AMALIA

Amorul lui cel dentâi fusese foarte sensual. Pierdut pân-atunci într-un platonism deşert şi cufundat cu capul în curiozităţi romantice şi subtilităţi filosofice, se-ntâmplă să ia o odăiţă la o femeie măritată care avea o fetiţă de 12 ani şi un bărbat ce toată ziua nu era [a]casă. Amalia o chema pe femeie. Era naltă, plină la făptură, cu părul blond şi ochii mari verzi. Cuminte * nu era tocma *, dar nasul avea ceva moquesc şi era nespus de graţios, asemenea gura. El, având bani, făcea cu dânsa escursiuni în păduri şi pe la birturi de vară împrejurul oraşului universitar, împreună cu fata, care era mare piedică, încât nu putea vorbi decât cu ochii. Într-o sară, pe când rătăceau * în pădure el îi spuse c-ar fi având o taină a-i spune, pe care o ştia altfel de mult. Apoi se suiră în trăsură – ei în fund, fata pe banca dinainte. Înnoptase bine. El puse braţul împrejurul taliei ei şi-o strânse tare, ea nu zise nimica. Venind acasă, fata plânse puţin în altă odaie şi ea căuta chibrituri s-aprindă lumânarea. În întuneric el o cuprinse şi o sărută pe gură. Când s-aprinse lumina amândoi aveau un aer foarte fericit. Dar ea urma iară să plece la ţară şi el se topea din picioare, căci bogăţiile ei trupeşti erau într-adevăr admirabile. Având cunoştinţa acestor bogăţii, ea purta o rochie neagră de tul subţire care lăsa să se-ntrevadă nişte sâni de albeţa marmurei, plini şi rotunzi, şi braţele rotunzi şi pline se vedeau pân subsuori. În sfârşit, într-o zi, înainte de-a pleca, el o zăvorî * într-o odăiţă, o ridică în braţe, o aşeză pe o mesuţă naltă de noapte [...] şi se-ntâmplă păcatul de două ori.

Ea plecă a doua zi la ţară cu fetiţă cu tot şi el îi scrise.

Peste patrusprezece zile veni-napoi şi începu o viaţă vinovată.

Noaptea fetiţa dormea la părinţi * atunci ea intra numa-n cămaşă în odaia lui şi *** el se-mbăta de frumuseţile ei. A-i cuprinde şalele, a ţine mâna la acele rotunzimi perfecte şi pline era deja o fericire nemaipomenită, nouă încă, apoi ea mai * era ruşinoasă, încât actul amorului o făcea să tremure, să ţipe, să leşine, ceea ce-i adăuga şi mai mult fericirea *.