Capitolul XXI

Baxter se ridicase din patul său de spital şi făcea gimnastică atunci când infirmiera îi anunţă pe J şi lordul Leighton. Urcă din nou în patul său, şchiopătând puţin de piciorul drept. Genunchiul era aproape complet vindecat şi nu mai avea motive să stea în micul spital al complexului subteran. Însă acesta era obiceiul: de fiecare dată când se întorcea din Dimensiunea X îl ţineau sub observaţie, îi făceau un examen medical complet de rutină şi îl interogau. Uneori revenise cu nişte răni sau nişte maladii care l-ar fi răpus în câteva ore sau câteva zile.

J şi lordul Leighton îi strânseră mâna şi J îl examină din cap până-n picioare cu un aer patern.

— Ce face genunchiul, Richard?

— Fără probleme, este aproape normal.

— Perfect. Atunci te poţi pregăti să părăseşti spitalul de îndată ce medicii îşi vor da acordul. Şi să-ţi iei câteva zile de concediu pe deplin meritate.

Baxter se miră.

— Credeam că vroiaţi să vă ajut în organizarea noului centru de antrenament, chiar după întoarcerea mea.

Leighton mormăi:

— Pentru moment nu-i chiar atât de necesar. La urma urmei… în sfârşit… Nu te putem epuiza fără să-ţi acordăm un pic de concediu.

Bătrânul savant, contrar obişnuinţei sale, părea mai puţin sigur pe el şi de ceea ce spunea. Baxter se întrebă ce mesaj secret se ascundea în spatele unui comportament atât de insolit. J zâmbi larg.

— Haide, haide, bunul meu prieten, să fim sinceri cu Richard. El are dreptul să ştie totul. Vrei să-i spui tu sau vrei s-o fac eu?

Prin urmare, exista într-adevăr un motiv pentru situaţia jenantă în care se afla lordul Leighton. Probabil se ivise ceva ce se opusese proiectului centrului. Leighton zâmbi vag, tuşi uşor şi în cele din urmă spuse:

— La drept vorbind, Richard, există un mic scandal în legătură cu centrul nostru.

Baxter ridică din sprâncene şi se nelinişti imediat.

— O problemă de securitate? Cineva a trădat?

— Nu, nu, nimic asemănător. Este mai mult ceva… personal. Ştii, aveam un arhitect, perfect abilitat pentru munca secretă, gata să ne prezinte planurile sale pentru restaurarea casei. Puteam avea deplină încredere în el. Însă din păcate… ancheta noastră de securitate… ancheta de securitate a MI6…

J îi aruncă o privire ironică lordului Leighton care, lucru extraordinar, se încurcă.

— Hm!… Ancheta de securitate ne-a dezvăluit un detaliu din viaţa acestui… hm!… Domn.

— Deci? făcu Baxter, căruia chestiunea începea să i se pară interesantă.

— Ei, bine, el avea o amantă… foarte tânără, aproape adolescentă, în Soho. Şi soţia sa a aflat. O situaţie absolut dezolantă pentru ea, trebuie s-o recunoaştem.

— Fară nici o îndoială.

Totuşi, după comportamentul adoptat de lordul Leighton, aceasta nu era totul.

— S-ar părea că ea l-a urmărit în Soho, l-a surprins cu fata şi i-a omorât pe amândoi cu satârul de bucătărie.

Această explicaţie fu pronunţată precipitat, dintr-o singură suflare, după care lordul Leighton oftă profund şi îşi şterse fruntea de sudoare cu o batistă murdară.

— Aşadar, continuă J în locul său, proiectul este provizoriu în pană. Am reuşit să muşamalizăm afacerea şi să ascundem presei soarta sărmanului imbecil. Dar trebuie să înţelegi că este o situaţie teribil de jenantă.

Baxter izbucni în râs.

— Înţeleg foarte bine. Mai cu seamă în ceea ce-l priveşte pe arhitect. Poate că ar fi trebuit să se propună voluntar pentru Proiectul Dimensiunea X. Acest ordinator blestemat este uneori foarte comod pentru a pune un tip la adăpost de nişte femei geloase!

Leighton şi J îl priviră pe Baxter cu oarecare curiozitate. Acesta înţelese că ei încă nu avuseseră ocazia să asculte înregistrările raportului său. Prin urmare, le explică în ce situaţie se afla exact în momentul întoarcerii sale, împărţit între Mir-Kasa şi Ye-Jaza. Leighton catadicsi să râdă scurt, iar J să zâmbească şi mai scurt.

— În acest caz, suntem bucuroşi că te-am readus înapoi la timp.

— Şi eu sunt foarte fericit că m-am întors.

Ceea ce reprezenta un adevăr indiscutabil.