23      

Wayne a fost trezit brutal din somn, într-un fel care nu i se părea potrivit pentru marile lui visuri, în care era regele câinilor. Avea o coroană în formă de bol de mâncare şi tot tacâmul. A clipit, simţindu-se bine, călduţ, şi brusc a simţit adierea vântului. Somnoros, şi-a adus aminte că zboară în nu ştiu ce navă ruginită, cu un tip fără chip. De fapt, realitatea era aproape la fel de bună ca visul cu câinii.

— Poţi să ne aduci mai aproape? a întrebat Telsin.

— Dacă cobor, a spus mascatul, o să ne audă, chiar şi dacă ţin ventilatoarele pe viteză redusă. Trebuie să trecem peste oamenii de jos, dar o să ţin nava la înălţime.

Rugină! Sora lui Wayne se aplecase prin uşă, cu jumătatea corpului în afară, uitându-se în jos, deşi Wayne abia dacă putea să o vadă în lumina aceea slabă. Nu crezuse că Telsin avea să fie aventuroasă, ţinând seama că Wax era atent şi calm mai tot timpul. Şi, totuşi, iat-o încercând să imite lucrurile care flutură în vânt. A încuviinţat în semn de apreciere, apoi şi-a desfăcut cureaua şi s-a dus să vadă la ce se uita.

A trecut peste bagaje, care se împrăştiaseră peste tot şi nu rămăseseră unde le pusese Steris, apoi s-a aplecat şi el pe uşă lângă Telsin. A văzut un şir lung de oameni – luminaţi de lămpi – înaintând greoi prin troiene de zăpadă până la brâu. Bieţii.

Wax s-a dus la cealaltă uşă, privindu-i cu luneta. Wayne nu putea să vadă mare lucru. Se ţinea cu o mână de toc şi şi-a scos cutia de gumă cu cealaltă. Mai rămăsese doar o gumă rotundă. Drace. Măcar avea multă pudră în ea. Sigur avea să-l învioreze puţin.

— Îl vezi? a întrebat Telsin.

— Cred că da, a spus Wax. Stai. Da, el e. Pun pariu că au plecat în expediţie de îndată ce-au aflat ce-am făcut noi la depozit.

A întins mâna spre tocul de la curea şi a scos una dintre arme. Wax le dădea nume nenorocitelor de pistoale, dar Wayne niciodată nu le ţinea minte. Era una dintre armele alea cu o ţeavă mai lungă, care scuipa bile de metal şi omora băieţii răi.

— Lasă-mă pe mine s-o fac, a spus Telsin, cu o voce înflăcărată.

Wayne a ezitat; nici n-apucase să-şi ducă guma la gură. Ce poftă de sânge are femeia asta.

— Nu poţi să împuşti de-aici, a comentat Wax. Nici eu nu sunt sigur că pot.

— Lasă-mă să încerc, l-a implorat Telsin. Nu-mi pasă ce trebuie să facem. Vreau să moară. O să-i ia altcineva locul, dar vreau să moară.

Wax s-a mai uitat jos câteva clipe, în timp ce toată lumea de pe navă părea să-şi ţină respiraţia. În cele din urmă, şi-a coborât arma.

— Nu, a spus el. Depoziţia ta în tribunal va face mai mult rău celor din Set decât dacă omorâm pe cineva doar ca să ne răzbunăm pe ei. Şi aş preferasă-l pot interoga, oricum.

Şi-a pus pistolul la loc.

Wayne a încuviinţat. Te puteai baza pe Wax ăsta. Era constant. Şi-n zilele bune, şi-n zilele proaste. Wayne s-a retras din uşă, dar a reuşit cumva să se împiedice de scaune, să se lovească de Telsin şi a împins din greşeală unul dintre ghiozdane afară din navă.

Wayne s-a holbat jos, cu ochi mari; ghiozdanul a lovit în cap unul dintre oamenii de jos.

— Ce-ai făcut? a întrebat Telsin.

Wayne a tresărit.

— Ce-a mai făcut acum? a întrebat Marasi, cu o voce resemnată.

— A aruncat cu un ghiozdan peste ei, a spus Telsin.

— N-a fost vina mea, a răspuns el. Wax m-a trezit prea devreme. Mi-am pierdut echilibrul.

S-a uitat la ceilalţi oameni din navă. Wax a oftat, ducându-se lângă pilot. Steris şi MeLaan stăteau pe scaunele din spate, MeLaan se întindea atrăgătoare undeva, Steris stătea aplecată asupra unui carnet. Lua note? Ce-avea femeia asta?

Jos de tot, bărbaţii din zăpadă şi-au ridicat lămpile ca să scaneze cerul. Păreau nedumeriţi.

— Du-ne de aici, a strigat Wax pilotului mascat. Du-te în direcţia în care urcă ei.

— Da, Decisivule, a spus pilotul, şi ventilatoarele din lături ale navei au început să se învârtă mai tare. Ţineţi-vă bine!

Nava a pornit. Nu era rapidă, dar se mişca din nou. Fusese un truc frumos să o ţină nemişcată în zbor. Păsările nu puteau să facă asta, doar Monedăîmpingătorii. Wayne a venit şi el mai în faţă, trecând de Marasi, ca să vadă mai bine.

— Se înteţeşte vântul, a comentat pilotul. Poate e furtună, de parcă n-ar fi deja suficient de frig.

— Uite, a zis Wax. Ce e aia?

— Acum întorc, a spus pilotul, şi nava a început să vibreze îngrijorător.

Încă o rafală de vânt a adus nişte fulgi de zăpadă prin uşile laterale.

— Asta e, a spus Wax, privind prin ninsoare. Pe inelele lui Armonie... chiar există.

— Eu nu văd nimic, a spus Wayne, mijind ochii.

— Ţineţi-vă de ceva, a spus pilotul. Sau puneţi-vă centurile. O să aterizez.

Wayne l-a prins pe pilot de braţ.

— E ceva.

Wayne s-a prins de spătarul scaunului la timp, căci nava s-a aplecat într-o parte la coborâre. N-a fost o aterizare dificilă, dacă-ţi plăcea să aterizezi tremurând din toate încheieturile şi să fii izbit cu faţa de pereţi.

Wayne a clipit, era înconjurat de întuneric. Câteva clipe mai târziu, MeLaan a reuşit să-şi reaprindă lampa şi s-o ţină sus; au văzut că nava se aşezase într-o rână; una dintre paletele ventilatorului – care se putea strânge când nava mică se cupla la cea mare – se îndoise şi zăpada intrase în navă printr-una dintre uşi.

— Aşa se întâmplă de obicei? a întrebat Wax, ridicându-se de pe podeaua în pantă.

— Aterizarea e dificilă, a recunoscut pilotul.

— Tehnic, nu e, s-a auzit Marasi din spate. E probabil cel mai uşor lucru de făcut cu o navă zburătoare.

Wayne a pufnit, urcându-se spre uşa îndreptată în sus, pe unde a şi sărit. Zăpada a scârţâit când a aterizat. Nu se aşteptase. Singura zăpadă pe care o văzuse fusese cu ocazia unor furtuni mici în Ţinuturi, şi aceea nu se aşternea niciodată pe pământ ca aici. De ce să scârţâie? Era făcută din apă, nu din cereale.

A ieşit din mormanul înalt de zăpadă într-o zonă stâncoasă. Fulgii îl biciuiau ca nişte grăunţe de nisip, dar nu păreau să cadă din cer, ci să sufle dintr-o parte. A început să tremure şi a tras şi mai multă căldură din medalion. Norii se îndepărtau, lăsând lumina stelelor să strălucească, aşa cum paznicii de la cluburile de noapte exclusiviste se dau la o parte din uşă ca să lase lumea să intre.

Lumina s-a revărsat pe pământ, albă şi calmă, dezvăluind un amărât de castel în mijlocul munţilor. Era o fortăreaţă de piatră, tăiată din aceleaşi stânci ca cele din împrejurimi. Părea să aibă doar un nivel şi că se ghemuise în faţa vântului, dar strălucea la lumina stelelor ca fantoma unei clădiri străvechi, din vremurile anteverdante.

Wayne a expirat uşor, scoţând aburi albi pe gură.

— Mişto, a spus el, dând din cap. Mişto.

Tipii care construiseră chestia aia aveau stil.

Marasi a ieşit şi ea din navă, purtând mantia de ceaţă a lui Wax – din cine ştie ce motiv; fusese cât pe-aci să cadă cu faţa în zăpadă. Stătea pe vârful troianului şi vântul aproape c-a doborât-o din nou; brusc, s-a scufundat în zăpadă, care, iarăşi, a scârţâit. Îşi adusese aminte să nu-şi mai mute greutatea în metalminte. Era o greşeală răspândită, dacă nu erai obişnuit să fii Feruchimist.

A venit prin zăpadă până la el, ştergându-şi nişte fulgi care i se topeau pe frunte. Părea să se simtă bine, având în vedere că doar ce fusese împuşcată.

— Suit şi ai lui nu sunt foarte departe, a zis ea. Şi acum ştiu că suntem aici.

— Atunci găsim noi Brăţările mai întâi, a spus Wax din spate.

Era nedrept cum putea el să plutească afară din maşină şi apoi să se înalţe până la ei, fără ca zăpada să-i dea de furcă. Serios. De ce făcuse Armonie zăpada? Nu părea să aibă niciun scop.

— Luaţi-vă lucrurile! Allik, scoate grenada din navă, ca să fim siguri.

S-au grăbit toţi să facă ce le ceruse. Marasi s-a urcat înapoi în navă ca s-o ajute pe Steris să dea bagajele jos. Allik a ieşit şi el, purtându-şi masca, şi stând pe marginea navei. Se holba la fortăreaţă şi scutura din cap. S-a întors şi şi-a mângâiat nava, de parcă ar fi fost un căţel, până când Steris a venit lângă el să-i zică să plece. Câteva clipe mai târziu, Marasi a ieşit iarăşi, purtând o rochie în loc de uniformă. Încă avea pantalonii pe dedesubt. I-a dat lui Wax mantia înapoi.

Avea sens. O femeie trebuia să-şi schimbe hainele pentru aşa ceva. Nu poţi să intri într-un templu antic şi izolat fără să-ţi pui accesoriile. Wayne şi-a trecut mâna prin păr şi a intrat în panică. Pălăria! S-a întors în navă, căutând-o agitat; a văzut-o într-un nămete de zăpadă ceva mai departe. Probabil căzuse la aterizare. A luat-o de jos, uşurat.

— Toată lumea înapoi! a exclamat Wax, sprijinindu-se bine pe ambele picioare, în timp ce vântul îi împingea coada mantiei în toate direcţiile.

Ceilalţi s-au îndepărtat de navă, iar Wax a mormăit, începând să Împingă. Nava a alunecat uşor în zăpada care începuse să o acopere. Wax a Împins până a îngropat-o de tot.

— Mişto, a spus Wayne.

— Să sperăm că unul dintre Monedăîmpingătorii sau Deviatorii lor nu o găseşte sub zăpadă, a comentat Wax, întorcându-se spre templu, cu puşca pe umeri. Haideţi, să plecăm din vântul ăsta.

Au luat bagajele şi au traversat platforma de stâncă înspre fortăreaţă. Steris mai găsise o lampă pe undeva şi a aprins-o. Wayne s-a grăbit şi l-a ajuns din urmă pe pilotul mascat.

— Ştii, a spus Wayne. Şi eu sunt Allomant.

Bărbatul n-a zis nimic.

— Mă gândeam că vrei să ştii, a răspuns Wayne, din moment ce pare că asta e religia ta. Dacă voiai să mai adori pe cineva, vreau să zic.

Niciun răspuns.

— Sunt un Alunecător, a spus Wayne. Bule de viteză, ştii? Titlurile alea pretenţioase mi-ar conveni şi mie. Frumosule. Deşteptule. Ăăă... Tipule cu Pălăria Excelentă.

Singurul sunet care se auzea era cel al paşilor lor prin zăpadă şi vântul.

— Eşti cam nedrept, a adăugat Wayne. Wax nu vrea să-l adori, aşa-i? Dar trebuie să ai pe cineva să adori, totuşi. E natura umană. Este inculcuşită în noi. Aşa că eu sunt dispus să te las să...

— Nu te poate înţelege, Wayne, a spus Marasi, trecând de ei. A schimbat medalioanele ca să-şi ţină de cald.

Wayne s-a oprit în Ioc.

— Când îşi recuperează minţile, să-i spună unul dintre voi că sunt un zeu, da?

— Aşa facem, a strigat Wax din faţă.

Wayne a oftat, s-a grăbit să-i prindă din urmă, dar apoi s-a oprit din nou. Ce era chestia aia dintr-o parte? Şi-a pus ghiozdanul în spate şi a luat-o într-acolo, ignorând-o pe Marasi, care-l strigase să se întoarcă. Era ceva acolo, aproape de stânci. Silueta a ceva – era mai mare decât o casă, acoperită de gheaţă pe alocuri.

Wax a venit şi el, mijind ochii.

— E altă navă, a zis el. Cea pe care au trimis-o Vânătorii.

— Cine?

— Nişte oameni din regiunea lui Allik, a spus Wax. Au venit aici ca să distrugă locul ăsta. Se pare că n-au reuşit, din fericire.

S-a întors să plece, dar Wayne i-a dat un ghiont, arătând spre o mână îngheţată care se ivea dintr-un morman de zăpadă. S-a apropiat şi a recunoscut vreo zece cadavre, poate chiar mai multe, în locul acela îngheţat.

Wax a încuviinţat, apoi s-au întors amândoi unde se aflau ceilalţi. Marasi şi Steris îi aşteptaseră, împreună cu mascatul – care mersese şi el până mai aproape de navă, holbându-se la ea. Telsin pornise în faţă, cu MeLaan după ea. Wax li s-a alăturat repede celorlalţi.

— Soră-ta, a spus Wayne, e cam...

— Severă? a întrebat Marasi.

— Voiam să spun ţicnită, a recunoscut Wayne. Deşi nu sunt foarte sigur dacă e o ţicneală bună sau una rea, fiindcă încă n-am avut timp să-i fac evaluarea.

— A trecut prin multe, a zis Wax, privind în faţă. O s-o aducem acasă şi o să vorbească cu nişte medici. O să-i treacă.

Wayne a încuviinţat.

— Dar nici n-o să se mai potrivească cu trupa asta dacă-i trece.

Au înaintat. Fortăreaţa chiar era impresionantă. Construită din blocuri de piatră, genul de rocă ce-i rupsese şalele amărâtului care o cărase. Treptele din faţă duceau spre o statuie enormă. La început, a fost surprins, fiindcă părea un loc cam ciudat pentru o statuie; dar apoi s-a gândit că pe statuile din Elendel se căcaseră probabil un milion de păsări, aşa că poate ăsta era un loc mai potrivit.

Trupa a început să urce treptele cu vântul în faţă. Medalionul făcea ca vântul să nu fie suficient de rece să-i răcorească bijuteriile, dar tot era enervant. La capătul scării au ocolit statuia unui individ cu o mantie lungă, ţinând o suliţă în mână, al cărei vârf se sprijinea în stânci. Wayne şi-a dus mâna la faţă, dându-se puţin înapoi şi înălţând privirea.

— Ce-are la ochi? a întrebat Wayne.

Marasi a venit lângă el, mijind ochii pe întuneric.

— E o ţepuşă, a spus ea. Ca aceea de pe moneda lui Waxillium.

Da, asta era. O ţepuşă, în ochiul drept. Wayne a dat ocol statuii, la baza căreia se strânsese zăpada.

— Un ochi cu ţepuşă, a spus Wax gânditor. Locul ăsta a fost construit de Lordul Legiuitor. De ce i-ar fi pus să facă o statuie pentru el şi să-i bage o ţepuşă în ochi?

— Poartă o suliţă, a spus Marasi. Oare e suliţa pe care a folosit-o ca să-l omoare pe Supravieţuitor?

— Una de metal, a băgat de seamă Wax. Dar fără linii. E din aluminiu. Are aluminiu şi pe curea. E o statuie scumpă.

Marasi a încuviinţat.

— Lordul Legiuitor a fost omorât cu trei suliţe, aşa spune mărturisirea Lordului Născut-din-Ceaţă. O dată a fost înjunghiat de un cerşetor, pentru sărăcia provocată. A doua oară, de un muncitor, pentru sclavia impusă. Şi ultima oară, de un prinţ, pentru coruperea aristocraţilor. Suliţele nu i-au făcut niciun rău.

— Haide, a strigat Telsin la cei din clădire, unde i se alăturase Steris.      -

Wax şi mascatul au luat-o din loc, dar Wayne a rămas să contemple statuia.

— M-am mai gândit, a zis Wayne, când a trecut MeLaan pe lângă el.

— Da? a întrebat ea, privindu-l.

Rugină. Lui Wax poate că i se părea ciudat, ţinând seama că ea avea un miliard de ani, dar parcă trecuse şi mai mult de-atât de când se uitase o femeie la el în felul ăla. Nu era o privire pasională sau ceva... era doar... care să fie cuvântul...

Afectuoasă.

Da, ăsta era.

— Wayne? a întrebat ea.

— A, da. Păi, locul ăsta e abandonat, nu? Aşa că lucrurile de aici nu aparţin nimănui.

— Sunt sigură că mulţi oameni l-ar vrea doar pentru ei, a spus MeLaan. Dar o să fie foarte greu să demonstreze că le aparţine.

— Deci...

— Zic că mai bine nu atingi nimic, indiferent de ce s-ar întâmpla, a spus MeLaan.

— A. Bine.

I-a zâmbit, apoi a intrat pe uşa deschisă din spatele statuii. Era o deschizătură mare, căscându-se în stâncă ca o gură de bărbat pe care-l loveşti drept în boaşe.

S-a uitat la statuie, apoi a împins în vârful suliţei cu degetul mare. A lovit-o cu călcâiul. Apoi a dat în ea cu o piatră. A şi învârtit-o de câteva ori.

Vârful a căzut imediat, răsunând pe piatra de pe jos. Wax se înşelase – doar vârful era din metal, suliţa imensă era din lemn. Aluminiu, deci? s-a gândit Wayne zâmbind.

Lui nu-i păsa prea mult de ce spuneau bogaţii că este valoros. Decât dacă nu cumva dădea peste ceva care valora cât o casă. Inventatoarea, mica Sophi Tarcsel, avea oricum mai multă nevoie de fonduri pentru experimentele ei.

A înfăşurat într-o batistă capul de suliţă, care era mare cât palma lui, ca să nu i se lipească degetele de el de la frig, şi-a început să fluiere, luând-o la fugă după ceilalţi. Trecând de prag, a băgat de seamă că intrarea avusese odată uşi, unele imense, dar care acum erau făcute ţăndări.

Ceilalţi se reuniseră înăuntru, în holul clădirii. Zidurile erau decorate cu picturi murale de ambele părţi, asemănătoare celor pe care kandra ăla ciudat le proiectase pe perete acasă la Waxillium. Wayne s-a apropiat de o frescă exact unde se afla şi Wax, care o privea contemplativ.

Da, aceeaşi pictură. Una arăta o pereche de brăţări aşezate pe un piedestal, cealaltă – vizavi – îl înfăţişa pe Lordul Legiuitor cum le poartă.

— Sigur am găsit locul, a spus Wax. Statuia era o dovadă suficientă, dar asta o confirmă complet. ReLuur a fost aici.

S-au îndepărtat de intrare, pătrunzând pe un coridor lung şi întunecat. Ce erau ridicăturile alea din faţă? MeLaan şi Steris şi-au înălţat lămpile, deşi nimeni nu părea să se încumete să se apropie prea mult.

Mascatul tot bombănea pe limba lui ciudată. Părea să se uite după ceva. Un model de metal pe perete? S-a dat într-o parte şi a scos mica grenadă din buzunar. A făcut nu ştiu ce, deschizând-o, scoţând din ea cu penseta o bucăţică de metal. A băgat-o într-o gaură din perete şi apoi a tras de o manetă.

Wayne a auzit ceva zbârnâind în depărtare şi o serie de lumini albastre s-au aprins pe pereţi. Se potriveau cu atmosfera locului ăluia ruginit, fiindcă erau mai înfiorătoare decât Steris dimineaţa.

Nu existau becuri sau alte lucruri raţionale înăuntru, doar secţiuni de perete ce păreau din sticlă translucidă şi care sclipeau în feluri înfiorătoare.

Şi era suficient să le luminezi. Vedeai cadavre. Un număr tulburător, în tot felul de poziţii ciudate. Şi bălţile din jurul lor... sânge îngheţat.

Wayne a fluierat încet.

— Au încercat tot posibilul ca să facă locul ăsta să arate cât mai groaznic.

— Cadavrele alea nu erau aici la început, a spus Wax sec. Cred că trebuie să fie... Wayne, ce dracu’ e aia?

— A căzut, pur şi simplu, a răspuns Wayne, ţinând bine vârful de suliţă în mână.

Se simţea încă rece, deşi era înfăşurat în batistă. Dintr-o parte i se vedea vârful.

— Nici nu m-am uitat la ea, Wax. Trebuie s-o fi slăbit vântul. Vezi, are o gaură într-un capăt, unde se înşurubează...

— Nu atinge nimic! a exclamat Wax, arătându-l cu degetul. Nimic altceva!

MeLaan l-a săgetat cu privirea.

— Tu să taci din gură, i-a zis Wayne.

— N-am spus nimic, Wayne.

— Ai sugerat ceva. E şi mai rău.

Wax a oftat, privindu-l pe pilot, care inspecta câteva scrijelituri de pe pereţi.

— Allik? a întrebat Wax, apoi a bătut cu degetul în medalionul pe care-l ţinea pe braţ.

Mascatul a oftat, dar şi-a schimbat medalioanele între ele. A început imediat să tremure.

— Acum am ajuns în iad, sunt sigur. Munţii ăştia se înalţă până acolo.

— Voi credeţi că iadul e în cer? a întrebat Steris, stând aproape de Wax, aproape îmbrăţişându-l.

— Fireşte că e, a spus Allik. Dacă sapi suficient de mult în pământ, se încălzeşte. Iadul trebuie să fie în partea opusă. Ce voiai de la mine, Mare Distrugător Metalic?

Wax a oftat.

— Cadavrele, a zis el, arătând pe coridor. Sunt capcane?

— Da, a spus Allik. Cei care-au construit locul acesta au fost însărcinaţi cu apărarea armei Suveranului. Ştiau că o să vină şi alţii după ei, aşa că arhitecţii au pus obstacole, ştiind că nu vor rămâne în urmă să păzească clădirea. Nu în locul ăsta de gheaţă şi moarte. Dar...

— Ce? a întrebat Wax.

— Măştile alea? a spus Allik.

—Măştile Vânătorilor? a întrebat Wax.

Allik l-a privit şocat.

— Cum le-aţi recunoscut?

— Nu le-am recunoscut, a răspuns Wax, înaintând atent.

Wayne i s-a alăturat, la fel şi MeLaan. Wax le-a spus lui Marasi, Steris şi Telsin să rămână în urmă, dar i-a făcut semn lui Allik să-l urmeze.

Împreună, toţi patru s-au îndreptat spre prima grămadă de cadavre. Wax a îngenuncheat lângă o baltă de sânge îngheţat. Leşul cel mai apropiat vorbea despre moartea teribilă de care avusese parte individul acela, cu o ţepuşă care-i străpunsese pieptul. Wayne putea să vadă capcana acum, vârful suliţei se ivea uşor din perete. Tovarăşii lui probabil că încercaseră să-l scoată de-acolo, dar fuseseră prinşi şi ei în capcane.

Măştile erau diferite de ale lui Allik, asta era evident. Făcute din lemn, cu bucăţi de sticlă prinse de ele, fiecare avea un model diferit şi straniu. Lăsau gura la vedere. Acopereau doar partea de sus a chipului şi coborau doar peste obraji. Pielea feţei părea, într-adevăr, să se fi sudat de lemn, dar poate că asta se datora îngheţului – era mai frig acolo decât în dormitorul unei femei nemăritate.

Wax a atins una dintre măşti.

— Ai spus că Vânătorii au venit să distrugă locul acesta.

— Da, a răspuns Allik.

— Cred că ori v-au minţit, ori şi-au schimbat intenţiile.

Wax a arătat spre uşile sparte, apoi în lungul coridorului plin de cadavre.

— Atracţia Brăţărilor fusese prea puternică pentru aceşti oameni. Cred că cei morţi, pe care i-am găsit lângă navă, erau cei hotărâţi să arunce locul în aer. Au fost trădaţi, dar trădătorii au căzut ei înşişi în capcane. Cei care s-au întors acasă... ce s-a întâmplat cu ei? Au dispărut?

— Da, a spus Allik, lăsându-şi capul într-o parte.

Şi-a ridicat masca, descoperind o mustaţă şi o barbă aproape inexistente, şi l-a privit pe Wax cu ochi plini de uimire.

— S-au întors la Vânători. Apoi... au dispărut. S-au întors la familiile lor, aşa s-a spus.

— Au fost executaţi, a zis Wax, ridicându-se. S-a descoperit că au ajutat să-şi omoare echipajul şi c-au încercat să fure Brăţările. S-au întors deoarce capcanele le-au omorât majoritatea colegilor, au luat un plutac fiindcă doar atât puteau conduce şi s-au întors cu poveşti despre o furtună. Aveau de gând să mai formeze un echipaj şi să mai încerce o dată. Dar superiorii lor i-au prins înainte s-o facă.

Allik părea confuz.

— Cum... ţi-ai dat seama de asta?

— Aşa face el tot timpul, a răspuns Wayne. Mai bine nu-l încuraja.

— E doar o teorie, a spus Wax. Dar una sprijinită pe dovezi. Steris, Telsin. Vreau să rămâneţi aici cât...

— Vreau să merg cu tine, s-a răstit Telsin la el.

A făcut un pas în faţă, părea mai rece decât cadavrele de pe podea.

— Nu te las să mă dai la o parte, Waxillium. Nu vreau să rămân aici, ca să vină unchiul şi să mă ia din nou.

Wax a oftat, privindu-le pe Steris şi Marasi.

— O să rămân eu, a spus Steris. Cineva trebuie să vegheze intrarea ca să vadă când vin Suit şi oamenii lui.

Wax a dat din cap, privindu-l pe Wayne.

— Tu stai cu ochii pe ea.

Apoi s-a întors spre Marasi.

— Iar tu stai cu ochii pe el. O să venim după voi dacă găsim ceva.

Marasi a încuviinţat. Wayne a oftat.

— Ai de gând să continui? a întrebat Allik, cu ochii cât cepele. O, Mare Impetuos, departe de mine gândul – eu, un biet pilot – să-ţi pun la îndoială intenţiile ridicole, dar... serios? N-ai văzut cadavrele?

— Le-am văzut, a răspuns Wax. MeLaan?

— Mă ocup, a spus ea, păşind în faţă.

— Mare Metalic, a zis Allik, nu pot să nu mă gândesc că au capcane gândite tocmai ca să-i omoare pe cei ca tine. Dacă s-au gândit la toate astea, s-au gândit şi la metalici.

— Da, a spus Wax. Ţepuşa aia era făcută din lemn.

Allik a devenit şi mai agitat.

— Atunci de ce...?

MeLaan a călcat pe o placă de presiune, făcând o suliţă să iasă dintr-una din multele găuri din perete. S-a mişcat incredibil de repede, străpungându-i torsul şi ieşind pe partea cealaltă.

Ea a oftat, privind în jos.

— Asta o să-mi distrugă hainele complet.

Allik s-a zgâit la ea şi şi-a ridicat mâna ca pentru a-şi da masca jos de pe faţă, doar că masca era deja ridicată.

A bâjbâit cu mâna pe obraji, dar nu putea să-şi ia ochii de la MeLaan, care şi-a scos suliţa din corp cât se poate de liniştit.

— Capcanele sunt ceva mai puţin ameninţătoare când eşti ajutat de un nemuritor, a spus Wax.

— Doar dacă n-au cumva explozibili, a spus MeLaan. Dacă pierd o ţepuşă, să fii pregătit să mi-o bagi înapoi imediat. Şi vorbeam serios, asta o să-mi distrugă hainele.

— Ai putea s-o faci şi fără haine, a propus Wayne.

MeLaan a rămas pe gânduri câteva clipe, apoi a ridicat din umeri, pregătindu-se să-şi dea jos bluza.

— O să-ţi cumpăr haine noi, MeLaan, a adăugat Wax, oprind-o. Nu vrem să-l facem pe bietul Allik să leşine.

— De fapt, a spus Allik, nu cred că m-ar deranja.

— Eşti un băiat bun, a spus Wayne, ştiam eu că-mi place de tine.

— Ignoră-i, a zis Wax. Wayne, stai cu ochii pe uşă. Allik, trebuie să vii cu mine, în caz că o să dăm peste ceva scris în limba ta.

Bărbatul a încuviinţat, apoi şi-a pus masca la loc. Era firesc să poarte una la vârsta lui. Nici Wayne nu putea să-şi lase barbă, dar măcar îşi bărbierea tuleiele care-i creşteau.

MeLaan a continuat pe coridor.

— Telsin, stai în urma mea, a spus Wax, şi calcă exact pe urmele mele. Şi tu la fel, Allik.

S-au îndepărtat de Wayne şi de cele două femei. În faţa lor, o buturugă mare, cu ţepuşe, a strivit-o pe MeLaan de un perete. Dar ea a trecut peste asta uşor, împleticindu-se mai departe, în timp ce piciorul ei s-a realcătuit.

— Ştiţi ce? a spus Wayne, privindu-le pe Marasi şi Steris. Cred că e mai bună la Ceasul Negru Dublu Tropot decât mine.