Capitolul X

Primul rezultat al numirii lui Baxter în postul de Intendent al Reginei fu că Nris-Pol, predecesorul său, se transformă dintr-un simplu sceptic zeflemitor într-un duşman activ şi confirmat.

Baxter nu putea deloc să-i poarte pică pentru aceasta. Să faci parte din Consiliul Înţelepciunii şi s-o vezi pe regină înlăturându-te era deja destul de iritant. Să vezi un om apărut literalmente de nicăieri ridicat nu numai la rangul de erou, ci şi în propriul tău post, era şi mai rău. Şi mai rău decât toate era s-o vezi pe regină explicând de ce era numit acest nou-venit şi nou erou. Uzanţele şi bunele maniere o obligau să-şi mascheze uşor motivele, însă nimeni nu se putea înşela. Nris-Pol era înlăturat din intendenţă şi din patul reginei pentru că Baxter-Liza făcea mai bine dragoste. Nris-Pol era un bărbat mândru şi dispoziţia sa deveni la fel de morocănoasă ca cea a unui urs înfometat.

Cu toate acestea, nu putea face nimic decât să bombăne, să bodogănească şi să răspândească zvonuri insidioase. În numele legii, tradiţiei şi bunului simţ, intendenţa era la discreţia totală a reginei. Bunul simţ era fară îndoială considerentul principal, deoarece una dintre îndatoririle intendentului era satisfacerea pasiunilor Măreţiei Sale. Cu unele regine aceasta era o bagatelă. Cu altele, precum Mir-Kasa şi mama sa Ben-Kasa, aceasta era o misiune pretenţioasă, care-i epuiza pe majoritatea intendenţilor. Prin urmare, fie că legea o stipula sau nu, preferinţele reginei aveau întâietate. Orice Consiliu al Înţelepciunii care ar fi neglijat acest fapt s-ar fi dovedit extrem de lipsit de virtutea al cărei nume îl purta.

Încetul cu încetul, Baxter începu să-şi dea seama despre modul în care se desfăşurau lucrurile în Turnurile din Melnon.

Cel puţin, în Turnul Şarpelui. Fiecare turn îşi avea conducătorii săi, regulile sale, rivalităţile sale. Iar Turnul Leopardului se deosebea şi mai mult de celelalte. Baxter încă nu descoperise care erau aceste deosebiri şi nu credea că-şi putea permite s-o întrebe pe Mir-Kasa. Cel puţin pentru moment.

Dar în ceea ce priveşte problemele Poporului Inferior şi Poporului Superior din Turnul Şarpelui ea se dovedea foarte elocventă.

— Cei din Poporul Inferior se reproduc ca nişte animale. Acolo jos, la nivelele inferioare, se împerechează la grămadă, cu oricine şi oricum.

Baxter se aventură să întrebe:

— Eşti foarte sigură că e din vina lor?

Regina îl privi de parcă faţa sa s-ar fi acoperit brusc de pete galbene şi verzi.

— Fii atent, prea vorbeşti ca Bryg-Noz. El repeta întruna că Poporul Inferior este mizerabil pentru că noi îl obligăm să trăiască în condiţii mizerabile şi multe alte prostii de genul acesta. Actuala generaţie a Poporului Inferior nu este bună de nimic. Dar cu timpul… da, cu timpul vom vedea.

Ceea ce urma să se petreacă „cu timpul” se referea evident la proiectele secrete ale lui Mir-Kasa. Şi era evident că, printre schimbările în ordinea lucrurilor din Melnon pe care le putea gândi regina, ajutorul oamenilor din Poporul Inferior cu siguranţă nu-şi găsea locul.

— De ce toată lumea sare în sus şi urlă de groază sau de furie când cineva vorbeşte despre ajutorul care ar putea fi dat Poporului Inferior?

— Este absolut normal! În toate turnurile, cu excepţia celui al Leopardului, Poporul Inferior este cu mult mai numeros decât cel Superior, de cel puţin cinci ori mai mulţi. Datorită înţelepciunii de Război, Poporul Superior nu are decât săbiile şi baghetele sale de administrare a pedepsei. Şi nu există decât aproximativ o baghetă la zece oameni. Dacă vreodată cei din Poporul Inferior şi-ar închipui că noi îi respectăm sau ne temem de ei, ar putea să se întrebe de ce trăiesc în asemenea condiţii. Chiar le-ar putea veni ideea să ocupe nivelele superioare pentru a ne ataca. Şi în acest caz am fi obligaţi să-i ucidem pe toţi înainte ca ei să facă acelaşi lucru cu noi.

— Înţeleg.

— Într-adevăr, Baxter? Uneori îmi pun întrebări. Dar nu contează. Dacă faci ceea ce vreau, nu-mi pasă de ceea ce crezi. Numai păstrează-ţi gândurile pentru tine.

Era un sfat pe care Baxter şi-l dădea adeseori de la sosirea sa în această dimensiune. Însă devenea din ce în ce mai dificil să-l urmeze. Se hotărî să schimbe conversaţia, cel puţin parţial.

— Oare întreţinerea întregului Popor Inferior nu necesită cheltuieli îngrozitoare? Mi se pare că trebuie să existe metode mai puţin costisitoare pentru a face să se execute puţinele munci pe care par să le îndeplinească.

Bineînţeles, eforturile sale de a discuta logic fură în van. Mir-Kasa inspiră zgomotos pe nas şi spuse cu dispreţ:

— Din nou spui nişte prostii. Ce vom deveni fără Poporul Inferior care să ne servească? Şi ce poate câştiga la noi o persoană în afara dreptului de a avea mai mulţi servitori din Poporul Inferior? Înţelepciunea de Război reduce preţul războaielor noastre, iar Înţelepciunea de Pace ne reduce necesităţile. Dacă n-am avea de chinuit şi comandat Poporul Inferior, am risca să dăm războaie mai importante. Poate că am vrea să ne îmbrăcăm cu toţii diferit, sau să încercăm să avem mai multă mobilă, sau să avem o masă mai copioasă decât vecinii noştri. N-am putea supravieţui mult timp în acest mod.

Baxter nu reuşi să reziste tentaţiei de a face observaţia că în Anglia se trăia foarte bine astfel.

— Da şi nu aveţi Popor Inferior în Anglia, dacă ar fi să-ţi dau crezare. Ei bine, n-aveţi nevoie de el. Însă noi avem. Fără Poporul Inferior, Turnurile din Melnon s-ar prăbuşi în praful şi mărăcinişurile Pământului Necultivat şi oamenii ar uita în curând că aici s-a înălţat Melnonul.

Baxter începea să creadă că prăbuşirea şi uitarea erau tot ceea ce merita Melnonul. Nu era sigur că ar exista în unul din cele şapte turnuri ceva care merita osteneala de a fi luat cu sine, învăţat sau chiar cercetat. Viaţa acestor oameni părea a fi un şir monoton de războaie, de politică şi intrigi meschine, de mese lipsite de gust (nouăzeci de varietăţi de produse sintetice) şi de încercări neputincioase de a se distinge prin îmbrăcăminte, atâta timp cât era ilegal să porţi o altă culoare decât cea a propriului turn. Era un miracol că toţi locuitorii celor şapte turnuri nu muriseră demult de plictiseală.

Cu excepţia amorului cu regina, Baxter n-avea mare lucru de făcut. Îndatoririle sale de intendent erau neînsemnate; nişte maiştri profesionişti dădeau toate ordinele necesare pentru ca totul să meargă bine. Efectuă totuşi o reformă, numind un maistru de prim rang pentru „administrarea” celor vinovaţi din Poporul Inferior, în loc să se ocupe personal de aceasta, după cum cerea tradiţia. Trebuia să-şi mărturisească faptul că nu era suficient de insensibil pentru a-i privi pe oameni răsucindu-se şi urlând sub zvâcnirile baghetei. Dar nu putea, bineînţeles, să-i facă o asemenea mărturisire lui Mir-Kasa. Prin urmare, îi ţinu un lung discurs despre onoarea de războinic aşa cum era aceasta înţeleasă în Anglia.

— Ar fi contrar onoarei, demnităţii şi gloriei mele să folosesc bagheta. Aceasta nu-i o armă de războinic, deoarece nu poate fi folosită împotriva unui bărbat sau unei femei care vrea să lupte sau să fugă. Nu-i decât un instrument de pedepsire (era să zică de tortură) şi de execuţie a criminalilor. Nu poate fi nimic altceva.

— Aşa crezi, ai? De aceea i te împotriveşti?

Simţind că Mir-Kasa îşi bate joc de el, Baxter aprobă încet. Ea zâmbi.

— Poate că într-o zi te voi face să-ţi schimbi părerea.

— Mă îndoiesc.

— Nu mă miră. Ai nişte idei fixe despre bine sau rău. Prea fixe, uneori. Însă cred că într-o bună zi bagheta te va face să le dai uitării şi vei fi foarte surprins să ţii una în mână.

Îi adresă un nou zâmbet enigmatic şi îi luă mâinile pentru a le lipi de sânii săi. Timp de câteva zile Baxter se întrebă ce dorise să spună şi apoi uită aproape cu desăvârşire această întâmplare.

Având destul timp liber, reuşi să exploreze turnul, cel puţin nivelele rezervate Poporului Superior. Îl interesau mai ales sălile de lucru, unde nişte maşinării complexe produceau toată alimentaţia, toată îmbrăcămintea, toate celelalte necesităţi, pornind de la elementele de bază care proveneau Dumnezeu ştie de unde. Baxter nu credea că actualii locuitori ai turnurilor erau capabili să fi creat această tehnologie avansată, însă trebuia să recunoască faptul că se foloseau foarte bine de ea. Muncitorii, clasa inferioară a Poporului Superior, păreau să fie şi cei mai rezonabili.

Aveau loc de asemenea reuniuni ale Consiliului Înţelepciunii. Acesta era alcătuit din cinci mari demnitari ai turnului – Primul Războinic, Primul Scrib, Primul Chirurg, Primul Maistru, Primul Muncitor, precum şi din şase femei care reprezentau restul Poporului Superior. Acestea erau alese în fiecare an. După ce le văzuse şi le auzise, Baxter presupuse că erau probabil alese după numărul bărbiilor lor şi după numărul de cuvinte pe care le puteau pronunţa pentru a nu spune nimic.

Pe parcursul celei de-a doua reuniuni, avură de judecat un războinic pentru încălcarea Înţelepciunii de Război. Acesta era acuzat că încercase să treacă în spatele adversarului în timpul războiului din ajun. Nefericitul încercă să se apere, însă fu redus la tăcere de înjurăturile furioase ale Primului Războinic. Fusese condamnat să fie despuiat public de armura şi armele sale, să îndure zece minute, de administrare medie (de asemenea, în public) şi să fie apoi exilat pentru totdeauna în Poporul Inferior. După ceea ce Baxter auzise povestindu-se o dată ce păţeau prizonierii, nu era o pedeapsă neobişnuită, nici extrem de severă.

Seara nu se putu abţine să nu vorbească despre aceasta cu regina.

— Oare este într-adevăr înţelept de a trimite atâţia războinici şi oameni capabili din Poporul Superior în rândurile Poporului Inferior? La urma urmei, aceştia nu-şi pierd capacităţile dacă sunt exilaţi. Mi se pare că există un risc; într-o zi sau alta ei s-ar putea uni şi-ar putea găsi o căpetenie şi or să ridice Poporul Inferior la revolta care vă sperie atât de mult pe toţi.

Mir-Kasa izbucni într-un hohot de râs aspru:

— Nu înţelegi construcţia minţii Poporului Superior, Baxter. Coborârea printre oamenii Poporului Inferior le distruge spiritul şi capacităţile. Nu mai sunt decât nişte umbre ale lor, se scufundă şi mai jos decât Poporul Inferior.

Pentru urechea expertă a lui Baxter aceste cuvinte nu părură totuşi atât de infailibile. Mir-Kasa părea mai degrabă să ţină un discurs la o adunare publică decât să exprime ceea ce credea cu adevărat. Nu se putu abţine să nu-şi pună întrebări şi să intre la bănuieli.

Acestea se confirmară. Într-o seară, după opt zile, Mir-Kasa în persoană îl conduse pe Baxter către nivelele inferioare. Şi în aceeaşi noapte află în sfârşit detaliile planurilor lui Mir-Kasa cu privire la Melnon, la turnul său, la Poporul Superior şi Inferior.