În timpul uneia dintre bătăliile duse în Transilvania împotriva Habsburgilor, el s-a strecurat afară din încăierarea generală, pentru a-şi uşura maţele, dar s-a trezit atacat de un soldat austriac, „drept care am făcut pleosc în propria-mi murdărie”. În timp ce se luptau corp la corp, cei doi „s-au dat de-a berbeleacul” prin excrementele eroului nostru, până ce „aproape că m-am transformat în martirul căcăcios”. În final, Evlia a reuşit să-l ucidă pe păgân şi să-şi tragă înapoi nădragii pe el, „dar eram ud leoarcă, şi de sânge, şi de necurăţie, aşa că nu m-am putut abţine să nu izbucnesc în râs, văzându-mă în chip de Ghazi (războinic islamic) puturos”. După aceea, i-a prezentat capul celui ucis paşalei sale, care a spus: „Evlia, dragul meu, mi se pare mie sau puţi a scârnă?” Ofiţerii „s-au prăpădit de râs”, iar paşa i-a dat lui Evlia cincizeci de bani de aur şi o pafta de argint pentru turban.