CONTRAPAGINĂ

4*se poate considera d.e. ca scoarţă a volumului (alias doaşcă) scilicet pentru [cine] nu vrea s-o citească sau ca aşa-numit Avant-propos, esprimându-mă franţozeşte, ba chiar de capitulul prim al scrierei – daca vom [băga] bine de samă. Şi să vedeţi de ce: Pentru cine nu citeşte decât titlul [unei] cărţi, partea cea mai interesantă a cărţei – adică care l-a interesat – [e] [în]suşi titlul, pentru cine nu citeşte decât prologul unei cărţi, partea cea mai interesantă e tocmai prologul, pentru că numai pe el [l-]a citit.

Am vrut să rectific titlul de pe doaşcă. Cum? Această operă bună*** nu e tradusă din chinezeşte, după cum subsemnatul sau mai bine [ne]subsemnatul a avut onoarea d-a spune în şirul al doilea al acestei făcătoare de epocă scrieri, ci aceea a fost numai o strategemă prin care umilitul de mine am vrut să fac ca să mi se citească cel puţin precuvântarea acestei novele originale.

Zicând oare că nuvela e originală n-ar fi însemnat de-a-mi tăia apele din capul locului? Însă nu voi cu toate astea să vând nimărui mâţa-n sac; daca cineva doreşte să vadă desfăşurându-se înaintea ochilor săi un model, ceva complet, ceva neîntrecut, ca romanele d.e. ale lui Paul de Kock, pardon – ale Mdme Georges Sand, atuncea îl consiliem mai bine ca să rumpă cu cititul de la această punto-virgulă ce ni luăm libertatea d-a aşeza mai groscioară chiar aici; căci ceea ce caută nu va găsi.

Dacă însă şi această carte de calicie (arhaism: declarare de faliment) de autor românesc nu ar fi de ajuns ca să sperie pe cineva de la citirea acestor şire, atuncea vom începe anume pentru acest cinic nesperios şi anume:

PRECUVÂNTARE

Cocheta damă: Lumea – are un stabiliment de foto – şi litografie în care fabrică pe fiecare zi mii şi mii de bilete a là minute, cum s-ar zice, care au pe-o parte un nume oarecare dictat anume de Signora Lume – sub nume însă Monsignorul culegător de tipografie Destin are insolenţă a pune ce vrea Domnia-sa, ce-i plesneşte prin cap Domniei-sale, nu ce i se dictează.

Aşa d.e. doamna Lume dictează: Ms. Destin scrie:

D-nu PETRICĂ MOFT

farsor en gros et en detail

COSTEA URLĂ

Cu minavetul

TACHE CARAGHIOSLÂC

Comedianţ

COLTUC BÂRZEA

Vacari sau în cazul

cel din urmă Bostan-başa

STAN ÎNJURĂTURĂ

Om beţiv sau hengheri

PETRICĂ Compte MOFT/E/

om politic

CONSTANTIN URLATORIANO

poète et grand homme de lettres

CONSTANTIN CARAGGIO

Artiste dramatique

Prince COLTUQUE BARZE

Ministre Secrétaire d’Etat

aux Affaires & c.

DON ESTEVAN DE LAS JURADORES

journaliste

Astfel d.e. s-a-ntâmplat ca doamna Lume să dicteze

M.E.

feuilletoniste ennuyant

şi d. Destin să scrie:

M.E.

Sufler de Teatru

Încă una. Pe reversul acestor bilete ce circulează pe pământ sunt scrise lucruri nediscifrabile, şi cu toate astea ele se descifră toate abia atuncea când biletul încetează d-a circula. Biletele nu circulează toate până la un anume termin; ele variază în terminele lor. Cu cât terminul e mai scurt, cu-atât reversul e mai gol şi abia după ce espiră terminul ştii bine-bine câtă valoare internă avea biletul – până la espirare biletul are dreptul şi lumea cealaltă are datoria a mai sta la îndoială, a mai spera sau a mai despera.

Este însă o individualitate care are pretenţiune că nu se înşală în aprecierea sa. Această individualitate se numeşte Gura lumei. Diferinţa caracteristică, specifică şi esenţială, între Lume şi Gura lumei e frapantă:

[lum]ea în genere e bună, gura lumei e rea

[lu]mea e dreaptă, gura lumei nedreaptă

[lu]mea e eternă aceeaşi, gura lumei pe fiece zi alta

*** diferinţa dentre lume şi gura ei e aceea dintre conştiinţă şi [v]orbă – între fond şi formă – între materia eternă şi corpul trecător.

[Se-]ntâmplă însă că domnul Destin în loc de-a interpreta [dic]teul d-nei Lumi în bine îl interpretă în rău, d.e:

Lumea

L. SCHUBERT

compozitor de geniu

I. BURGHARDT

poet de geniu

M-me...

Poetă de geniu

TORQUATO TASSO

Epic de geniu

Destin

L. SCHUBERT

muritor de foame în Viena

L. BURGHARDT

muritor de foame în Berlin

M-me...

Cerşitoare în Paris

TORQUATO TASSO

Idiot

&c. &c. &c. şi aşa în infinit. Maşinele din tipografia d-nei Lumi sunt eterne; ele se numesc şi legi; combinaţiunile curioase a d-lui culegător Destin sunt asemenea curioase; ele se numesc: împregiurări.

Gurei lumei jurnaliştii i-a dat încă o numire, mai frumoasă – aşa ceva gogoneţ şi simpatic totodată – i-au zis: Opiniune publică.

Opiniunea publică – Gura lumei – e imanentă şi emanentă de Public (numire ridicată pentru: Lume).

Jurnaliştii sunt răutăcioşi – au făcut lumea de sexul d-nealor: Public substantivus generis masculini, pe când Lume e substantivus generis feminini id est foemina – şi după aceea i-a dat opiniune, adecă cugetare, pe când orcine ştie că Lumea, adică feminina, are numai gură, dar nu cap, cugetare, opiniune.

Ceea ce dictează doamna Lume e sigur ca fondul şi ca absolutul, [ceea] ce scrie d. Destin e relativ, e forma acelui fond, acelei m[aterii*]. D.e., daca d-na Lume dictează: A. Creaţă, dobitoc în piel[e de] om, şi Destinul scrie A. Creaţă, ministru al Instrucţiunei, [atunci] acest ministru nu e decât forma sau formalitatea fondului, [nu] e decât haina ce îmbracă corpul, nu e decât numirea Minis[tru] ce îmbracă individul dobitoc, nu e decât tichia de mărgăritar ce îmbracă, ce ascunde chelboşia.

Fiind aşadar că doamna Lume sau domnul Public e aceea [sau] acela care dă tactul atât la existenţa, cât şi la judecata asup[ra] unui umilit individ, ca sub - sau nesubsemnatul, de-aceea îmi iau şi eu libertatea de-a-i adresa următoarea adresă pr[in] care cer cartă de legitimaţiune sau răvaş de drum, pe veche, pentru de-a cutreiera întinsul d-neaei sau domniei-lui Imperiu.

Signora sau Signore,

Nu pot şi nu voi nega că influinţa ce esersaţi asupra mea e mare, ba încă nu vă iau meritul de-a declara în gura mare că o bună şi poate cea mai bună parte din sufletul meu e opera matale şi că, daca eu sunt rău, cauza e că mata eşti rău sau rea, dacă sunt sceptic, cauza e că mata eşti sceptică sau sceptic &c. &c.

Am băgat încă alt rău de samă la mata.

Mata zici că în româneşte mai tot ce-i scris e rău scris, adică ca şi nescris – şi ceea ce nu-i scris nu se poate cet[i].

Dar cauza eşti însăşi sau însuşi mata.

Reversul: pentru cine nu citeşte nu se scrie. S-a scris şi mata n-ai citit, azi mata nu mai citeşti, dar golănimea nu mai [e] nebună să scrie pentru ca mata să nu citeşti.

Marfa cu care am eu de gând să trec prin imperiul matale e asemenea scrisă. Aş voi nu ca să treacă, ci ca să se treacă. Aş vrea să se cumpere, dar n-aş vrea ca să fie vândută cuiva sau de vânzare [pentru] cineva – după uzul obi[ci]nuit a cam cerut de la unii şi [de] la alţii. În fine, nu cer o carte de trecere, ci mai mult petrecere, şi cât se poate mai îndelungată.

Să vă spun oare, de v-o fi interesând, cum petrec eu, cu[m] trăiesc eu? Zău, dacă ar fi fost acesta scopul scrisoarei mele mai bine n-o mai scriam, căci cutezarea mea, orcât de mare să fie, n-a ajuns încă până acolo, ca [să] cred că v-ar interesa într-un grad oarecare să ştiţi cum se află umilita [me]a personalitate. Eu vă scriu, v-o spun curat, ca să [a]m, de nu dreptul, dar cel puţin pretestul de-a pretinde un răspuns, şi acel răspuns, ce mata o numeşti critică, nu-l cer decât în acelaşi grad în interesul matale, [c]ât şi [în] interesul meu. De rest îmi veţi spune sau îmi veţi permite cel puţin a observa la mata ceea ce vi sau mi se va părea destul de important sau de neimportant ca să-mi comunicaţi şi mie; lucru ce vă va proba că nu prea sunt pretenţios.

Sfârşesc prin a nu vă săruta mâna, pentru că orcât de mic sunt eu şi orcât de mare eşti mata, totuşi celei mai mari părţi a matale îi pare bine să fie egală cu mine, adică egale între sine, pentru că şi eu fac parte din partea cea mare a matale, care parte voieşte suspomenitul lucru, după părerea unora din ai matale, necuviincios.

Salut însă pe toţi acei copii buni cari, încercându-se de mine, vor saluta cu părere de bine această scrisoare a mea însă, fiindcă salutări aeriane şi necunoscute sunt imposibile şi fiindcă nu voi să dau sinet în loc de bani, de-aceea vă dau matale deplină putere esecutivă ca să-i salutaţi pe toţi în locul meu; lucru ce li va [fi] mai drag decât dacă esecuţiunea acestei voinţe ar fi fost salt în puterea mea.

În fine, dacă veţi vedea că n-am fond şi voi să mă susţin numai cu creditul personal (ca mulţi alţii) sau cu furtul de prin alţii (asemenea ca mulţi) – dă[-mă] mata de gol pe mine, cum n-ai dat pe alţii şi dă[-mi] prin verdictul matale deplină carte de calicie.

V-aş fi scris mai mult, dar... la ce să vă supăr mai mult cu carta de vizită a unui om, când grija [ma]tale cea mare eşti mata însuşi... Îmi permit numai [a] mă subsemna al domniei-voastre

amic or inamic – toute-égale

M.E.