• Capitolul 26

Se făcuse deja întuneric când doctorul Tommy veni somnoros în bucătărie. Elvin îşi făcea ochiuri cu slănină şi îl întrebă dacă-i era foame. Nu, îl căuta pe Hector.

— Nu l-am văzut, spuse Elvin.

Ceea ce era adevărat. De când îl băgase în dulapul pentru mături. Doctorul Tommy spuse că are nevoie de Hector ca să-i cumpere ceva. Se duse prin holul din spate spunând că poate a şi plecat deja, şi deschise uşa de la garaj. Nu, amândouă maşinile erau acolo, şi Lincoln-ul şi Jaguar-ul, cea cu care mergea Hector. Doctorul întrebă unde ar putea să fie, părea nervos şi în dispoziţie proastă, parcă îl durea ceva.

— S-a du’ să se plimbe pe plajă, spuse Elvin, să culeagă scoici. Nu te necăji, mă duc io după ce halesc on pic şi-ţ aduc ce-ţi trebuie. Orişicum aveam de gând să ies.

Ideea lui era să arunce o privire să vadă dacă maşina fără însemne de poliţie mai era acolo şi dacă îl urmăreşte când merge undeva. Privi în garaj peste umărul doctorului şi zise:

— N-ai o barcă? gândindu-se la ce mai avea de făcut.

Doctorul Tommy spuse că nu-i plac bărcile. Mai ales după ce fugise din Cuba cu una aici, în 1959. Dar Elvin observă că avea o saltea pneumatică, atârnată pe perete, galbenă cu fundul albastru. Era mică, dar era bună pentru treaba pe care o avea în minte.

Se întoarseră în bucătărie şi Elvin îi turnă doctorului Tommy din băutura de banane, spunându-i:

— Uite, omoară-ţi timpu’ cu-asta cât timp halesc io. Apoi poţi să-mi dai bani pen’ ce-ţi trebuie.

Doctorul voi să se ducă chiar atunci să-i aducă banii, dar Elvin îl puse să aştepte până îşi mănâncă ochiurile, muind pâine în gălbenuş. Pâinea era veche şi feliile de slănină aveau pete verzui, nătărăii ăştia nu prea se omorau cu mâncarea, dar lui Elvin îi era foame aşa că nu se plânse.

După aceea se duseră sus, în dormitorul lui Tommy, ca să ia banii şi Elvin ardea de nerăbdare să vadă unde-şi ţine doctorul banii. Intrară într-o cămăruţă, şi doctorul începu să scotocească printre pantofi, trebuie să fi fost cel puţin treizeci de perechi de pantofi cu vârful în jos pe etajere, atârnaţi cu tocurile de stinghii de lemn. Elvin nu mai văzuse atât de mulţi pantofi decât la magazin. Doctorul continuă să bage mâinile printre ei şi scoase punguţe de coca, iarbă, pilule de diverse culori şi, iată, găsi şi pantofii care conţineau casa. Îi spuse că Hector ascundea banii în locuri diferite; de aceea trebuia să-i caute peste tot.

Elvin se întreba de ce poliţiştii nu luaseră drogurile. Probabil pentru că ei căutau pistolul şi acesta n-ar fi încăput în niciunul din pantofii ăştia cu vârfuri ascuţite.

— Aici îţi ţii toţi banii? făcu el.

Doctorul nu răspunse, despăturind un teanc de bancnote de o sută de dolari. Îi întinse una lui Elvin, spunându-i să cumpere prafuri de toţi banii. Elvin nu-l slăbi şi repetă:

— Câţi bani ţii în casă?

Doctorul credea că vreo două mii. Le spunea bani de buzunar, numai că el nu se putea plimba nicăieri.

— Păi şi restu’, unde-s?

Doctorul îi spuse că sunt la bancă, iar Elvin ripostă:

— La bancă? Da’ tu nu ştii că băncile pot fi jefuite? încercând să-l tachineze.

Apoi deveni din nou serios:

— Nu uita că avem o-nţelegere.

Dumnezeule, unde era? Capul îi vâjâia. Se uită spre Elvin şi întrebă:

— Ce înţelegere?

Ochii îi erau roşii şi sticloşi.

— Cân’ lucrurile or să se mai liniştească, zise Elvin, după ce fac treaba, te duc la bancă să-mi dai lovelele. Nu vreau cecuri, înţelegerea a fo’ pe bani gheaţă.

Doctorul nu urmărea discuţia. Spuse că are un gust oribil în gură şi se repezi să-şi ia pastila.

Când erau încă sus, Elvin zise:

— A trebuit s-arunc jucăria aia pe care mi-ai dat-o. Un’-i cealaltă, o ai aici?

Aruncase pistolul într-o ladă de gunoi în spatele unui magazin de băuturi când intrase să ia un Jim Beam. După ce plecase de la Madam Sensi. Nu voise să se despartă de armă până nu-şi amintise că în casă mai era una. Acum îşi aminti că sticla de Jim Beam era încă în maşină, rămasă acolo din ziua de dinainte.

Doctorul îi povesti că venise poliţia, îi găsise carabinele şi le confiscase. Dar Elvin zise:

— Vorbesc de pistolul ăla pe care l-a scos deunăzi Hector din chiloţi. Cân’ a fost asta? Sâmbătă. Pun pariu că-l mai ai p-ăla.

Doctorul Tommy întrebă la ce-i trebuie, căci nu voia să i-l dea.

— Mai vorbeşte tu mult şi vezi dacă-ţi mai aduc prafurle.

Un drogat era persoana cel mai uşor de manevrat.

Acum intrară în camera lui Hector unde erau fel de fel de perne de forme diferite şi o sumedenie de animale împăiate – Isuse Cristoase – chiar pe pat, un căţel alb şi un aligator verde îmblănit. Doctorul Tommy îl ridică pe unul, apoi pe celălalt, trase un fermoar şi deschise burta aligatorului de unde scoase automatul de oţel albăstrui pe care şi-l amintise Elvin. Un Walther mic cu şapte focuri pe care nici nu-l simţeai în buzunar. Elvin se simţea lipsit de apărare dacă nu avea armă. Acum totul era din nou în ordine, se gândea la noaptea lungă ce avea să urmeze.

Mai întâi să se ducă la clubul unde lucra Earlene şi s-o roage să cumpere marfa pentru el. O s-o ia chiar de acolo de la misiţii şi traficanţii pe care-i cunoştea şi fata o să fie chiar fericită, după cât era de înspăimântată.

Şi o să aibă grijă să vadă dacă are vreo „coadă”, bineînţeles; s-ar putea chiar să încerce să-i dea de furcă, cu felul acela în care ştiu copoii să vorbească; dar n-avea de gând să se lase prins cu niciun fel de acuzaţie de trafic de droguri.

În al doilea rând, puţin mai târziu, la noapte, să-l pună pe Hector pe salteaua pneumatică, să-i lege ceva greu de picioare, să vâslească în larg şi să-l arunce-n apă. Să se întoarcă apoi acasă să deschidă sticluţa de Jim Beam din maşină. Să-l audă pe doctor mormăind: Unde e Hector? Nu l-ai văzut? Nu ştiu, Doc, poate s-a dus să facă baie în mare.

La dracu, ar fi vrut să aibă cui să povestească toate astea ca să vadă ce mutră face.

•

Kathy privea în tavan în întunericul dormitorului şi se întreba dacă există vreo posibilitate de a-ţi întrerupe şirul gândurilor.

Se gândea că dacă l-ar fi tuns ea pe Gary luni seara nu s-ar mai fi dus la Salonul lui Betty.

Îşi imagina locul, pe Elvin cum intra, Gary aşezat în scaun, Elvin, care ştia ce are de gând să facă, îi vorbea lui Gary. Le auzea vocile, numai că nu putea distinge cuvintele.

Apoi se întrebă dacă ar fi tras în Elvin, aşa cum stătea atunci în picioare lângă masă, în caz că ar fi avut posibilitatea. Dacă ar fi aşteptat până să se ducă ea să ia revolverul şi să se întoarcă în living…

Apoi îşi imagină scena altfel. Se uita la el cu arma în mână în momentul în care Lou Falco, spune, da, e mort. Ar fi putut să-l împuşte pe Elvin, chiar în clipa aceea. Ar fi putut. Şi îşi spuse: Acesta este cel mai bun lucru pe care îl ai de făcut. Poate că trebuie chiar. Cu pistolul în mână. Dar apoi îşi dădu seama că se gândeşte la situaţie post factum, ca un joc al imaginaţiei. Şi îşi spuse: Aşadar, nu ştii ce ai fi făcut dacă ai fi avut pistolul în mână.

Îşi imagină din nou Studioul lui Betty şi-l văzu pe Gary mort, cu arma în mână. Nu trăsese niciun foc, aşa scriseseră ziarele. Îşi aminti că Gary îi spusese deunăzi lui Elvin: Dacă îl scot, trag. Înţelegi? Ăsta era necazul. Elvin înţelesese. Fusese suficient de viclean să intre înăuntru, să înceapă să vorbească şi Gary, o, nu, precis că stătuse liniştit şi ascultase toate tâmpeniile lui. Elvin îl făcuse să lase garda jos şi Gary cel drăguţ se străduise să-i suporte pălăvrăgeala. Se poate să se fi întâmplat aşa. Gary să-şi fi scos pistolul prea târziu.

Pentru Elvin trebuia să fii pregătit în orice clipă.

Înarmat. Un pistol asupra ta despre care el să nu ştie.

Un pistol pe care să-l iei în mână pe sub cearşaful pe care ţi-l pun pe tine ca să-ţi tundă părul, chiar în momentul în care l-ai văzut intrând.

Coborî din pat şi luă din sertarul de sus al scrinului pistolul S and W Chief Special, cu ţeava scurtă, acelaşi model cu care exersase la Academie şi după aceea şi cu Tony, când îi dăduse pistolul. Tony spunea că trage foarte bine. Ceva mai mult de o jumătate de kilogram de metal care îi umplea palma. Se urcă din nou în pat şi puse pistolul alături, pe măsuţa de noapte.

Vedea strălucind în lumina slabă care venea pe fereastră şi începu să se gândească. Nu mai poţi schimba nimic din ce a fost. Dar pentru ce te pregăteşti? Nu vrea să te omoare, vrea să joace teatru. O să te facă să vii să-l controlezi, o să spună măscări în legătură cu urina lui şi într-o bună zi o să se descheie la pantaloni cu rânjetul ăla stupid pe mutră şi o să se urce peste tine. Cam asta e în capul lui, aşa vedea ea şi parcă îl auzea din nou: Aţi primit veşti proaste? Voia ca tu să-i spui lui şi de aceea înscenase totul şi se învârtea pe acolo, pentru că tu nu ştiai că el o făcuse…

Trebuia să ştii că el o făcuse. Pentru el asta e important. Rânjeşte prosteşte la tine aşteptând să vadă ce ai să faci.

Acum începuse să se gândească la ziua de mâine, o părăsise pe cea de ieri, şi inima îi bătea cu putere la gândul de a se duce peste el. Să-l stârnească. Să-i dea ocazia să-şi joace piesa. Ray spusese: „Te pricepi să stai de vorbă cu oamenii” şi ea avusese ideea să-şi pună undeva un microfon ascuns. Dar asta poate mai târziu, dacă cei de la Serviciile Speciale vor fi de acord. Acum trebuia să-i dea lui Elvin şansa să se laude, să arate ce-i în stare şi poate să adauge ceva ce nu fusese consemnat în ziar. Mai întâi să stea de vorbă cu Hector, dacă va fi posibil. Să-l controleze pe doctorul Tommy. Să înţeleagă ce se petrece în casa aia.

Kathy avea capul mai limpede acum, la câteva minute după miezul nopţii, decât atunci când se dusese la culcare. Îşi potrivi ceasul deşteptător la ora 5:30 şi se gândi cu ce o să se îmbrace. Blugii, tricoul bleumarin, o sacoşă pe umăr cu revolverul înăuntru. N-aveau decât s-o concedieze; oricum voia să plece de la ei.