatului se dăduse la o parte, lăsând să vadă coapsa goală. Elvin întrebă:

— Ce-i chestia aia de la glezna ta? Parc-ar fi f-un tranzistor.

— Aşa mă păzesc ăştia pe mine – doctorul Tommy era acum lângă bufet şi îşi turna puţin rom în pahar. N-ai văzut niciodată o gleznieră? O porţi pe picior şi nu poţi să te depărtezi mai mult de cincizeci de metri de telefon. Aici este un receptor şi la telefon este montată o cutiuţă, aşa cum este şi la televiziunea prin cablu.

Elvin nu ştia ce-i aia televiziunea prin cablu şi nu înţelegea despre ce vorbeşte doctorul Tommy, dar făcu:

— Îhî!

— Din când în când, un computer formează numărul meu şi dacă nu sunt în casă sau în apropierea casei, nu recepţionează semnalul de răspuns şi în felul ăsta află că m-am îndepărtat.

Despre asta Elvin mai auzise.

— Adică eşti-n libertate provizorie. La dracu’, şi eu la fel.

— Serios? Doctorul Tommy se întoarse la scaunul său. Nu-mi amintesc să-mi fi spus chestia asta.

— Şi ce dacă? N-au cum să ştie c-am venit aici – se uită la doctorul Tommy care îşi sorbea băutura fără să spună nimic. Da’ de ce nu scoţi drăcia aia s-o pui lângă telefon?

Doctorul Tommy întinse piciorul.

— Se poate, n-o ţine decât cureluşa asta. Dar are înăuntru un senzor care spune dacă e sau nu pe picior.

— Ca-va-zică nu poţ să eş’ den casă.

— Numai de două ori pe săptămână, când mă duc la Dezintoxicare.

La naiba, păi asta era foarte bine.

— Atunci mă bate gându’ că n-ai nevoie de maşină, nu-i uşa?

Elvin îi explică de ce nu putea folosi maşina lui Dale, cu toţi sticleţii ăia care erau pe urmele lui. Iar doctorul Tommy trebui să se gândească şi mintea lui, ameţită de ţigară, funcţiona ceva mai greu. În cele din urmă zise:

— Mi-ai luat pistolul, acum vrei şi maşina? E o diferenţă: pistolul nu are număr de înmatriculare.

Elvin observă că Hector se întorsese şi stătea lângă masă, îmbrăcat într-o cămaşă cubaneză din acelea care se poartă peste pantaloni, ţinându-şi mâinile încrucişate în poală. Muzica sud-americană se oprise. Era o adevărată plăcere să n-o mai auzi.

— Am nevoie de o rablă să mă mişc de colo până colo, zise Elvin, să-l urmăresc pe jude, să văd unde am să-l încolţesc. După ce mă hotărăsc şi fac planu’, şterpelesc o maşină sau o iau pe a lu’ frate-miu. El nu mai poa’ să conducă, că n-are decât-un picior. Adică mai conduce, da’ n-ar trebui. I-au umflat permisu’ că intra mereu în câte ceva.

Doctorul Tommy îl privi lung pe Elvin înainte să-i răspundă.

— Arăţi altfel astăzi, zise el.

— Îmi las barbă, răspunse Elvin.

— Vrea să arate ca un vagabond, îi spuse doctorul Tommy lui Hector.

În engleză, aşa că era în regulă.

— Mă gândesc că aş putea să pun dinamită. Ştiu cum se face. Am mai puşcat cu dinamită când pescuiam cu frate-miu şi n-aveam prea mult timp. Frate-miu mai are şi acum, aşa cred.

Trebui să aştepte până când doctorul Tommy îşi aprinse din nou ţigara, mai sorbi o dată din pahar apoi îi aruncă o privire lungă, vrând să pară indiferent.

— Bine, poţi să iei Cadillac-ul sau Lincoln-ul. Lui Hector îi place să meargă la cumpărături cu Jaguar-ul.

Şi fratele lui mort, Roland, avusese un Cadillac. Elvin îl alese fără să stea prea mult pe gânduri.

— S-ar putea să stau şi eu p-aci o vreme, că văd c-aveţi loc berechet, mai zise el.

— Acuma vrei să te şi muţi aici?

— O s’ mai văd, da’ cre’ că e mai bine cât timp m-ocup de chestia asta. Cân’ vine ofiţerul supraveghetor să te vadă, mă ascund în dulap.

Elvin văzu cum doctorul Tommy ridică din umeri pe sub halatul de mătase şi dă din cap a încuviinţare către Hector. Era uşor de convins după ce fumase. Aşa că Elvin continuă:

— Am nevoie şi de câteva sutare de cheltuială. Ca să nu trebuiască să sparg un magazin de pileală cu maşina ta parcat-afară.

Doctorul mai dădu o dată din cap către Hector, apoi spuse:

— Dă-i, căci Hector nu se clintise din loc, stând cu mâinile tot încrucişate în faţă.

Se petrecea ceva ciudat aici. Elvin îi aruncă o privire pe furiş. Doctorul Tommy îi spuse ceva în spaniolă lui Hector, de astă dată pe un ton calm, blând, diferit de cel dinainte. Hector îşi strecură mâna pe sub cămaşa cubaneză şi scoase un pistol automat din suspensorul pe care îl purta pe post de costum de baie.

— Doar nu vrei să mă-mpuşti cu drăcia aia? zise Elvin.

— Hector este îngrijorat pentru mine, zise doctorul Tommy. E-n regulă. N-o să te-mpuşte decât dacă-i spun eu. E un băiat foarte cuminte, nu-i aşa, Hector?

Hector întoarse capul sfios privind în altă parte. Exact ca o fată. Ca şi când i-ar fi spus doctorului că n-o să mai vorbească niciodată cu el.

Indivizii ăştia erau dezgustători. Elvin îşi luă banii de cheltuială şi Cadillac-ul şi plecă înapoi la West Palm, să găsească ceva de regulat.

•

— Voiam să-l omor, zise Hector în spaniolă. Să trag de mai multe ori şi să inventez după aceea o poveste pentru poliţie.

Doctorul Tommy îl asculta şi îşi zicea în sinea lui: „A, nu, asta nu mai vreau din nou”. Îi spuse lui Hector.

— Nu-ţi mai face griji.

— Ţi-a luat maşina, ţi-a luat pistolul – cum să nu fiu îngrijorat?

— Ce pistol? spuse doctorul Tommy. Eu nu am niciun fel de arme. Ascultă, s-ar putea să aibă noroc şi să-i iasă treaba. Şi ştii de ce? Pentru că e un prost. Nu vede că ar putea să-l împiedice ceva.

— Dar la asta te gândeai acum un an, nu-i aşa? Acum iar ai început?

— Nu mă mai gândeam, dar am văzut în ziare povestea aia cu judecătorul şi aligatorul. Şi tocmai când mă gândeam din nou la posibilitatea asta, apare puşcăriaşul şi îmi spune, da, bineînţeles, o să fie fericit s-o facă.

— Ca şi când ţi-ar fi îndeplinit sfântul Anton o rugăminte, zise Hector, ceva mai liniştit acum. Dar dacă îl arestează?

— Dacă este arestat sau dacă nu mai vreau să-i văd mutra, spun că mi s-a furat maşina.

Hector veni mai aproape cu mixerul şi umplu paharele.

— Tare-aş fi vrut să-l împuşc.

— Ştiu că ai fi vrut. Şi încă nu e prea târziu.

— Dar dacă-l lichidează pe judecător, ai de gând să-l plăteşti?

Doctorul Tommy puse mâna pe pahar şi spuse:

— Fii serios!

•

Ajunseseră la cafea şi se întrebau ce ar mai putea face în seara aceea. Nu mai voiau să vorbească despre problemele de serviciu. Să meargă la un film, la un bar, să asculte muzică. Gary o întrebă dacă-i place să danseze. Ar fi putut merge la Banana Boat. Kathy spuse că ar trebui să se ducă acasă să se schimbe. La Banana Boat dădea peste foşti infractori aflaţi acum în supravegherea ei ce se înghesuiau care mai de care să-i ofere ceva de băut. Sau o sâcâiau în aşa hal, încât în cele din urmă era nevoită să plece. Gary făcu „Ei?” şi continuă să mestece cu linguriţa în ceaşca de cafea. Apoi întrebă:

— Te duci deseori singură acolo?

— Dacă vrei să afli dacă mă duc acolo ca să mă las agăţată, întreabă-mă direct, nu te sfii, zise ea.

Gary puse lapte şi zahăr în cafea şi continuă să amestece.

— Te duci?

— Nu, nu mă duc. Mă duc cu prieteni. Nu vrei să dăm o raită pe la casa lui Tommy, să vedem cum arată?

— Mâine. Mai întâi vreau să-i studiez dosarul.

Kathy încerca să şi-l imagineze pe Elvin lăfăindu-se într-o casă de un milion de dolari pe malul oceanului. Nu putea. Şi-l imagina uşor în casa lui Dale, printre sticlele goale de bere şi cartoanele de pizza; pizza din Pisa cu poza Turnului înclinat. Acelaşi tip de ambalaj pe care îl văzuse şi în bucătăria judecătorului după…

— Am putea să mergem la mine, spuse Gary. Mai stăm de vorbă, ascultăm muzică. Locuiesc la Boynton, chiar lângă Hypolux.

Kathy ridică din sprâncene ca şi când ar fi vrut să spună: da, asta e o idee. Să stăm de vorbă şi să ascultăm muzică, îhî!

— Bine, în regulă, spuse ea, dorind să nu lase impresia că e nerăbdătoare. Du-mă până la birou să-mi iau maşina şi apoi vin după tine.

— Sau te aduc eu înapoi mai târziu.

Lui Kathy nu-i plăcu ideea.

— Vrei să mergem tot drumul până acolo şi pe urmă să trebuiască să-l mai facem încă o dată?

Gary amesteca din nou cafeaua.

— Nu-i nicio problemă. Nu mi se pare chiar aşa de departe, zise el.

— O să trebuiască să-mi las maşina în stradă toată noaptea.

Se uitau unul la altul peste masă când ea-şi dădu seama ce spusese.

— Vreau să spun, ştii, s-ar putea să se facă târziu.

El mesteca mai departe în cafea.

— Putem să-ţi luăm maşina oricând doreşti, zise el.