Capitolul XVI

Se lumina de ziuă când Baxter ajunse clătinându-se la poalele Turnului Leopardului. Se clătina, deoarece ducea în braţele sale corpul lui Kun-Rala, iar în spinare povara grea a baghetelor. Kun-Rala era moartă când o găsise, bineînţeles, însă nu se putu hotărî s-o părăsească acolo unde căzuse.

Puţin mai departe descoperi şi cadavrul lui Pen-Jerg, care zăcea în iarba scăldată în sânge, cu ochii larg deschişi. Războinicul murise probabil din cauza rănii înainte de a atinge solul. Nu mai putea face nimic pentru el, aşa că Baxter o strânse mai tare pe Kun-Rala şi plecă poticnindu-se în noapte.

Fu uşurat să vadă că Bryg-Noz şi cei două sute de partizani ai săi parcurseseră drumul fără incidente. Erau cu toţii acolo, aşezaţi pe pământ în faţa turnului. Şi fu şi mai uşurat să vadă urcând şi coborând nişte elevatoare. Turnul Leopardului îi întâmpina prieteneşte pe refugiaţi, după cum speraseră. Cel puţi pentru moment…

Bryg-Noz se ridică grăbit şi alergă spre Baxter. Cu faţa întunecată, o contemplă pe Kun-Rala întinsă pe iarbă. Îşi scoase pelerina şi o acoperi. Apoi nu se mai ocupă decât de problemele curente şi îi smulse lui Baxter istorisirea evenimentelor nopţii.

— Zici că Nris-Pol pare a fi temut şi detestat? întrebă el când Baxter ajunse la rolul jucat de Pen-Jerg.

— Nu ştiu decât ceea ce mi-a povestit Pen-Jerg. Însă acesta era un om înţelept şi cinstit, care ştia să deschidă ochii. Cred că-l putem crede pe cuvânt.

— Bine. Să atace un Turn al Şarpelui unit nu le-ar surâde deloc Leoparzilor. Însă un turn dezbinat, care-şi detestă cel mai influent războinic, e altceva. Sper că Consiliul Căpeteniilor acestui turn ne va asculta în curând.

— Consiliul Căpeteniilor?

— Ei nu-l numesc Consiliul Înţelepciunii, Baxter. Aceasta este una dintre numeroasele deosebiri pe care le vei descoperi în Turnul Leopardului. Însă nu-i critica prea deschis. Este un popor mândru, căruia nu i-ar fi deloc pe plac să i se explice cum funcţionează totul în Anglia. Şi nu trebuie să-i ofensăm.

Baxter dădu afirmativ din cap.

Avu tot timpul să descopere „deosebirile” existente în Turnul Leopardului, deoarece trecură aproape opt zile până când Consiliul Căpeteniilor îi primi pe refugiaţi. Pe parcursul acestei săptămâni, aceştia nu avură altceva de făcut decât să se îmbăieze, să pălăvrăgească între ei şi să urmărească viaţa turnului.

Era imposibil a considera „democratic” Turnul Leopardului. Aici se reîntâlnea, cu anumite variante, sistemul normal din Melnon, însă fără stupiditatea şi brutalitatea care-l dezgustaseră atât de mult pe Baxter. Exista indiscutabil un Popor Superior, care ocupa toate posturile de răspundere şi un Popor Inferior de servitori. Însă un membru al Poporului Inferior se putea ridica şi deveni războinic, scrib sau medic în rândurile Poporului Superior, exact aşa cum spusese Pen-Jerg. Şi chiar cei care rămâneau în Poporul Inferior nu aveau de îndurat „administrarea” cu o moarte îngrozitoare pentru nişte vagi devieri de la etichetă. Trebuiau să dea dovadă de respect şi deferenţă faţă de Poporul Superior, însă nu li se cerea nici o slugărnicie, nu erau înjosiţi şi brutalizarea cuiva din Poporul Inferior reprezenta un delict grav. Baxter nu putea spune că i-ar fi făcut plăcere să trăiască în Turnul Leopardului, însă cel puţin această existenţă nu l-ar fi înnebunit de tot, precum în Melnon.

Ca şi în celelalte turnuri, sistemul social era cât se putea de apropiat de matriarhat. Consiliul Căpeteniilor era alcătuit din zece femei care trebuiau să voteze în unanimitate în privinţa problemelor cruciale, cum era de exemplu războiul împotriva Turnului Şarpelui. Nu exista regină. Cele zece consiliere numite pe viaţă se schimbau la preşedinţie, fiecare pentru un an. Primul Războinic, Primul Chirurg etc. Existau, însă nu participau la lucrările consiliului decât ca invitaţi şi nu aveau drept de vot. Pe de altă parte, demnitarii masculini aveau cu mult mai multă libertate pentru a-şi conduce serviciile după bunul lor plac. Cât despre Înţelepciunile de Război şi de Pace, acestea nu se respectau decât de formă.

Bineînţeles că acest Consiliu al Căpeteniilor nu acceptă cu inimă uşoară ideea unui război înverşunat împotriva altui turn şi mai puţin un război care ar fi dus inevitabil la o revoluţie socială în întreg Melnonul. În ciuda sfaturilor lui Baxter, Bryg-Noz nu ascunse scopul final vizat de el. De fapt, în lipsa baghetelor mari şi a pericolului ca Nris-Pol să pună mâna pe acestea, revoluţionarilor Şarpelui le-ar fi fost refuzat categoric orice ajutor.

Dacă Nris-Pol încerca într-adevăr să pună mâna pe baghetele mari, ar fi rezolvat problemele tuturor. Iar soluţia ar fi fost văzută şi auzită în întreg Melnonul. Însă aceasta nu era pe placul lui Bryg-Noz. Nu vroia să-şi vadă turnul natal distrus de ambiţia prostească a lui Nris-Pol. Încerca în primul rând să-l distrugă pe Nris-Pol. Baxter la fel.

Prin urmare, făcură o demonstraţie a baghetelor mari. În mâinile acum bine antrenate ale lui Baxter, una dintre ele dezintegră în ceaţă sângeroasă doi criminali condamnaţi la moarte. Aceasta îi făcu pe Leoparzi să facă ochii mari. Dezvăluirile lui Bryg-Noz despre Nris-Pol şi ambiţiile sale îi făcuseră să se holbeze pe mulţi alţii. Peste două zile, războinicii Leopardului deveniră partizani înflăcăraţi ai înfruntării.

— La drept vorbind, îi destăinui într-o seară Baxter lui Bryg-Noz, sunt de părere că dorinţa lor de a lupta ascunde altceva.

— Cum adică?

— Probabil se simt puţin… umiliţi, oprimaţi, să fie conduşi astfel de către femei. Cred că pentru ei acest război este cea mai bună ocazie pe care o vor avea vreodată să facă ceva de capul lor.

— Posibil. Însă dorinţa lor nu schimbă nimic. Consiliul Căpeteniilor trebuie să-şi dea aprobarea în unanimitate şi până acum ei nici măcar nu ne-au invitat să luăm cuvântul în faţa lui.

Invitaţia atât de aşteptată le parveni peste câteva zile, dar nu dădu nici un rezultat. Bryg-Noz şi Baxter îşi apărară cauza pe care o relataseră deja de douăzeci de ori, în faţa celor zece femei, cea mai tânără în vârstă de cel mult treizeci de ani, cea mai în vârstă – o vrăjitoare bătrână, cu pielea ca pergamentul, însă cu mintea ageră, care avea probabil o sută de ani. Toate zece ascultară politicos, însă preşedinta lor vorbi aparent în numele tuturor când declară:

— Vom studia această idee. Aici, în Turnul Leopardului, nu ne închinăm fară rezerve în faţa Înţelepciunilor de Pace şi de Război, însă ştim ce este bine pentru turnul nostru. Şi pentru moment nu putem spune dacă ceea ce cereţi este o binefacere pentru noi. Reveniţi mai târziu, mai întrebaţi o dată şi poate că veţi primi un răspuns.

Inutil de spus că Bryg-Noz dădu frâu liber unei furii monumentale… odată ieşit din sala de consiliu. Baxter pierdu o groază de timp să-l calmeze. În cele din urmă, reuşi să-l facă să bea nişte vin şi încă nişte vin şi încă. În curând Bryg-Noz fu într-o asemenea stare, încât ar fi cântat osanale Înţelepciunilor dacă i s-ar fi cerut. Însă Baxter îi sugeră doar că poate nu era necesar să aştepte ca acest consiliu să aprobe totul.

— Nu văd de ce n-aş putea să mă înţeleg cu unii dintre războinicii lor şi cel puţin să fac nişte planuri. Vom avea nevoie de tactici şi arme absolut noi pentru a lua cu asalt un turn bine apărat. Aceasta nu s-a mai întâmplat niciodată, nu-i aşa?

— N-n-nu.

— Nici măcar nu ştiu dacă au ce ne va trebui. Pot descoperi în câteva zile şi să-ţi spun ce am aflat.

— Mi… mi se pare că este o idee, hâc, ex… excelentă.

Acesta fu acordul pe care-l obţinu Baxter înainte ca Bryg-Noz să fie obligat să se năpustească în sala de baie. Era de ajuns.

Prin urmare, Baxter petrecu următoarele zile stând de vorbă cu războinicii şi muncitorii din Turnul Leopardului şi examinând sălile lor de lucru. Ştia că pregătirea pentru acest război avea să fie relativ uşoară, în comparaţie cu unele lucruri pe care fusese nevoit să le facă în Dimensiunea X. Nu trebuia să fie nevoit să antreneze nişte luptători pornind de la zero, nici să reinventeze nişte arme uitate de secole, nici să-i înveţe pe războinici mânuirea lor. Nici măcar nu avea nevoie să confecţioneze diferite unelte. Practic, totul exista deja. Ţăruşi grei de metal, ciocane cu două capete, suluri de frânghie de elevator, incredibil de uşoară şi rezistentă, produse chimice pentru obţinerea fumului…

Porunci totuşi să fie confecţionate mii de suliţe de aproape doi metri lungime. Fiecare războinic din forţa de asalt avea să ducă cu el un mănunchi de douăsprezece în spate şi să le împartă celor din Poporul Inferior al Şarpelui. Acestea urmau să fie folosite de către bărbaţii şi femeile care nu aveau nici un antrenament, ceea ce-i va provoca lui Nris-Pol o extraordinară durere de cap. Un om înarmat cu una din aceste suliţe nu avea să fie, bineînţeles, egalul unui războinic înarmat cu o sabie, însă putea cu siguranţă să ţină la distanţă orice persoană înarmată cu o baghetă mică.

În timp ce Baxter pregătea războiul, Bryg-Noz nu rămânea pasiv pe latura politică. Peste o săptămână după prima reuniune a consiliului, cei doi bărbaţi se întâlniră pentru a face schimb de idei în faţa unui urcior de vin. Bryg-Noz părea să-şi fi recăpătat încrederea.

— Aproape ca am reuşit, Baxter. Opt dintre cele zece căpetenii vor vota pentru război şi ne vor da mână liberă să folosim resursele Leoparzilor.

— Şi celelalte două?

— Prima pur şi simplu se hotărăşte mai greu. Toată lumea spune că va vota pentru război când va veni momentul.

— Ar face bine să se grăbească. Nris-Pol nu va rămâne pentru vecie cu mâinile încrucişate.

— Se va grăbi. Celelalte opt o hărţuiesc întruna. Problema este cea de-a zecea, Ye-Jaza, cea mai tânără. Este extraordinar de încăpăţânată şi irascibilă. Nimeni nu îndrăzneşte să încerce s-o influenţeze, de teamă să nu voteze împotriva a tot ce vor încerca să facă pentru următorii douăzeci de ani.

— Aşadar, nu se poate face nimic cu ea?

Bryg-Noz ridică din sprâncene, îl privi atent pe Baxter, apoi, cu oarecare ezitare, îi spuse:

— Poate… Eşti destul de… capabil cu femeile, nu-i aşa?

— Într-adevăr…

— Se zice că la treizeci de ani Ye-Jaza este încă virgină. După cât se pare, o femeie are tendinţa să se lase puternic influenţată de primul bărbat care… care face din ea o femeie, dacă înţelegi ce vreau să spun.

— Poate, poate… De multe ori aceasta nu-i decât o legendă. Totul depinde de bărbat şi de femeie.

— Nu te mai învârti ca pisica pe lângă blidul cu smântână, Baxter, exclamă Bryg-Noz. Într-un cuvânt… Ai fi gata s-o seduci pe Ye-Jaza pentru a vedea dacă îţi va da ascultare?

— Sunt de acord. Dacă este atât de încăpăţânată şi are un caracter atât de nesuferit, poate din cauza asta este încă virgină. Şi dacă îi vine ideea să mă acuze de viol? Aş fi pasibil de pedeapsa capitală în Turnul Leopardului, la fel ca trădarea la Şerpi.

— Ştiu, zise Bryg-Noz şi apoi adăugă cu o uşurinţă forţată: mi-ai spus odată că nu eşti indispensabil, sau mi se pare mie?

— Într-adevăr.

Baxter nu putea nega, însă îşi muşca furios degetele că, de data aceasta, nu ştiuse să-şi ţină gura.