45

Era singura persoană care-l văzuse zâmbind, nu ricanând, care-l văzuse râzând – nu rânjind. Împlinise treizeci de ani, dar îşi păstrase intacte prospeţimea, o nevinovăţie a privirii înduioşătoare, aerul de fetiţă abia intrată în adolescenţă. Aer neconstruit – nu artificii de divă scuturată, rochiţe ècolière, buclişoare, gene ce clămpăne a dulce mirare, alintături în glas şi cuvânt – „ce-ai adus azi lu’ păpuşica?“ –, ci sincer, de netăgăduită autenticitate. Avea să rămână şi la şaizeci de ani tot feciorelnică, toată viaţa va trebui dusă de mână. Inteligenţa firavă, fantezia modestă şi calineria delicioasă făceau din ea prototipul de persoană pe care femeile o dispreţuiesc, dar bărbaţii o adoră. Dinaintea lor se simt puternici, cresc în ochii proprii, „mari vom fi, statui vom avea, busturi ne vor face!…“

Când se încurcase cu Dolga – Jean pentru ea – avea douăzeci şi trei de ani, două rochiţe de vară şi inima zdrobită. Prima ei dragoste, un bărbat cu ochi catifelii, felin în dezmierdări, nestatornic ca un fluture şi pretenţios ca un paşă, o părăsise gustând în materie de femeie genul picant. Mioara i se părea mototoală, fără nerv.

Dolga o iubise din prima clipă. Era vânzătoare la un magazin de confecţii. După două săptămâni îşi lua lichidarea, Jean oferindu-se s-o „ţină acasă“, ceea ce în mentalitatea Mioarei echivala cu superlativul dragostei. Trecuseră şapte ani, dar îi rămăsese la fel de recunoscătoare, traiul tihnit şi prosper n-o alterase, nu îşi închipuia că probabil merită mai mult, nu tânjea după prezente masculine juvenile. Nu erau căsătoriţi, însă rămânând credincioasă aceleiaşi mentalităţi rurale, Mioara se considera măritată, dar „fără cununie“. De ce Dolga nu legitima o legătură fericită, habar n-avea, iar chestiunea în sine îi era complet indiferentă. Pentru un observator rece, străin farmecului prin excelenţă feminin al Mioarei, ea rămânea o gâsculiţă dezirabilă, un animal drăguţ care cuvântează şi nu creează probleme.

Când se îndrăgostise de Mioara, Dolga schimbase garsoniera din centru cu un apartament de două camere, într-un bloc vechi din Cotroceni. Nu se amestecase în decorarea interiorului, iar Mioara încercase voluptăţi rare, aranjându-l după idealuri oftate, parametri estetici de mult fixaţi, la care visase ani de-a rândul fără nădejde. Ambele încăperi aveau câte un set complet „Răpirea din Serai” – verde în sufragerie, roşu în dormitor – porţelanurile bombardau apartamentul cu scrumiere, vaze, bomboniere, pahare şi coşuleţe.

Când Dolga se întoarse acasă, Mioara îi ieşi dinainte ca totdeauna: fragedă, cu obrajii bucalii înfierbântaţi de cuptor, în capot cu flori şi sorţuleţ. Ţinea mâinile ude de la bucătărie îndepărtate de trup şi-i întinse tandră obrazul, apoi buzele moi.

Dolga o strânse în braţe:

— Bucuria mea…

Deşi obişnuită cu efluviile sentimentale, Mioara, simţindu-i în glas şi îmbrăţişare o căldură particulară, îi căută ochii:

— Ce-i cu tine? Eşti necăjit?

Se simţea emoţionat. Da, fetiţa asta îl iubea cu adevărat. Doar respirase altfel şi intuise că nu-i în apele lui. Arboră un aer tonic:

— Îmm… Ce bine miroase!

Mioara exclamă veselă ca un cintezoi:

— E ceva ce-ţi place!

După-masă, se întinseră. Mioara caldă, încolăcită de trupul lui, suflând uşor, ca un copil, el strângând-o lângă piept, simţind că-l doare inima de atâta fericire. Aproape adormită, insistă:

— Ai necazuri, Jean? Pot să fac ceva pentru tine?

— Da, şopti bărbatul sărutându-i părul! Să rămâi mereu frumoasă, mereu tu. Dormi, iubita mea.

Simţea o nelinişte specială, pe care încerca s-o localizeze, s-o identifice. Chipul lui Cristea îi reveni dinaintea ochilor. Netotul o iubea pe Lelia – o femeie care pe el nu l-ar fi interesat niciodată, dar incontestabil un număr extraordinar – şi era încredinţat că fostul lui învăţăcel va face totul pentru a o elibera. Se imagină o singură clipă în situaţia lui Cristea şi, instinctiv, o strânse mai tare pe Mioara.

Femeia mormăi prin somn cu glas răsfăţat:

— Nu aşa… mă doare… Vrei s-o doară pe păpuşica?

Când Dolga se trezi, în jur de cinci, cafeaua aburea în ceşti. Se învârti fără rost prin casă zornăindu-şi mărunţişul din buzunare. Mioara lălăia un cântecel, făcându-se că brodează. Migălea la o broderie – macrame – de vreo trei ani şi fiecare pretext era bun ca să întrerupă lucrul. Compuneau, ea şi Dolga, un paşnic peisaj de familie, cu arome şi culori tihnite de răcitor bine dotat, pat comun şi înduioşătoare atenţii conjugale: „Nu uita fularul… Mai ia bucăţica asta, de dragul meu…“

— Ne plimbăm?

Mioara îşi ridicase obrazul rotund şi zâmbea. Lui Dolga i se păru că seamănă cu un nufăr şi femeia avea chiar ceva din carnaţia apetisantă, din frăgezimea florii. Dolga îi ciupi uşor obrazul.

— Nu, draga mea, azi nu. Am să ies singur, am o afacere…

Mioara nu insistă. În general, nu punea întrebări, chestiune nu de principiu, ci de lipsă de curiozitate atât de totală, încât îţi purta gândul în nesimţirea ei la o rumegătoare –, iar Dolga aprecia în mod deosebit genul. Mioara avea cunoştinţe foarte aproximative despre viaţa profesională a lui Dolga şi întrebată, de pildă, unde lucrează „soţul“, răspundea laconic: e funcţionar. Nici nu ştia mai mult. Dolga care o adora, ceea ce nu-l lega la ochi, având perfecta, lucida reprezentare a radiografiei ei sufleteşti, se gândea de multe ori ce reacţii ar fi încercat Mioara – în lipsa ei de reacţii (şi referindu-se la altcineva ar fi zis cretinism) – descoperind adevăratele lui preocupări. Ar fi căscat? Şi-ar fi pus părul pe bigudiuri? Ar fi deschis televizorul?

După ce îşi puse paltonul, cedând unei vagi nelinişti, Dolga i se adresă cu glas blând:

— Să nu ieşi în lipsa mea…

— Să ies acum, noaptea? Ce-ţi veni?

— În general, vorbesc. Vreo câteva zile, îmi spui mie ce trebuie să cumpăr… Şi să nu deschizi nimănui, indiferent cine ar suna… Nu uiţi, da?

— Nu uit.

Îi întinse obrazul şi bărbatul o sărută cu tandreţe. Intră apoi veselă în bucătărie, unde lăsase o prăjitură în cuptor.

Dolga aspiră cu plăcere aerul rece al nopţii. Îşi legă mai bine fularul şi o luă cu paşi repezi spre staţia de tramvai. Nu observă silueta care se desprinse din umbra copacului de peste drum. Luă tramvaiul până la staţia Gemeni, apoi urcă într-un taxi.

Necunoscutul urmă acelaşi itinerar.