20      

Cadavrul s-a prăbuşit în cameră, cu mâna încă pe clanţă şi cu faţa încremenită într-o expresie de şoc. Telsin trăsese patru focuri şi nimerise doar de două ori, dar fusese suficient.

Wax a înjurat, luând-o pe soră-sa de braţ şi împingând-o spre uşă. Cu cealaltă mână şi-a pipăit cureaua după o fiolă de fulgi de metal.

— O să-i omor pe toţi, Waxillium, a şoptit ea. Pe toţi, până la ultimul. M-au ţinut...

Grozav. Nici nu putea da vina pe ea, dar îi şi băgase într-o situaţie imposibilă. A înghiţit fiola de metal, apoi s-a uitat spre uşă şi a văzut inginerii şi tâmplarii căutând adăpost, în timp ce paznicii se apropiau de Wax. Câţiva se aflau aproape de tot – cei pe care-i chemase Wayne, iar unul a arătat spre el, strigând.

Pereţii subţiri ai camerei lor păreau să-i apere de gloanţe, aşa cum hainele te ajută să nu te uzi. Când primul soldat a tras în el, a luat o hotărâre Împingându-se în spate.

— Ţine-te de mine, a spus el, trăgând-o pe Telsin deoparte.

A păşit afară din cameră, a tras în pământ şi s-a Împins cu ea în aer. Soldaţii îl arătau, îndreptându-şi armele împotriva lui, dar, în câteva momente, ajunsese deasupra navei. Văzuse mai devreme că partea ei de deasupra era plată, deşi scândurile acelea păreau mai fine decât orice altă punte întâlnită de el vreodată şi copastia arăta ca unvârf crenelat de turn sau de fort.

I-a dat drumul lui Telsin.

— Mă întorc curând, a promis, sărind peste marginea navei.

Bărbatul care trăsese în el nu se dădea bătut şi continua să tragă. Săreau aşchii din lemnul navei, când Wax a început să tragă şi el şi l-a culcat la pământ. Wax a aterizat, Împingându-se într-un cui, şi s-a oprit lângă un teanc de cutii, în spatele cărora se ascundea Wayne.

— Ce? a întrebat Wayne. Ţi-ai pierdut răbdarea?

— Soră-mea a împuşcat pe unul dintre ei.

— Mişto.

Wax a scuturat din cap. Soldaţii începuseră să intre în depozit din toate părţile.

— Nu e mişto. O să fie trupe de asasini printre soldaţi, Wayne. Gloanţe de aluminiu. Trebuie să le luăm pe MeLaan şi pe Marasi şi să mergem. Acum.

Wayne a încuviinţat. Wax a mai înghiţit o fiolă de fulgi de oţel, în caz că-şi pierdea cureaua, şi a dat şi el din cap.

— Trece-ne de partea cealaltă cu o bulă de viteză.

Wayne a ieşit din ascunzătoare şi Wax s-a ţinut după el.

S-au auzit focuri de armă, dar Wayne a creat o bulă de viteză. Acoperea cam vreo trei metri, destui cât să facă gloanţele să rateze ţinta. Wayne l-a lăsat pe Wax s-o ia înainte, apoi au trecut amândoi de marginea bulei, umăr la umăr. Bula a dispărut şi au auzit gloanţele şuierând prin aer în urma lor.

Au continuat să alerge, dar când soldaţii i-au prins iar din urmă, Wayne a mai creat o bulă de viteză. Asta le-a permis iarăşi un avantaj, şi în scurt timp au reuşit să se adăpostească sub partea accidentată a pontonului navei. Dacă erau asasini printre ei, ucigaşi plătiţi, aceia n-aveau să fie păcăliţi la fel de uşor.

Wax a luat-o în faţă, ţâşnind prin umbra navei spre partea din faţă. De îndată ce începea cineva să tragă, Wayne mai crea o bulă şi amândoi se repoziţionau. Wayne a vrut să iasă afară dintr-una, dar Wax l-a oprit, punându-i mâna pe umăr.

— Stai.

Adăpostiţi de bulă, Wax s-a uitat înspre partea cealaltă a depozitului. Erau aproape de zona de est a clădirii, iar soldaţii stabileau un perimetru, ocupând uşile şi îngenunchind în şir. Căpitanii din spate ţipau, arătând cu degetul în timp ce gloanţele zburau spre ultimul loc în care-i văzuseră.

Şi mai rău, acum trăgeau cu gloanţe exact acolo unde – dacă ar fi păstrat planul lor dinainte – ar fi încercat să iasă din bulă.

— Drace! a spus Wayne, cu ochii la gloanţe.

I-a aruncat plosca lui Wax. Wax a tras o duşcă de suc de mere, judecând distanţele şi fiind cuprins de strania senzaţie că se află în mijlocul unei furtuni de focuri de armă.

— Au pus totul pe masă, a spus Wayne.

— Ni s-a dus faima prin părţile astea. Cât timp ţi-a mai rămas?

— Vreo două minute, poate. Mai am ceva aliaj fuzibil în şaua calului, dacă e nevoie. Kandra mi-au dat mai mult înainte să plecăm.

Wax a mormăit. Două minute puteau să treacă foarte repede. A arătat spre gaura mare dintr-o parte a navei, unde rampa aceea de scânduri ducea în interior.

— Le-am văzut pe fete intrând.

— Amuzant, a spus Wayne. Fiindcă eu le văd în altă parte.

Wax s-a uitat înspre locul pe care i-l arăta şi a văzut, într-adevăr, faţa lui MeLaan în spatele unei uşi deschise, într-o încăpere dintre cele construite în marginea depozitului. Wax a respirat adânc.

— În regulă. Armatele alea o să ne reteze din picioare, cu şi fără Allomanţie, dacă nu căutăm repede adăpost. Bune şi camerele alea. O putem lua pe acolo şi mergem de-a lungul peretelui exterior al clădirii. O să sparg eu pereţii şi putem scăpa aşa.

— Bine, a încuviinţat Wayne. Şi soră-ta?

— Ea ar trebui să fie în siguranţă deocamdată, a spus Wax. De îndată ce evadăm, o să mă urc pe acoperiş şi cobor s-o iau.

— Sună bine, a zis Wayne, în afară de o singură chestie.

Wax i-a înapoiat plosca.

— Uite.

— Ha! a spus Wayne, dar nu la asta mă refeream.

A arătat spre navă. Se zărea o siluetă coborând pe o scară din frânghie atârnată de marginea navei. Telsin nu vrusese să rămână pe loc.

— Rugină şi Ruină! a exclamat Wax.

— Rămâne mai puţin de-un minut, prietene.

— Bag-o pe ea într-o bulă de viteză! a strigat Wax, făcând gesturi largi. Eu mă duc la celelalte două, fugi.

S-au despărţit şi bula a cedat. Imediat, răpăitul de arme l-a asurzit pe Wax; el s-a lăsat la pământ, cu picioarele înainte, şi s-a împins în suporţii de metal ai navei. A alunecat pe podeaua de pământ, cu gloanţele zburându-i pe deasupra capului şi a ajuns la uşa pe care MeLaan a deschis-o pentru el. Călcâiele i-au atins pragul – coridorul avea o podea de lemn – şi s-a ridicat în picioare, aterizând înăuntrul camerei cu un bufnet şi stârnind praf în toate direcţiile.

— Te anunţ, a spus Marasi, că noi ne-am făcut treaba fără să alertăm pe nimeni.

— O să-ţi trimit o decoraţie, a răspuns Wax, arătând spre bărbatul scund şi straniu din spatele ei. Asta ce dracu’ mai e?

Bărbatul a arătat şi el cu mâna spre Wax.

— Oamenii lui au construit nava, a spus Marasi. L-au ţinut închis într-o cuşcă, Waxillium.

— Drace, a comentat MeLaan din uşă. Soldaţii ăştia nu se joacă.

Abia dacă o putea auzi prin zgomotul de împuşcături.

— Am găsit-o pe soră-mea, a zis Wax. Oamenii lui Suit probabil că ştiu cât de mult l-ar înfuria chestia asta. Trebuie să...

— Wax! a exclamat MeLaan, arătând cu degetul.

S-a dus lângă ea. Wayne aproape că ajunsese la soră-sa, care se lipise de marginea navei, cu ochi fioroşi. Dar Wayne fusese lovit. Se clătina pe loc, ţinându-se cu mâna de umăr, când un alt glonţ l-a lovit direct în gât. A căzut la pământ, împroşcând sânge peste tot.

Wayne se putea vindeca cu noua lui metalminte. Din păcate, soldaţii nu s-au oprit. Un alt glonţ l-a lovit în coaste în timp ce făcea pe mortul, apoi altul. S-a vindecat şi s-a ridicat într-o clipă, dar l-a lovit altul.

Erau pregătiţi. Ştiau. Vrei să omori un Creator-de-Sânge? Pune-l la pământ şi continuă să tragi.

În Wax s-a trezit ceva profund când şi-a văzut prietenul împuşcat şi sângerând, înfruntând zeci de soldaţi. N-a gândit, n-a strigat ordine. S-a Împins cu furie afară din încăpere, folosindu-se de cuiele din pereţi, înălţându-se în depozit cam la un metru deasupra pământului.

Soldaţii asta aşteptaseră. Se aranjaseră de ambele părţi ale depozitului, adăpostindu-se în spatele unor cutii, şi au început să trimită rafale de gloanţe – nepăsându-le dacă se rănesc unii pe alţii sau nu. Omorârea unui Allomant merita pericolul acesta.

Ar fi vrut ei să fie atât de norocoşi.

Wax a început să vadă hala ca pe o reţea frenetică de linii albastre, un gherghef plin de fire ţesute aiurea. A ţipat, Împingându-se în ambele părţi şi deviind gloanţe în toate direcţiile, creând un spaţiu sigur în jurul său.

Câteva gloanţe reuşeau să treacă de el, deşi le-a observat doar fiindcă unul l-a lovit în umăr. Wax s-a întors şi a scos-o pe Răzbunare din toc. S-a auzit o a doua rafală şi mintea i-a început imediat să lege gloanţele trase de liniile lor albastre; a tras şi el o dată, omorându-l pe unul dintre soldaţi, pe cel care trăsese cu gloanţe de aluminiu.

Au urmat mai multe focuri de armă, dar Wax le-a dat la o parte, aşa cum trânteşti farfuriile de pe o masă. Se găsea complet la mila oricui ar fi tras cu gloanţe de aluminiu, aşa că se mişca întruna, repezindu-se de-a lungul podelei şi făcând salturi, Împingându-se din spate şi reducându-şi greutatea de îndată ce termina de Împins. Rezultatul era imediat; se avânta ca o săgeată, cu vântul şuierându-i pe la urechi.

A aterizat lângă Wayne şi a Împins cu un răget gloanţele din preajma bărbatului care se vindeca, apoi şi-a crescut greutatea şi a Împins în cala navei. Lemnul a trosnit, cuiele săreau din găuri şi scândurile la fel, creând o a doua gaură.

— Înăuntru! a strigat la soră-sa, care se culcase la podea undeva aproape.

Ea a încuviinţat, târându-se înăuntru, iar Wayne, sângerând încă din vreo zece răni, i s-a alăturat târâş, aruncându-se prin noua spărtură.

Nu-i pot lăsa să stea acolo, a spus Wax în sinea lui, Împingând, când o altă rafală de gloanţe a lovit zona. Unul dintre ele n-a fost deviat de Împingere, dar nu l-a putut găsi în mulţime pe omul care-l trăsese. Drace.

Nava aia era o capcană a morţii. Da, avea să-i adăpostească, dar dacă se refugiau înăuntru, urmau să-i înconjoare trupele. Însă Wayne avea nevoie de câteva momente ca să se vindece. Asta însemna că trebuia să le ţină piept soldaţilor...

Trei oameni în costume negre s-au lansat cu succes pe deasupra soldaţilor aplecaţi. Armele lor n-aveau nici urmă de metal Allomant.

Wax a blestemat, lăsând-o pe Răzbunare din mână şi scoţând puşca din tocul de la picior. Primul Allomant care a aterizat a Împins în Wax. Wax a simţit Împingerea în puşcă tocmai când a ridicat-o – crescându-şi greutatea şi sprijinindu-şi arma în umăr.

Allomantul a zâmbit, Împingând în glonţ chiar când a părăsit ţeava. Dar puterea imensă a puştii, gândită tocmai să doboare Cositorieni – l-a proiectat pe bărbat înapoi. Ameţit, abia dacă a reuşit să-şi ridice privirea înainte ca următorul glonţ să-l lovească în faţă.

Mulţumesc, Ranette.

Ceilalţi doi Allomanţi s-au ferit când au aterizat, aşteptându-se la alte gloanţe, dar puşca nu putea să ţină decât două deodată. Wax a lăsat-o la pământ când s-a aplecat s-o scoată pe Răzbunare.

În spate! Dacă venea o trupă de asasini din faţă, ar fi trimis una şi din spate. Soldaţii normali trăgeau mai degrabă ca să-l distragă.

S-a întors, Împingându-se şi îndreptând-o pe Răzbunare chiar în faţa unui bărbat şi a unei femei care se furişaseră în apropierea lui. A omorât-o pe femeie.

Allomantul a deschis focul. Prea multe gloanţe. Nu aveau linii de metal. Wax...

Gloanţele s-au blocat în aer.

Wax a rămas mut, apoi a văzut ceva ce căzuse pe pământ chiar lângă Allomantul duşman. Era un cub mic de metal. Marasi se ghemuia în spatele găurii din navă, cu MeLaan deasupra ei şi atrăgând gloanţele. Absorbea gloanţele în carne de parcă n-ar fi fost mare lucru.

Wax a rânjit, apoi s-a dat la o parte. Cubul şi-a consumat efectul o secundă mai târziu, iar bărbatul care fusese prins înăuntrul bulei a tras din nou, încercând să-l omoare pe Wax, care însă nu se mai afla acolo.

Wax, în schimb, şi-a ridicat puşca şi l-a omorât el.

Marasi ar fi vrut să ştie unde-şi pusese dopurile de urechi. Serios, cum reuşea Wax să supravieţuiască fără dopuri de urechi? Trebuia să fie pe jumătate surd deja.

Un glonţ a lovit pământul de lângă ea, săltând praful. MeLaan a îngenuncheat lângă Marasi, adăpostind-o dintr-o direcţie şi primind altă serie de gloanţe. A mormăit.

— Nu doare, a spus ea. Dar nici nu e foarte plăcut.

În faţa lor, Waxillium se ferea de gloanţele ce veneau de la alţi doi membri ai trupelor de asasini şi a ridicat cubul de pe jos. Marasi a înălţat puşca, încercând să se concentreze. Toată lumea se mişca foarte repede, iar gloanţele şuierau peste tot prin aer. A doborât câţiva soldaţi, încercând să se concentreze pe cei care trăgeau înspre ea. Mulţi se adăpostiseră în spatele cutiilor, de-o parte şi de alta, aşa că nu mai trăgeau coordonat. Păreau să ştie că treaba lor era să creeze mult zgomot ca să-l distragă pe Wax în timp ce ceilalţi, mai bine echipaţi şi antrenaţi, încercau să-l doboare.

Totuşi, era uimitor că încă nu fusese lovit. Waxillium a zburat prin faţa lor, cu coada mantiei fluturând în aer, deviind gloanţele. Apoi s-a lansat spre pasarela de deasupra.

A fost urmat de alţi doi oameni în costume. Allomanţi. Marasi a tras într-unul, dar glonţul a fost deviat.

Că tot veni vorba... Deşi încă se auzea zgomot de împuşcături în hala imensă, niciun glonţ nu mai lovea pământul lângă Marasi şi nici pe MeLaan n-o mai împuşca nimeni.

Dar de ce? Apoi Marasi a văzut micul cub în apropiere. Waxillium îl aruncase lângă ele când trecuse prin faţa găurii. Marasi a zâmbit, scoţând un glonţ de aluminiu din poşetă. Simţea cubul Împingând în arma ei, dar era suficient de departe încât nu mai conta.

Cineva i-a pus o mână pe umăr; a tresărit, era bărbatul mascat. Rugină! Aproape că uitase de el! Cealaltă mână era îndreptată spre masca lui, în spatele căreia i se vedeau ochii holbaţi,

I-a urmărit privirea, concentrată asupra lui Waxillium, care a aterizat în spatele lor. Probabil că şi-a crescut greutatea de o sută de ori, fiindcă a putut să Împingă într-un teanc de cutii, aruncându-le-n spate cu tot cu soldaţii pe care-i adăposteau.

— Fotenstall, a spus el uimit.

— Allomant, a spus Marasi, încuviinţând.

— Hanner konge?

— Habar n-am ce înseamnă asta, a spus ea. Dar cubul ăla o să înceteze să ne protejeze curând, aşa că va trebui să ne mişcăm. MeLaan? Ne retragem?

— Te rog! a spus bărbatul mascat, arătând spre navă. Te rog!

Marasi l-a ignorat, păşind afară în hală şi luând cubul. Nu mai vibra.

Waxillium a aterizat în apropiere, alungând câteva gloanţe. Marasi a mai încărcat o dată cubul. Părea să fie ultima oară...

Într-adevăr, arzând puţin cadmiu, l-a făcut din nou să vibreze, dar fără să încetinească prea mult. Nu ştia cum, dar şi-a vărsat abilitatea în cub şi l-a aruncat înspre nişte oameni care-au aterizat în apropiere, vrând să-l vâneze pe Waxillium.

I-a oprit în loc.

— Ne-am descurcat bine până acum, a spus Waxillium. Dar trebuie să ne despărţim. Întoarceţi-vă pe holuri. O să vin şi eu curând. Sunteţi prea expuse aici.

Bărbaţii au ieşit din bula de viteză. Waxillium a început să tragă în ei, dar s-au ferit, şi unul dintre ei a luat cubul.

Marasi l-a împuşcat cu proiectilul de aluminiu din geantă.

Waxillium a rânjit.

— Du-te! a strigat, atacându-l pe celălalt individ, care a schelălăit şi s-a lansat în aer, Împingându-se.

Waxillium a luat cubul lăsat în urmă, apoi s-a lansat şi el în aer.

— Haide, a spus MeLaan, prinzând-o pe Marasi de umăr.

Un glonţ a lovit-o pe kandra în faţă, smulgându-i o bucată de obraz şi dezvelind oasele cristaline de dedesubt.

Bărbatul mascat a urlat de frică, arătând-o cu degetul şi mormăind ceva pe limba lui.

— Ar trebui să mă vezi dimineaţa, a comentat MeLaan.

I-a făcut semn s-o ia spre coridoare. Marasi a urmat-o.

Mascatul a tras-o de braţ, arătând nava.

— Te rog, te rog, te rog!

Marasi a ezitat. Era o idee proastă în mijlocul unei bătălii. Din fericire, toată lumea părea să se concentreze asupra lui Waxillium.

Ceva a părut s-o muşte din, partea stângă. S-a uitat jos, să vadă despre ce era vorba, şi-a fost surprinsă să vadă că o pată roşie se răspândeşte în jurul unei găuri lăsate în haină.

O gaură de glonţ.

— Am fost împuşcată, a spus ea, mai degrabă surprinsă.

N-ar fi trebuit s-o doară? Fusese împuşcată.

Se holba la sângele ei, până când mascatul a apucat-o de umeri şi-a început s-o tragă spre navă. MeLaan a înjurat, dar l-a ajutat. Marasi şi-a dat seama că-şi pierduse arma şi tot încerca să se întindă după ea, vrând neapărat să n-o lase în urmă.

N-avea niciun sens ce făcea şi îşi dădea seama, dar, rugină...

Şoc, intru în stare de şoc, s-a gândit apoi.

Drace.

Wax s-a ridicat deasupra depozitului, trecând de pasarelele pe care se stabiliseră câţiva puşcaşi. A scos sfera care-i mai rămăsese de la Ranette, prinzând-o de balustrada pasarelei – şi s-a ţinut bine, pivotând prin aer. Puşcaşii au început să tragă imediat ce a aterizat.

Wax s-a dat înapoi şi-a Împins pe unul dintre ei la momentul potrivit, aruncându-l în aer când ultimul Allomant din echipa de asasini a zburat şi el peste pasarele, fiind complet uimit de faptul că Wax schimbase brusc direcţia. S-a lovit de puşcaşul aruncat în aer, iar Wax s-a întors, Împingându-l pe celălalt puşcaş. Bietul om a ţipat în cădere.

Mai jos pe pasarelă, se aflau alţi doi oameni, cu arbalete şi scuturi de lemn. Drăguţ.

Wax şi-a crescut greutatea. Întreaga pasarelă s-a prăbuşit când s-a rupt lemnul sub el, smulgând suporţii. S-a Împins puţin într-unul dintre stâlpii care căzuse, proiectându-se în sus şi învârtind dispozitivul de la Ranette pe cordonul lui. Deasupra lui, omul în costum tocmai se descotorosea de puşcaşul disperat, Împingându-se şi mai sus.

Wax a întors sfera în sus şi a dat drumul cordonului în timp cc se lăsa spre podea. Allomantul confuz a prins dispozitivul de cordon.

Wax l-a împuşcat în piept.

Nu coborî scutul Allomant, s-a gândit Wax, învârtindu-se în aer în cădere. Nici măcar ca să prinzi o jucărie drăguţă.

Ajuns jos, Wax s-a Încetinit într-un cartuş, apoi a aterizat; mantia îi flutura. Allomantul mort s-a lovit de pământ aproape de el.

Sfera i-a căzut din mână şi s-a rostogolit spre Wax.

— Mulţumesc, a zis Wax, luând-o de pe jos. Unde era...

Marasi. Era pe jos, sângera, o trăgeau în navă. Drace! Wax a scos un răget, lansându-se în aer din nou, pe măsură ce tot mai mulţi soldaţi începuseră să tragă. Locul ăla era un dezastru. Prea mulţi soldaţi, dintre care unii începuseră să avanseze spre navă, ascunzând un grup de oameni cu arbalete moderne în spatele lor. Când unul dintre ei s-a apropiat de navă, Wayne l-a văzut.

— Wayne! a strigat Wax, trecând pe deasupra.

A băgat sfera în buzunar şi a scos grenada Allomantă, care începuse să vibreze cu furie. I-a dat drumul la pământ.

Wayne a ridicat privirea tocmai cât să poată prinde cubul în aer; l-a privit surprins. Când primul glonţ a fost deviat în jurul lui, Wayne a rânjit, a strigat de bucurie şi l-a aruncat spre bărbaţii din faţă. Cubul s-a rostogolit printre ei, smulgându-le armele din mâini cu puterea lui.

Wax a oftat, aterizând pe navă. Fireşte că avea să-l arunce.

Wayne s-a aruncat apoi printre soldaţii din apropiere, împărţind bastoane în stânga şi-n dreapta. Un glonţ a trecut periculos de aproape de Wax. Tot aluminiu. În timp ce Wayne spărgea entuziast capete, Wax s-a lansat de pe navă şi a aterizat printre soldaţii care avansau, crescându-şi greutatea şi Împingând din răsputeri. Asta a îndepărtat toţi oamenii din jurul lui dintr-odată.

După ce-au căzut trupurile celorlalţi, au mai rămas în picioare trei bărbaţi, uluiţi, purtând arme pe care Wax nu le putea simţi.

I-a doborât cu un Sterrion – nu mai avea gloanţe în celelalte arme –, apoi s-a întors, părându-i-se că aude ceva în depărtare. Se auzeau trompete parcă cineva dăduse un ordin. S-a dat într-o parte; erau suficienţi oameni morţi sau culcaţi la pământ în jur şi putea să vadă bine ce se întâmpla în afara uşilor.

Ieşeau bărbaţi înarmaţi din toate clădirile din sat. Erau zeci; S-a simţit cuprins de teamă. Cât aveau să-l mai ţină metalele? Cu câţi avea să se mai poată lupta înainte ca o săgeată de arbaletă sau un glonţ de aluminiu să-l doboare? A urlat, sărind în sus peste oamenii pe care-i Împinsese la pământ. Mulţi se ridicau în picioare. Era unul singur, nu o armată. Trebuia să fugă.

— Înapoi! a urlat spre Wayne, care deja îşi scotea o săgeată din coapsă. I s-a alăturat, alergând să se adăpostească înăuntrul navei prăbuşite.

Marasi a strâns din ochi de durere. Începuse să o simtă şi era groaznică. MeLaan îi dăduse un analgezic, dar nu-şi făcuse efectul.

— Dieten, a spus mascatul, punându-i mâna pe rană, pe care o legase cu o bucată de stofă smulsă din cămaşa lui.

Marasi a întredeschis pleoapele şi l-a văzut că dă din cap încurajator, deşi nu putea să-i vadă bine decât ochii.

Ei, măcar nu murise. Chiar dacă suferea. Şi parcă citise undeva că nu era bine deloc să fii împuşcat în stomac, fie şi doar într-o parte.

Nu te mai gândi la asta. Ce se întâmpla? A strâns din dinţi, şi-a alungat panica şi a încercat să înţeleagă situaţia. MeLaan urmărea câmpul de bătălie prin gaura din cală. Sora lui Waxillium stătea în picioare în apropiere, cu o armă în mână şi ochi intenşi. De-afară se-auzeau împuşcături, mormăieli şi ţipete; Waxillium şi Wayne făceau ce ştiau mai bine: haos.

Dar porţia de haos pe ziua aceea se terminase, iar câteva momente mai târziu, Waxillium a intrat şi el în cală. I-a făcut semn lui MeLaan, cu faţa lac de sudoare, respirând adânc. Wayne a sosit şi el câteva secunde mai târziu. Avea o săgeată de arbaletă înfiptă în picior.

— A fost distractiv, a spus Wayne, lăsându-se la podea gâfâind. N-am mai primit aşa o mamă de bătaie de când am jucat ultima oară cărţi cu Ranette.

— Marasi, a zis Waxillium, venind la ea.

L-a dat pe mascat la o parte.

— Slavă Armoniei că eşti în viaţă. Cât de grav e?

— Nu... prea am cu ce s-o compar, a comentat ea printre dinţi.

Waxillium a îngenuncheat lângă ea, ridicând bandajul şi mormăind ceva.

— O să supravieţuieşti dacă nu ţi-a atins intestinele. Atunci ar putea fi grav.

— Cât de grav?

— Dureros de grav.

— Aş putea să fac eu ceva, a spus MeLaan. O să încerc de îndată ce suntem în siguranţă. Că tot veni vorba, cum o să scăpăm de aici, mai exact?

Waxillium n-a răspuns imediat. Părea epuizat. S-a uitat la soră-sa, care încă mormăia ceva şi-şi ţinea pistolul ridicat. Afară se lăsase o linişte tulburătoare.

— Cel mai bine e să spargem unul dintre zidurile depozitului, a spus Waxillium. Va trebui să mergem prin încăperile alea prin care s-au perindat Marasi şi MeLaan.

— O să fie periculos, Wax, a zis Wayne, ridicându-se şi ignorând în continuare săgeata din coapsă. S-au strâns afară deja, ştiind că o să încercăm să ieşim.

— Ne descurcăm noi cumva, a spus Waxillium. Dacă Împing eu, putem să ajungem la camerele alea, să găsim un perete exterior şi să-l spargem.

— Şi dacă ne aşteaptă de partea cealaltă? a întrebat MeLaan.

— Să sperăm că n-o s-o facă. O să...

— Băieţi, a zis Wayne. Nu cred că avem timp de planuri.

Împuşcăturile au început din nou afară şi gloanţele se auzeau izbindu-se de cală. Wayne s-a îndepărtat de spărtură. Lui Marasi i se părea că-l aude pe Irich afară, strigând la soldaţi să nu strice nava, dar împuşcăturile au continuat. Cineva de deasupra lui dăduse alte ordine.

— Vă rog, a spus mascatul, luând-o pe Marasi de braţ şi arătând cu degetul.

Marasi a reuşit să se ridice în picioare, deşi durerea a făcut-o să-i dea lacrimile. Mascatul tot gesticula, ţinând-o de braţ.

L-a urmat. Era mai uşor decât să încerce să-l refuze.

— Va trebui să dăm buzna peste ei, a spus Waxillium din spate.

— Vreau să-i omorâm, a spus sora lui Waxillium. Am nevoie de mai multe gloanţe.

— Da, hai să ne concentrăm să scăpăm cu viaţă, Telsin. Pregătiţi-vă, la semnalul meu! Wayne, ai luat grenada aia?

— Da.

— O s-o folosim ca să facem o bulă de viteză pe la jumătatea drumului, a comentat Waxillium.

— N-avem noroc, a spus Wayne. Am rămas fără aliaj fuzibil.

— La naiba! a exclamat Waxillium. Atunci o să...

N-a terminat propoziţia.

— Marasi? Unde te duci?

Femeia continua să şchiopăteze pe lângă mascat.

— Vrea să ne arate ceva, a spus Marasi.

— Vin! a zis Wayne, arătând după colţ. Repede!

Marasi era concentrată să coboare pe coridor, acoperindu-şi rana cu o mână. L-a auzit pe Waxillium înjurând, apoi pe coridor au răsunat împuşcături. Waxillium trăgea în bărbaţii care veneau după ei în navă.

Suntem prinşi aici, s-a gândit Marasi.

Mascatul i-a dat brusc drumul, apoi s-a grăbit undeva în faţă.

— Nu! a exclamat Marasi, dar bărbatul s-a oprit, a smuls o scândură din perete, din spatele căreia a scos ceva.

O parte din tavan s-a deschis – era pictată cu un ciudat model auriu. O scară de frânghie a căzut de-acolo, dar era încă departe de podea. Mascatul a sărit şi a prins-o.

— E o cameră ascunsă acolo! a zis Marasi.

— Mai bună decât nimic, a spus Waxillium. Haideţi, sus toată lumea.

Wayne a fost primul, sărind şi prinzând scara, urcând-o apoi în grabă. MeLaan ajungea la ea şi fără să sară, aşa că s-a tras în sus. Sora lui Waxillium abia dacă a putut s-o prindă, dar MeLaan a ajutat-o să urce.

Marasi se uita cu disperare la scară, căci nu-şi putea închipui cum avea s-o suie cu stomacul sfârtecat, până când Waxillium a prins-o de mijloc şi s-a Împins cu ea în sus, prin trapa din tavan. Au aterizat pe podeaua superioară; erau într-o încăpere scundă şi îngustă, în care câteva scaune păreau sudate de podea. La stânga, puteai vedea afară printr-o singură fereastră; pe-acolo intra puţină lumină. Părea un compartiment de tren.

— Minunat, a spus Wayne. Măcar acum putem muri într-o poziţie confortabilă.

Mascatul umbla la ceva din perete. Un soi de spaţiu de depozitare? L-a deschis şi a scos încă unul dintre medalioanele acelea în formă de monedă, legat cu fundă. L-a luat pe cel pe care-l purta şi a început să tremure vizibil, după care şi l-a pus la gât pe celălalt.

— Cum e? a întrebat, privindu-i pe ceilalţi.

Marasi a rămas mută de uimire. O spusese în limba ei; avea un accent straniu, dar îl înţelegeau.

— Nu? a întrebat bărbatul. Mă priviţi cu confuzie, totuşi. Chestiile astea nu merg niciodată bine. Ea a jurat că...

— Ba merg, a spus Marasi. Adică, te pot înţelege.

S-a uitat la ceilalţi, care-au încuviinţat şi ei.

—Aha! a exclamat bărbatul. Grozav, grozav. Puneţi-vă astea.

Le-a aruncat câte un medalion fiecăruia.

— Să atingeţi pielea, vă rog, barbari fără mască. Mai puţin tu, Mare Metalic. Tu n-ai nevoie de niciunul.

Marasi a luat medalionul ei şi s-a aşezat pe unul dintre scaune, simţind cum o ia ameţeala. Analgezicul pe care îl înghiţise părea să-şi facă efectul, dar se simţea epuizată.

Se auzeau strigăte din coridorul de jos.

— Să închidă cineva uşa aia, a strigat mascatul, târându-se pe podea şi umblând la ceva de sub un raft.

Wayne l-a ascultat şi a tras în sus scara, care era legată de trapă. Uşiţa s-a închis şi toţi au rămas cufundaţi în întuneric. S-a auzit o împuşcătură de jos, apoi alta. Marasi a tresărit când împuşcăturile s-au izbit de podea.

— Locul ăsta mai are alte ieşiri? a întrebat Waxillium.

Mascatul a tras de ceva şi camera s-a cutremurat imediat.

— Nu, a spus el.

— Atunci de ce ne-ai adus încoace? a întrebat Waxillium, luându-l de braţ.

Mascatul l-a privit.

— Ţi-ai pus medalionul, da?

Mai multe gloanţe au lovit podeaua, dar, din fericire, n-au ajuns în cameră.

— Ce fac? a întrebat MeLaan.

— Te ajută să fii mai uşor, a spus mascatul.

Şi, de îndată ce-a spus-o – adică imediat ce-au aflat cu toţii la ce serveşte –, ceva din Marasi a înţeles ce se întâmplă. Purta metal pe care, cumva, putea să-l simtă. Voia ceva de la ea şi şi-a turnat parcă fiinţa în el, în... metalmintea ei.

A devenit mai uşoară, ridicându-se pe scaun; greutatea corpului ei nu părea să-i mai apese pe coloana vertebrală. Telsin a exclamat, simţind şi ea ceva similar.

— Ei, ca să vezi ciudăţenie, a spus Wayne.

— O, Mare Metalic, a spus mascatul, uitându-se la Waxillium. Eu n-aş îndrăzni să-i dau ordine cuiva de statura ta, chiar dacă-ţi ţii faţa descoperită tot timpul. Cine sunt eu să judec? Chiar dacă arăţi la fel de bădăran precum ceilalţi – chiar şi cea simpatică –, sunt sigur că nu eşti. Dar, dacă pot îndrăzni să sugerez...

— Ce e? a întrebat Waxillium.

— O mică Împingere, a spus mascatul, arătând spre podea. Când dau eu semn.

— Dacă Împing în podea, a spus WaxilHum, o să zbor şi-o să mă izbesc de tavan.

A ezitat când mascatul i-a arătat o pereche de curele prinse de podea, cu nişte mânere de lemn la capete. Waxilium le-a privit, apoi s-a uitat la mascat, care a dat entuziast din cap.

Chiar şi pe întuneric, Marasi putea să distingă curiozitatea de pe faţa lui Waxillium. În ciuda bărbaţilor care urlau jos, în ciuda împuşcăturilor în surdină, încă era un om al legii, un detectiv. Întrebările îl intrigau. S-a dus la curele, le-a prins bine, poziţionându-se ferm pe podea.

— Gata, a zis el.

— O clipă, a spus mascatul, punând mâna pe o manetă.

A tras de ea cu putere şi întreaga încăpere s-a scuturat şi a alunecat într-o parte. Afară din cală cu totul, ca un sertar pe care-l scoţi dintr-un dulap. Marasi putea să vadă prin faţa odăii, care acum devenise toată de sticlă.

— Gata, a spus bărbatul.

Waxillium a Împins, căci toată camera vibra, apoi s-a înălţat în aer. Nu se aflau de fapt în nicio încăpere, ci într-o bărcuţă care se desprindea de nava principală.