CAPITOLUL 6

Cei mai mulţi oameni plecară din bufet imediat ce cvartetul de coarde termină de cântat. Acum o echipă de debarasare strângea scaunele şi curăţa mesele, iar şeful de echipă se uita la Emma şi DeMarco, îndemnându-i din priviri să plece şi ei. Emma nu-l lua în seamă.

— Nu pricep, rosti Emma. Ce anume vrea Banks să faci?

— Spune că vrea să vadă dacă se poate stabili o legătură, indiferent cât de îndepărtată, între Mattis şi tentativa de asasinat, răspunse DeMarco. Nu e convins că Mattis e vinovat de ceva, dar în acelaşi timp nu e convins nici că e nevinovat. Vrea să-l verific pe Mattis, ca apoi el să se poată duce la culcare cu conştiinţa împăcată.

— Un politician care vrea să aibă o conştiinţă curată, rosti Emma. Seamănă cu povestea lui Sir Percival căutând Graalul.

— Dincolo de comparaţia cu Evul Mediu, tu ce crezi?

— Joe, drăguţule, ne aflăm în Washington, D.C. Aici trăiesc oamenii aceia drăguţi care ne-au adus Golful Porcilor, Watergate, Iran-Contra şi armele invizibile de distrugere în masă. Mi se pare posibil ca o agenţie guvernamentală – în special una condusă de o vulpe precum Patrick Donnelly – să fie implicată într-o tentativă de ucidere a unui preşedinte? Răspunsul este da. Mi se pare probabil? Răspunsul este nu.

Emma luă o gură de vin.

— Şi motivul pentru care Banks vrea ca tu să-l cercetezi pe Mattis este că Mattis arată suspect pe bandă?

— Cred că da. Banks susţine că are mare încredere în intuiţia lui, iar intuiţia îi spune că e ceva în neregulă cu Mattis. Apropo, îl ţii minte pe agentul din înregistrare, cel care şi-a scăpat ochelarii? E Billy Ray Mattis.

— De-asta îl suspectează Banks? întrebă Emma.

— Nu ştiu, dar Mattis a fost, de asemenea, agentul care a stat drept în faţa preşedintelui după ce au început împuşcăturile. Ultimul glonţ tras de asasin, cel care l-a ucis pe celălalt agent, a trecut chiar printre picioarele lui. I-a ratat bărbăţia cu un centimetru.

— O ţintă măruntă, mormăi Emma. Că veni vorba, cine a filmat înregistrarea?

— O staţie de televiziune locală din Gainsville. Preşedintele şi-a zis că ar fi o trufanda pentru ei să le ofere imagini în exclusivitate cu el şi Montgomery decolând cu elicopterul. Postul de televiziune a fost informat doar cu patru ore înainte.

Un membru al echipei de curăţenie se opri la masa lor. Era un hispanic cu un aer demn. O întrebă pe Emma politicos dacă avea să plece în curând, astfel ca echipa lui să poată termina curăţenia. Emma se uită fix la bietul om până ce acesta se dădu înapoi, înclinându-se şi cerându-şi scuze în două limbi.

— Şi mai e ceva ce-l deranjează pe Banks, zise DeMarco.

— Da?

— Da. Patrick Donnelly. Spune că reacţia lui Donnelly la biletul de avertizare a fost atipic. Habar n-am de cât timp este Donnelly director al Serviciului Secret, dar…

— De mult timp, replică Emma.

— … Dar, conform celor spuse de Banks, Donnelly nu are reputaţia unui tip care să se pună într-o situaţie riscantă, mai ales pentru agenţii săi. Banks spune că a fost surprins de faptul că Donnelly nu a încercat să anuleze excursia la râul Chattooga doar ca să-şi apere fundul. Putea măcar schimba agenţii alocaţi cercului interior, dar nu a făcut nici asta.

— Sunt de acord, zise Emma. Aşadar, de ce nu a făcut-o?

— Banks nu ştie, dar ăsta este doar un alt amănunt care are darul de a-l enerva.

— Îţi spun eu altceva care m-ar enerva în locul lui Banks, zise Emma.

— Ce anume?

— De ce persoana care a scris biletul nu l-a trimis lui Donnelly, tipul care conduce Serviciul Secret, în loc să i-l trimită lui Banks?

— Nu m-am gândit la asta, recunoscu DeMarco.

Emma tăcu preţ câteva clipe înainte de a relua:

— Şi atunci de ce nu sună Banks la FBI ca să le povestească despre bilet şi să-i lase pe ei să ancheteze?

— Spune că nu e dispus să dezlănţuiască un uragan media despre implicarea Serviciului Secret în tentativa de asasinat bazându-se doar pe instinctele lui. Şi mai ales nu e dispus să facă asta acum, după ce s-a găsit biletul de sinucigaş al lui Edwards.

— Ca atare, vrea ca tu să te ocupi de asta, în locul FBI-ului?

— Da. Cel puţin eu nu le voi vinde povestea celor de la Post. Mă rog, poate că nu.

— Cred că eşti ceva mai mult decât nimic, murmură Emma.

— Mulţumesc pentru votul de încredere, domniţă Emma, dar, ca să fiu sincer, sunt de acord cu tine şi asta i-am spus lui Mahoney. Imediat însă ce i-am spus că Donnelly se comporta bizar în povestea asta, a insistat să mă implic.

— Ce are Mahoney împotriva lui Donnelly?

— Habar n-am. Şi mai e un lucru: Banks nu crede că Donnelly a dispus ca biletul să fie analizat.

— Crede că Donnelly l-a minţit?

— Da. Lui Banks i se pare că nu a trecut timpul necesar pentru ca biletul să fie verificat – dacă era vorba de analize ADN, interogări de persoane şi chestii de genul ăsta. Iar când i-am povestit lui Mahoney despre asta, şi-a ciulit urechile alea mari.

— Din ce am auzit despre Donnelly, zise Emma, presupun că orice este posibil. Îşi trecu o mână prin părul tuns scurt, gândindu-se la tot ce aflase de la DeMarco. Spune-mi ceva, Joseph. Biletul spunea că acel cerc interior a fost „compromis“, ce naiba o mai fi însemnând şi asta. Cum anume ar fi putut fi compromisă securitatea preşedintelui de către vreunul dintre agenţii Serviciului Secret?

— Bună întrebare, Emma. Habar n-am. Cu siguranţă l-au protejat în momentul începerii împuşcăturilor, iar data şi locul excursiei nu au fost secrete de stat. Iar dacă FBI-ul ar fi descoperit o greşeală clară în procedurile Serviciului Secret, chestia asta s-ar fi aflat de mult la ştiri. Deocamdată nimeni nu dă vina pe cei de la Serviciul Secret pentru vreo eroare majoră, neglijenţă în serviciu sau altceva. Cel puţin nu încă.

— Ei bine, zise Emma, luându-şi poşeta, toate astea sunt foarte interesante, Joe, dar, aşa cum spuneam mai devreme, mă aşteaptă o prietenă încântătoare. Mai doreşti şi altceva?

— Mda. Ce-ar fi să-ţi rogi amicii să verifice un pic dosarul lui Mattis? Să vadă dacă-l cunoştea pe Harold Edwards. Să-i verifice finanţele, trecutul, chestii de genul ăsta.

— Este agent al Serviciului Secret, drăguţă. Mă îndoiesc că se poate descoperi ceva în bazele de date.

— Trebuie să cercetam.

— Să cercetăm?

DeMarco clătină disperat din cap.

— De ce naiba vrea Mahoney să mă agit cu aşa ceva, Emma? Dacă are chef să-i dea dureri de cap lui Donnelly, nu trebuie decât să strecoare rahatul ăsta celor de la Post.

— Cred că Speakerul mizează pe o carte mare, iubitule. Nu cred că el e convins că acest Mattis sau altcineva din Serviciul Secret a fost implicat. Însă speră să fie aşa. Şi dacă aşa stau lucrurile, atunci îl poate distruge pe Patrick Donnelly – nu doar să-l irite cu nişte articole răuvoitoare din presă.

— Blestematul ăla de Mahoney! exclama DeMarco.

— Hai, Joe, termină cu scâncetele şi hai să plecăm de aici. Va trebui să mă duci undeva unde se vând căpşune proaspete.