Capitolul XIV

Îl găsiră pe Bryg-Noz jos de tot, într-o cămăruţă mică, de lângă vasta sală unde Baxter asistase la demonstraţia baghetelor mari. Generalul armatei clandestine a lui Mir-Kasa se ridică pentru a-l întâmpina, cu mâna întinsă.

— Fii binevenit în rândurile noastre, Baxter-Liza. Sau este prea devreme să fii acceptat printre noi?

El făcu un gest scurt şi câţiva oameni rezemaţi de perete se ridicară, scoţând săbiile din teacă. Baxter izbucni în râs.

— S-ar putea spune că nu ai mai multă încredere în mine decât am eu în tine. Am lăsat-o pe Kun-Rala să mă conducă aici pentru că nu aveam nici un chef să mor imediat. Iar acolo sus, exact asta riscam să fac. Erau peste doisprezece tovarăşi ai lui Nris-Pol care loveau în uşă când am coborât.

Un semn cu capul al lui Kun-Rala confirmă aceste cuvinte. Bryg-Noz îl examină un moment pe Baxter, apoi oftă şi se întoarse spre oamenii săi care îşi băgară la loc săbiile în teacă.

— Ai face bine să ne povesteşti ce s-a întâmplat astăzi, Baxter. Povesteşte totul, ce-ai chibzuit, ce ai văzut şi ai auzit tu personal.

El nu se lăsă rugat. Faţa lui Bryg-Noz se alungi tot mai mult pe parcursul povestirii. Baxter văzu lacrimi strălucind în ochii lui Kun-Rala şi şiroind pe obraji. În fundul camerei, unul dintre oameni înjură încetişor. În cele din urmă Baxter tăcu şi Bryg-Noz scoase un nou suspin.

— Afurisită istorie, Baxter. Acum spune-mi cum înţelegi proiectele reginei Mir-Kasa… referitoare la viitorul Melnonului.

— Probabil că le-ai auzit destul de des.

— Da, fară nici un dubiu. Însă vreau să ştiu ce crezi tu despre ele. Poate că le-ai auzit şi înţeles în alt mod decât mine.

Baxter îi spuse sincer. Pe măsură ce vorbea, vedea cum ochii lui Bryg-Noz se rotunjeau şi îşi pierdeau expresia plictisită. În sfârşit acesta se ridică şi începu să meargă încolo şi încoace, cu un zâmbet larg pe buze.

— Înţeleg. Înţeleg foarte bine. Şi tu crezi că pe Mir-Kasa n-o preocupă decât propria sa putere şi nici într-un caz Poporul Inferior sau viitorul Melnonului cu un singur popor unit?

— Mi se pare că aceasta este la fel de vizibil precum Turnurile din Melnon în câmpie, replică Baxter categoric.

Bryg-Noz veni spre el şi îi puse ambele mâini pe umeri.

— Atunci cred că ne înţelegem. Dacă ai fi crezut că Mir-Kasa se interesează cu adevărat de altceva în afară de propriul său viitor… dar nu contează. Vreau să te întreb un lucru. Ai vrea să ni te alături şi să ne ajuţi să facem din Melnon un oraş liber, cu un popor liber, nici Superior, nici Inferior? Să punem capăt războaielor, să punem capăt Înţelepciunii de Război, Înţelepciunii de Pace, să nu ne mai folosim cunoştinţele doar în beneficiul anumitor persoane?

— Programul mi se pare ambiţios.

— Şi este. Însă ce putem face altceva? Astăzi Melnonul este strâns într-un lanţ. Dacă putem sparge acest lanţ, să-l înlocuim cu ceva mai bun…

— Oare puteţi?

— Nimic nu ne împiedică să încercăm, zise Bryg-Noz cu simplitate.

Dacă Bryg-Noz ar fi răspuns altfel, Baxter s-ar fi alăturat acestei mişcări pentru „a face din Melnon un oraş al popoarelor libere”, însă numai pentru a-şi salva pielea până la întoarcerea sa în Dimensiunea Normală. De preferinţă, cu una dintre baghetele mari subsuoară, dar înainte de toate viu. Era aproape tot ce putea spera să aducă din această dimensiune de fanatici legaţi de regulamente.

Dar Bryg-Noz era cinstit şi nu-şi făcea iluzii cu privire la posibilitatea de a mătura trecutul Melnonului şi a-i construi de unul singur viitorul. Însă vroia într-adevăr să încerce. Şi acest gen de revoluţionari îi plăcea lui Baxter. Dacă Bryg-Noz ajungea să domnească asupra Melnonului, existau şanse mari ca turnurile să nu schimbe o tiranie sângeroasă cu alta.

După ce şi-au pecetluit acordul cu o strângere de mâini, cei doi bărbaţi se aşezară şi Baxter primi în sfârşit explicaţia pe care o aştepta de când Kun-Rala îl târâse după ea pe scară.

Regina Mir-Kasa nu bănuia tot ceea ce Bryg-Noz şi ai săi aveau de gând să facă cu armata sa personală. Răsculaţii erau de acord să meargă cu ea până la un anumit punct; nu vroiau nimic altceva decât să răstoarne Poporul Superior al celorlalte turnuri. Acţiunea avea să fie sângeroasă, dar ce era de făcut? Numai când Turnul Şarpelui avea să domnească asupra Melnonului, atunci suverana sa avea să se pomenească… în şomaj.

Urmărindu-şi cele două scopuri, Bryg-Noz şi tovarăşii săi făceau recruţi atât printre membrii Poporului Inferior, cât şi printre cei ai Poporului Superior, surghiuniţi de către Mir-Kasa. În locul celor două sute anunţaţi, aveau peste patru sute de partizani de încredere şi o listă de simpatizanţi de patru ori mai lungă.

Acestea fuseseră planurile până în prezent. Însă cu Nris-Pol pe picior de război, trebuiau evident făcute schimbări. Dacă Nris-Pol poseda deja puterea despre care vorbea Baxter, acesta era sfârşitul securităţii subterane a celor din Poporul Inferior. El putea, la fel de uşor ca regina Mir-Kasa, să trimită aici spioni. Iar când ar fi descoperit ceea ce se întâmpla, i-ar fi fost uşor s-o acuze pe regină de trădare. Baxter constatase urmările unei asemenea acuzaţii. Mir-Kasa ar fi avut noroc scăpând cu viaţă, iar Nris-Pol ar fi domnit asupra Turnului Şarpelui.

Atunci avea să găsească cu siguranţă sala de lucru unde erau depozitate baghetele mari. Ce ar putea face un om cu sute de baghete capabile să dezintegreze un războinic de la cincizeci de metri sau mai mult era evident. Aveau să moară zeci de mii de oameni, atât din Poporul Superior, cât şi din cel Inferior, de îndată ce avea să pornească la cucerirea Melnonului, fie că ieşea sau nu învingător.

În consecinţă, Turnul Şarpelui nu mai putea adăposti mişcarea. Erau nevoiţi să fugă cu arme şi bagaje.

— În Turnul Leopardului? întrebă Baxter.

Bryg-Noz tresări de mirare.

— Cum ai ghicit?

— Zău, am şi eu ochi să văd. Parcă ar vrea cu orice preţ să se deosebească de celelalte turnuri. Şi am auzit discuţii. Se spune că Leoparzii îşi fac mai puţine griji cu privire la ierarhia dintre Poporul Superior şi Poporul Inferior.

— Este adevărat. Prin urmare, sunt singurii spre care ne putem îndrepta.

— Dar oare vor fi de acord să participe la un război împotriva tuturor celorlalte Turnuri din Melnon?

— Când le vom arăta baghetele mari şi când le vom povesti despre Nris-Pol… cred că cel puţin ne vor asculta. Cât despre a se lăsa convinşi, aceasta-i altă problemă. Dar înainte de toate trebuie să-i scoatem pe ai noştri din acest turn şi să-i ducem la Leoparzi.

Părea un lucru relativ simplu. O subterană pornea de la una dintre săli pentru a ieşi peste opt sute de metri în Pământul Necultivat. Aceasta exista de la construirea turnului şi fusese de multe ori folosită de grupuri secrete. Odată ieşiţi din tunel, nu le-ar fi fost deloc greu să meargă până la Turnul Leopardului. Ajunşi acolo, ar fi aşteptat dimineaţa şi ar fi cerut azil.

— Ar trebui să luăm cu noi câteva baghete mari, zise Baxter. Leoparzii vor vrea, desigur, să li se facă o demonstraţie. Şi apoi acestea ne vor fi de folos când ne vom întoarce în Turnul Şarpelui.

— Fără nici o îndoială, zise Bryg-Noz, însă Mir-Kasa nu ne-a dat decât una singură şi aceasta aproape că şi-a pierdut puterea. Este evident că nu are o încredere oarbă în noi.

— Pe cuvânt, în acest caz trebuie ca cineva să urce în sala de lucru şi să aducă câteva, în seara când vom părăsi turnul. Cine ştie unde se află, pentru a mă călăuzi? Deoarece ar fi mai bine să fiu eu cel care va merge încolo. Nu sunt de neînlocuit pentru voi, cunosc destul de bine nivelele superioare şi sunt probabil cel mai bun războinic din Turnul Şarpelui, dacă va avea loc o luptă. Însă nu cred că vom ajunge până acolo… Am mai făcut aşa ceva în Anglia în timpul călătoriilor mele şi am destulă experienţă.

— Vreau să te cred într-adevăr, Baxter-Liza şi accept oferta ta. Însă ai avea nevoie de un companion pentru a-ţi păzi spatele.

— Lasă-mă să-l însoţesc, Bryg-Noz, interveni Kun-Rala. Mă pot deghiza în războinic sau în maistru, iar Baxter în servitor. Aş putea să-i duc armele sub veşmintele mele şi el o ramă de transport pentru baghete.

— Foarte bine. Aşa veţi proceda amândoi în seara evadării. Acum trebuie să stabilim sarcinile tuturor celorlalţi.

Bryg-Noz nu se uită la Kun-Rala, după cum nu-i observă nici expresia ochilor când îl privi pe Baxter. Însă acesta o văzu bine.

Prin urmare, nu rămase foarte surprins când ea intră în aceeaşi noapte în mica încăpere mizerabilă, care îi fusese oferită. Era pe cale să adoarmă liniştit pe salteaua sa din paie, când uşa se întredeschise şi Kun-Rala se strecură în cameră. El tresări şi se ridică.

— Ce faci aici? o întrebă Baxter, fără a şti prea bine dacă era supărat sau înveselit.

— Nici eu nu prea ştiu ce fac în acest moment, replică ea cu un zâmbet viclean, însă ştiu ce voi face în curând.

Purta una dintre lungile tunici verzi ale celor din Poporul Inferior, un veşmânt mai degrabă urât şi diform, pe care îl îmbunătăţise cu o centură strânsă, care-i scotea în relief talia subţire şi sânii zvelţi. Baxter nu se putu abţine să nu-şi oprească privirea asupra lor şi, la rândul său, Kun-Rala îi parcurgea cu ochii întreg corpul. Bărbatul dăduse la o parte cuverturile şi era aşezat gol-puşcă pe saltea.

Ea se duse să închidă uşa, apoi veni să se aşeze lângă saltea.

— Eu… n-am avut deloc ocazia să fiu femeie, ştii. Am fost nevoită să fiu un războinic pentru cauza noastră… aproape din totdeauna. Sunt mândră de aceasta, însă mi-ar plăcea foarte mult să învăţ să fiu femeie, Baxter şi cred că m-ai putea învăţa foarte bine.

Baxter nu-şi putu împiedica simţurile să se trezească, dar se întrebă dacă era într-adevăr momentul.

— De ce acum, Kun-Rala? Noi…

— Noi putem muri poimâine seară. Poate că vom muri împreună, însă aceasta nu-i tot ceea ce aş dori să facem împreună. Vreau să mă înveţi cum să fiu femeie, înainte de a muri, dacă trebuie să mor în acea noapte… Te implor, Baxter-Liza!

Baxter nu mai avea nevoie să spună da, corpul său răspundea pentru el. Şi dacă Kun-Rala vroia să înveţe să devină femeie, ea ştia deja suficient pentru a recunoaşte excitarea unui bărbat, când aceasta bătea la ochi. Se lungi lângă el şi îl cuprinse în braţe. Baxter îi simţi supleţea şi căldura corpului sub tunica subţire şi propriul său corp spuse „da” şi mai viguros. Ea deveni conştientă de membrul tare care palpita lipit de ea şi un zâmbet îi tremură pe buze.

Mâinile lui Baxter dezlegară singure centura tunicii. Kun-Rala ridică braţele şi degetele lui Baxter merseră de-a lungul coapselor sale, sub rochie, mângâiară carnea fragedă, apoi, cu un gest scurt, smulseră tunica şi o aruncară într-un ungher. Kun-Rala nu purta nimic pe dedesubt şi în semiîntuneric corpul său părea să strălucească ciudat.

Acum mâinile lui Baxter puteau hoinări liber, smulgând gemete slabe atunci când se apropiau de punctele sensibile. Vârful sânilor era unul dintre acestea: bobocii de trandafir întunecaţi şi fini se ridicau la prima atingere uşoară. Kun-Rala lăsă să-i scape un slab „da” înăbuşit. Atunci Baxter zăbovi asupra sânilor săi pentru un timp mai lung, până când această stimulare o făcu să gâfâie, să geamă şi să se contorsioneze. În acelaşi timp, propriile ei mâini pipăiau neîndemânatic corpul lui Baxter. Dezmierdările lor erau ezitante şi stângace, însă delicate. Însă această neîndemânare îl excita şi mai mult pe Baxter. Simţi o durere plăcută în şale când degetele lui Kun-Rala alunecară pe muşchii de oţel ai abdomenului şi se încleştară pe umărul său.

Nu-şi întrerupse dezmierdările din cauza aceasta, deoarece ghicea că Kun-Rala încă mai avea nevoie să fie pregătită înainte de a fi suficient rătăcită într-o ceaţă erotică. Abandonă mameloanele şi frământă sânii tari, din ce în ce mai puternic, din ce în ce mai repede. Tânăra îşi dădu capul pe spate şi închise ochii. Cealaltă mână a lui Baxter simţea umiditatea crescândă dintre coapsele ei fusiforme. Exploră această umiditate şi şoldurile lui Kun-Rala începură să se legene, să tresară, mai întâi lent, apoi frenetic.

În sfârşit el văzu, simţi şi o auzi că e pregătită. Se rostogoli spre ea, însă tânăra făcu acelaşi lucru, mai repede decât el. Păşi peste trupul bărbatului, apoi îl încălecă. Baxter se ridică, ea căzu înapoi şi atunci el o penetră.

Era atât de excitată, atât de grăbită, încât primul spasm avu loc chiar din prima clipă. Ea scutură din cap, îşi înfipse ambele mâini în părul tuns scurt, muşchii săi pelvieni se cutremurară convulsiv şi organul palpitant al lui Baxter fu inundat. Femeia se răsturnă pe spate, atât de arcuită, încât lui i se păru că avea să-şi rupă şalele, apoi căzu în faţă, cu sânii turtiţi de torsul ud leoarcă de sudoare al lui Baxter. Însă el nu-şi conteni mişcările ascendente şi descendente şi ea cu atât mai mult. Kun-Rala atinse un al doilea orgasm şi la al treilea Baxter ajunse concomitent cu ea. Cele două corpuri împreunate se arcuiră într-un spasm incredibil, gemetele lor se contopiră.

Ea se lăsă să cadă domol pe pieptul musculos şi, de această dată rămase nemişcată mult timp. Nici el nu se mişca mai mult. În sfârşit îşi recăpătă suficient respiraţia pentru a murmura:

— Ţi-a fost teamă că nu ştii cum să fii femeie, fie?

Ea se ghemui fericită la pieptul lui şi el o cuprinse din nou. Pentru un moment crezu că încearcă să-l revigoreze. Dar deloc. Ghemuită pe pieptul său, ea adormi liniştită. Baxter o imită în curând.