Capitolul XX

Baxter se ridică suspinând. Dacă Bryg-Noz într-adevăr avea să conducă Turnul Şarpelui, el avea să fie foarte izolat în timpul domniei. Fratele său, Mir-Kasa, Kun-Rala… cu toţii erau morţi. Baxter se întoarse şi făcu un pas către oamenii care dădeau la o parte cadavrele, pentru a degaja coridorul şi a-i conduce pe prizonieri.

Acest pas îi salvă viaţa. În aceeaşi clipă în spatele său se produse o deplasare puternică de aer, auzi un şuierat brusc şi se întoarse exact la timp pentru a-l vedea pe unul dintre oamenii săi în fundul culoarului, evaporându-se într-un nor roşiatic. Instantaneu Baxter sări în alcovul unde zăcea Kir-Noz şi se lipi de perete. Aerul pârâi din nou şi un alt om se transformă în ceaţă roşie.

Scoţându-şi febril bagheta mare din sac, Baxter gândea cu toată viteza. Câţi oameni înarmaţi cu baghete mari aruncase Nris-Pol în luptă? Era şi Nris-Pol printre ei? Baxter spera din tot sufletul.

Un al treilea pârâit, o a treia pată roşie pe pământ. Atunci oamenii se împrăştiară, abandonând prizonierii, abandonându-l pe Baxter, abandonând terenul câştigat, pentru a dispărea într-o fugă nebună, cuprinşi de panică. Erau capabili să înfrunte curajoşi un număr de trei ori mai mare de duşmani, însă nu baghetele ucigaşe.

Baxter avea totuşi două motive de consolare. Se pare că nu exista decât un singur om înarmat cu o baghetă mare şi această armă nu putea trage decât în linie dreaptă. Adversarul lui Baxter nu-l putea ochi fără să se aşeze el însuşi pe linia de ochire. Prin urmare, pentru Baxter era suficient să rămână acolo unde era şi, cu puţin noroc, curiozitatea sau setea de răzbunare l-ar fi atras pe duşman în câmpul său vizual. Se strădui să se destindă cât mai mult posibil, fară a-şi pierde deloc vigilenţa.

Se scurse un minut, apoi două, apoi trei. Coridorul, întreg nivelul păreau tăcute ca un mormânt. Baxter fu nevoit să aştepte cel puţin zece minute până să audă zgomotul unui pas, unui singur pas, încet, prudent. După o veşnicie, cum i se păru, fu urmat de un alt pas, apoi de mai mulţi, mai repezi. Baxter se surprinse reţinându-şi respiraţia. Apoi lăsă să-i scape o slabă exclamaţie de surprindere, văzându-l pe Nris-Pol apărând la colţul coridorului.

Baxter ieşi la loc deschis, punându-şi pe umăr bagheta mare. Înainte ca ochii rotunjiţi al lui Nris-Pol să se poată încrucişa cu ai săi, apăsă pe trăgaci. Şi apăsă degeaba. Trăgaciul ruginise.

Nris-Pol nici măcar nu avu timp să înţeleagă situaţia, cu atât mai puţin să se bucure de victorie. Baxter deja reacţiona. Avea obiceiul să înveţe să se servească de o armă în toate modurile posibile, chiar şi cele mai neverosimile. Se antrenase în aruncarea baghetelor mari, precum şi în folosirea lor ca ciomege. Acestea cântăreau cincisprezece livre şi, lovind cu mânerul în faţă, puteau cauza destule stricăciuni.

Astfel, când bagheta lui Nris-Pol se ridică pentru a-l ochi, când degetul acestuia se crispă pe trăgaci, Baxter sări asupra lui. Îşi ridică bagheta mare şi lovi cu ea din toate puterile. Din simplu reflex, Nris-Pol o ridică pe a sa pentru a para lovitura care-i ochea capul. Cele două baghete se izbiră cu un zgomot puternic, metalic, atât de violent, încât Baxter fu cât pe ce s-o scape din mână pe a sa. Dar de scăpat o scăpă Nris-Pol. Bagheta Sa se rostogoli pe pământ şi Baxter sări asupra lui, ridicându-şi arma pentru a-i sparge capul.

Lovitura căzu în gol. Capul lui Nris-Pol nu se mai afla acolo unde credea Baxter. Rapid ca fulgerul, războinicul făcuse stânga-mprejur şi galopa deja. Baxter îl urmă. Ghicise destinaţia lui Nris-Pol. Ştia că trebuia să-l oprească, mii de vieţi depindeau de acest lucru. Dacă omul descoperise baghetele mari, remarcase oare capcana lui Kun-Rala? Posibil. Şi poate că fugea într-acolo foarte hotărât ca nimeni să nu domnească asupra Turnului Şarpelui, dacă el nu putea fi stăpânul acestuia.

Baxter fugea repede, deşi luptase din zori de ziuă. Dar Nris-Pol i-o luă înainte. Îl văzu aruncându-se prin uşa unui puţ şi apoi văzu indicatorul aprinzându-se în timp ce cabina plonja. Fără să se oprească, fără să înjure măcar, Baxter spori viteza şi continuă să fugă spre următorul puţ. Printr-o întâmplare miraculoasă, cabina nu era decât la o distanţă de câteva nivele; o apăsare pe buton o făcu să coboare în câteva secunde. Se aruncă în ea şi coborî cu o viteză vertiginoasă. Însă avea peste un minut întârziere faţă de Nris-Pol. Câteva secunde erau pe deplin suficiente pentru ca războinicul disperat să-şi ducă la bun sfârşit sinistrul său plan.

Baxter reuşi cu greu să nu-şi reţină respiraţia în timp ce cabina plonja. Şi mai greu îi veni să nu se îngrijoreze de prezenţa războinicilor în sălile de lucru sau în împrejurimi. Însă trebuia să treacă, trebuia să-l ajungă pe Nris-Pol, trebuia să reuşească, mort-copt. Îşi dădu seama că i se încurcau gândurile şi respiră profund, încercând să se calmeze. Tocmai reuşise când cabina se opri.

Uşa se deschise. Baxter cunoştea drumul spre sălile de lucru, prin urmare nu avu nevoie să se mai uite în jur. Sări din puţ, răsturnând doi maiştri înarmaţi cu baghete de „administrare”, care se întinseră cât erau de lungi şi îl priviră cu stupoare galopând prin coridor.

Baxter îşi abandonase bagheta ruginită în cabină, pentru a putea fugi mai repede. Însă Nris-Pol mai avea un avantaj considerabil. Baxter îi auzea tropăitul paşilor în faţa sa. Îl văzu apoi pe Nris-Pol năpustindu-se în sala unde erau depozitate baghetele mari. Şi nu îndrăzni să-l urmeze acolo imediat. Omul putea cu uşurinţă să pună mâna pe altă baghetă mare şi să fie pregătit să-l transforme în ceaţă roşie. Încă o dată Baxter se lipi de un perete, se strecură pe lângă el şi aruncă o privire prudentă prin uşă.

Nris-Pol era pe jos, în genunchi. Ţinea cu o mână mănunchiul de tuburi, iar cu cealaltă făcea ceva cu firele. Sau cel puţin încerca să facă ceva. Baxter îi auzi înjurăturile înciudate şi înnebunite şi scoase un suspin de uşurare. Capcana lui Kun-Rala nu funcţionase! În orice alt moment, aceasta ar fi fost un dezastru, dar în prezent era o binefacere pentru Turnul Şarpelui. Nris-Pol găsise baghetele mari prea târziu şi îi fusese teamă să le împartă oamenilor săi. Acum avea să plătească pentru cele două greşeli ale sale. Baxter se repezi în sală.

Şi el comise o greşeală. Una singură, neînsemnată, însă putea totuşi să-i fie fatală. ÎI crezuse pe Nris-Pol înnebunit, pe jumătate dement, redus la neputinţă din cauza panicii. Dar în timp ce Baxter ataca, Nris-Pol se răsuci, înşfăcă de jos o unealtă grea şi o aruncă direct în el. Baxter sări în sus, însă unealta îl lovi în genunchiul drept. O durere fulgerătoare îi urcă în întreg piciorul şi fu cât pe ce să cadă. Reuşi totuşi să-şi ridice ambele săbii şi să înainteze cu greu.

În acel moment Nris-Pol l-ar fi putut ucide. Însă, văzându-l pe Baxter înaintând spre el, acesta clacă. Era prea mult pentru nervii săi încordaţi, scoase un puternic strigăt animalic şi se năpusti spre uşă, trecând pe sub săbiile adversarului.

Baxter se întoarse şi îl urmă. Găsi putere să alerge, în ciuda durerii din genunchi, în ciuda oboselii. Nu numai să alerge, ci să alerge repede. Nu era decât la câţiva paşi de Nris-Pol când dădură în coridorul puţurilor.

În timp ce se îndreptau spre uşi, în coridor se repercută un bubuit extraordinar. Solul, pereţii, tavanul se cutremurară, aruncând o ploaie de moloz peste cei doi. Toate indicatoarele puţurilor se stinseră, iar câteva explodară într-o jerbă de cioburi de sticlă.

Baxter nu avu nevoie de urletul de furie al lui Nris-Pol pentru a înţelege ce se întâmplase. Undeva, foarte departe, deasupra sau dedesubtul lor, cineva întrerupsese brusc curentul puţurilor. Pentru restul luptei, trebuiau cu toţii să folosească scările.

Nris-Pol se repezi către cea mai apropiată uşă a scării înainte să se potolească ecourile întreruperii curentului. Plonjă pe trepte cu câţiva paşi înaintea lui Baxter. Dacă s-ar fi oprit să lupte, l-ar fi putut învinge sau cel puţin l-ar fi putut reţine destul de mult timp pentru a le permite oamenilor săi să vină în ajutor. Însă Nris-Pol nu judeca mai mult decât un câine turbat. Nu mai avea decât o singură idee, să scape de acest uriaş acoperit de sânge, care îl urmărea, agitându-şi săbiile strălucitoare.

Coborâră amândoi scara în spirală. Respiraţia lui Baxter şuiera, avea plămânii în flăcări, picioarele din cauciuc. Junghiuri groaznice în genunchi îi urcau până la creier de fiecare dată când piciorul său drept călca pe o treaptă.

La un moment dat, se poticni şi fu cât pe ce să se rostogolească peste capul fugarului. De câteva ori auzi nişte gemete înnebunite care indicau că şi Nris-Pol se împiedica. Însă reuşea să rămână în picioare şi chiar să-şi păstreze avantajul.

Nris-Pol era încă în faţă când ajunseră la capătul scării, cu peste o sută cincizeci de metri mai jos; cei doi oameni ţâşniră dintr-un coridor la nivelul balconului. Nris-Pol aruncă o privire îngrozită peste umăr şi se avântă în direcţia balconului, cu Baxter pe urmele sale. Acesta din urmă observă câţiva războinici ai lui Bryg-Noz, nişte oameni din Poporul Inferior înarmaţi; pe de o parte, îşi spunea că trebuie să-i cheme ca să pună mâna pe Nris-Pol, însă, pe de altă parte, îşi repeta că lupta trebuia să se desfăşoare doar între el şi Nris-Pol.

În sfârşit, ieşiră pe balcon şi Nris-Pol continuă să fugă direct spre balustradă, fară să încetinească. Nu încetini nici când ajunse în dreptul ei, se izbi violent… şi se răsturnă. Nici măcar nu scoase un strigăt. Plonjă de la peste şaizeci de metri în cea mai mare tăcere.

Căderea lui Nris-Pol n-o provocă imediat pe cea a Turnului Şarpelui. Însă aceasta uşură considerabil lucrurile când apărătorii aflară despre moartea căpeteniei lor. Ei descoperiră de asemenea că cei din Poporul Inferior se răspândeau pretutindeni în turn, înarmaţi cu suliţe cu care îi străpungeau pe toţi membrii Poporului Superior pe care-i întâlneau. Moralul apărătorilor căzu, săbiile lor de asemenea. Cu mult înainte de ora cinei, orice rezistenţă încetase. Peste o oră oamenii lui Bryg-Noz şi aliaţii lor din Poporul Inferior ocupau deja întreg turnul şi chiar reuşiseră să repună în funcţiune puţurile.

Baxter confiscă apartamentele Primului Războinic, pentru a face din ele postul său personal de comandament. De pe geam se uita cum apune soarele peste Melnon, cu turnurile din vest imense şi întunecate în lumina apusului. Erau mai multe felinare ca de obicei pe celelalte turnuri, ceea ce nu-l surprindea deloc. Cu siguranţă, toată lumea urma să petreacă o noapte fară somn. Şi aceasta nu avea să fie ultima. Însă Turnul Leopardului şi Turnul Şarpelui aveau nişte războinici cu ochii în patru. Ele nu aveau să fie surprinse sau distruse, nici în această seară, nici în altă noapte. Şi odată ce nu aveau să fie distruse, fostul sistem din Melnon avea să dispară pentru totdeauna.

Baxter tocmai se gândea că nu mâncase de mult timp, când sosi un războinic al Leopardului pe care-l cunoştea. Aducea un mesaj de la Ye-Jaza, pe hârtia sa de scrisori parfumată. Acest parfum i se păru deplasat lui Baxter, care nu respirase toată ziua decât mirosuri de sânge şi sudoare. Însă desfăcu scrisoarea şi un surâs amar îi încreţi buzele când o citi. O mototoli şi o aruncă jos.

— Ce-i acolo, onorabile Baxter-Liza? întrebă războinicul.

— Ye-Jaza vrea să vină să se întâlnească cu mine aici – în această seară – aici, în Turnul Şarpelui. Vrea să vadă ce s-a înfăptuit…

— Caută senzaţii ieftine…, mormăi cu răutate războinicul.

Armura sa era crăpată şi deformată de lovituri, iar picioarele acoperite cu sânge. Se luptase cumplit toată ziua şi era, în ceea ce priveşte spectatorii în căutare de senzaţii tari, de aceeaşi părere cu Baxter.

— Cere imposibilul, declară Baxter. Va trebui să i-o spun.

Războinicul scutură din cap cu dezgust.

— Nu fi atât de încrezut, Baxter-Liza. Ye-Jaza este geloasă, extraordinar de geloasă. Dacă n-o laşi să vină, va crede că eşti cu altă femeie. Şi atunci…

Războinicul nu vru să spună mai multe. Baxter oftă.

— Ştiu. Va face tot ce va putea ca să rupă alianţa dintre cele două turnuri.

— Da şi este în stare chiar să încerce să poruncească să te ucidă. Ar fi o catastrofă pentru Melnon, dacă-mi pot permite s-o spun. Ceea ce ai făcut… nu numai astăzi, ci…

— Ştiu, ştiu. Vom vorbi mai târziu despre aceasta. Prin urmare aş face mai bine s-o las să vină. Poţi să te duci să-i spui. Însă alege nişte războinici foarte siguri pentru a o escorta. N-am într-adevăr nici un chef să fie străpunsă de o suliţă a celor din Poporul Inferior în cazul în care nu va fi recunoscută.

Războinicul salută şi ieşi fără să adauge nimic. Baxter se lăsă să cadă greoi într-un fotoliu. De ce nu? se gândea el. Mir-Kasa murise, Kun-Rala, de asemenea. Nu mai avea nici o femeie în Melnon, în afară de Ye-Jaza. Ar fi fost relativ uşor să păstreze buna dispoziţie şi să salveze alianţa. Şi, cântărind bine totul, tânăra era o companie foarte plăcută, acum când treizeci de ani de virginitate încăpăţânată fuseseră măturaţi şi aruncaţi la gunoi.

— Intraţi, zise el distrat când auzi un nou ciocănit la uşă.

Aceasta se deschise şi patru războinici îl împinserăm cameră pe Primul Chirurg al Turnului Şarpelui. Baxter se ridică stupefiat.

— Iată pe cineva neaşteptat, zise el. Te credeam mort.

— Ei bine, nu sunt, replică tăios Primul Chirurg, care părea mult mai stăpân pe sine decât în ziua când Baxter îl văzuse tremurând la anunţarea venirii lui Mir-Kasa. Nu mai mult decât majoritatea celorlalţi medici, scribi şi muncitori. Am reuşit să ne încuiem în apartamentele noastre. Însă vom ieşi de acolo dacă ne promiţi să ne protejezi de Poporul Inferior. De fapt… chiar suntem gata să lucrăm pentru tine şi Bryg-Noz, dacă ne tratezi bine.

Oboseala îi încâlcea într-atât gândurile, încât pentru moment nu înţelese prea bine ce vroia să spună Primul Chirurg. În sfârşit înţelese şi tresări.

— De ce? întrebă el iute.

— Hm!… Ceea ce ai făcut astăzi, în Turnul Şarpelui, nu mai poate fi reparat. Mulţi au murit deja. Alţii vor muri dacă nu se face nimic. Atunci la ce bun? Suntem învinşi. Cel puţin medicii şi scribii au suficient bun simţ pentru a înţelege acest lucru.

Fără a fi invitat, se aşeză într-un fotoliu, de parcă picioarele l-ar fi refuzat să-l mai ducă prea mult timp. Baxter rămase drept, sucind şi răsucind gândurile în mintea sa. Cooperarea membrilor Poporului Superior era într-adevăr lucrul la care el şi Bryg-Noz se aşteptau cel mai puţin. Însă dacă aceasta era oferită, dacă Primul Chirurg vorbea în numele celorlalţi… ei bine! Sarcina lui Bryg-Noz avea să fie cu atât mai uşoară! Baxter dădu încetişor din cap.

— Foarte bine. Accept oferta ta. Războinici, conduceţi-l pe acest om la Bryg-Noz. Ar fi bine ca el să aibă ultimul cuvânt.

Micul pluton ocoli fotoliul pentru a pune mâna pe chirurg, însă acesta ridică o mână.

— Aşteptaţi. Mai am să-şi spun ceva, Baxter-Liza.

— Te ascult..

— Am un mesaj de la regina Mir-Kasa.

Surprinderea îl făcu pe Baxter să se aşeze brusc.

— Mir-Kasa? Dar… Dar ea a murit! A luat otravă!

Primul Chirurg zâmbi cu condescendenţă, totuşi destul de nervos şi clătină din cap.

— Nu era decât un drog care a cufundat-o într-un somn atât de profund, încât putea fi cu uşurinţă confundat cu moartea. Am făcut-o să-l ia azi dimineaţă, încă de la începutul atacului, pentru ca oamenii lui Nris-Pol să n-o caute ca s-o ucidă. S-a trezit şi cere să te vadă.

Acestea fiind zise, războinicii îl scoaseră afară repede, înainte să mai poată spune vreun cuvânt.

Nici Baxter nu putu spune nimic pentru un moment. Iar când vorbi, o făcu pentru a înjura temeinic şi copios. Nu regreta că Mir-Kasa nu murise, bineînţeles, însă noua situaţie ameninţa să complice serios lucrurile. I-ar putea oare trimite un alt mesaj lui Ye-Jaza, rugând-o să nu vină? Posibil, dar la ce ar folosi? Şi ce neplăceri ar provoca aceasta?

Nu, va trebui să folosească iarăşi puţul pentru a urca în apartamentele regale şi a-i explica situaţia lui Mir-Kasa. Ea era mai în vârstă, mai experimentată. Poate că şi mai înţeleaptă şi mai indulgentă în ceea ce priveşte o istorie de acest gen. Poate că n-ar fi aranjat mare lucru în cele din urmă, dar cel puţin în această seară l-ar fi scutit pe Baxter de neplăceri. Bineînţeles, cu excepţia cazului când Ye-Jaza ar fi pretins un amor pe care el, mult prea epuizat, nu putea să-l practice. Şi era foarte probabil să pretindă aşa ceva.

Existau momente în viaţa lui când putea aprecia avantajele vieţii monahale.

Se ridică greoi din fotoliu său şi se îndreptă spre sala de baie. Mir-Kasa se aştepta desigur ca el să se debaraseze de murdăria sa, de sudoare şi de sânge. Două servitoare se apropiară pentru a-l ajuta să se dezbrace de armură.

În timp ce acestea întindeau braţele spre el, avu impresia că tavanul se fisura cu un zgomot infernal. Un vuiet, un bubuit răsună atât de violent, încât în capul său explodă o durere fulgerătoare. Fu aproape orbit. Un gen de voal negru îi căzu peste ochi şi în acest întuneric i se păru că un vânt turbat spulbera totul în jurul său, glacial, terifiant, ridicându-l de la pământ şi luându-l cu sine în fisura din tavan. Însă nu-i era fiică. Ordinatorul îl căutase, îl găsise, îl înşfăcase şi îl aducea în Dimensiunea Normală, departe de Melnon, de problemele şi de femeile sale geloase.

Vântul continuă să sufle cu putere în timp ce Baxter era proiectat din ce în ce mai sus. Vedea cum nivelele trec unul după altul, ca nişte fulgere, contopindu-se toate, deoarece el se înălţa cu mult mai repede decât o cabină de puţ. Şi apoi traversă acoperişul Turnului Şarpelui şi vântul îl duse în noaptea din Melnon. Pentru un moment îndelungat încă mai desluşi cele şapte turnuri care formau un cerc vast sub el, luminile lor strălucind în întuneric. Apoi fu cuprins de frig, durerea explodă din nou în capul său şi nu mai văzu nimic.