CUM UNIVERSU-N STELE...

Cum universu-n stele iubeşte noaptea clară,

Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit,

Când am plecat eu fruntea cu-a gândului povară

Pe sânu-ţi să se-nchidă de lume ostenit.

Simţii atunci puternic cum lumea toată-n mine

Se mişcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi

Şi-n fruntea mea oglindă a lumilor senine,

Aveam gândiri de preot şi-aveam puteri de regi.

Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorât simţirea

În goana lumei oarbe, pe strada în noroi.

De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nşelat privirea,

Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim... noi?

Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată,

Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort,

Sunt ca un imperator cu fruntea devastată:

De mult nu ştiu nimic de imperiul ce-l port.

[1873]