- [←138]
-
Adelaida era cea de-a treia soţie a lui Roger de Hauteville, unul dintre remarcabilii fraţi normanzi care, sub conducerea lui Robert Guiscard, îşi construiseră propriul imperiu în sudul Italiei şi în Sicilia. Acolo, Roger, acum conte de Sicilia, a creat un regat cosmopolit unic, care se întindea din Sicilia până în nordul Africii: în timp ce cruciaţii îi masacrau pe musulmani, Roger practica toleranţa, comanda o armată de sarazini, guverna din palate arăbeşti şi avea comandanţi arabi. Comandantul-şef se numea Emirul Emirilor (sau Amiratus), care adesea prelua comanda impresionantei lui flote: de aici provine termenul „amiral”. (Nu e de mirare că Roger a fost rezervat cu privire la cruciadă – deşi doi dintre comandanţii primei cruciade, Bohemond, prinţul Antiohiei, şi tânărul Tancred, prinţul Galileii, făceau parte din familia de Hauteville.) La moartea lui, văduva italiană Adelaida a devenit regent, iar fiul ei Roger al II-lea a devenit mai târziu strălucitul rege al Siciliei normande aflate la apogeu, cu o înfloritoare cultură arabo-greco-normandă, o puternică forţă navală şi un prosper comerţ mediteraneean.