ARME

— Aceasta este o armă pentru un soldat adevărat, spuse sergentul, un Colt 44. Sunt o mulțime, rămășițe din războiul civil american. Face o gaură obișnuită și se poartă chiar bine – un fluieraș ceva mai greu de un kilogram. Dacă ar fi o armă cu un singur foc, atunci ar fi un pistol. Arma aceasta vă dă șase gloanțe care sunt încărcate într-un cilindru rotativ, de aceea este un revolver. Ați înțeles?

Le arătă cum se mișca mica pârghie în cadru, pentru ca toba să poată fi scoasă de acolo pentru curățare.

Lada pe care o cărase Miguel mai conținea și alte bucăți de material și curând tinerii erau ocupați să îndepărteze pelicula de ulei care protejase armele.

Josep trecu de mai multe ori cu cârpa peste metalul folosit și curățat, astfel încât oțelul tocit strălucea. Avea senzația neplăcută că aceasta era o armă care fusese descărcată în luptă, o unealtă mortală care rănise și ucisese bărbații și îi era cu mult mai teamă de ea decât îi fusese de câinele lui Ángel.

Sergentul mai împărți și alte ustensile din lada lui Miguel: pentru fiecare tânăr, un fel de ciorap plin cu pulbere neagră, o pungă grea cu gloanțe, una goală cu un mic tub închis de piele la un capăt, un castronel cu unsoare, un băț de curățat, un săculeț cu mărunțișuri care arătau ca niște căpățâni ascuțite de zahăr, dar erau mai mici decât unghia de la degetul mic al lui Josep, ca și două scule ciudate din metal, dintre care una se termina într-un capăt ascuțit.

Toate aceste lucruri au fost puse laolaltă cu armele în sacul de pânză. Sacii aveau corzi pe care tinerii trebuiau să și le treacă în jurul gâtului și astfel au fost duși în poiana din spatele viei lui Calderon. În haine de lucru în locul uniformelor, încă arătau stângaci și nemilitar, dar armele le dădeau o senzație de putere și importanță. Sergentul îi duse într-un marș de o oră către o altă poiană, unde zgomotul focurilor de armă să nu stârnească nici vorbărie, nici neliniște.

Acolo le arătă cum se trage cocoșul, până când este angrenat și pe jumătate încordat, astfel ca dispozitivul de tragere să fie în poziție de siguranță și să nu poată fi acționat.

— Explozia a treizeci de granule de praf de pușcă este necesară pentru ca gloanțele de plumb să iasă pe țeavă, spuse sergentul. Când sunteți sub foc, n-aveți timp să numărați fiecare bob din pulbere sau să dansați o sardana înceată și, de aceea…

Ridică tubulețul de măsurat făcut din piele.

— Vărsați repede pulberea în tubulețul acesta care conține cantitatea exactă și răsturnați-l apoi într-o cameră a cilindrului. Pe urmă puneți un glonț și trageți în jos presa, pentru ca pulberea și glonțul să facă priză. Puțină unsoare pe glonț și căpățânile acestea mici – care explodează când le întâlnește cocoșul – sunt așezate la capătul din spate al camerei cu dispozitivul de aplicare pe așa-numitul piston, știftul de aprindere. Tobele se pot învârti cu mâna și camerele se pot încărca una după alta. În luptă, un soldat trebuie să fie în stare să încarce toate cele șase camere în mai puțin de un minut. Trebuie să exersați asta încontinuu, și acum, fiecare începe să-și încarce arma, spuse el.

Erau înceți și neîndemânatici și credeau că nu vor învăța niciodată. Pena mergea printre ei în timp ce executau manevrele, punându-i pe unii să golească camera și pe alții s-o încarce. După ce s-a asigurat că toate revolverele fuseseră încărcate corespunzător, își luă cuțitul și scrijeli un semn în coaja unui trunchi de copac. Pe urmă se așeză la șase, șapte metri distanță de pom, ridică arma și trase repede șase focuri de armă unul după altul. Pe trunchi apărură șase găuri. Unele găuri se atingeau și altele erau la o distanță nu mai mare de două grosimi de deget una de alta.

— Xavier Miro, spuse sergentul.

Palid la față, Xavier luă poziție în fața pomului. Mâna îi tremura când ridică arma.

— Trebuie să ții revolverul strâns în mână, dar să exerciți doar o slabă presiune pe dispozitivul de tragere. Gândește-te la un fluture care se oprește pe o frunză. Gândește-te la vârful de deget care mângâie cu cea mai mare băgare de seamă o femeie.

Totuși cuvintele nu-și atinseră scopul în privința lui Xavier. Degetul lui trase de șase ori de dispozitivul de tragere, arma tremură și se smuci în mâna lui insensibilă, iar gloanțele nimeriră în josul copacului.

Jordi Arnau era următorul și nici lui nu-i reuși mai bine. Se mai înfigea totuși câte un glonț în trunchiul copacului, dar probabil că era mai mult din întâmplare.

— Álvarez.

Acum se așeză Josep în fața copacului. Când întinse brațul, ura pe care deja o simțea pentru acea armă îi înțepeni brațul, dar pe urmă îi veniră iar în minte cuvintele sergentului și se gândi la Teresa în timp ce mângâia dispozitivul de tragere. La fiecare împușcătură, țeava armei împroșca fum, foc și scântei, da parcă Josep ar fi fost Dumnezeu, ca și cum mâna lui ar fi azvârlit tunete și fulgere. Patru găuri noi apărură în grupul celor pe care împușcăturile lui Pena le lăsaseră în trunchiul copacului. Altele două erau la nu mai mult de trei centimetri distanță de celelalte.

Josep stătea acolo nemișcat.

Uimit și rușinat, constată deodată că avea o umflătură în pantaloni, care putea fi observată și de alții, dar nimeni nu râse.

Și lucrul care îl zăpăcea de tot: când se uită la sergentul Pena, văzu că acesta îl privește cu viu interes.