LUCEAFĂRUL

A fost odată ca-n poveşti,

A fost ca niciodată,

Din rude mari împărăteşti,

O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi

Şi mândră-n toate cele,

Cum e Fecioara între sfinţi

Şi luna între stele.

Din umbra falnicelor bolţi

Ea pasul şi-l îndreaptă

Lângă fereastră, unde-n colţ

Luceafărul aşteaptă.

Privea în zare cum pe mări

Răsare şi străluce,

Pe mişcătoarele cărări

Corăbii negre duce.

Îl vede azi, îl vede mâni,

Astfel dorinţa-i gata;

El iar, privind de săptămâni,

Îi cade dragă fata.

Cum ea pe coate-şi răzima

Visând ale ei tâmple,

De dorul lui şi inima

Şi sufletu-i se împle.

Şi cât de viu s-aprinde el

În orişicare sară,

Spre umbra negrului castel

Când ea o să-i apară.

* * *

Şi pas cu pas pe urma ei

Alunecă-n odaie,

Ţesând cu recile-i scântei

O mreajă de văpaie.

Şi când în pat se-ntinde drept

Copila să se culce,

I-atinge mâinile pe piept,

I-nchide geana dulce;

Şi din oglindă luminiş

Pe trupu-i se revarsă,

Pe ochii mari, bătând închişi

Pe faţa ei întoarsă.

Ea îl privea cu un surâs,

El tremura-n oglindă,

Căci o urma adânc în vis

De suflet să se prindă.

Iar ea vorbind cu el în somn,

Oftând din greu suspină:

― O, dulce-al nopţii mele domn,

De ce nu vii tu? Vină!

Cobori în jos, luceafăr blând,

Alunecând pe-o rază,

Pătrunde-n casă şi în gând

Şi viaţa-mi luminează!

El asculta tremurător,

Se aprindea mai tare

Şi s-arunca fulgerător,

Se cufunda în mare;

Şi apa unde-au fost căzut

În cercuri se roteşte,

Şi din adânc necunoscut

Un mândru tânăr creşte.

Uşor el trece ca pe prag

Pe marginea ferestei

Şi ţine-n mână un toiag

Încununat cu trestii.

Părea un tânăr voievod

Cu păr de aur moale,

Un vânăt giulgi se-ncheie nod

Pe umerele goale.

Iar umbra feţei străvezii

E albă ca de ceară –

Un mort frumos cu ochii vii

Ce scânteie-n afară.

― Din sfera mea venii cu greu

Ca să-ţi urmez chemarea,

Iar cerul este tatăl meu

Şi mumă-mea e marea.

Ca în cămara ta să vin,

Să te privesc de-aproape,

Am coborât cu-al meu senin

Şi m-am născut din ape.

O, vin’! odorul meu nespus,

Şi lumea ta o lasă;

Eu sunt luceafărul de sus,

Iar tu să-mi fii mireasă.

Colo-n palate de mărgean

Te-oi duce veacuri multe,

Şi toată lumea-n ocean

De tine o s-asculte.

― O, eşti frumos, cum numa-n vis

Un înger se arată,

Dară pe calea ce-ai deschis

N-oi merge niciodată;

Străin la vorbă şi la port,

Luceşti fără de viaţă,

Căci eu sunt vie, tu eşti mort,

Şi ochiul tău mă-ngheaţă.

* * *

Trecu o zi, trecură trei

Şi iarăşi, noaptea, vine

Luceafărul deasupra ei

Cu razele-i senine.

Ea trebui de el în somn

Aminte să-şi aducă

Şi dor de-al valurilor domn

De inim-o apucă:

― Cobori în jos, luceafăr blând,

Alunecând pe-o rază,

Pătrunde-n casă şi în gând

Şi viaţa-mi luminează!

Cum el din cer o auzi,

Se stinse cu durere,

Iar ceru-ncepe a roti

În locul unde piere;

În aer rumene văpăi

Se-ntind pe lumea-ntreagă,

Şi din a chaosului văi

Un mândru chip se-ncheagă;

Pe negre viţele-i de păr

Coroana-i arde pare,

Venea plutind în adevăr

Scăldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfăşor

Marmoreele braţe,

El vine trist şi gânditor

Şi palid e la faţă;

Dar ochii mari şi minunaţi

Lucesc adânc himeric,

Ca două patimi fără saţ

Şi pline de-ntuneric.

― Din sfera mea venii cu greu

Ca să te-ascult ş-acuma,

Şi soarele e tatăl meu,

Iar noaptea-mi este muma;

O, vin’ , odorul meu nespus,

Şi lumea ta o lasă;

Eu sunt luceafărul de sus,

Iar tu să-mi fii mireasă.

O, vin’ , în părul tău bălai

S-anin cununi de stele,

Pe-a mele ceruri să răsai

Mai mândră decât ele.

― O, eşti frumos cum numa-n vis

Un demon se arată,

Dară pe calea ce-ai deschis

N-oi merge niciodată!

Mă dor de crudul tău amor

A pieptului meu coarde,

Şi ochii mari şi grei mă dor,

Privirea ta mă arde.

― Dar cum ai vrea să mă cobor?

Au nu-nţelegi tu oare,

Cum că eu sunt nemuritor,

Şi tu eşti muritoare?

* * *

― Nu caut vorbe pe ales,

Nici ştiu cum aş începe –

Deşi vorbeşti pe înţeles,

Eu nu te pot pricepe;

Dar dacă vrei cu crezământ

Să te-ndrăgesc pe tine,

Tu te coboară pe pământ,

Fii muritor ca mine.

― Tu-mi cei chiar nemurirea mea

În schimb pe-o sărutare,

Dar voi să ştii asemenea

Cât te iubesc de tare;

Da, mă voi naşte din păcat,

Primind o altă lege;

Cu vecinicia sunt legat,

Ci voi să mă dezlege.

Şi se tot duce... S-a tot dus.

De dragu-unei copile,

S-a rupt din locul lui de sus,

Pierind mai multe zile.

* * *

În vremea asta Cătălin,

Viclean copil de casă,

Ce umple cupele cu vin

Mesenilor la masă,

Un paj ce poartă pas cu pas

A-mpărătesii rochii,

Băiat din flori şi de pripas,

Dar îndrăzneţ cu ochii,

Cu obrăjei ca doi bujori

De rumeni, bată-i vina,

Se furişează pânditor

Privind la Cătălina.

Dar ce frumoasă se făcu

Şi mândră, arz-o focul;

Ei, Cătălin, acu-i acu

Ca să-ţi încerci norocul.

Şi-n treacăt o cuprinse lin

Într-un ungher degrabă.

― Da’ ce vrei, mări Cătălin?

Ia du-t’ de-ţi vezi de treabă.

― Ce voi? Aş vrea să nu mai stai

Pe gânduri totdeauna,

Să râzi mai bine şi să-mi dai

O gură, numai una.

― Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,

Dă-mi pace, fugi departe –

O, de luceafărul din cer

M-a prins un dor de moarte.

― Dacă nu ştii, ţi-aş arăta

Din bob în bob amorul,

Ci numai nu te mânia,

Ci stai cu binişorul.

Cum vânătoru-ntinde-n crâng

La păsărele laţul,

Când ţi-oi întinde braţul stâng

Să mă cuprinzi cu braţul;

Şi ochii tăi nemişcători

Sub ochii mei rămâie...

De te înalţ de subsuori

Te-nalţă din călcâie;

Când faţa mea se pleacă-n jos,

În sus rămâi cu faţa,

Să ne privim nesăţios

Şi dulce toată viaţa;

Şi ca să-ţi fie pe deplin

Iubirea cunoscută,

Când sărutându-te mă-nclin,

Tu iarăşi mă sărută.

Ea-l asculta pe copilaş

Uimită şi distrasă,

Şi ruşinos şi drăgălaş,

Mai nu vrea, mai se lasă,

Şi-i zise-ncet: – Încă de mic

Te cunoşteam pe tine,

Şi guraliv şi de nimic,

Te-ai potrivi cu mine...

Dar un luceafăr, răsărit

Din liniştea uitării,

Dă orizon nemărginit

Singurătăţii mării;

Şi tainic genele le plec,

Căci mi le împle plânsul

Când ale apei valuri trec

Călătorind spre dânsul;

Luceşte c-un amor nespus,

Durerea să-mi alunge,

Dar se înalţă tot mai sus,

Ca să nu-l pot ajunge.

Pătrunde trist cu raze reci

Din lumea ce-l desparte...

În veci îl voi iubi şi-n veci

Va rămânea departe...

De-aceea zilele îmi sunt

Pustii ca nişte stepe,

Dar nopţile-s de-un farmec sfânt

Ce nu-l mai pot pricepe.

― Tu eşti copilă, asta e...

Hai ş-om fugi în lume,

Doar ni s-or pierde urmele

Şi nu ne-or şti de nume,

Căci amândoi vom fi cuminţi,

Vom fi voioşi şi teferi,

Vei pierde dorul de părinţi

Şi visul de luceferi.

* * *

Porni luceafărul. Creşteau

În cer a lui aripe,

Şi căi de mii de ani treceau

În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,

Deasupra-i cer de stele –

Părea un fulger nentrerupt

Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi

Jur împrejur de sine,

Vedea, ca-n ziua cea dentâi,

Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor

Ca nişte mări, de-a-notul...

El zboară, gând purtat de dor,

Pân’ piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,

Nici ochi spre a cunoaşte,

Şi vremea-ncearcă în zadar

Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e

O sete care-l soarbe,

E un adânc asemene

Uitării celei oarbe.

― De greul negrei vecinicii,

Părinte, mă dezleagă

Şi lăudat pe veci să fii

Pe-a lumii scară-ntreagă;

O, cere-mi, Doamne, orice preţ,

Dar dă-mi o altă soarte,

Căci tu izvor eşti de vieţi

Şi dătător de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb

Şi focul din privire,

Şi pentru toate dă-mi în schimb

O oară de iubire...

Din chaos, Doamne,-am apărut

Şi m-aş întoarce-n chaos...

Şi din repaos m-am născut,

Mi-e sete de repaos.

― Hyperion, ce din genuni

Răsai c-o-ntreagă lume,

Nu cere semne şi minuni

Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi,

Cu ei să te asameni?

Dar piară oamenii cu toţi,

S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt

Deşerte idealuri –

Când valuri află un mormânt,

Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc

Şi prigoniri de soarte,

Noi nu avem nici timp, nici loc,

Şi nu cunoaştem moarte.

Din sânul vecinicului ieri

Trăieşte azi ce moare,

Un soare de s-ar stinge-n cer

S-aprinde iarăşi soare;

Părând pe veci a răsări,

Din urmă moartea-l paşte,

Căci toţi se nasc spre a muri

Şi mor spre a se naşte.

Iar tu, Hyperion, rămâi

Oriunde ai apune...

Cere-mi cuvântul meu dentâi –

Să-ţi dau înţelepciune?

Vrei să dau glas acelei guri,

Ca dup-a ei cântare

Să se ia munţii cu păduri

Şi insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă să arăţi

Dreptate şi tărie?

Ţi-aş da pământul în bucăţi

Să-l faci împărăţie.

Îţi dau catarg lângă catarg,

Oştiri spre a străbate

Pământu-n lung şi marea-n larg,

Dar moartea nu se poate...

Şi pentru cine vrei să mori?

Întoarce-te, te-ndreaptă

Spre-acel pământ rătăcitor

Şi vezi ce te aşteaptă.

* * *

În locul lui menit din cer

Hyperion se-ntoarse

Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,

Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit

Şi noaptea o să-nceapă;

Răsare luna liniştit

Şi tremurând din apă

Şi împle cu-ale ei scântei

Cărările din crânguri.

Sub şirul lung de mândri tei

Şedeau doi tineri singuri:

― O, lasă-mi capul meu pe sân,

Iubito, să se culce

Sub raza ochiului senin

Şi negrăit de dulce;

Cu farmecul luminii reci

Gândirile străbate-mi,

Revarsă linişte de veci

Pe noaptea mea de patemi.

Şi de asupra mea rămâi

Durerea mea de-o curmă,

Căci eşti iubirea mea dentâi

Şi visul meu din urmă.

Hyperion vedea de sus

Uimirea-n a lor faţă:

Abia un braţ pe gât i-a pus

Şi ea l-a prins în braţe...

Miroase florile-argintii

Şi cad, o dulce ploaie,

Pe creştetele-a doi copii

Cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de amor,

Ridică ochii. Vede

Luceafărul. Şi-ncetişor

Dorinţele-i încrede:

― Cobori în jos, luceafăr blând,

Alunecând pe-o rază,

Pătrunde-n codru şi în gând,

Norocu-mi luminează!

El tremură ca alte dăţi –

În codri şi pe dealuri,

Călăuzind singurătăţi

De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut

În mări din tot înaltul:

― Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,

Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt

Norocul vă petrece,

Ci eu în lumea mea mă simt

Nemuritor şi rece.

Almanahul Societăţii Academice Social-Literare România jună,

Viena, aprilie 1883 [1883]

Poezii
titlepage.xhtml
Section1.xhtml
SD.xhtml
TableOfContents.xhtml
Section2.xhtml
Section3.xhtml
Section4.xhtml
Section5.xhtml
Section6.xhtml
Section7.xhtml
Section8.xhtml
Section9.xhtml
Section10.xhtml
Section11.xhtml
Section12.xhtml
Section13.xhtml
Section14.xhtml
Section15.xhtml
Section16.xhtml
Section17.xhtml
Section18.xhtml
Section19.xhtml
Section20.xhtml
Section21.xhtml
Section22.xhtml
Section23.xhtml
Section24.xhtml
Section25.xhtml
Section26.xhtml
Section27.xhtml
Section28.xhtml
Section29.xhtml
Section30.xhtml
Section31.xhtml
Section32.xhtml
Section33.xhtml
Section34.xhtml
Section35.xhtml
Section36.xhtml
Section37.xhtml
Section38.xhtml
Section39.xhtml
Section40.xhtml
Section41.xhtml
Section42.xhtml
Section43.xhtml
Section44.xhtml
Section45.xhtml
Section46.xhtml
Section47.xhtml
Section48.xhtml
Section49.xhtml
Section50.xhtml
Section51.xhtml
Section52.xhtml
Section53.xhtml
Section54.xhtml
Section55.xhtml
Section56.xhtml
Section57.xhtml
Section58.xhtml
Section59.xhtml
Section60.xhtml
Section61.xhtml
Section62.xhtml
Section63.xhtml
Section64.xhtml
Section65.xhtml
Section66.xhtml
Section67.xhtml
Section68.xhtml
Section69.xhtml
Section70.xhtml
Section71.xhtml
Section72.xhtml
Section73.xhtml
Section74.xhtml
Section75.xhtml
Section76.xhtml
Section77.xhtml
Section78.xhtml
Section79.xhtml
Section80.xhtml
Section81.xhtml
Section82.xhtml
Section83.xhtml
Section84.xhtml
Section85.xhtml
Section86.xhtml
Section87.xhtml
Section88.xhtml
Section89.xhtml
Section90.xhtml
Section91.xhtml
Section92.xhtml
Section93.xhtml
Section94.xhtml
Section95.xhtml
Section96.xhtml
Section97.xhtml
Section98.xhtml
Section99.xhtml
Section100.xhtml
Section101.xhtml
Section102.xhtml
Section103.xhtml
Section104.xhtml
Section105.xhtml
Section106.xhtml
Section107.xhtml
Section108.xhtml
Section109.xhtml
Section110.xhtml
Section111.xhtml
Section112.xhtml
Section113.xhtml
Section114.xhtml
Section115.xhtml
Section116.xhtml
Section117.xhtml
Section118.xhtml
Section119.xhtml
Section120.xhtml
Section121.xhtml
Section122.xhtml
Section123.xhtml
Section124.xhtml
Section125.xhtml
Section126.xhtml
Section127.xhtml
Section128.xhtml
Section129.xhtml
Section130.xhtml
Section131.xhtml
Section132.xhtml
Section133.xhtml
Section134.xhtml
Section135.xhtml
Section136.xhtml
Section137.xhtml
Section138.xhtml
Section139.xhtml
Section140.xhtml
Section141.xhtml
Section142.xhtml
Section143.xhtml
Section144.xhtml
Section145.xhtml
Section146.xhtml
Section147.xhtml
Section148.xhtml
Section149.xhtml
Section150.xhtml
Section151.xhtml
Section152.xhtml
Section153.xhtml
Section154.xhtml
Section155.xhtml
Section156.xhtml
Section157.xhtml
Section158.xhtml
Section159.xhtml
Section160.xhtml
Section161.xhtml
Section162.xhtml
Section163.xhtml
Section164.xhtml
Section165.xhtml
Section166.xhtml
Section167.xhtml
Section168.xhtml
Section169.xhtml
Section170.xhtml
Section171.xhtml
Section172.xhtml
Section173.xhtml
Section174.xhtml
Section175.xhtml
Section176.xhtml
Section177.xhtml
Section178.xhtml
Section179.xhtml
Section180.xhtml
Section181.xhtml
Section182.xhtml
Section183.xhtml
Section184.xhtml
Section185.xhtml
Section186.xhtml
Section187.xhtml
Section188.xhtml
Section189.xhtml
Section190.xhtml
Section191.xhtml
Section192.xhtml
Section193.xhtml
Section194.xhtml
Section195.xhtml
Section196.xhtml