• Capitolul 14

Kathy nu trebui să-i spună operatorului de la 911 nimic altceva decât că vorbeşte de la locuinţa judecătorului Gibbs şi, în cinci minute, îşi făcu apariţia prima maşină a poliţiei. După aceasta urmară altele, la început numai maşini alb-verzi ale poliţiei, apoi o maşină a poliţiei rutiere cu un sergent care stătu de vorbă cu Kathy şi-i spuse să rămână pe-aproape. Judecătorul nu era prea vorbăreţ, îşi luase alt pahar. Curând începură să sosească şi maşini fără însemnele poliţiei, printre ele maşini ale Secţiei de detectivi şi ale Serviciului special de pază şi securitate, diverse mărci şi modele de maşini, oameni de la serviciile tehnice şi de la Biroul Şerifului şi, în cele din urmă, şeriful în persoană, Gene B. Givens, un bărbat în jur de cincizeci de ani, cu o constituţie nu prea robustă. Purta o pălărie de cowboy şi părea liniştit, dând din cap în timp ce detectivii îi relatau ce se întâmplase. Acum toate luminile din casă erau aprinse, curtea din spate era inundată de lumina farurilor de la maşinile poliţiei şi peste tot se plimbau fascicule de lumină. În bucătărie, tehnicienii căutau gloanţele. Kathy observă cutia de carton de pizza şi i se păru ciudat că îşi aduseseră de mâncare.

Se aşezase pe un şezlong de pe terasă, dar se gândea că ar trebui să plece. Tocmai atunci însă judecătorul ieşi pe terasă cu paharul în mână şi, o dată cu el, şeriful Gene Givens, care chiar arăta a şerif şi un bărbat mai greoi care purta ochelari şi căruia îi spuneau Bill, sau colonelul McKenna. Judecătorul îi telefonase direct. Erau urmaţi de patru detectivi, unul dintre ei era chiar Gary Hammond, în costumul lui bleumarin şi cu cravată la gât, dar tot netuns. Kathy aşteptă ca el să-i observe prezenţa. Gary zâmbi, se uită într-o parte şi în alta, rămânând în picioare, în timp ce Gibbs, McKenna şi şeriful Gene Givens se aşezară în jurul mesei de tablă. Îl zări acum şi pe Lou Falco. Mai era cu el şi un alt tip de la serviciul special de pază şi securitate pe care îl cunoscuse la Bazinul de Polo. Falco aruncă o privire în jur şi dădu din cap. Îi spuse ceva tipului cu care era şi întoarse o clipă capul înainte să iasă.

O privire spre fata cu care era judecătorul. Toţi fac aşa. Alt punct interesant – gaura pe care o făcuse aligatorul.

Un poliţist veni cu paharele pe care le scăpaseră din mâini în curte. Le ţinea cu fundul în sus, cu degetele băgate în ele.

Gibbs spuse:

— N-ai să găseşti pe ele decât amprentele mele. Şi ale ei, ale doamnei Baker.

Era prima oară când anunţa prezenţa ei acolo.

McKenna întrebă:

— Eraţi afară?

— Tocmai asta încercam să-ţi spun, tipul a tras în casă, nu în mine.

Îşi schimbase opinia. Pe când zăcea cu faţa la pământ alături de ea credea că cineva vrea să-l omoare pe el. Dar de atunci mai băuse câteva pahare.

Şeriful Gene Givens spuse:

— Bob s-ar putea să aibă dreptate.

— Vreun ţicnit care vrea să mă sperie, zise Gibbs. Tocmai vorbeam despre asemenea indivizi ceva mai devreme cu doamna Baker. Venise aici ca să discutăm despre unul aflat în libertate provizorie care îi face greutăţi. Un băiat pe care l-am condamnat mai zilele trecute. Dale Crowe, vă spune ceva numele acesta?

Gary Hammond interveni, zicând:

— Domnule judecător, cel v-a ameninţat în tribunal, nu-i aşa?

Toţi deveniră atenţi. McKenna întrebă care fuseseră exact cuvintele lui Crowe. Kathy îl urmărea pe Gary care, cu privirea aţintită în perete, încerca să-şi aducă aminte cuvintele acelea. Gary îi aruncă o privire şi Kathy i-o întoarse.

— Cred că Dale a spus: „Mai vedem noi cum stă treaba asta”, zise el. Şi: „Să nu crezi c-ai terminat-o cu mine”. Ceva de felul acesta.

Kathy interveni, spunând:

— A zis: „Dacă-ţi închipui c-ai termenat-o cu mine să ştii că eşti în rahat până-n gât”. Toţi îşi întoarseră privirile spre ea şi continuară s-o privească până când McKenna se adresă lui Gibbs.

— Şi e liber? Nu l-ai reţinut pentru ultraj?

— Nu mi-a sunat ca o ameninţare.

Sau, poate, îşi spuse Kathy, n-a auzit nimic.

— Ce altceva poate să fie, zise McKenna, „N-am terminat cu tine” decât o ameninţare? Şi i-ai dat drumul pe încredere?

— I-am dat şapte zile să-şi aranjeze treburile.

— Cred că una din treburile lui era exact cum să te lichideze pe tine, zise McKenna. Tipu’ ăsta e din familia Crowe? Locuieşte la Belle Glade?

Kathy îi asculta cum încercau să coroboreze faptele, să stabilească o legătură între împuşcături şi aligatorul care fusese adus noaptea de dinainte de oameni care ştiau cum s-o facă. Acum nu mai era nicio îndoială, aligatorul fusese adus aici, un exemplar uriaş de peste trei metri, şi pentru că treaba nu fusese rezolvată, Dale sau altul din familia Crowe venise cu o armă. Nu ca să te sperie, ca să te omoare, domnule judecător. Aceasta putea fi uşor calificată drept tentativă de omor. Primul lucru pe care îl aveau de făcut acuma era să-l găsească pe Dale Crowe Junior. Cu toţii îşi îndreptară din nou privirile spre Kathy, când McKenna o întrebă când l-a văzut ultima oară.

— Acum două zile.

— După câte îmi amintesc, zise Gibbs, trebuia să se prezinte la tine în fiecare zi.

— Nu s-a prezentat, răspunse Kathy, şi nu ştiu unde este.

Nu suna prea bine, dar ce-ar fi putut spune?

— Ai fost la el acasă?

— Da, l-am căutat.

— Aşa că ai venit aici ca să obţii un mandat de arestare, spuse McKenna. Asta-i tot ce putem face, să-l ridicăm.

Kathy se uită la McKenna care se întorsese acum spre detectivi lui, căci cu ea terminase. Îi spuse unuia dintre ei să telefoneze la Belle Glade să-l ridice pe Dale, pe tatăl lui şi pe oricare alt membru al familie lui Dale, care ar mai fi pe acolo. Apoi se adresă celor de la masă.

— Cred că avem şansa să încheiem dosarul înainte chiar de a-l deschide. Nu mai e nevoie să mergem la computer să căutăm suspecţii.

Gary Hammond spuse:

— Domnule colonel…

Şi Kathy se gândi că o să-i spună povestea cu tapetatul pereţilor cu numele suspecţilor, dar n-o făcu, ci zise:

— Dale Crowe locuieşte la Delray Beach, împreună cu unchiul lui, Elvin Crowe. Doamna Baker a fost acolo în seara aceasta după câte ştiu, şi se uită din nou la ea.

— Elvin era acasă, spuse Kathy. L-am întrebat unde este Dale şi mi-a spus că pe-acolo, prin împrejurimi.

— Elvin Crowe, zise şeriful Gene Givens. N-am mai auzit de mult numele acesta. Dac-aş face o listă cu suspecţi, pe el l-aş aşeza în capul ei.

— Păi, atunci să începem. Secţia Judiciară a preluat cercetarea cazului. Serviciul special de pază şi securitate va supraveghea locuinţa suspectului, începem cu Dale Junior. Şi, Big – zise McKenna întorcându-se spre Gibbs – vei rămâne şi tu sub supravegherea Serviciului special până închidem cazul.

Şeriful Gene Givens zise:

— Va trebui să vă schimbaţi tabieturile, domnule judecător.

— Nu vei mai putea merge în fiecare zi la Helen Wilkes după ce termini treaba la serviciu, zise McKenna. O să cam renunţi la viaţa socială, Big, dar va trebui să te împaci cu gândul, măcar pentru un timp.

Kathy se uita la Gibbs. Nu părea prea încântat. Îşi trimisese nevasta de acasă, era liber să se zbenguiască cum voia şi acum o să-i aibă tot timpul pe cap pe poliţiştii de la Serviciul special, acasă, în maşină spre tribunal. Kathy începu să se gândească…, dar dacă cumva o trimisese intenţionat de acasă?…

McKenna spunea că evenimentul va fi consemnat în registrul de evenimente şi toată lumea va afla ce se întâmplase.

— Cu alte cuvinte, ziariştii şi reporterii de la TV o să se repeadă cu toţii asupra ta, aşa că o să fii fericit să-i ai pe poliţişti în preajmă ca să te scape de ei.

Şeriful Gene Givens spuse:

— Necazul în cazurile astea e că, o dată cunoscute, fac pui. Le dau oamenilor idei. Tocmai de aceea vrem să-l încheiem cât mai repede.

— Înainte ca vreun nebun să-ţi trimită o scrisoare-bombă, zise McKenna. Vom încerca să fim cât mai discreţi, dar nu se poate ascunde faptul că un demnitar este păzit. Ziariştii află imediat. Există însă şi un avantaj, anume ca unul dintre informatorii noştri să afle ceva şi să ne ciripească.

— Eu nu deschid scrisorile, zise Bob Gibbs.

Voia să-i facă să râdă sau poate că începuse să-i surâdă ideea de a se simţi în centrul atenţiei. Kathy nu era foarte sigură. Sau poate că nu mai simţea nimic, după cât băuse.

— O să-ţi verificăm scrisorile şi mai mult ca sigur că o să-ţi supraveghem şi telefonul, şi aici şi la tribunal.

Unul dintre tehnicienii care adunau probe ieşi din living cu un pahar care zăngăni când îl ridică în sus.

— Patru gloanţe 22, domnule, spuse el, punând paharul pe masă. Au trecut prin două uşi de dulapuri şi s-au înfipt în perete.

McKenna se întoarse spre Gibbs:

— Atâtea ai auzit, patru împuşcături?

— Aşa cred.

Gibbs se întoarse cu privirea spre ea, Kathy avu o uşoară ezitare, apoi spuse:

— Au fost cinci, dar numai patru au atins geamurile.

Asta îi făcu din nou pe toţi să-şi întoarcă privirile spre ea, iar McKenna o întrebă:

— Eşti sigură?

— Am auzit cinci împuşcături.

— Cam de la ce distanţă? Ai putea aprecia?

— Veneau de undeva din fundul curţii.

— Cum s-au auzit împuşcăturile: s-au succedat rapid una după alta sau la distanţă egală?

Kathy făcu o pauză. Auzise împuşcăturile şi revăzu în minte fereastra şi umbra cuiva acolo pentru o frântură de secundă. Se gândea că poate ar trebui să le spună. Dar, de fapt, ce văzuse? Era sigură că auzise cinci împuşcături, distanţate în timp. Să le spună asta. Dar acum vorbea Gibbs:

— Doamna Baker era destul de speriată, vă imaginaţi. Cred că am trântit-o la pământ poate chiar cam prea brutal, spuse el şi rânji spre ea, marele erou.

I-auzi! Şi adăugă:

— Sper că nu v-am lovit.

Nu putea să-i spună nimic, absolut nimic de faţă cu toţi aceşti oameni. Oricum, cu ea terminase şi acum se uita la McKenna.

— Vrei să pui paza pe mine?

— Ba chiar insist, Big.

— Presupun că trebuie.

Lou Falco veni şi raportă:

— Cinci tuburi goale în apropiere de pompa de apă. Individul a tras de la mai puţin de cincizeci de metri şi a spart şi acolo un geam, dacă asta vă spune ceva. Putem verifica şi tuburile, dar nu cred că vom găsi niciun fel de urme pe ele. Le-am găsit în noroi, căci acolo e foarte umed şi individul le călcase în picioare.

— Avem, oricum, un punct de pornire, zise McKenna, ridicându-se în picioare o dată cu şeriful.

— Cum te-ai gândit să procedezi aici?

— Patru afară şi doi în casă, zise Falco.

— Este exact ce-mi trebuia, zise Gibbs, nişte chiriaşi în pensiune completă. Lou, cât crezi că pot să-ţi iau?

Kathy observă că toţi râseră sau zâmbiră din respect pentru acest nemernic, numai pentru că era judecător. Chiar şi Gary, deşi nu foarte tare. Îl văzu pe detectivul care se dusese să telefoneze la Belle Glade venind din nou pe terasă.

— Şefule, Dale Crowe senior este la spital, spuse el. A fost la dans alaltăieri la Clewiston, s-a luat la bătaie şi un tip i-a rupt maxilarul. Pe Dale Junior nu l-a văzut nimeni până acum, adăugă el cu o strâmbătură.

Şeriful Gene Givens porni spre ieşire. Apoi se opri şi zise:

— Parcă ştiam că Dale are un picior de lemn.

— A fost muşcat de un aligator, spuse McKenna. A făcut gangrenă şi a trebuit să i-l taie de la genunchi.

— Atunci, spuse şeriful Gene Givens, ce căuta un om cu un picior de lemn la sala de dans Two-Step?

Apoi se îndreptă din nou spre ieşire.

Kathy se uită la el în timp ce toţi ceilalţi băieţi de pe terasă izbucniră din nou în râs. Gene Givens se întoarse şi mai privi o dată gaura din paravan, o examină mai mult timp, apoi spuse:

— Legătura dintre aligator şi împuşcături, asta o să rezolve cazul.

Şeriful îi făcu o impresie bună lui Kathy – omul nu vorbise mult, dar când spunea ceva era cu cap. Plecară cu toţii de pe terasă, unii afară, spre curte, ceilalţi în casă. Cu toţii, în afară de Gary Hammond. Imediat ce rămase singur, acesta se apropie de ea:

— E ceva ce nu înţeleg. Ce făceaţi afară, în curte?

— Ne uitam la flori.

— Pe întuneric?

— Crezi că a fost ideea mea?

— Ei bine, zise el, cred că ai tras o spaimă, să vezi că trage cineva în tine! zise el.

Kathy dădu din cap, privind în sus spre el de pe şezlong.

— Da, dar nu cred că trăgea cineva în noi.

— Aşa a spus judecătorul. De ce nu l-ai contrazis?

— Nu m-a întrebat nimeni.

— Eraţi în faţa ferestrei, lumina era aprinsă…

— Nu, nu eram chiar aşa de aproape. Cum ar fi putut să ne vadă? Era undeva, în spate, între copaci.

— Dar de ce să fi tras în casă?

— De ce să pună un aligator pe terasă? L-ai auzit pe Givens, el crede că între cele două întâmplări există o legătură. Dar eu am să-ţi spun un lucru, adică nu, două, spuse Kathy. Gibbs nu m-a trântit la pământ, a încremenit. Şi n-am venit aici ca să vorbesc cu el despre Dale. Mi-a telefonat şi mi-a spus că vrea să stăm de vorbă despre soţia lui. Se pare că este în Orlando, dar eu nu cred.

— Dar de ce să vrea să vorbească cu tine despre nevastă-sa?

— A spus asta aşa, ca un pretext… De fapt vrea să se culce cu mine. Ăsta e singurul motiv.

— O, făcu Gary şi începu să se gândească la ceva. Vrei să spui că el zice că soţia nu-l înţelege şi chestii de-astea? Că nu se împacă prea bine?

— A, mai mult chiar. Că ea îşi închipuie că este o mică negresă care a murit cu mulţi ani în urmă – Gary îi aruncă o privire amuzată. Iar când mica negresă începe să vorbească prin Leanne, judecătorul simte că înnebuneşte.

— Şi eu am auzit-o, spuse Gary. I-am auzit vocea. Eram cu toţii în grădină…

— Nu mai spune, chiar ai auzit-o? Şi ce-a zis?

Gary ezită o clipă, apoi spuse:

— Am putea discuta mai pe îndelete despre chestia asta.

— Aşa cred, zise Kathy, având acum impresia că Gary foloseşte discuţia despre nevasta judecătorului ca un pretext pentru altceva. Cel puţin, aşa spera ea.

— Nu vrei să bem ceva? întrebă el.

— Te superi dacă te întreb? Eşti căsătorit?

Gary păru surprins:

— Nu, nu sunt.

— Ai copii?

— N-am fost niciodată căsătorit.

Kathy se gândi să întrebe de ce, dar spuse:

— În regulă, unde?