Noiembrie 2015 (sfârşit)
There’s a starman waiting in the sky,
he’s told us not to blow it
’Cause he knows it’s all worthwile*1...
David Bowie, „Starman”
Ieri l-am părăsit în mare grabă pe Tom. După ce am aflat despre asaltul de la Saint-Denis, mi-am deschis telefonul. Şi am înţeles, după insistenţa mesajelor, că trebuia să onorez interviurile pe care tocmai le anulasem. Au fost mai multe decât fuseseră prevăzute şi le-am luat pe rând, revenind în principal asupra declaraţiilor foarte clare ale procurorului republicii, François Molins. Având în vedere ritmul intervenţiilor sale, devenite aproape zilnice, ţările străine vor ajunge să creadă că el e preşedintele Franţei. Să ştiţi că... n-ar fi chiar atât de rău. Abaaoud s-a ascuns întâi „într-un tufiş” de pe un taluz al autostrăzii 86, într-o zonă industrială din Aubervilliers, împreună cu unul dintre complicii săi, Chakib Akrouh. Au stat ascunşi acolo patru zile şi trei nopţi. În ziua de 17 noiembrie, la ora 20:10, verişoara lui, Hasna Aït Boulahcen, apare pe strada Marcel-Carné, la Aubervilliers, şi vorbeşte în şoaptă la telefon. Poliţia instalase în prealabil camere de luat vederi şi supraveghea zona. Abaaoud şi Akrouh ies din desiş trei minute mai târziu. Abaaoud are geaca încheiată şi ar putea să poarte o vestă cu explozibil. Echipele de poliţişti urmăresc taxiul în care au urcat până la Saint-Denis, unde Hasna le-a găsit o ascunzătoare. Conform mărturiei unei femei prezente în acel moment, Abaaoud s-ar fi lăudat că va comite un atentat în zilele următoare pe esplanada din cartierul La Défense, în faţa unei grădiniţe sau lângă un comisariat. La 22:14, cei doi terorişti şi Hasna pătrund în ceea ce va fi mormântul lor din strada Corbillon. La ora 4 dimineaţa, forţele RAID, care îi încercuiseră de la început, lansează asaltul final, sprijinite de BRI. Asaltul va dura în total mai bine de şapte ore, provocând un mare haos în acel cartier popular din Saint-Denis. La 7:30, după un dialog între un ofiţer şi tânăra Hasna, care ridică mâinile, unul dintre cei trei acţionează o centură cu explozibil. Explozia îi ucide pe loc pe Abaaoud şi pe Akrouh. Hasna moare asfixiată sub dărâmăturile imobilului. Nu au fost victime colaterale.
Cam asta dezvăluie, în esenţă, François Molins. Singurul punct care îmi trezeşte îndoiala este cel legat de verişoara teroristului. Este bănuită că ar fi declanşat centura cu explozibil. Se prea poate. Dar profilul ei de fată rătăcită în căutarea ei înseşi, la jumătatea drumului între o copie a Nabillei şi Văduva Neagră2, icoana feminină a terorismului islamist, mă face să mă îndoiesc. Îmbrăţişase de curând un islam rigorist, dar numai când îi convenea. Seara, i se întâmpla deseori să dea masca jos, să se machieze şi să iasă să se îmbete într-un local de noapte. Cred că nu se iubea pe sine, dar, contrar escadroanelor Daesh, iubea viaţa. În mediul în care crescuse, alimentat de ură şi de zvonuri, se simţea probabil în sfârşit cineva fiindcă era rudă cu familia asasinului Abaaoud. Era probabil pe cât de incultă, pe atât de influenţabilă. Dar n-o văd atât de curajoasă şi de nebună încât să declanşeze dinamita legată în jurul mijlocului. În plus, în înregistrarea asaltului disponibilă pentru public, se aude clar cum strigă că Abaaoud nu-i e „prieten” (adică iubit). Simt în vocea ei gravă, cu inflexiuni copilăreşti încă, o teamă imensă, care, după părerea mea, e provocată de gândul că RAID şi BRI sau Abaaoud şi complicele lui o vor ucide. Deşi absolut toată lumea vorbeşte despre moartea teroristului şi rămân de elucidat o mulţime de puncte neclare, Hasna este prezentată imediat ca „prima franţuzoaică kamikaze”. Numai despre asta se vorbeşte.
Este amintit foarte des şi un anume Jawad, „cunoştinţa” Hasnei, care i-a ajutat pe terorişti să fugă până la Saint-Denis. Bărbatul, arestat în direct în faţa camerelor de luat vederi ale BMF, este intermediarul care i-a închiriat lui Abdelhamid Abaaoud apartamentul din Saint-Denis. După spusele lui, „doar făcea un serviciu”, fără să aibă habar pe cine găzduia. Nimic amuzant. Totuşi, individul le provoacă francezilor un râs nervos. Parodiat de toţi, devine amuzamentul unei Franţe care nu mai surâde. Reaua-credinţă a lui Jawad ne scoate din oroarea atentatelor, dar fără să ne îndepărteze de ea. Ne simţim vinovaţi pentru toate, însă nu şi pentru că-l ironizăm. Făcând abstracţie de Abdeslam, rămas în viaţă şi fugar, este singurul pe care ne putem vărsa furia. Devine sacul de box naţional. Şi asta ne face bine. Avem nevoie să râdem, chiar şi de ce e mai rău.
Această zi de 18 noiembrie lasă un gust amar. Abaaoud a fost neutralizat şi ăsta e un lucru bun. Dar circumstanţele n-au permis să fie prins viu. Cu nervii întinşi la maximum, avem nevoie de răspunsuri. Nu vor veni imediat. Abdeslam va reuşi să se ascundă timp de patru luni. Şi aceste 120 de zile vor fi ritmate de hăituirea noului nostru inamic numărul unu. „Morţii sunt fiinţe invizibile, dar nu şi absente”, a scris Victor Hugo. Astăzi, acest lucru este mai adevărat ca niciodată.