Partea a patra
ISLAMUL
Mărire Celui care l-a dus pe robul Său în timpul unei nopţi de la moscheea Al-Haram la moscheea al-Aqsa.
Coranul, 17.1
Apostolul lui Allah, însoţit de Gabriel, a fost dus la Ierusalim, unde i-a găsit pe Avraam şi pe Moise şi pe ceilalţi profeţi.
Ibn Ishaq, Sirat Rasul Allah
Un domnitor nu era socotit calif decât dacă avea sub stăpânire şi Moscheea Sfântă [de la Mecca], şi Moscheea din Ierusalim.
Sibani, Fadail
O zi la Ierusalim e ca o mie de zile, o lună ca o mie de luni şi un an ca o mie de ani. Să mori acolo e ca şi când ai muri în prima sferă cerească.
Kaab al-Ahbar, Fadail
Un păcat săvârşit [în Ierusalim] este egal cu o mie de păcate, iar o faptă bună, cu o mie de fapte bune.
Khalid bin Madan al-Kalai, Fadail
Allah, fie lăudat, a spus despre Ierusalim: Tu eşti Grădina Edenului pentru Mine, pământul Meu sfinţit, pe care l-am ales.
Kaab al-Ahbar, Fadail
O, Ierusalime, ţi-l voi trimite pe slujitorul meu Abd al-Malik ca să te clădească din nou şi să te împodobească!
Kaab al-Ahbar, Fadail