Capitolul XI

Baxter şi Mir-Kasa erau culcaţi în patul uriaş, printre cearşafurile încâlcite şi pernele aruncate în dezordine. Regina era întinsă pe spate într-o poziţie admirabil de abandonată, cu privirea confuză şi părul desfăcut într-un evantai negru pe aşternuturile albe. Văzând-o astfel, o persoană neavizată ar fi spus că acolo se afla o femeie pe deplin satisfăcută, lipsită de orice dorinţă sexuală.

Baxter o cunoştea mai bine. Ştia cât de înşelătoare putea fi această aparenţă. Existau nişte semne revelatoare, tremurul gurii roşii, degetele lungi uneori crispate, mâna care se aventura din când în când către membrul său fleşcăit. Într-o bună zi, Mir-Kasa avea să-i ceară mai mult decât era în stare să dea. Acesta ar fi fost, probabil, dangătul de clopot pentru cariera şi puterea sa în Melnon şi poate chiar pentru existenţa sa. Cu siguranţă, acesta avea să fie începutul sfârşitului.

Se auziră la uşă cinci lovituri straniu distanţate. Baxter sări din pat şi strecură o mână sub pernă, pentru a înşfăca sabia scurtă care se afla acolo mereu.

— Cine este? strigă el.

Vocea sa o scoase pe Mir-Kasa din transa sa erotică. Ea se ridică, clătină din cap şi făcu un gest liniştitor cu mâna.

— Nu te îngrijora, Baxter. Este omul trimis de Bryg-Noz. Îmbracă-te şi adu-mi rochia neagră.

Baxter se supuse, însă numele lui Bryg-Noz îi puse în mişcare rotiţele creierului. Bryg-Noz, fratele mai mare al lui Kir-Noz, surghiunit de ani de zile în Poporul Inferior? Nu putea fi deloc o coincidenţă. Însă cum un fost războinic degradat şi aflat în dizgraţie îndrăznea să-i trimită mesageri reginei? Baxter avea impresia că misterul devenea tot mai de nepătruns.

Când Mir-Kasa şi el fură complet îmbrăcaţi, ea îi făcu semn să deschidă uşa. Un maistru de rangul trei intră şi se închină adânc.

— Fie ca toate binecuvântările nopţii să se răspândească asupra Măreţiei Sale, zise el. Bryg-Noz m-a trimis să anunţ că totul este gata.

— Foarte bine.

Mir-Kasa se duse să ia dintr-un dulap o centură largă, de culoare verde, în care erau strecurate două pumnale în teci.

— Înarmează-te, Baxter. Vom coborî la nivelele inferioare. Cred că vei găsi acolo răspunsurile la toate întrebările despre planurile mele.

— Te voi urma pretutindeni unde mă vei conduce, zise Baxter.

Era o replică politicoasă, minuţios aleasă pentru a-şi ascunde propria surescitare. Poate că acum va putea înţelege ion pic mai bine modul lipsit de sens în care erau dirijate afacerile în Turnurile din Melnon.

O urmă pe Mir-Kasa, afară din apartamentele regale şi în puţul reginei. Cabina cu care coborâră era mult mai mică decât cea a războinicilor şi vopsită în culoarea cenuşie, care-i plăcea atât de mult reginei, dar cobora la fel de repede. Peste câteva minute, ajunseră la nivelul balconului, în centrul reţelei de coridoare care duceau spre ieşire.

Baxter credea că Mir-Kasa avea s-o ia pe unul dintre aceste culoare şi să iasă pe balcon, însă aceasta nu făcu decât câţiva metri, după care coti într-un pasaj îngust, absolut întunecos. Regina şi maistrul păreau să cunoască drumul, însă Baxter nu se putu abţine de la o oarecare îngrijorare.

După vreo cincizeci de paşi, maistrul se opri şi se apropie de zid. Ciocăni de cinci ori. O întreagă porţiune din zid alunecă cu un zgomot uşor. O slabă lumină verde străbătu prin deschizătură. Baxter putu să observe atunci o scară cu trepte de piatră, uzate, care cobora în spirală.

— Nu te teme de nimic, Baxter, zise regina. Ceea ce intenţionez să fac trebuie pregătit în cel mai mare secret.

El dădu din cap şi-l urmă pe maistru şi pe Mir-Kasa pe scară. Credea că aceste trepte se vor termina după o coborâre de aproximativ şaizeci de metri, când scara ar fi atins nivelul Pământului Necultivat. Dar nu. Aceasta continua să coboare şi înţelese că trebuiau să meargă până la cea mai adâncă dintre temeliile turnului.

După încă vreo şaizeci de metri mai jos, în faţa micului grup apăru o uşă. Maistrul ciocăni de cinci ori şi batantul alunecă, şuierând puţin. De data aceasta în semiîntuneric se afla o siluetă umană. Când înaintară în interior, Baxter fu sigur că aceasta era Bryg-Noz, atât de mult semăna cu fratele său.

Bryg-Noz era puţin mai înalt decât Kir-Noz şi mai zvelt. Avea părul puţin mai grizonat şi ochii mai spălăciţi şi obosiţi decât cei ai fratelui său, dar, făcând abstracţie de aceasta, ar fi putut fi gemeni.

Bryg-Noz se adresă reginei cu o voce cutezătoare. Era evident că nu-l impresiona.

— Aşadar, iată-l pe puternicul străin care l-a învins pe fratele meu. Oare mintea îi este la fel de iute ca săbiile?

— Poţi să mă crezi pe cuvânt, Bryg-Noz. Ştii că mă pricep în alegerea bărbaţilor.

— În ceea ce priveşte o anumită întrebuinţare a bărbaţilor, da. În ceea ce priveşte capacitatea acestora să cugete la fel de bine precum te pot satisface… vom vedea.

— Vrei să te cerţi cu mine, Bryg-Noz? murmură regina, aproape făcând nazuri.

Era ceva surprinzător. Dacă vreodată altcineva ar fi încercat să se „certe” cu ea în asemenea manieră, Mir-Kasa ar fi fost cuprinsă de o furie nebună şi îndrăzneţul ar fi fost pedepsit în mod memorabil şi dureros. Însă cu Bryg-Noz era aproape blândă. La urma urmei, gândi Baxter, fuseseră amanţi. Trebuia să rămână ceva.

Bryg-Noz ridică din umeri.

— Vreau pur şi simplu să mă asigur că ai judecat corect, Măreţia Ta. Aşadar… Oare acest Baxter-Liza trebuie să asiste la încercarea din această seară?

— Da. Cred că va putea da sfaturi bune referitor la folosirea baghetelor mari. Poporul său, are nişte metode aparte de luptă. Cred că ei folosesc în mod curent aceste sisteme.

Bryg-Noz îl întrebă din privire pe Baxter. Acesta dădu din cap. N-ar fi putut înţelege mai puţin din această conversaţie nici dacă s-ar fi desfăşurat în limba mongolă. Însă i se părea mai înţelept, fără îndoială, să aprobe.

— Bine, zise Bryg-Noz şi întoarse capul pentru a striga încetişor în întuneric. Kun-Rala!... Pregăteşte încercarea.

— Desigur, răspunse o voce feminină melodioasă.

Maistrul închise atunci uşa scării în urma lor. Imediat, în întuneric sclipi o altă lumină verde, palidă.

Baxter văzu că ei se aflau pe podeaua din pământ bătătorit a unei imense săli boltite, de cel puţin şaizeci de metri lăţime şi peste treizeci înălţime. Pereţii şi plafonul nu erau coloraţi în verdele general, ci într-un gri spălăcit, dintr-un material zgrunţuros, asemănător cu piatra, murdărit şi erodat de timp. Aici, în adâncimile Turnului Şarpelui, nu era necesar să se vopsească totul în verde şi să se cureţe. Baxter văzu în sfârşit micul grup care aştepta.

Erau cinci, patru purtând tunica zdrenţuită a Poporului Inferior şi o fată în întregime goală. Unul dintre membrii Poporului Inferior înaintă şi ridică o mână pentru a-i saluta pe Bryg-Noz şi pe regină.

— Suntem gata, zise el.

Acest „el” era o „ea”. Avea o voce limpede şi proaspătă. Baxter observă conturul sânilor sub tunica verde în zdrenţe şi două săbii scurte pe şoldurile subţiri. O femeie din Poporul Inferior care purta săbii, dădea şi primea ordine în prezenţa reginei! Înţelepciunea de Pace cu siguranţă nu făcea legea în această seară în subterană!

Un alt membru al grupului purta de-a curmezişul pieptului un sac mare. Îl lăsă la pământ şi îl deschise. Scoase din el un instrument asemănător cu baghetele de „administrare”, dar de două ori mai lung şi de două ori mai gros. Acesta nu era verde, ci gri argintiu, iar în jurul unei extremităţi se aflau câţiva cilindri de treizeci de centimetri lungime, ca nişte pile gigantice ale unei torţe electrice. Omul i-l întinse fetei, Kun-Rala, care îşi trecu repede degetele dedesubt, ca un trăgător de elită, care examinează o armă de un model nou.

— Foarte bine, declară ea, întorcându-se spre celălalt membru al Poporului Inferior. Fă să pornească… fata.

Lui Baxter i se păru că percepe o uşoară modificare a vocii lui Kun-Rala când pronunţă aceste cuvinte.

Omul îşi desprinse de la centură o baghetă obişnuită şi o atinse cu ea pe fata goală. Foarte uşor, la genunchi, nu la ceafă. Prin urmare, în loc să urle şi să cadă pentru a se răsuci de durere la pământ, ea nu lăsă să-i scape decât un geamăt slab. Apoi se răsuci şi o luă la fugă.

Alergă spre central sălii, către peretele opus. Fugea atât de repede, încât picioarele sale albe nu erau decât o pată neclară în mişcare. Baxter se întrebă unde credea că poate fugi. Nu vedea nici o altă ieşire decât scara pe care veniseră ei, iar fata îi întorcea spatele.

Însă nu ajunse prea departe. Era la treizeci-patruzeci de metri şi încă fugea când Kun-Rala lipi iute lunga baghetă de umărul său. Un braţ subţire, nişte degete lungi traseră de un mâner. O pocnitură, un şuierat, un miros de ozon… şi fata se evaporă. Acum o clipă era acolo, în clipa următoare nu mai era nimic, în afară de un soi de ceaţă însângerată care cădea încet în locul unde fusese o fiinţă umană. Baxter simţi cum i se urcă fierea în gât. Se stăpâni cu preţul unui efort eroic şi îşi întoarse faţa nepăsătoare către regina Mir-Kasa, care părea să-i pândească reacţia.

— Ei bine, Baxter! Oare englezii dispun de nişte arme asemănătoare cu baghetele noastre mari?

— Nu întocmai, Măreţia Ta. Însă noi aveam nişte lucruri care pot funcţiona la fel de bine.

N-ar fi mărturisit că această… această rază a morţii depăşea cu mult tot ceea ce exista în Anglia, nici că demonstraţia fusese cât pe ce să-l facă să vomite.

— Te aşteptai să găseşti o asemenea armă aici, în Melnon?

— Nu, cu siguranţă nu.

— Ei bine, nici nu existau acum câteva anotimpuri. Este ideea unui muncitor de prim rang şi este o idee foarte bună, nu ţi se pare?

— Da, dar la ce serveşte? Înţeleg într-adevăr că aceasta este o îmbunătăţire imensă pe lângă baghetele normale, însă cu siguranţă nu ai nevoie de aşa ceva pentru…

— Pentru a pedepsi Poporul Inferior? Desigur nu, Baxter. Aceste baghete sunt făcute pentru a fi folosite împotriva războinicilor. Războinicilor din celelalte Turnuri din Melnon. Şi asupra Poporului Inferior, dacă va trebui.

Repede, în fraze scurte, ea îi vorbi despre adevăratul său proiect, explicându-i că baghetele mari, capabile să ucidă de la distanţă, erau punctul său forte. Schiţă pentru Baxter un tablou extrem de clar, chiar prea clar.

Ceea ce visa era să provoace Poporul Inferior din celelalte turnuri ca acesta să se revolte împotriva Poporului Superior. Poate că nu aveau să reuşească cu adevărat. Însă vor zgudui şi vor slăbi atât de mult celelalte turnuri, încât acestea urmau să fie nişte prăzi uşoare pentru războinicii din Turnul Şarpelui.

— Înarmaţi cu baghete mari? întrebă Baxter.

— Posibil. Dar sper că nu ne vom servi de ele altundeva. Ele sunt în primul rând menite să mă apere şi să apere Poporul Superior Înţelept din Melnon.

Prin „Poporul Superior Înţelept” înţelegea pe cei care vor consimţi s-o urmeze şi să se supună puterii sale absolute. Ea credea că aceştia vor fi numeroşi, atunci când va asigura Turnului Şarpelui suveranitatea supremă. Însă, cu toate acestea, nu putea fi sigură de întreg Poporul său Superior. Şi cu siguranţă aveau să fie destui care aveau să protesteze, dacă aflau ce plănuia. Provocarea la răscoală a Poporului Inferior era una dintre cele mai abominabile încălcări ale Înţelepciunii de Pace şi cel mai neînsemnat zvon ar fi provocat o vâlvătaie de reacţii.

— Şi, natural, este mereu posibil ca Poporul Inferior al propriului meu turn să afle ce se întâmplă şi să se revolte. Atunci i-ar ucide la fel de bine atât pe înţelepţii, cât şi pe nebunii din Poporul Superior şi ar lăsa Turnul Şarpelui prea slăbit pentru a-mi susţine domnia asupra Melnonului. Prin urmare, trebuie să mă apăr împotriva celor din Poporul Superior care ar vrea să se opună şi împotriva Poporului Inferior care mi-ar ataca partizanii din Poporul Superior. De unde şi baghetele mari.

Într-un cuvânt, baghetele mari urmau să înarmeze garda personală a lui Mir-Kasa, instrumentul domniei sale personale asupra Turnului Şarpelui şi tuturor celorlalte turnuri. Cu ele, o asemenea armată ar fi fost invincibilă, iar domnia lui Mir-Kasa asigurată.

Însă unde putea fi alcătuită această armată personală pentru ca ea să fie gata în caz de necesitate? Unde, în Turnul Şarpelui, se putea acţiona în secret?

Răspunsul sărea în ochi. La nivelele Poporului Inferior, a acestor creaturi mizerabile, ale căror fapte şi gesturi nu interesau cu nimic Poporul Superior. Astfel, când Bryg-Noz a fost degradat şi surghiunit în Poporul Inferior – în toată regula – a plecat cu instrucţiuni şi sfaturi din partea lui Mir-Kasa. Nu avea deloc nevoie de acestea din urmă, deoarece era extrem de inteligent. Şi de fiecare dată când un membru al Poporului Superior era pedepsit, dacă Mir-Kasa avea încredere în el sau ea, le spunea despre Bryg-Noz şi îi trimitea la el. Acesta ştiuse să se folosească bine de ei. Şi acum erau…

— Câţi, Bryg-Noz?

Bryg-Noz şi războinica Kun-Rala schimbară o privire pe care Baxter o surprinse. O privire de complici. Din fericire, Mir-Kasa nu observă nimic.

— Într-adevăr, răspunse Bryg-Noz, la ultimul recensământ erau peste două sute.

— Nu-i rău, prietene, însă aceasta nu-i suficient pentru noi.

— Bineînţeles, zise Kun-Rala. Ştim că există peste o mie de baghete mari în compartimentele secrete ale sălilor de lucru. Însă este de ajuns o persoană limbută şi Nris-Pol sau altcineva ca el vor răscula tot turnul împotriva noastră. Şi tu ai de pierdut la fel de mult ca şi noi. Prin urmare, te implor să nu ne forţezi să acţionăm mai repede decât ar fi prudent.

Regina îi aruncă o privire plină de furie glacială şi Baxter speră că Kun-Rala va învăţa să-şi stăpânească un pic mai mult limba şi iritarea, dacă trebuia să fie amestecată într-o revoluţie. Totuşi regina inspiră profund şi ridică din umeri.

— Este evident că voi veţi fi cei aflaţi în pericol, prin urmare este corect să am încredere în judecata voastră. Dar te previn, se va sfârşi rău pentru voi, dacă aflu că aţi zăbovit atunci când nu mai exista pericol. Haide, Baxter. Cred că ai văzut destul pentru această seară, nu?

— Cu siguranţă, Măreţia Ta.

Urmând-o pe regină în semiîntunericul verde al scării, Baxter suci şi răsuci în mintea sa evenimentele serii. Nu se înşelase; regina Mir-Kasa avea de gând să dea totul peste cap în Melnon pentru a-şi spori puterea personală, nu pentru a-i ajuta pe oameni. Intrase într-un joc mult mai periculos şi cu o miză cu mult mai importantă decât îşi închipuise Baxter.

Însă din acest joc de puzzle mai lipseau nişte piese. Unde erau depozitate aceste baghete mari… Va îndrăzni el s-o întrebe? Şi oare Bryg-Noz şi amazoana Kun-Rala erau în întregime de acord cu Mir-Kasa cu privire la scopul „revoluţiei”? Privirea pe care o schimbaseră îi dădea de gândit. Era un alt punct pe care trebuia să-l lămurească înainte de a intra în această aventură.