• Capitolul 27

Wesley, băiatul de la Serviciile Speciale, şedea la volanul Thunderbird-ului, de unde se vedea foarte bine toată proprietatea doctorului. Lămpile instalate pe stâlpii de cărămidă încă mai ardeau în aleea care se afunda aici. Nu era prea multă agitaţie pe stradă, câte o maşină din când în când. Oamenii care locuiau în casele acestea mari erau încă în pat sau, dacă plecaseră spre nord, îşi încuiaseră locuinţele până la vara viitoare. Auzi un claxon în spate, se uită în oglindă şi văzu Volkswagen-ul aproape de roata din spate. Wesley se ridică puţin în scaun şi o zări pe prietena judecătorului, pe Kathy, apropiindu-se de portiera lui. Fereastra era lăsată în jos. Era bucuros că o vede şi tocmai se pregătea s-o întrebe ce face aici, când Kathy i-o luă înainte şi-i spuse:

— Bună. Vreau să-ţi spun că am venit la doctorul Vasco. Este unul din clienţii mei.

— Ştii cât e ceasul?

Wesley o văzu că se uită la ceas.

— Şase şi douăzeci.

— Vreau să spun, nu crezi că e cam devreme?

— Aşa îi verificăm pe cei aflaţi sub Controlul Comunităţii, zise Kathy. Dăm buzna peste ei când se aşteaptă mai puţin. Ce s-a mai întâmplat pe aici?

— Nimic deosebit. Lincoln-ul a plecat aseară. I-am luat urma până la un bar.

— Ăsta trebuie să fi fost Elvin.

— Ăla cu pălărie de cowboy.

Aplecată la nivelul portierei lui, Kathy încuviinţă din cap.

— Singur sau cu Hector?

— Singur.

— Sper că nu e mahmur în dimineaţa asta, zise Kathy.

— N-a stat acolo nicio jumătate de oră. A venit imediat înapoi.

— A, a luat prafuri pentru doctor şi-atât, spuse ea.

— Ei, la naiba, mai bine merg şi eu cu tine înăuntru, zise Wesley.

— Nu, e-n regulă. Hai să nu-i stricăm doctorului plăcerea. Pot să-i fac raport oricând. Nu pe el îl urmăreşti.

Wesley ştia că se referă la individul cu pălărie de cowboy şi zise:

— Dacă ăla cu pălărie l-a împuşcat pe Hammond o să punem mâna pe el.

— L-ai cunoscut pe Gary? întrebă ea.

— Da. Am auzit că era un băiat bun. Am să-ţi spun ceva, zise Wesley. Dacă e vorba de cowboy-ul ăsta, mi-ar face mare plăcere să trag în el. Fă-l să se năpustească la mine.

— Cu pistolul armat? zise Kathy. Să simţi tensiunea din trăgaci?

— Văd că n-ai uitat ce ţi-am povestit atunci, despre casa cu drogurile?

— Nu, spuse Kathy. Dar ce se întâmplă dacă trage el mai întâi? Vreau să spun, Elvin?

— N-o să-i dau răgazul, spuse Wesley. Trebuie să te uiţi în ochii lor.

— Aha, deci asta era, zise ea şi se îndepărtă.

Wesley urmări Volkswagen-ul trecând pe lângă el spre capătul aleii, intrând în curtea doctorului şi dispărând apoi printre boscheţii de acolo.

Era o fată drăguţă, dar cam trăsnită. Să faci o vizită la domiciliu când toată lumea mai doarme. Şi ieşea şi cu babalâcul ăla de judecător…

•

Nu răspundea nimeni la sonerie. Poate că nu se auzea până sus, unde erau dormitoarele. Kathy lăsă maşina în faţa intrării şi ocoli casa, ajungând în partea dinspre ocean, luminată deja de soarele dimineţii. Se auzea zgomotul făcut de valurile care se spărgeau de mal, dincolo de piscină şi de gazonul îngrijit, pe faleza mărginită de palmieri. Nu era o casă tipică pentru un consumator de cocaină. O saltea pneumatică zăcea cu fundul în sus pe pardoseala curţii interioare. Îşi ridică privirea în sus, spre trepte, până la terasă, unde soarele se reflecta în geamurile ferestrelor, apoi ocoli scările şi puse mâna pe clanţă, în timp ce arunca o privire înăuntru, în bucătărie. Uşa de deschise.

Înăuntru simţi de îndată prezenţa lui Elvin – vase murdare, o tigaie unsuroasă, cutii de bere, coji de banane, o sticlă goală de Jim Beam. După cum arăta locul, se părea că Hector îşi dăduse demisia; se hotărâse s-o şteargă: la ce bun să-şi mai bată capul. Trecu prin sufragerie spre holul central şi se opri să asculte, privind în sus, spre scări. În casă era linişte.

În camera cu tapet auriu strălucitor se simţea miros de „iarbă”, iar Kathy deschise glasvandul şi se uită din nou la curtea interioară: la şezlongul pe care stătuse doctorul în pielea goală; la salteaua pneumatică pe care n-o observase cu o zi înainte – poate că fusese totuşi acolo; la masa de grădină din fier forjat cu cele trei scaune; dar unde era al patrulea? Nu se vedea nicăieri. Şi îşi zise: Dar ce cauţi? Omul tău e sus.

•

Elvin se trezi simţind nevoia să urineze şi încă dinainte de a deschide ochii îşi dădu seama că îi era rău de la băutură. Nu era chiar foarte mahmur, dar suficient ca să se lovească de o uşă. Noaptea trecută voise să aştepte până îşi termina treburile şi după aceea să deschidă sticla de Jim Beam, dar trebuise să discute cu doctorul Tommy şi răsese sticla mai repede decât îşi propusese. Băutura îl ajuta să se gândească. Dar acum, mahmur fiind, trebuia să se supună urgenţelor. Când venise vorba despre Hector, doctorul voise să ştie dacă Elvin îi făcuse ceva, dacă îl supărase sau îl necăjise cu ceva. Elvin spusese nu, nu-l mai făcuse să plângă de alaltăieri. Doctorul se plictisise de discuţia despre Hector şi trecuse la judecător. Asta era altceva şi de aceea Elvin simţise nevoia să deschidă sticla de Jim Beam. Doctorul Tommy spunea că vrea să revoce înţelegerea, s-o uite. Aşa că Elvin trebuise să-l convingă pe doctor că nu se poate, să-i bage în cap că înţelegerea-i înţelegere, nu se poate strica decât dacă ambele părţi sunt de acord. Atunci doctorul Tommy spusese: Ei bine, dacă ai de gând s-o faci, păi fă-o o dată şi termină. Ce mai aştepţi? Îi spusese doctorului că era gata, instinctele lui de ucigaş erau puse în funcţiune şi ar fi făcut-o chiar în noaptea aceea dacă n-ar fi stat poliţiştii afară la pândă. Îl urmăriseră când fusese la bar s-o vadă pe târfa şi or să-l urmărească oriunde de duce. Doctorul spusese că lui puţin îi pasă. S-o facă până la sfârşitul săptămânii sau stricăm învoiala. Patru zile. Şi o spunea întruna, aşa ameţit cum era. Săptămâna asta sau las-o baltă. Problema era alta, Elvin ştia că trebuie s-o facă repede, căci s-ar putea ca doctorul să se îndoape cu atâta marfă încât să păţească ceva sau să-şi piardă minţile de tot. Întotdeauna era câte ceva care trebuia să-ţi strice planurile.

Îi fusese chiar frică să nu se înece astă noapte când îl scosese pe Hector în larg cu salteaua pneumatică, legat de unul din scaunele din grădină.

Elvin se dădu cu greu jos din pat. Văzu că rămăsese cu şosetele în picioare. Avea nevoie să urineze şi să bea câteva beri reci ca să se remonteze, să-şi liniştească nervii.

În timp ce se ocupa de prima urgenţă, stând în picioare lângă closet, cu ochii lăcrimând de plăcerea uşuratului, începu să gândească: Ce-ar fi s-o şteargă din casă în timp ce aceasta era supravegheată, să facă treaba şi să se întoarcă pe şest? Se întoarce, se strecoară înapoi înăuntru, ăia n-or să ştie că a fost plecat şi el rămâne curat. Cine, eu? Aţi înnebunit? Când casa a fost păzită de voi tot timpul? Ce, n-am fost aici mereu?…

Dacă ar mai fi Hector aici… Să se strecoare tiptil din casă pe jos, Hector îl ia de undeva, îl duce până la casa judecătorului… Dar asta ar fi posibil numai dacă papiţoiul de Hector ar fi în stare să scape de coadă… Şi, oricum, nu mai era aici, aşa că, rahat, trebuia să inventeze altceva. Berea s-ar putea să-l ajute.

Elvin se întoarse în dormitor, se aşeză pe pat aşa cum era, în izmene şi îşi trase ghetele în picioare. Ce-ar fi dacă s-ar strecura afară, ar găsi un taxi, ar lua-o spre West Palm şi s-ar opri pe vreo alee. S-ar putea să meargă. Să şterpelească vreo maşină dintr-o parcare ca să ajungă până la casa judecătorului s-o facă noaptea.

Nu, nu prea suna bine. Nu, deşi pentru un om mahmur gândea destul de bine. Câteva pahare de bere şi o să rezolve şi chestia asta.

Porni prin hol spre scări, încercând să scape de gustul oribil de cocleală din gură, dădu colţul, ajunse în capul scărilor şi nu-i veni să-şi creadă ochilor.

Madam Sensi stătea jos, la capătul scărilor şi privea spre el.

— Elvin? spuse ea.

Cu tonul acela oficial. Arăta odihnită şi strălucitoare în dimineaţa asta şi făcea vizite matinale la domiciliu. Fără îndoială că în poşeta aia aruncată pe umăr avea cheile de la maşină. Sigur că da, şi Volkswagen-ul era desigur parcat pe alee.

•

Kathy văzu un trup alb în izmene cu dungi şi ghete până la jumătatea gambei – părea fleşcăit, dar înalt de vreo trei metri, aşa cum stătea mai sus de ea. Rânjind la ea şi scuturând din cap.

— Frăţioare, da’ ştiu că mi-ai făcut o surpriză. Ai venit să mă vezi pe mine, sau pe doctorul Tommy?

— Pe amândoi, spuse Kathy. S-a trezit?

— N-am auzit nimic, şi io-s primu care mişcă p-aci.

— Ce e cu Hector?

— Hector a plecat.

— Vrei să spui, a plecat de tot?

— Presupun. Nu-i aici.

O să se descurce şi fără Hector până vine doctorul.

— Ai de gând să pui ceva pe tine?

— Mă-ntorc-ndat, spuse Elvin. Nu pleca.

Kathy se întrebă: Îţi este frică de el? în timp ce-l privea cum merge în sus pe scară, în izmenele alea vărgate şi ghetele până aproape de genunchi. Şi îşi răspunse: Vezi bine că mi-e frică. Ţinea în mână geanta de umăr.

Kathy se duse înapoi în bucătărie, întrebându-se ce s-o fi întâmplat cu Hector. De cealaltă parte a holului, era spălătoria şi din ea ajunse la garaj unde se aflau două maşini, un Lincoln şi un Jaguar. Îşi imagina o ceartă violentă între doctorul Tommy şi Hector după care Hector, furios, plecase. Poate că prefera să stea cu mama lui sau cu vreun prieten, dacă avea aşa ceva. Şi să aştepte ca doctorul să-l cheme înapoi. Dar nu-şi putea imagina ca Hector să renunţe la tot ce era aici. Numai dacă nu fusese cumva silit s-o facă. Trebuia să aştepte şi să vorbească cu doctorul Tommy. Să-i spună lui Elvin să-l aducă jos. Şi cu haine pe el.

Se întoarse în holul din faţă trecând pe lângă exponatele de artă abstractă ale doctorului, o pictură în culori argintii care aducea a fum gros, o sculptură care putea fi un trup de femeie cu o gaură în el sau ar fi putut fi, la fel de bine, o gogoaşă. Ceva la care trebuia să reflectezi. Să decizi dacă era vreo una sau alta… Kathy se întoarse la auzul unui ţăcănit de tocuri pe pardoseala de gresie.

Ghete de cowboy. Elvin, îmbrăcat într-un costum albastru strălucitor şi cu pălăria mare pe cap se uita la ea printr-o pereche de ochelari de soare.

Kathy îl aşteptă să se apropie.

— Te duci undeva?

Elvin veni spre ea încuviinţând din cap.

— Tu te duci. Tu o să mă duci pe mine cu maşina.