• Capitolul 9

Kathy Baker se afla aici pentru că detectivul Gary Hammond îi telefonase la birou, spunând că vrea să stea de vorbă cu ea în legătură cu Dale Crowe Junior. Ea îi spusese că tocmai ieşea pe uşă, dar trebuia să ajungă la Centrul de Detenţie Preventivă după-amiază, aşa că putea să treacă mai târziu pe la el. Arestul era chiar în spatele sediului şerifului. El fusese de acord. Kathy se mai întâlnise o dată cu Gary, dar el nu părea să-şi aducă aminte.

Mai era acolo şi Louis Falco, sergent în cadrul Unităţii speciale de pază şi protecţie. Kathy îl cunoştea vag de la Bazinul de polo, un loc frecventat cu predilecţie de poliţiştii care ieşeau din schimb, dar Kathy nu-l zărise niciodată acolo pe Gary Hammond. Avea impresia că nu bea, nu fuma şi duminica se ducea la o biserică protestantă. Era un tip bine, zvelt, n-avea verighetă. Cămaşă albă, încheiată la toţi nasturii, cravată de mătase cu imprimeuri, foarte drăguţă. Se întreba dacă Gary era acceptat uşor de grupurile de poliţişti de la Bazinul de Polo sau aceştia îl considerau un fel de personificare a ofiţerului de poliţie model. Arăta mai degrabă a avocat decât a poliţist de la judiciară. Să fi avut vreo treizeci şi ceva de ani, dar nu avea verighetă. Singurul amănunt care strica imaginea lui de om ordonat era părul cam lung, castaniu închis, care trecea de gulerul cămăşii.

Gary Hammond tocmai le spunea:

— Dacă facem o listă cu numele tuturor infractorilor condamnaţi de judecătorul Gibbs şi care, fiind din nou liberi, nu s-ar da în lături să se răzbune pe el, am putea tapeta toată camera asta cu ea.

Kathy îşi lăsa privirea să se plimbe de la biroul lui Gary de jur împrejurul încăperii ca să-şi dea seama de dimensiunile ei, trecând peste şirul de birouri şi pereţii vopsiţi într-un galben urât, la fel ca şi tavanul. Dar în toate aceste birouri cu panouri de sticlă de jur împrejur, nu mai rămânea mult spaţiu pe perete pentru tapet. De fapt, despre câte nume vorbea? Kathy nu întrebă. Băiatului îi plăcea analogia cu tapetul şi încerca să explice ceva.

Îi plăcea atât de mult, încât acum pusese mâna pe uşa de la Secţia de Moravuri şi spunea:

— Dacă am putea să-i numărăm şi pe toţi indivizii care se mai găsesc încă în puşcării, dar au prieteni afară gata să i-o plătească judecătorului, atunci ar trebui să folosim şi pereţii de aici.

Kathy nu ştia cum arăta pereţii de la Secţia de Moravuri, dar îşi amintea că aveau lămpi pe birouri şi flori artificiale. O parte din încăpere era a Secţiei de Abuzuri asupra minorilor.

Gary Hammond continuă:

— E suficient să ne gândim la câţi faliţi trec prin faţa judecătorului în fiecare săptămână, ca să nu mai vorbim de cazuri dintr-astea, cu un cetăţean care în viaţa lui n-a fost nici măcar amendat pentru parcare incorectă şi dintr-o dată se trezeşte condamnat pentru omor din imprudenţă, s-a îmbătat şi a omorât pe cineva cu automobilul. Omul îşi pierde slujba, familia, viaţa îi este distrusă şi toate acestea numai din cauza judecătorului.

După cum spunea el, decise Kathy, putea fi oricine, inclusiv Dale Crowe pentru un motiv oarecare, căci altfel n-ar fi fost ea aici. Deşi încă nu vedea ce legătură are Dale cu aligatorul.

Nici Lou Falco nu înţelegea de ce se află aici şi întrebă:

— Şi ce vrei să fac eu în chestia asta?

Kathy se întreba acelaşi lucru. Nu părea o treabă pentru cineva de la Unitatea specială de pază şi protecţie, unitate specializată în filaj, supraveghere discretă, cercetări în domeniul drogurilor, dar şi în protecţia demnitarilor. Poate că asta era.

Gary spuse că el privea înainte, încercând să anticipeze ceea ce urma să se întâmple.

— Mă întreb dacă judecătorul n-ar trebui supravegheat. Nimic complicat, parcăm o maşină a poliţiei în faţa casei, îl însoţim când merge la tribunal…

— Pentru eventualitatea că îl va urmări alt aligator? zise Falco. Nici măcar nu ştii sigur dacă l-a adus cineva.

— Sunt convins nouăzeci şi cinci la sută.

— Şi chiar aşa, tot nu poţi să spui că este o tentativă de omor. Oamenii se trezesc mereu cu aligatori în piscină, dar nu convoacă unitatea de pază specială. Joci golf, nu-i aşa? Pe orice teren te-ai duce, poţi călca oricând pe un aligator. Ascultă, nu vreau să te învăţ eu cum să-şi faci meseria, dar cred că singurul fir pe care îl poţi apuca se află în mâna judecătorului. El ce zice? L-a ameninţat cineva de curând?

— L-am întrebat şi m-a dat afară, zise Gary. Nu ne mai vorbim. Tot ce am scos de la judecător este că n-a auzit să se fi întâmplat nimic în noaptea precedentă. Nu m-a lăsat să vorbesc cu nevastă-sa.

— Ai văzut-o? întrebă Kathy.

— Da, dar numai atât.

— Cum arată?

— Atrăgătoare, blondă, de vreo treizeci de ani, cu tendinţe de îngrăşare. Înspăimântată de moarte de aligatori. Atât de îngrozită că ar mai putea apărea încă unul, încât a plecat de acasă.

Gary îşi mută privirea spre Falco.

— Dar nu există niciun motiv să credem că a fost adus pentru soţia judecătorului. E mult mai probabil ca victima să fie judecătorul însuşi.

Deci aşa arăta soţia. Kathy întrebă:

— Ştii unde s-a dus? – Gary o privi din nou. Ai spus că a plecat.

— N-am idee.

— Ai fi putut să-l întrebi.

Acum el dădu din cap:

— Nicio şansă.

Kathy ar fi vrut să discute ceva mai mult despre soţia judecătorului, despre femeia care credea că este o negresă de doisprezece ani. Să scoată tot ce se putea din asta… Dar acum Gary spunea:

— Judecătorul îi spune lui McKenna că a venit din canal. Nu mai vrea să audă absolut nimic despre asta. Bine, spune McKenna, dar după aceea îmi scoate echipa de la cercetarea dosarelor neclasate şi-mi spune să-mi arunc o privire. Numai, că, zice el, să nu faci prea mare tămbălău.

— I-ai vorbit despre tapetatul pereţilor? întrebă Falco.

— Începem cu cei de dată recentă care sunt cei mai suspecţi. Infractori pe care judecătorul i-a băgat la închisoare, dar care au fost eliberaţi în ultimele luni – Gary atinse un dosar aflat pe biroul lui deosebit de ordonat, unde fiecare lucru se găsea la locul lui. Am primit astăzi de dimineaţă o listă pe care urmează s-o verificăm. Acesta este şi motivul pentru care doamna Baker se află aici, are şi dânsa un infractor în libertate provizorie care l-a ameninţat pe judecător. Când a fost asta? Da, alaltăieri.

— Despre ce vorbeşti? întrebă Kathy.

Gary continuă s-o privească fără să răspundă până când Falco se ridică pregătindu-se să plece şi spuse:

— Vrei să ştii ce cred eu, Gary? McKenna a zis să nu faci prea mare tămbălău, aşa e? De aici trebuie să înţelegi că nu e cazul să te omori prea tare. Dar trebuie să aibă şi el o acoperire, aşa, pentru orice eventualitate. Aşa că ia de bune cele spuse de McKenna şi nu te strofoca prea tare.

Gary scutură din cap.

— McKenna a spus aşa pentru că judecătorul nu vrea publicitate. Dar ai văzut ziarul Post de azi-dimineaţă? Cu fotografia lui Gibbs pe prima pagină?

— Am văzut şi ce-au spus, sublinie Falco, l-au numit pe judecător momeală pentru aligatori, aşa e? Cum suna exact?

— „A devenit judecătorul momeală de aligator?” zise Kathy.

Gary se uita din nou la ea.

— L-ai citit?

Kathy încuviinţa din cap şi el continuă:

— M-a sunat un reporter, un tip pe care-l cunosc de-o viaţă, şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am spus că habar n-am cum a ajuns aligatorul acolo, dacă a fost adus sau a venit singur. În ziar au scris: „Anchetatorii se întreabă dacă nu cumva judecătorul Gibbs a fost şi el la rândul lui condamnat”. Eu n-am spus nici măcar că ar fi şi aceasta o posibilitate. Dar lor le place să creadă că a fost o încercare de atentat la viaţa lui.

— Se distrează pe seama lui, zise Falco, fiindcă tipu-i un ticălos afurisit. Gândeşte-te şi tu. Vrei să lichidezi pe cineva, există metode mai bune decât aligatorul. La revedere.

•

Gary îi spuse că prietenul lui de la Post îl întrebase dacă ar putea face rost de o fotografie a aligatorului şi voia să ştie ce s-a întâmplat cu el. Kathy avea impresia că, dacă-l lăsa, Gary ar fi continuat să vorbească despre aligator. Dar în timp ce-l asculta avu o inspiraţie şi îi veni în minte o întrebare:

— Cine l-a omorât?

— Eu.

— L-ai împuşcat?

El dădu din cap apoi nu mai spuse nimic despre aligator. Kathy îl întrebă:

— De unde ştii că Dale Crowe l-a ameninţat pe Gibbs?

— Am auzit de la un poliţist care ştia de la portărelul lui Gibbs. Crowe a spus ceva cam aşa: „O să ne mai vedem”. Sau: „Ai să capeţi ce ţi se cuvine”.

— Nu ai văzut stenograma?

— Acuma se transcrie.

— Dale a spus: „Să nu crezi c-ai termenat-o cu mine, dom’le judecător, să ştii că eşti-n rahat până-n gât”. Este asta o ameninţare?

— Ar putea fi.

— De câte ori a trebuit să tragi ca să omori aligatorul?

— O dată.

Kathy se uită la el şi el se uită la Kathy.

— Cu ce ai tras?

— Cu ăsta.

Gary se aplecă ducându-şi mâna la şold.

Kathy făcu o pauză, apoi spuse:

— Dale era înnebunit de furie. A căpătat pedeapsa maximă şi n-o merita.

— Molestarea unui ofiţer de poliţie este o infracţiune de gradul trei, indiferent cum ai lua-o.

— Îţi place să trimiţi oamenii la închisoare?

— Asta fac.

— Da, dar îţi place?

Gary nu răspunse imediat, părând că se gândeşte. Nu arăta ca unul care împuşcă aligatori şi pune cătuşe infractorilor. Arăta ca… un băiat drăguţ.

— Dacă nu mi-ar fi plăcut n-aş fi aici, zise el.

Apoi o întrebă el:

— Ştii unde a fost Dale alaltăieri seară?

— Cu unchiu-său. Au venit acasă cam pe la ora nouă.

Lucrul acesta păru să-l surprindă.

— Eşti sigură?

— Eram acolo. Îl ştii pe unchiul lui, Elvin Crowe?

Se uita la Gary care o privea de parcă numele i-ar fi fost cunoscut, de parcă l-ar fi întâlnit undeva recent. Avea ochi frumoşi. Îi plăceau ochii albaştri căci nu văzuse decât căprui aproape toată viaţa. Ochii lui erau de un albastru închis. Nu-i plăceau ochii aceia albaştri deschis, pal, ochi de ucigaş, de felul ochilor lui Keith. Gary deschisese acum un dosar şi citea o listă cu numele infractorilor recent eliberaţi trimisă de Secţia Corecţională. Cea despre care vorbise. Lista ocupa toată pagina, conţinând nume care proveneau de la cele patruzeci de penitenciare şi stabilimente corecţionale din statul Florida.

Cu două seri înainte, acasă la Dale, Elvin îi oferise fetei o bere. Iar dacă dorea altceva, l-ar fi trimis pe Dale să cumpere imediat. Elvin era foarte politicos, vorbind dialectul sudic în maniera aceea siropoasă; Dale nu scotea o vorbă. Îi spusese lui Elvin: Nu, mulţumesc. Niciun fel de amabilităţi cu infractorii. Îl informase pe Dale că trebuiau să se vadă a doua zi şi plecase. Trecuse pe acolo şi cu o seară înainte, dar nu era acasă şi nu se prezentase nici la birou. Îşi petrecuse cea mai mare parte a acelei zile căutându-l pe Dale, întrebând în jur unde ar putea fi.

— Elvin Crowe, zise Gary. Îmi amintesc de Elvin, a împuşcat un tip la Turnpike. E al tău?

— Unul din cei şaptezeci şi trei sau şaptezeci şi patru.

— Dacă Gibbs l-a trimis la…

— El l-a trimis, zise Kathy.

— Atunci se potriveşte. Amândoi se potrivesc, şi Dale şi Elvin.

— Oricine se potriveşte, zise Kathy.

Gary zâmbi şi Kathy fu luată prin surprindere. Îl crezuse până acum un pedant, un tip care îşi lua munca foarte în serios, exagerat de serios. Era atât de ordonat. Uite biroul lui! Dar acum chiar zâmbea, apoi spuse:

— Vreau să nu am niciun fel de idei preconcepute. Oricine e vinovat până la proba contrară.

Acum nu mai zâmbea, se juca cu ea. Era un bărbat foarte chipeş. Îi plăceau ochii lui, îi plăcea şi gura lui, părul… Îi spuse:

— O să-ţi placă teribil Elvin. Aşteaptă numai să faci cunoştinţă cu el.

— Îmi plac amândoi. Ştii unde au fost noaptea trecută?

— Au spus că au făcut o plimbare.

— Nu cumva până la Glades, din întâmplare?

— La Palm Beach.

— La Palm Beach nu sunt aligatori. Sau, oricum, nu de felul celor pe care îi am eu în minte. Tot îmi plac tipii tăi. Când îi vezi din nou?

— Trebuie să-l verific pe Dale în fiecare zi, încă patru zile de acum înainte.

— Se poartă cum trebuie?

Kathy ezită.

— Nu l-am văzut din seara aceea.

— Asta înseamnă infracţiune, nu-i aşa?

— Are deja cinci ani.

Gary ridică ambele mâini.

— E al tău. Dacă nu vrei să-l acuzi, treaba ta.

— După ce plec de aici trec pe la ei.

— Şi Elvin locuieşte tot acolo? – Gary se uită pe fila din dosar. Am o adresă în Belle Glade unde ar trebui să fie de găsit. Dacă este de acolo îmi închipui că trebuie să ştie câte ceva despre aligatori.

— Trebuie să plec, zise Kathy şi se ridică în picioare.

— Mi-ar fi făcut plăcere să te însoţesc, dar trebuie să fiu undeva la cinci.

Kathy n-ar fi vrut s-o însoţească, mai ales la gândul că ar putea avea posibilitatea să discute cu Dale şi să afle ce gândeşte. Cu toate acestea, spuse:

— Păcat. Ai avea ocazia să-l cunoşti pe Elvin.

El schiţă un zâmbet.

— Vrei să vezi dacă sunt în stare să mă descurc cu el, nu?

Kathy ridică din umeri vrând să pară nevinovată.

— De ce ar trebui să fie o problemă?

Gary se ridică de la birou şi-i spuse că o conduce.

•

Avea armă şi împuşcase un aligator. Kathy văzu pistolul Beretta când Gary îşi puse sacoul de la costumul lui bleumarin închis, cu insigna de poliţist prinsă pe centură. Acum arma nu se mai vedea şi Gary putea fi luat drept un tânăr membru al vreunui consiliu de administraţie. Gary îşi puse ochelarii de soare.

— Nu-i rău deloc, zise ea privindu-l din cap până-n picioare.

În timp ce străbăteau culoarele largi, zugrăvite în galben, Gary făcea pe ghidul şi îi descria, pe un ton scăzut, tehnicile de autopsie şi analize serologice, îi vorbea despre folosirea laserului în detectarea unor amprente vechi, lucruri care nu erau de domeniul lui, dar pe care le cunoştea foarte bine; era, probabil, un poliţist foarte bun. Îi vorbi şi ea despre cei doi fraţi ai ei poliţişti, unul supraveghind străzile din Miami şi celălalt la droguri. Lumea aceea cu: „Stai, pui de târfă!” „Mie-mi spui tu asta?” Şi celălalt: „’Mnenţeles”. Dar ce încerca oare Kathy să-i demonstreze acum de vorbea aşa? Trecură pe lângă o sală de antrenament şi el o întrebă dacă face aerobic sau ceva de felul ăsta. Nu, spuse ea, dar soţul meu alerga şapte kilometri din două în două zile, în timp ce eu râneam în baie. Gary zâmbi dar nu puse nicio întrebare şi nici nu spuse dacă era căsătorit sau nu. Sau dacă el însuşi se antrena sau nu. În hol dădură peste un căpitan în uniformă, tuns regulamentar, cu cămaşa întinsă bine peste burtă, care zise:

— Sergent!

Aproape că trecuseră de el, dar se opriră.

— Cred că ar fi cazul să te tunzi.

Gary răspunse:

— Da, sir, chiar astăzi aveam de gând. Ştiţi că mă străduiesc întotdeauna să mă ridic la nivelul aşteptărilor dumneavoastră.

Oare vorbea serios?

Kathy nu era sigură. Poate că nici căpitanul nu vorbea serios, judecând după felul în care se uita la Gary, fără să spună un cuvânt. Dădu din cap, apoi se îndepărtă, iar ei ieşiră pe uşa pe care Gary o ţinea deschisă. Se opriră pe trotuarul care ducea spre parcare şi el zise:

— Ei bine, asta este!

Stătea cu faţa în soare şi mijea puţin din ochi spre Kathy, care era cu spatele spre lumină. Ea îl întrebă:

— L-ai luat la mişto?

— Pe cine, pe căpitan?

— Întotdeauna doreşti să te ridici la înălţimea aşteptărilor lui?

— Dar m-a crezut.

— Păi bineînţeles, ce era să spună? Ascultă, dacă vrei să te tunzi, să ştii că pot şi eu să te tund.

— Ştii să tunzi?

— Eu îi tund întotdeauna pe fraţii mei. Aş putea la fel de bine să te tund şi pe tine.

— Bine, dar când?

— Suni la biroul din Omar Road şi te programezi.

Gary zâmbea din nou.

— Mă bucur că am avut ocazia să te cunosc.

— Nu-ţi aminteşti că ne-am mai cunoscut o dată?

Uită-te la faţa lui! Habar n-avea.

— Anul trecut în august, la Riviera Beach, la proiectări. Erai cu maşina asta a ta fără însemne despre care toată lumea ştie că e a poliţiei. Eu mergeam pe acolo…

Gary începu să zâmbească.

— Tu tragi pe dreapta şi mă opreşti, continuă ea, vrei să ştii dacă umblu după droguri sau dacă am cumpărat deja. Apoi vrei să-mi vezi actele…

Acum Gary dădea din cap a încuviinţare.

— Dar aveai părul altfel.

— Da, pe atunci aveam părul lung. Nu-ţi venea să crezi că mă duc în cartierul ăla singură ca să-l controlez pe unul din indivizii mei.

— Asta era deci, zise el. Îmi tot storceam creierii.

— Am observat, răspunse Kathy, începând să-şi dea seama că era greu să ştii când era serios băiatul ăsta şi când te lua peste picior.

Poate că semăna cu fraţii ei.

— Bine, mi-a făcut plăcere.

N-avea verighetă. Asta nu însemna nimic. Poate că era divorţat şi îşi ducea duminica copiii la plajă. Erau tot felul de bărbaţi de felul acesta pe aici. În timp ce se îndepărta, Kathy se întoarse îl văzu stând în acelaşi loc şi-i spuse:

— Nu mi-ai spus, faci antrenamente?

El ridică mâna şi spuse:

— Din când în când. La revedere.

Da, dar când?