[„CÂND ERAM ÎNCĂ LA UNIVERSITATE...“]

Când eram încă la Universitate aveam ciudată petrecere. Îmblam adesa ziua pe uliţi, stând numai pe ici, pe colo la câte-un anticvar şi răscolindu-i vechiturile; luam * din cărţile lui tot ce-mi părea mai bizar şi mai fantastic şi, venind apoi acasă, citeam şi transcriam într-un caiet numit fragmentarium toate pasagele câte-mi plăceau. Locuiam într-un sat aproape de oraşul universitar, împrejurul locuinţei mele foarte liniştite, căci printr-un hazard locuiau în acea casă numai moşnegi bătrâni. Acolo, noaptea, după ce astupam soba, citeam şi traduceam spre propria mea plăcere ceea ce am spus mai sus. Apoi deodată, parecă mi * se ***. Intram în labirintele acelor curioase * poveşti ce le citisem, un tablou urma* pe altul, o întâmplare pe alta. Atuncea stingeam lumânarea, ca să [nu] mă supere în sumbrele mele viziuni, şi * scriam iute prin întuneric în fragmentarium tablourile sau viziunile ce-mi treceau prin minte. Astăzi, răscolind prin hârtii, găsesc acel fragmentarium. Citesc, citesc şi, ciudat... mă trezeam parecă-n aceiaşi casă în care locuisem, era noapte... afară vâjâia vântul prin copacii seculari ai parcului, gândire cu gândire se-nşiră şi văd că aceste fragmente ciudate şi rupte din toate părţile sunt o istorie frumoasă, deşi cam ciudată. Iată c-o scriu.