• Capitolul 11

— Dacă judele poa’ să-ţi aranjeze să mergi la Starke, e foarte bine, îi spuse Elvin lui Dale. Am să te-nvăţ io tot ce trebe să ştii pen’-nchisoarea Starke. Numai că nu prea-mi vine a crede c-o s-ajungi acolo. Te duci întâi la Recepţie, la Lake Butler şi mă-ndoiesc c-au să te trimită pen’-o pedeapsă de cin’ ani acolo, mai ales că eşti la prima-’nfracţune. Vreau să spun, la Pentenciaru’ Statal din Florida, noi îi spuneam Starke. Sau ai putea să fii trimis la-Nchisoarea Corecţonală Unională, la vest de Starke, nu prea departe. Da’, oricum, nu contează unde înemereşti, că-s amândouă nişte văgăuni la fel de-mpuţite.

Şedeau în livingul locuinţei din Delray Beach şi beau bere la sticlă, singura care îi plăcea lui Dale. Nu prea aveau despre ce discuta. Dale ar fi vrut să plece de acasă, sau să pună radioul mai tare sau să-l facă cumva să tacă pe Elvin, dacă ar fi putut.

— Închisoarea Corecţonală Unională, asta de-i zicea înainte Raiford, cân’ era acolo Bătrânu’ Sparky. Vezi tu, oriunde-i on scaun electric e-nchisoare statală. Ştii, am bunghit o deferenţă, atunci când m-a-nhăţat a doilea oară. Nu mai ezistă pârnăiaşi adevăraţi. Pârnăiaşi’ cân’ s-adună ei lolaltă fac vorbe de meserie, cum a spart ei băncile, se-ncaieră cum îi mai brava să spargi on seif. Acuma, în loc de pârnăiaş, îs deţinuţi şi tipii ăştia-s bătuţii cap. Nu vrea decât să manglească droguri şi să reguleze, tot timpu’ se uită-n jur să vadă pe cin’ mai po’ da cu craci-n sus. Fi atent, dacă te-ncalec-o dată, te-au făcut fetiţa lor. Deţinuţii ăştia s-omoară ca să fumeze droguri şi nu ştiu ce să mai facă să le intre pe su’ pele gardienilor.

Dale îl întrerupse:

— Mai vrei o bere?

— Stai domol cân’ îţ vorbesc, zise Elvin.

Dale se aşeză ceva mai comod pe canapea, în timp ce Elvin îl privea fix.

— Trebe să şti cum să-i pui pe loc cu botul pe labe, s-te faci respectat cât mai repede. Cu gagii ăia de-acolo nu tre’ să fii prea făţos la mutră, că-ndată or să vrea să pună laba pe tine, care mai de care. Dac-s-apropie frunu’ de tine ş-ai întors spatele, eşti terminat, te-a răsturnat şi te-a făcut fetiţă. Tre’ să-i dai ’mediat peste bot. Dacă-i negru, tre’ să-l înţepi. Vezi tu, negru’, dacă are un băiat alb, chiar ş-un băiat urât, se crede mare. De fapt, cel mai bine-ar fi să-ţi faci tu rost de-o armă, că acolo, lăuntru poţi căpăta orice, numai femei nu. Şi pileală poţi să-ţi faci, noi făceam den suc de portocale, orez, zahăr ş-un pic de drojde de bere. Îl puneam pe câte unu mai amărât s-ascundă materialu’ în celulă la el pân’ se făcea.

Elvin făcu o pauză, apoi continuă.

— Mai bine s-te-nvăţ cum să-ţi faci on şiş. Poţ să iei o lingură… cea mai simplă armă: topeşti capătu’ periuţei de dinţi şi lipeşti de ea o lamă de ras. Odată l-am tăiat cu una de-astea p-un idiot care se uita strâmb la mine, are acu’ o dungă frumoasă pe toată mutra. N-o s-omori pe nime cu periuţa de dinţi, da’ oricum, o să-i ţii la distanţă. Hai să vedem… da, până se mai dreg trebile, n-ar fi rău să-ţ bagi o carte pe sub cămaşă-n pantaloni, una-n faţă ş-una-n spate şi le strângi bine cu cureaua. Te apără puţin la on caz că fu-mbecil vrea s-te-nţepe. Dacă te-atacă în partea de sus, la piept sau la gât, sigur, cărţile nu-s de f-un folos. Da’ de cele mai multe ori, te atacă undeva jos, ca-n grămada de oameni să nu vadă nime nimic. A fost odat-un băiat, fugeau cu el la infirmerie şi ăl de ţinea targa dă dodată drumu’ la mânere şi-l mai înţeapă pe băiat înc-o dată. Aşa că să n-ai încredere în nime pân’ nu vezi cum s-aranjează trebile, cine cu cine s-adună, ce bisericuţe-s în curte. Înţeles? Dacă te trimit la Starke să-mi scrii şi-ţi zic io care-s oamenii de pot să-ţi facă fun bine. O să te coste, nimic nu-i gratis, da-i plăcut s-ai preteni, nu? Auzi, unde-s cheile de la maşină? Tre’ să mă-c undeva.

— Şi eu, zise Dale.

Nu ştia exact încotro, dar simţea că trebuie să plece de aici. Să plece din casa asta, să plece din Delray şi să nu se oprească nicăieri. Fusese la Orlando, la Disney World şi la Daytona Beach de nenumărate ori, dar nu trecuse niciodată graniţa Georgiei şi nu fusese nici în alte locuri pe care ar fi dorit să le vadă, ca, de exemplu, California.

— Dale, unde-s cheile-alea?

•

Din Delray se ajungea mai repede la casa doctorului Tommy decât de pe esplanada de la Palm Beach, cum venise data trecută. Elvin luă furgoneta lui Dale şi porni pe şoseaua 95 spre Daytona Beach, tăie apoi prin Ocean Ridge şi ajunse în mai puţin de cincisprezece minute.

Dintr-o cocioabă dărăpănată plină de gângănii, cărora prin alte locuri li se carcalaci, în cea mai elegantă casă pe care o văzuse Elvin vreodată. Şi un netrebnic perfid ca acest doctor Tommy era proprietarul unei astfel de minunăţii. Casa era din cărămidă, gri deschis, cu ancadramente şi obloane albe şi acoperişul din ţiglă roşie. Nu-ţi dădeai seama de dimensiunile ei până nu intrai pe alee, între palmieri şi glicine; constatai atunci că este clădită pe o mică înălţime şi că se întinde mult în partea cealaltă, spre ocean, unde avea o curte interioară imensă pardosită cu dale de piatră, un bazin de înot, dar fără trambulină – rahat! – şi fel de fel de arbuşti şi palmieri peste tot. Elvin descoperi toate acestea în timp ce ocolea clădirea ca să ajungă în curtea interioară unde se afla doctorul Tommy citind un ziar, cu o băutură pe măsuţa de lângă el. Toată curtea interioară era în umbră, căci soarele apunea de partea cealaltă a Floridei. Elvin spuse:

— Ei, şi cum ne mai simţim astăzi?

Nu-l văzuse pe tipu’ ăla cubanez, cum naiba-i zicea? A, Hector. Doctorul Tommy era tot cubanez, dar era mai greu de deosebit. Niciunul dintre ei nu avea trăsăturile acelea tipice. Iar doctorul acesta era un netrebnic perfid şi lunecos. Ia te uită la el! În şort, fără cămaşă, bronzat şi zvelt, cu spatele drept şi chipul zâmbitor. Câteva ziare îi alunecară de pe genunchi şi căzură pe pardoseală, dar doctorul Tommy nu păru să bage de seamă.

— Ei bine, zise el, nu te aşteptam atât de curând. Nu, nu vreau să spun că nu mă aşteptam să te văd, dar nu aşa de curând.

Încerca să fie cât mai sincer. Elvin nu socoti că sinceritatea lui schimba ceva. Trase un scaun de lângă măsuţa cu tăblie de cristal – o garnitură de grădină din fier forjat de cea mai bună calitate – se aşeză comod pe perna cafenie a scaunului, apoi trebui să ridice capul ca să poată privi casa, căci acum era foarte aproape de ea. Două etaje şi o terasă înaltă, cu scări care coborau spre curtea interioară.

— Nu prea te-a doborât scârba că te-a trecut ăia pe line’ moartă, zise Elvin. Ce chip de doctor erai?

— Încă mai sunt, spuse doctorul Tommy. Dermatolog – ridică un deget spre faţa lui Elvin. Ai aici nişte pete cafenii la care ar trebui să se uite un specialist.

— Păi nu te uiţi ’mneata acu la ele?

— Vreau să spun că ar trebui să fie examinate. Trebuie să ai mare grijă, să nu fie un melanom.

— Încerci să mă sperii.

— Dacă nu-ţi pasă de cancerul pielii…

— Mi-am petrecut toată viaţa-n aer liber.

— De aici provin şi petele. Dar porţi pălărie, ăsta e un lucru înţelept. Ce mai doreşti să ştii?

Când vorbea despre piele, doctorul Tommy nu părea la fel de nervos ca atunci când vorbise despre filme, mai deunăzi. Elvin îşi trase puţin mai mult pălăria pe ochi.

— Mă gândesc la ce mi-o spus Sonny.

— O, filmele alea? zise doctorul Tommy. Parcă-l aud pe Sonny. Ţi-a spus că dacă pui mâna pe ele, chiar şi numai pe unul, poţi face rost de o grămadă de bani. Aşa e?

Şi zâmbea! Ca să vezi! Şi nu e câtuşi de puţin nervos.

— Asta a fost ideea lui Sonny, nu?, să mă ameninţi că le arăţi lui taică-meu dacă nu plătesc. Dar el n-a avut curajul s-o facă singur, aşa că a găsit o tânără doamnă să-l ajute. Dar în loc să-l ajute, tipa a venit la mine şi mi-a spus totul. Şi-atunci l-am acuzat pe Sonny de faţă cu tânăra doamnă. El a făcut-o mincinoasă şi fata i-a tras un pumn, că era voinică. Sonny a trebuit să se apere, aşa că a izbit-o cu vătraiul ăla de fier.

Doctorul Tommy se opri să mai guste băutura din pahar, fără a se obosi să-l întrebe pe Elvin dacă nu vrea şi el ceva de băut.

Elvin se întreba: „Ce se-ntâmpl-aici?”

Doctorul Tommy puse paharul jos şi spuse:

— Bine, ţi-a povestit o altă variantă. Şi dumneata l-ai crezut pentru că Sonny ştie să mintă frumos, nu? Am dreptate?

Acum Elvin trebui să-şi aranjeze din nou pălăria, să şi-o aşeze mai lejer pe cap.

— Cân’ l-prinzi cu mâţa-n sac se dă pe spate cu labele-n aer şi face o mutră de-amărât că-ţ se face milă d-el, zise Elvin, şi nu-ţ mai vine să-l pocneşti.

— Îl cunoşti şi nu ştii pe cine să crezi. Eu îţi spun de ce a fost omorâtă femeia aia. Dar, în fond, ce importanţă are? Pe dumneata te interesează mai mult filmele decât adevărul. Îţi spun că nu le mai am, dar nu mă crezi. De aia ai venit înapoi. Pentru ce ai făcut închisoare? întrebă el schimbând brusc macazul.

— Am-puşcat un tip, zise Elvin.

— L-ai omorât?

— Se-nţelege că l-am-morât.

— Cam aşa mă gândeam şi eu. Bine, şi acuma ai venit să cazi la o învoială cu mine. Dar filmele nu mai sunt, aşa că ce-ai de gând să faci? Vrei să-mi faci percheziţie în casă ca să te convingi că nu mint?

Idiotul ăsta îi vorbea cam de sus, îşi zise Elvin. Îşi aşeză din nou pălăria, în aşa fel încât să stea bine pe frunte. Apoi zise:

— Păi, oricum, multe lucruri s-au limpezit acu, nu-i aşa? şi ridică privirea în sus, spre casă.

Băiatul doctorului, Hector, era acum pe terasa de sus în cămaşa aia a lui cubaneză şi se apleca peste balustradă în jos, spre ei. Avea umerii înguşti şi picioarele scurte, dar cine ştie, poate că se antrena, ştia trucuri. Se purta ca o fată şi era un urât împuţit, care îi amintea de tipii cei mai nesuferiţi pe care-i cunoscuse la Starke.

— Dacă po’ să iau de bune toate-stea, zise Elvin, să dau o raită prin casă…

— Da, da, dacă îţi face plăcere…

— Dar ăla n-o să-ncerce să m-oprească?

— Cine? Hector? Ce-i pasă lui? Că doar nu e casa lui.

— Da’ ce face el pen’ ’mneata?

— Spală rufele, face curat în baie, îmi pregăteşte băuturile, doctorul Tommy ridică privirea spre terasa de sus. Vrea să ştie ce faci tu pentru mine.

Elvin văzu că tipul ridică din umeri, continuând să stea aplecat spre balustradă. Spuse apoi ceva în spaniolă. Doctorul îi răspunse tot în spaniolă şi Elvin văzu că zâmbeşte.

— Despre ce vorbiţi?

— A zis că dacă ar trebui să stăm la popreală, ăsta ar fi locul cel mai nimerit. O glumă de-a noastră.

— Tipii ca el, dacă n-ar fi aşa de-al naibii de urât, o duc bine la mititica.

— Hector mă iubeşte, spuse doctorul Tommy. Aş putea să-i spun să te împuşte şi cred că ar face-o, să ştii. Hector este foarte emotiv.

Elvin zise:

— Eşti condamnat ş-ai armă-n casă? Ast-ar putea să te bage-n bocluc.

Dar nu reuşi decât să-l facă pe doctor să zâmbească din nou.

— Tot mai încerci să faci un târg cu mine, zise doctorul Tommy. Bine, dacă vrei, cheamă poliţia şi spune-le că am o carabină pe care mi-a dăruit-o tata. Aveam paisprezece ani şi tata m-a dus la vânătoare de porci mistreţi. Ştii ce s-a întâmplat? M-a prins împuşcând un flamingo. De când eram copil a început să mă supravegheze să vadă cam încotro bat.

Poate că tipul era un înapoiat mintal, îşi zise Elvin.

— Şi de ce-mpuşcai păsări flamingo? Nu-s bune de mâncat, din câte ştiu.

— De ce? Ce contează? Naiba să le ia de flamingo. Naiba să te ia şi pe tine. Vrei să chemi poliţia, să le spui că am armă? Eşti un dur, nu-i aşa?

— Da’ ce ţ-a căşunat? întrebă Elvin.

Tipul se purta ciudat, ochii aveau o privire stranie, în timp ce vocea îi rămăsese cât se poate de calmă.

— Sau poate că vrei s-o foloseşti chiar tu? întrebă doctorul Tommy. Ai experienţă, îţi trebuie o ţintă… Acum vorbesc serios, mă asculţi?

— Da, mi-s numa urechi.

— Te plătesc ca să omori pe cineva? Ce zici?

Elvin zise:

— Cât?

Asta îl făcu pe doctorul Tommy să zâmbească din nou, imbecilul era uşor de manevrat.

— Eşti omul meu, dragă Elvin, zise el şi deveniră dintr-o dată prieteni. Am ştiut lucrul ăsta de când ai intrat prima oară aici, noaptea trecută. Nu-ţi pasă pe cine, te interesează cât.

— Dacă preţu’ nu-i bun, ce mai discutăm? zise Elvin.

Doctorul încuviinţă din cap. Zâmbetul îi dispăru, dar ochii scânteiară când pronunţă cifra:

— Zece mii.

Nu suna prea rău. Să ia jumătate înainte.

— Ca să-l omori pe omul care mi-a distrus viaţa, zise doctorul Tommy.

Lui Elvin doctorul nu i se părea chiar distrus.

— Nu pot să lucrez, trebuie să-mi vând lucrurile din casă ca să am din ce trăi. Picturile, operele de artă…

Trebuia să se păzească bine dacă avea zece miare în casă.

— Discutăm n-bani gheaţă?

— Da, bineînţeles.

— Te gândeşti de mult la chestia asta?

— Mai mult decât atât. M-am interesat să aflu cât mai multe despre el. Unde locuieşte, unde merge la un pahar de băutură, cu ce femei se întâlneşte. Hector este ochii mei în timp ce eu sunt prizonier.

Fără să-şi bată capul să înţeleagă ce însemna asta, Elvin zise:

— Ei bine, la dracu’, sigur că tre’ să ştii un’ locuieşte.

— Numai că s-ar putea să fie prea târziu, zise doctorul Tommy.

Se aplecă peste braţul scaunului şi începu să adune de pe jos ziarele căzute. Elvin observă că avea The Miami Herald şi Sun-Sentinel…

— Uite, aici, pe prima pagină din Post. Trebuie să-l fi văzut.

Elvin luă ziarul în mână. În clipa în care zări fotografia, faţa aceea osoasă care rânjea pe prima pagină, Elvin zise:

— Isuse Cristoase, de tipu’ ăsta-i vorba? De judele Gibbs? Credeam că-l-ai în cătare pe tat-tu.

— Tata e deja mort.

Iar Elvin zise:

— Şi nu ţi-a lăsat nimic, nu? Pen’ c-ai-mpuşcat păsările alea flamingo şi, în general, aşa, că ţi-ai irosit toată viaţa. Pen’ o clipă am uitat că tot Gibbs l-a condamnat şi pe Sonny şi te-a priponit şi pe tine pe chestia aia cu drogurile. Tot el m-a băgat şi pe mine la răcoare.

Era foarte bună afacerea asta, căci îşi dădea seama că, pe lângă bani, avea şi ocazia să se răzbune. De ce nu se gândise oare la asta şi singur?

— Alal’ieri, tot judele ăsta l-a ploconit şi pe nepot-miu la cinci ani pen’ nimica toată. L-ai cunoscut pe Dale Crowe Junior?

Doctorul Tommy aştepta privindu-l ţintă.

— Ai citit ziarul? Te întreb asta presupunând că ştii să citeşti.

Elvin se uită la el, strângând din pleoape.

— Crezi că nu ştiu?

— Atunci, pentru Dumnezeu, citeşte o dată.

Elvin găsi coloana, citi până la pasajul unde se punea întrebarea dacă judecătorul a devenit momeală pentru aligatori şi se opri.

— Adică a-ncercat deja funu’?

— Asta-i întrebarea, de aceea îmi zic că poate e prea târziu, zise doctorul Tommy. Dacă m-am gândit eu la asta, câţi alţii s-or mai fi gândit? Sau se gândesc chiar acum?

— La naiba, zise Elvin. Acu de vrai să-l razi pe Bob Gibbs trebuie să stai la coadă, ai?